ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 319/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Cluj, reclamanta SC T.G.A.

Cluj au chemat în judecată pârâta SC A. SA Bontida, solicitând obligarea

acesteia la plata sumei de 17.964.240 lei, reprezentând contravaloare transport

neachitată și la 2.095.828 lei dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2040, pronunțată

la data de 7 noiembrie 2000, Tribunalul Cluj a admis acțiunea, astfel cum a

fost formulată și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata sumelor

pretinse de către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, s-a

reținut că, la solicitarea pârâtei, potrivit comenzii depuse de reclamantă a

efectuat transporturi de grâu pe ruta Leșu-Bontida, așa cum rezultă din foile

de parcurs aflate la dosar, contravaloarea acestor prestații a fost facturată

sub nr. 665294, în valoare totală de 17.964.240 lei, pârâta refuzând achitarea

lor. Tribunalul, având în vedere comanda emisă de pârâtă și confirmată de reclamantă,

în temeiul art. 969 C. civ., a constatat întemeiată cererea reclamantei și a

admis-o ca atare. A înlăturat apărarea pârâtei, în sensul că reclamanta nu ar

fi respectat condițiile impuse de pârâtă prin comandă, reținând că, din cartea

de identitate a vehiculelor, rezultă că acestea au capacitatea de 20 tone, așa

cum s-a indicat în comandă. Împrejurarea că, în mijlocul de transport, s-a

încărcat o cantitate mai mică decât tonajul mijlocului de transport nu este o

situație imputabilă reclamantei, întrucât încărcarea a acestor mijloace de

transport, pe de o parte, privește situația concretă a mărfii transportate, iar,

pe de altă parte, încărcarea nu era în sarcina reclamantei, în calitate de

transportator, ci a expeditorului, respectiv, SC C.C. Bihor.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâta-apelantă a solicitat

schimbarea în parte a sentinței, în sensul stabilirii obligației de plată la

suma de 8.982.120 lei prestație de transport, arătând că, deși s-au comandat mijloace

de transport de 20 tone, reclamanta nu a efectuat cu un transport această

cantitate, ci doar 10 tone, împrejurare care o îndreptățește să achite doar 50%

din taxele de transport, pretinse de reclamantă.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr.

295 din 28 martie 2001, a respins apelul formulat de pârâtă.

S-a reținut, în esență, că soluția

atacată nu este susceptibilă de critici, având în vedere că Tribunalul a

reținut corect că reclamanta a calculat taxele de transport în funcție de

capacitatea mijlocului de transport pus la dispoziția pârâtei, calcul, de

altfel, necontestat de pârâtă. Ceea ce a obiectat pârâta a fost împrejurarea că

mijlocul de transport nu a transportat 20 tone grâu, ci doar 10 tone, datoria

acestuia de plată reducându-se proporțional la jumătate, în opinia pârâtei. Or,

reține instanța de apel, această deducere proporțională nu poate fi acceptată,

întrucât comanda lansată de pârâtă, fără specificarea mărfii ce se transportă, nu

este de natură a stabili prețul transportului funcție de cantitatea încărcată,

situația de fapt putându-se datora modului de încărcare efectivă de către

pârâtă sau volumului și densității produsului transportat.

Cu petiția înregistrată la data de 2

mai 2001, pârâta SC A. SA Bontida a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 306 C.

proc. civ.

Recursul a fost întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., iar criticile vizează următoarele :

- atât instanța de fond, cât și

instanța de apel au făcut o gravă confuzie asupra noțiunii de capacitate de

transport, apreciind greșit că reclamanta a executat tocmai comanda lansată de

pârâtă.

În dezvoltarea acestei critici,

recurenta-pârâtă a susținut că, prin capacitate de transport, trebuie să se

înțeleagă sarcina utilă maximă autorizată și este prevăzută expres în

certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a fiecărui vehicul.

Or, instanțele, reținând că

reclamanta a pus la dispoziția mijloacele de transport cu o capacitate de 20

tone, au fost în eroare, confundând sarcina utilă maximă cu masa utilă maximă

autorizată de 20 tone.

