ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4381/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 375/P/2000 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial din data de 9 martie 2000, confirmat potrivit legii, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate primul inculpat și în stare de arest ultimii trei inculpați, după cum urmează: - lt. col. C.G., pentru instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen.; - civ. B.N., pentru două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen.; - civ. P.I., pentru furt calificat, prevăzut de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen.; - civ.

P.M., pentru complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., în condițiile recidivei prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen. Tribunalul Militar Teritorial, prin sentința nr. 204 din 28 noiembrie 2003, a dispus condamnarea inculpaților pentru toate faptele menționate în rechizitoriu, după cum urmează: - inc. lt. col. C.G. la 4 ani închisoare; - civ. B.N. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare; - civ. P.M. la 4 ani și 6 luni închisoare; - civ. P.I. la 3 ani închisoare. Pentru toți inculpații, prima instanță a dispus executarea pedepselor în penitenciar, interzicând acestora, în conformitate cu art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

Pentru inculpații arestați s-a dispus menținerea măsurii preventive, cu deducerea corespunzătoare a duratei acesteia din pedeapsa aplicată. S-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B.N. a sumei de 3.750.000 lei, iar de la inculpatul P.I. s-a dispus confiscarea sumei de 200.000 lei. A fost admisă acțiunea civilă exercitată de SC C. SRL Botoșani și au fost obligați inculpații C.G., B.N. și P.M., în solidar, la plata sumei de 41.074.225 lei. Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat. Prin decizia nr. 53 din 3 mai 2001, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații C.G., P.M. și P.I., precum și apelul declarat de partea civilă. S-a luat act că inculpatul B.N.

și-a retras apelul declarat împotriva sentinței. A fost menținută starea de arest a inculpaților B.N. și P.M., fiind computată din pedeapsă durata arestării preventive. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 2343 din 10 mai 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.I. și a admis numai recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei nr. 53 din 3 mai 2001 a Curții Militare de Apel. A casat decizia Curții Militare de Apel și a desființat sentința nr. 204 din 28 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial, dispunând rejudecarea cauzei de către Tribunalul Militar Teritorial cu privire la inculpatul lt. col. C.G. Rejudecând cauza, în limitele deciziei Curții Supreme de Justiție, Tribunalul Militar Teritorial, prin sentința nr. 55 din 25 februarie 2003, a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., achitarea inculpatului lt. col. C.G., pentru instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. și a respins acțiunea civilă a SC C. SRL Botoșani, exercitată împotriva acestuia. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Declarațiile inculpatului B.N., conform cărora inculpatul C.G. l-ar fi determinat să sustragă din sediul SC C. SRL Botoșani aparatură de calcul, prin furnizarea de date din care rezultă amplasamentul sediului societății, modalitatea de a pătrunde în acesta și măsurile de anulare a sistemului de alarmă, nu sunt confirmate de alte probe. A mai reținut prima instanță că declarațiile inculpatului B.N.

sunt în contradicție cu declarațiile inculpatului C.G., acestea din urmă coroborându-se însă cu cele ale martorilor audiați cu ocazia rejudecării (V.D., B.V., D.V. și A.E.), din toate acestea rezultând, fără dubiu, că inculpatul C.G. nu a efectuat expertiză pentru societatea menționată, nu a cunoscut acționarii societății și nici interiorul sediului acesteia. Prima instanță a mai reținut că probele administrate au confirmat că aparatura de calcul ridicată de la inculpatul C.G. nu a fost de același tip cu cea sustrasă din sediul societății, precum și că între cei doi inculpați au avut loc certuri determinate de pretinsul refuz al inculpatului C.G. de a plăti inculpatului B.N. o parte din contravaloarea bunurilor, pe care acesta i le vânduse.

A concluzionat instanța că, în baza probelor administrate, fapta pentru care inculpatul lt. col. C.G. a fost trimis în judecată nu există în materialitatea ei, dispunând, pe cale de consecință, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial. În motivele scrise de apel hotărârea primei instanțe este criticată, în raport de greșita achitare a inculpatului lt. col. C.G. În opinia Ministerului Public, probele administrate cu ocazia rejudecării cauzei nu sunt de natură a conduce la concluzia că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există, fiind evidentă încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale.

Prin decizia penală nr. 11 din 19 februarie 2004, Curtea Militară de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivul prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și, rejudecând, condamnarea inculpatului pentru instigare la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu ocazia primei judecări a cauzei, instanța de recurs a dispus admiterea recursului inculpatului C.G.

și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, avându-se în vedere lămurirea următoarelor aspecte: - dacă inculpatul a efectuat vreo expertiză pentru SC C. SRL Botoșani, față de susținerile inculpatului B.N., cum că inculpatul C.G. i-a descris configurația imobilului și modalitatea de pătrundere în apartamentul firmei, pentru a sustrage calculatoarele, întrucât acesta era expert al firmei respective; - audierea martorului B.V., pentru a se clarifica neconcordanța existentă între bunurile sustrase de la SC C. SRL și cele ridicate de la inculpat. Tribunalul Militar Teritorial, rejudecând cauza, a administrat probe cu înscrisuri și a audiat martori, în baza cărora a concluzionat că declarațiile inculpatului B.N., conform cărora inculpatul C.G.

l-ar fi determinat să sustragă din sediul SC C. SRL Botoșani aparatură de calcul, prin furnizarea de date din care rezultă amplasamentul sediului societății, modalitatea de pătrundere în acesta și măsurile de anihilare a sistemului de alarmă, nu sunt confirmate de vreo altă probă. Mai mult, acestea sunt infirmate de declarațiile inculpatului C.G., care a negat constant săvârșirea faptei, acestea coroborându-se cu declarațiile martorilor audiați în rejudecarea cauzei și din care rezultă cu certitudine că inculpatul C.G., nu a efectuat vreo expertiză pentru SC C. SRL, nu a cunoscut acționarii acestei societăți, iar aparatura ridicată de la acest inculpat nu este aceeași cu aparatura sustrasă de la firma susmenționată.

Sunt de reținut, în acest sens, declarațiile martorilor V.D., B.V., D.V., A.E. De asemenea, martorii A.E. și D.V., asociați ai SC C. SRL, au precizat că sediul societății nu era prevăzut cu sistem de alarmă, iar pătrunderea în sediu s-a făcut prin dislocarea ferestrei de la bucătărie. Așa încât, în cauză nefiind dovedită vinovăția inculpatului C.G., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat și având în vedere și principiul „in dubio pro reo”, Curtea apreciază că soluția de achitare a acestui inculpat de către prima instanță, pronunțată în rejudecarea cauzei, este temeinică și legală. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins recursul declarat de parchet, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, împotriva deciziei penale nr. 11 din 19 februarie 2004 a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul C.G. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2004.