ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 14 octombrie 2002, reclamanta S.C.”I” SA Oradea a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Direcția Controlului Fiscal Bihor, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 503 din 30 septembrie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, respectiv punctele 1 și 2 din dispozitivul deciziei, anularea procesului verbal de control nr.4009 din 24 iunie 2002 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor – Direcția Controlului Fiscal și suspendarea măsurilor de executare a sumelor impuse prin actul de control.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare- cumpărare ulei brut nr. 5781 din 27 septembrie 2001, vânzătorul S.C.”M” SA i-a facturat cu titlu de avans suma de 60.000.000.000 lei din care taxa pe valoarea adăugată este de 9.579.831.933 lei. Obiectul principal de activitate al său este producerea și îmbutelierea uleiurilor vegetale, iar uleiul contractat este destinat pentru realizarea acestui obiect de activitate. În derularea contractului părțile au încheiat la 13 februarie 2001 actul adițional nr. 7132 prin care au stabilit ca prețul uleiului brut să fie cel practicat pe piață la momentul livrării, iar în data de 15 martie 2002 s-a încheiat un act adițional prin care s-au decalat termenele de livrare a uleiului brut ce face obiectul contractului.

Atât organul de control cât și cel de soluționare a contestației au apreciat că reclamanta nu are dreptul să deducă TVA în sumă de 9.579.831.933 lei aferentă avansului facturat în 24 octombrie 2001, cu motivarea că vânzătorul nu a livrat toată cantitatea de ulei brut contractată, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.19 lit. b) din O.U.G. nr.17/2000, respectiv, contribuabilul să justifice că bunurile sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia. În opinia reclamantei, cum bunurile au intrat în proprietatea sa, chiar dacă nu au fost predate, are dreptul la deducere.

Referitor la suma de 1.160.900.000 lei reprezentând TVA aferentă facturii seria BACL nr. 5278545 din 21 februarie 2002 emisă de S.C.”D.N.A.” SRL și cuprinsă în decontul privind TVA pentru luna februarie 2002, apreciază că a dedus-o legal și că susținerea organului de control și de soluționare a contestației că nu poate fi dedusă, întrucât programul de software nu a fost pus în funcțiune și deci nu este utilizat pentru nevoile firmei nu are suport legal. În ce privește impozitul pe profit în sumă de 710.201 lei cu majorările de întârziere și penalitățile aferente și suma de 73.602.138 lei TVA recalculată în luna martie 2002, cu care a fost diminuată pierderea înregistrată de societate, respingerea contestației fiindcă nu a fost motivată în fapt și în drept la acele puncte, nu este întemeiată întrucât motivația se găsește la punctele anterioare.

Referitor la cererea de suspendare a executării actelor contestate, s-a arătat că dacă s-ar trece la executarea acestor acte anterior pronunțării unei hotărâri definitive și executorii s-ar crea o prezumție de prejudiciu pentru societate. Prin sentința civilă nr. 643/CA-P din 19 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr.4009 din 24 iunie 2002 și menținute prin decizia nr.503 din 30 septembrie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea introdusă de reclamanta S.C.”I” SA Oradea. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5781 din 27 septembrie 2001 reclamanta a cumpărat de la S.C.”M” SA București cantitatea de 5.045 tone ulei brut din floarea soarelui, prețul fiind achitat pentru toată cantitatea contractată în avans.

Potrivit art.19 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 pentru efectuarea dreptului de deducere a TVA aferentă intrărilor contribuabilii sunt obligați să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia. Din cantitatea contractată până la data soluționării contestației reclamanta a recepționat 59.250 kg și respectiv 53.200 kg cu procesul verbal de recepție nr. 100016 din 19 decembrie 2001, dar nu a prezentat factura fiscală în baza căreia să poată deduce TVA aferentă conform art.19 din O.U.G. nr.17/2000. În ce privește cantitatea nelivrată, reclamanta n-a făcut dovada proprietății asupra bunului cumpărat. Potrivit art.1300 C.civ.

dacă mărfurile au fost vândute după greutate, cum este cazul în speță, vânzarea nu se consideră perfectată decât după prealabila verificare a greutății iar în cauză și a calității conform clauzelor contractuale art.2 până în acel moment (al cântăririi și recepției) proprietatea mărfurilor vândute, riscurile rămânând asupra vânzătorului.