Recurenta a mai arătat că, la dosar,

a fost depus un raport de expertiză extrajudiciară, tocmai pentru a clarifica

acest aspect și din care rezultă că autovehiculele în cauză au capacitatea de

transport între 9,8 - 13,8 tone și nicidecum 20 tone, cum eronat au reținut

instanțele atât la fond, cât și în apel.

Cum acest document, cât și celelalte

acte depuse în probatoriu (certificat de înmatriculare și carte de identitate)

au fost greșit apreciate, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

atacate cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță de apel.

Recursul nu este fondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este de reținut, în primul rând, că

motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat

prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M.Of. nr. 479 din 2

octombrie 2000.

În raport cu data înregistrării

recursului, respectiv, 21 mai 2001, temeiul este indicat greșit.

Potrivit alin. (3) al art. 306 C.

proc. civ., Curtea, făcând aplicațiunea acestor dispoziții, reține că motivele

de casare învederate de pârâtă se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ.

Examinând legalitatea și temeinicia

deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate de pârâtă, Curtea reține

următoarele:

Raportul obligațional intervenit între

pârti privește comanda urmată de executare, având ca obiect prestații

transport.

Prin comanda lansată de către pârâtă

reclamantei, dovedită cu actele aflate la dosarul de fond, s-au solicitat 4

mijloace de transport de capacitate 20 tone, pentru transport cereale, pe ruta SC

C.C. Bihor, baza de recepție Leșu – SC A. SA Bontida, la prețul de 8500 lei pe kilometru

+ T.V.A.

Cu foile de parcurs depuse la

dosarul cauzei, s-a dovedit că transportul cu aceste mijloace de transport de

20 tone a fost efectuat întocmai, documentele fiind semnate de pârâtă, fără

obiecțiuni, iar la rubrica „tone transportate” au fost înscrise cantitățile de

marfă de 10,6 tone, respectiv, 10,5 tone.

Aserțiunea pârâtei, precum că

reclamanta nu a pus la dispoziție mijloace de transport de 20 tone, potrivit

comenzii, în sensul că un transport se efectuează doar la jumătate din această

capacitate solicitată, nu este judecată, întrucât aceasta nu a specificat că

solicitarea privește încărcarea efectivă a 20 tone în mijlocul de transport, pe

de o parte, iar pe de altă parte, nu se poate reține în sarcina reclamantei

încărcarea mărfii, aceasta fiind doar transportator.

Raționamentul pârâtei, de reducere

la jumătate a prețului de transport, pe considerentul că tonajul mărfii

transportate a fost la jumătate din cel comandat a fi transportat, este

incorect și nelegal. Prețul de 8500 lei pe kilometru + T.V.A a fost ferm

stabilit prin comandă, pentru transportul cu autovehicule de 20 tone și nu în

funcție de cantitatea de cereale transportată.

Reclamanta a făcut dovada că

autovehiculele au fost de capacitate de 20 tone, dar nu i se poate pune în

sarcină neîncărcarea efectivă a mărfii la acest tonaj și pentru considerentul

că, așa cum rezultă din actul aflat la dosarul de apel, capacitatea de transport

se determină în funcție de indicii specifici ai produsului transportat. Or,

pârâta ar fi trebuit să cunoască că volumul și densitatea mărfii în cauză

impunea închirierea unor mijloace de transport de alt tonaj, dacă în

accepțiunea acesteia „capacitatea de transport de 20 tone” făcea trimitere la

greutatea produsului încărcat.

De altfel, însăși prețul stabilit de

reclamantă și necontestat de pârâtă a fost calculat la această capacitate de

transport, în înțelesul reclamantei pentru ceea ce i-a pus la dispoziție și nu

pentru ceea ce pârâta a crezut că ar fi trebuit interpretat ca sarcină utilă de

transport de 20 tone.

Prin urmare, criticile formulate de

recurentă sunt neîntemeiate, Curtea de Apel, validând sentința pronunțată la

fond, a efectuat în contul judiciar, legal și temeinic, la adăpost de orice

critică.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Bontida, împotriva

deciziei nr. 295 din 28 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 24 ianuarie 2003.