ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 319/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Cluj, reclamanta SC T.G.A. Cluj au chemat în judecată pârâta SC A. SA Bontida, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 17.964.240 lei, reprezentând contravaloare transport neachitată și la 2.095.828 lei dobândă legală, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 2040, pronunțată la data de 7 noiembrie 2000, Tribunalul Cluj a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata sumelor pretinse de către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, la solicitarea pârâtei, potrivit comenzii depuse de reclamantă a efectuat transporturi de grâu pe ruta Leșu-Bontida, așa cum rezultă din foile de parcurs aflate la dosar, contravaloarea acestor prestații a fost facturată sub nr. 665294, în valoare totală de 17.964.240 lei, pârâta refuzând achitarea lor. Tribunalul, având în vedere comanda emisă de pârâtă și confirmată de reclamantă, în temeiul art. 969 C. civ., a constatat întemeiată cererea reclamantei și a admis-o ca atare. A înlăturat apărarea pârâtei, în sensul că reclamanta nu ar fi respectat condițiile impuse de pârâtă prin comandă, reținând că, din cartea de identitate a vehiculelor, rezultă că acestea au capacitatea de 20 tone, așa cum s-a indicat în comandă.

Împrejurarea că, în mijlocul de transport, s-a încărcat o cantitate mai mică decât tonajul mijlocului de transport nu este o situație imputabilă reclamantei, întrucât încărcarea a acestor mijloace de transport, pe de o parte, privește situația concretă a mărfii transportate, iar, pe de altă parte, încărcarea nu era în sarcina reclamantei, în calitate de transportator, ci a expeditorului, respectiv, SC C.C. Bihor. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Pârâta-apelantă a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul stabilirii obligației de plată la suma de 8.982.120 lei prestație de transport, arătând că, deși s-au comandat mijloace de transport de 20 tone, reclamanta nu a efectuat cu un transport această cantitate, ci doar 10 tone, împrejurare care o îndreptățește să achite doar 50% din taxele de transport, pretinse de reclamantă.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 295 din 28 martie 2001, a respins apelul formulat de pârâtă. S-a reținut, în esență, că soluția atacată nu este susceptibilă de critici, având în vedere că Tribunalul a reținut corect că reclamanta a calculat taxele de transport în funcție de capacitatea mijlocului de transport pus la dispoziția pârâtei, calcul, de altfel, necontestat de pârâtă. Ceea ce a obiectat pârâta a fost împrejurarea că mijlocul de transport nu a transportat 20 tone grâu, ci doar 10 tone, datoria acestuia de plată reducându-se proporțional la jumătate, în opinia pârâtei. Or, reține instanța de apel, această deducere proporțională nu poate fi acceptată, întrucât comanda lansată de pârâtă, fără specificarea mărfii ce se transportă, nu este de natură a stabili prețul transportului funcție de cantitatea încărcată, situația de fapt putându-se datora modului de încărcare efectivă de către pârâtă sau volumului și densității produsului transportat.

Cu petiția înregistrată la data de 2 mai 2001, pârâta SC A. SA Bontida a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 306 C. proc. civ. Recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., iar criticile vizează următoarele : - atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o gravă confuzie asupra noțiunii de capacitate de transport, apreciind greșit că reclamanta a executat tocmai comanda lansată de pârâtă. În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă a susținut că, prin capacitate de transport, trebuie să se înțeleagă sarcina utilă maximă autorizată și este prevăzută expres în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a fiecărui vehicul.

Or, instanțele, reținând că reclamanta a pus la dispoziția mijloacele de transport cu o capacitate de 20 tone, au fost în eroare, confundând sarcina utilă maximă cu masa utilă maximă autorizată de 20 tone. Recurenta a mai arătat că, la dosar, a fost depus un raport de expertiză extrajudiciară, tocmai pentru a clarifica acest aspect și din care rezultă că autovehiculele în cauză au capacitatea de transport între 9,8 - 13,8 tone și nicidecum 20 tone, cum eronat au reținut instanțele atât la fond, cât și în apel. Cum acest document, cât și celelalte acte depuse în probatoriu (certificat de înmatriculare și carte de identitate) au fost greșit apreciate, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță de apel.

Recursul nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este de reținut, în primul rând, că motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În raport cu data înregistrării recursului, respectiv, 21 mai 2001, temeiul este indicat greșit. Potrivit alin. (3) al art. 306 C. proc. civ., Curtea, făcând aplicațiunea acestor dispoziții, reține că motivele de casare învederate de pârâtă se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate de pârâtă, Curtea reține următoarele: Raportul obligațional intervenit între pârti privește comanda urmată de executare, având ca obiect prestații transport.

Prin comanda lansată de către pârâtă reclamantei, dovedită cu actele aflate la dosarul de fond, s-au solicitat 4 mijloace de transport de capacitate 20 tone, pentru transport cereale, pe ruta SC C.C. Bihor, baza de recepție Leșu – SC A. SA Bontida, la prețul de 8500 lei pe kilometru + T.V.A. Cu foile de parcurs depuse la dosarul cauzei, s-a dovedit că transportul cu aceste mijloace de transport de 20 tone a fost efectuat întocmai, documentele fiind semnate de pârâtă, fără obiecțiuni, iar la rubrica „tone transportate” au fost înscrise cantitățile de marfă de 10,6 tone, respectiv, 10,5 tone.

Aserțiunea pârâtei, precum că reclamanta nu a pus la dispoziție mijloace de transport de 20 tone, potrivit comenzii, în sensul că un transport se efectuează doar la jumătate din această capacitate solicitată, nu este judecată, întrucât aceasta nu a specificat că solicitarea privește încărcarea efectivă a 20 tone în mijlocul de transport, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu se poate reține în sarcina reclamantei încărcarea mărfii, aceasta fiind doar transportator. Raționamentul pârâtei, de reducere la jumătate a prețului de transport, pe considerentul că tonajul mărfii transportate a fost la jumătate din cel comandat a fi transportat, este incorect și nelegal. Prețul de 8500 lei pe kilometru + T.V.A a fost ferm stabilit prin comandă, pentru transportul cu autovehicule de 20 tone și nu în funcție de cantitatea de cereale transportată.

Reclamanta a făcut dovada că autovehiculele au fost de capacitate de 20 tone, dar nu i se poate pune în sarcină neîncărcarea efectivă a mărfii la acest tonaj și pentru considerentul că, așa cum rezultă din actul aflat la dosarul de apel, capacitatea de transport se determină în funcție de indicii specifici ai produsului transportat. Or, pârâta ar fi trebuit să cunoască că volumul și densitatea mărfii în cauză impunea închirierea unor mijloace de transport de alt tonaj, dacă în accepțiunea acesteia „capacitatea de transport de 20 tone” făcea trimitere la greutatea produsului încărcat. De altfel, însăși prețul stabilit de reclamantă și necontestat de pârâtă a fost calculat la această capacitate de transport, în înțelesul reclamantei pentru ceea ce i-a pus la dispoziție și nu pentru ceea ce pârâta a crezut că ar fi trebuit interpretat ca sarcină utilă de transport de 20 tone.

Prin urmare, criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, Curtea de Apel, validând sentința pronunțată la fond, a efectuat în contul judiciar, legal și temeinic, la adăpost de orice critică. Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Bontida, împotriva deciziei nr. 295 din 28 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 ianuarie 2003.