ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4381/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 375/P/2000 al

Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial din data de 9

martie 2000, confirmat potrivit legii, au fost trimiși în judecată, în stare de

libertate primul inculpat și în stare de arest ultimii trei inculpați, după cum

urmează:

- lt. col. C.G., pentru instigare la

furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1) și art.

209 lit. a), g) și i) C. pen.;

- civ. B.N., pentru două infracțiuni

de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i)

C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen.;

- civ. P.I., pentru furt calificat,

prevăzut de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen.;

- civ. P.M., pentru complicitate la

furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art.

209 lit. a), g) și i) C. pen., în condițiile recidivei prevăzute de art. 37 lit.

b) C. pen.

Tribunalul Militar Teritorial, prin

sentința nr. 204 din 28 noiembrie 2003, a dispus condamnarea inculpaților

pentru toate faptele menționate în rechizitoriu, după cum urmează:

- inc. lt. col. C.G. la 4 ani

închisoare;

- civ. B.N. la pedeapsa rezultantă

de 3 ani închisoare;

- civ. P.M. la 4 ani și 6 luni

închisoare;

- civ. P.I. la 3 ani închisoare.

Pentru toți inculpații, prima

instanță a dispus executarea pedepselor în penitenciar, interzicând acestora,

în conformitate cu art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

Pentru inculpații arestați s-a

dispus menținerea măsurii preventive, cu deducerea corespunzătoare a duratei

acesteia din pedeapsa aplicată.

S-a dispus confiscarea specială de

la inculpatul B.N. a sumei de 3.750.000 lei, iar de la inculpatul P.I. s-a

dispus confiscarea sumei de 200.000 lei.

A fost admisă acțiunea civilă

exercitată de SC C. SRL Botoșani și au fost obligați inculpații C.G., B.N. și P.M.,

în solidar, la plata sumei de 41.074.225 lei.

Inculpații au fost obligați la

cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia nr. 53 din 3 mai 2001,

Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate de

inculpații C.G., P.M. și P.I., precum și apelul declarat de partea civilă.

S-a luat act că inculpatul B.N. și-a

retras apelul declarat împotriva sentinței.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților B.N. și P.M., fiind computată din pedeapsă durata arestării

preventive.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia nr. 2343 din 10 mai 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de

inculpatul P.I. și a admis numai recursul declarat de inculpatul C.G.,

împotriva deciziei nr. 53 din 3 mai 2001 a Curții Militare de Apel.

A casat decizia Curții Militare de

Apel și a desființat sentința nr. 204 din 28 noiembrie 2000, pronunțată de

Tribunalul Militar Teritorial, dispunând rejudecarea cauzei de către Tribunalul

Militar Teritorial cu privire la inculpatul lt. col. C.G.

Rejudecând cauza, în limitele

deciziei Curții Supreme de Justiție, Tribunalul Militar Teritorial, prin

sentința nr. 55 din 25 februarie 2003, a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului lt. col. C.G.,

pentru instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin.

(1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. și a respins acțiunea civilă a SC C.

SRL Botoșani, exercitată împotriva acestuia.

Pentru a hotărî în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Declarațiile inculpatului B.N.,

conform cărora inculpatul C.G. l-ar fi determinat să sustragă din sediul SC C.

SRL Botoșani aparatură de calcul, prin furnizarea de date din care rezultă

amplasamentul sediului societății, modalitatea de a pătrunde în acesta și

măsurile de anulare a sistemului de alarmă, nu sunt confirmate de alte probe.

A mai reținut prima instanță că

declarațiile inculpatului B.N. sunt în contradicție cu declarațiile

inculpatului C.G., acestea din urmă coroborându-se însă cu cele ale martorilor

audiați cu ocazia rejudecării (V.D., B.V., D.V. și A.E.), din toate acestea

rezultând, fără dubiu, că inculpatul C.G. nu a efectuat expertiză pentru

societatea menționată, nu a cunoscut acționarii societății și nici interiorul

sediului acesteia.