În ce privește suma de 1.160.900.000 lei TVA aferentă facturii BACL nr.5278545 din 21 februarie 2002, într-adevăr reclamanta n-a făcut dovada că cele 50 licențe de sistem management cu cod de bare, denumit „Vital Track & Tracksolution” cumpărate în baza contractului de vânzare cumpărare nr.1256 din 18 februarie 2002 încheiat cu S.C.”D.N.A.”SRL București, sunt destinate pentru nevoile firmei, recunoscând în motivarea acțiunii că programul software n-a fost pus în funcțiune întrucât societatea nu are dotarea necesară pentru a utiliza un astfel de produs și că punerea în funcțiune a programelor respective depinde de bugetul de venituri și cheltuieli. Este însă de reținut că din interpretarea art.19 lit. b) din O.U.G.

nr.17/2000 care se referă la bunuri destinate nevoilor firmei, rezultă că bunurile respective trebuie să fie destinate desfășurării obiectului de activitate al firmei, în scopul obținerii de venituri. Cum în speță obiectul de activitate „producerea și îmbutelierea uleiurilor vegetale”, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul de lege enunțat pentru ca reclamanta să-și exercite dreptul de deducere a TVA aferent facturii ce reprezintă contravaloarea programului software, acesta nefiind pus în funcțiune datorită lipsei dotării societății cu tehnologia necesară utilizării lui, dovadă certă că nu este destinat nevoilor firmei respectiv realizării de venituri câtă vreme aceasta nu are dotarea necesară pentru a-l folosi, aspect recunoscut de reclamantă.

Referitor la suma de 101.833.833 lei reprezentând cheltuiala cu amortizarea înregistrată în luna martie 2002 a programului software achiziționat cu factura nr. 5278545 din 21 februarie 20092 emisă de S.C.”D.N.A.” SRL București potrivit art.11 din Legea nr.15/1994 amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcționare. Cum în speță, programul software n-a fost pus în funcțiune, cheltuiala de 101.833.833 lei cu amortizarea bunului respectiv nu este deductibilă fiscal.

În ce privesc sumele de 710.201 lei impozit pe profit pe anul 2001 majorările de întârziere în sumă de 43.322 lei și penalitățile în sumă de 7.102 lei acestea au fost calculate de organul de control corect, urmare a înregistrării eronate de către reclamantă la cheltuieli deductibile fiscal a sumei de 2.880.804 lei reprezentând TVA dedus inițial în baza art.18 din O.U.G.nr.17/2000 și regularizată prin decontul lunii septembrie 2001. Suma de 73.602.138 lei reprezentând TVA regularizată în luna martie 2002, cu care a fost diminuată pierderea înregistrată de societate pe trim.I 2002, a fost inclusă eronat de societatea reclamantă la cheltuieli deductibile fiscal.

De altfel, reclamanta în motivarea acțiunii referitor la aceste ultime sume arată doar că ele sunt impuneri determinate de măsurile luate cu privire la dreptul de deducere al TVA stabilite prin procesul verbal de control contestat și decizia de soluționare a contestației, că în situația anulării punctelor 1 și 2 din procesul verbal de control nr. 3962 din 20 iunie 2002 și a pct.1 din Decizia nr. 503/2000 se vor anula și aceste măsuri. Referitor la cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, instanța reține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990 pentru luarea acestei măsuri, fapt ce rezultă din chiar motivarea capătului de cerere privind suspendarea.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs S.C.”I” SA Oradea. Recurenta a susținut, în esență, că existând un contract de vânzare-cumpărare între părți, contract care este în vigoare, cumpărătorul a fost în drept să deducă taxa pe valoare adăugată aferentă facturii din data de 24 octombrie 2001, uleiul brut cumpărat fiind folosit în desfășurarea activității principale a societății de producere și îmbuteliere a uleiurilor vegetale. S-a mai arătat că noul act normativ în vigoare care reglementează taxa pe valoare adăugată, Legea nr. 345/2002 prin care s-a abrogat O.U.G. nr.17/2000, prevede că persoanele impozabile au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de către o altă persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată.

În privința taxei pe valoare adăugată în suma de 1.160.900.000 lei, recurenta a susținut că prevederile legale privind deducerea TVA nu impun condiția punerii efective în funcțiune a bunurilor achiziționate de către societatea comercială. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Se reține că recurenta a susținut că întreaga cantitate de ulei contractată i-a fost livrată de vânzător și procesată ulterior, iar produsul finit valorificat, iar prin actul nr.3391 din 10 octombrie 2002 vânzătoarea a atestat că a înregistrat factura nr. 2721386 din 24 octombrie 2001 în evidențele contabile aferente lunii octombrie 2002 și în decontul TVA al acestei luni, achitând TVA la buget.

Recurenta face de asemenea referire la dispozițiile Legii nr. 345/2002 referitoare la data la care dreptul la deductibilitate și la rambursare este efectiv și născut. Astfel, art 22 (1) din Legea nr. 345/2002 prevede că „dreptul de deducere ia naștere în momentul în care TVA deductibilă devine exigibilă, iar dispoziția din alin. (5) lit. a) prevede că TVA este datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să fie livrate. Pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, se impune administrarea în cauză a unei expertize de specialitate, ocazie cu care să fie verificate actele depuse la dosar de societatea recurentă, pentru a se stabili dacă marfa a fost primită și în ce măsură sunt aplicabile dispozițiile noul act normativ invocat de societate.

Cu ocazia rejudecării cauzei și suplimentării probatoriului, se vor avea în vedere și vor fi analizate și celelalte motive de recurs invocate de S.C.”I” SA Oradea. Față de cele ce preced, recursul declarat în cauză urmează să fie admis, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Societatea comercială „I” SA Oradea împotriva sentinței civile nr. 643/CA-P din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2004.