Prima instanță a mai reținut că

probele administrate au confirmat că aparatura de calcul ridicată de la

inculpatul C.G. nu a fost de același tip cu cea sustrasă din sediul societății,

precum și că între cei doi inculpați au avut loc certuri determinate de

pretinsul refuz al inculpatului C.G. de a plăti inculpatului B.N. o parte din

contravaloarea bunurilor, pe care acesta i le vânduse.

A concluzionat instanța că, în baza

probelor administrate, fapta pentru care inculpatul lt. col. C.G. a fost trimis

în judecată nu există în materialitatea ei, dispunând, pe cale de consecință,

achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial.

În motivele scrise de apel hotărârea

primei instanțe este criticată, în raport de greșita achitare a inculpatului

lt. col. C.G.

În opinia Ministerului Public,

probele administrate cu ocazia rejudecării cauzei nu sunt de natură a conduce

la concluzia că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu

există, fiind evidentă încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale.

Prin decizia penală nr. 11 din 19

februarie 2004, Curtea Militară de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat

de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București,

apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivul prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și, rejudecând, condamnarea inculpatului pentru instigare

la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin.

(1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu ocazia primei judecări a cauzei,

instanța de recurs a dispus admiterea recursului inculpatului C.G. și

trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, avându-se în vedere

lămurirea următoarelor aspecte:

- dacă inculpatul a efectuat vreo

expertiză pentru SC C. SRL Botoșani, față de susținerile inculpatului B.N., cum

că inculpatul C.G. i-a descris configurația imobilului și modalitatea de

pătrundere în apartamentul firmei, pentru a sustrage calculatoarele, întrucât

acesta era expert al firmei respective;

- audierea martorului B.V., pentru a

se clarifica neconcordanța existentă între bunurile sustrase de la SC C. SRL și

cele ridicate de la inculpat.

Tribunalul Militar Teritorial,

rejudecând cauza, a administrat probe cu înscrisuri și a audiat martori, în

baza cărora a concluzionat că declarațiile inculpatului B.N., conform cărora

inculpatul C.G. l-ar fi determinat să sustragă din sediul SC C. SRL Botoșani

aparatură de calcul, prin furnizarea de date din care rezultă amplasamentul

sediului societății, modalitatea de pătrundere în acesta și măsurile de

anihilare a sistemului de alarmă, nu sunt confirmate de vreo altă probă.

Mai mult, acestea sunt infirmate de

declarațiile inculpatului C.G., care a negat constant săvârșirea faptei,

acestea coroborându-se cu declarațiile martorilor audiați în rejudecarea cauzei

și din care rezultă cu certitudine că inculpatul C.G., nu a efectuat vreo

expertiză pentru SC C. SRL, nu a cunoscut acționarii acestei societăți, iar

aparatura ridicată de la acest inculpat nu este aceeași cu aparatura sustrasă

de la firma susmenționată.

Sunt de reținut, în acest sens,

declarațiile martorilor V.D., B.V., D.V., A.E.

De asemenea, martorii A.E. și D.V.,

asociați ai SC C. SRL, au precizat că sediul societății nu era prevăzut cu

sistem de alarmă, iar pătrunderea în sediu s-a făcut prin dislocarea ferestrei

de la bucătărie.

Așa încât, în cauză nefiind dovedită

vinovăția inculpatului C.G., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la

furt calificat și având în vedere și principiul „in dubio pro reo”, Curtea

apreciază că soluția de achitare a acestui inculpat de către prima instanță,

pronunțată în rejudecarea cauzei, este temeinică și legală.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respins recursul declarat de parchet, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară

de Apel, împotriva deciziei penale nr. 11 din 19 februarie 2004 a Curții

Militare de Apel, privind pe inculpatul C.G.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 septembrie 2004.