ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 14 octombrie 2002, reclamanta

S.C.”I” SA Oradea a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Direcția Controlului

Fiscal Bihor, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 503 din 30 septembrie

2002 a Ministerului Finanțelor Publice, respectiv punctele 1 și 2 din

dispozitivul deciziei, anularea procesului verbal de control nr.4009 din 24

iunie 2002 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor – Direcția

Controlului Fiscal și suspendarea măsurilor de executare a sumelor impuse prin

actul de control.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare-

cumpărare ulei brut nr. 5781 din 27 septembrie 2001, vânzătorul S.C.”M” SA i-a

facturat cu titlu de avans suma de 60.000.000.000 lei din care taxa pe valoarea

adăugată este de 9.579.831.933 lei.

Obiectul

principal de activitate al său este producerea și îmbutelierea uleiurilor

vegetale, iar uleiul contractat este destinat pentru realizarea acestui obiect

de activitate.

În

derularea contractului părțile au încheiat la 13 februarie 2001 actul adițional

nr. 7132 prin care au stabilit ca prețul uleiului brut să fie cel practicat pe

piață la momentul livrării, iar în data de 15 martie 2002 s-a încheiat un act

adițional prin care s-au decalat termenele de livrare a uleiului brut ce face

obiectul contractului.

Atât

organul de control cât și cel de soluționare a contestației au apreciat că

reclamanta nu are dreptul să deducă TVA în sumă de 9.579.831.933 lei aferentă

avansului facturat în 24 octombrie 2001, cu motivarea că vânzătorul nu a livrat

toată cantitatea de ulei brut contractată, situație în care nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art.19 lit. b) din O.U.G. nr.17/2000, respectiv,

contribuabilul să justifice că bunurile sunt destinate pentru nevoile firmei și

sunt proprietatea acesteia.

În

opinia reclamantei, cum bunurile au intrat în proprietatea sa, chiar dacă nu au

fost predate, are dreptul la deducere.

Referitor

la suma de 1.160.900.000 lei reprezentând TVA aferentă facturii seria BACL nr. 5278545

din 21 februarie 2002 emisă de S.C.”D.N.A.” SRL și cuprinsă în decontul privind

TVA pentru luna februarie 2002, apreciază că a dedus-o legal și că susținerea

organului de control și de soluționare a contestației că nu poate fi dedusă,

întrucât programul de software nu a fost pus în funcțiune și deci nu este

utilizat pentru nevoile firmei nu are suport legal.

În ce

privește impozitul pe profit în sumă de 710.201 lei cu majorările de întârziere

și penalitățile aferente și suma de 73.602.138 lei TVA recalculată în luna

martie 2002, cu care a fost diminuată pierderea înregistrată de societate,

respingerea contestației fiindcă nu a fost motivată în fapt și în drept la

acele puncte, nu este întemeiată întrucât motivația se găsește la punctele

anterioare.

Referitor

la cererea de suspendare a executării actelor contestate, s-a arătat că dacă

s-ar trece la executarea acestor acte anterior pronunțării unei hotărâri

definitive și executorii s-ar crea o prezumție de prejudiciu pentru societate.

Prin

sentința civilă nr. 643/CA-P din 19 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a

respins cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin procesul

verbal de control nr.4009 din 24 iunie 2002 și menținute prin decizia nr.503

din 30 septembrie 2002  a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea

introdusă de reclamanta S.C.”I” SA Oradea.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 5781 din 27 septembrie 2001 reclamanta a cumpărat de la

S.C.”M” SA București   cantitatea de 5.045 tone ulei brut din floarea soarelui,

prețul fiind achitat pentru toată cantitatea contractată în avans.

Potrivit

art.19 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 pentru efectuarea dreptului de deducere a

TVA aferentă intrărilor contribuabilii sunt obligați să justifice că bunurile

în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia.

Din

cantitatea contractată până la data soluționării contestației reclamanta a

recepționat 59.250 kg și respectiv  53.200 kg cu procesul verbal de recepție

nr. 100016 din 19 decembrie 2001, dar nu a prezentat factura fiscală în baza

căreia să poată deduce TVA aferentă conform art.19 din O.U.G. nr.17/2000.

În ce

privește cantitatea nelivrată, reclamanta n-a făcut dovada proprietății asupra

bunului cumpărat.

Potrivit

art.1300 C.civ. dacă mărfurile au fost vândute după greutate, cum este cazul în

speță, vânzarea nu se consideră perfectată decât după prealabila verificare a

greutății iar în cauză și a calității conform clauzelor contractuale art.2 până

în acel moment (al cântăririi și recepției) proprietatea mărfurilor vândute,

riscurile rămânând asupra vânzătorului.

În ce

privește suma de 1.160.900.000 lei TVA aferentă facturii BACL nr.5278545 din 21

februarie 2002, într-adevăr reclamanta n-a făcut dovada că cele 50 licențe de

sistem management cu cod de bare, denumit „Vital Track & Tracksolution”

cumpărate în baza contractului de vânzare cumpărare nr.1256 din 18 februarie

2002 încheiat cu S.C.”D.N.A.”SRL București, sunt destinate pentru nevoile

firmei, recunoscând în motivarea acțiunii că programul software n-a fost pus în

funcțiune întrucât societatea nu are dotarea necesară pentru a utiliza un

astfel de produs și că punerea în funcțiune a programelor respective depinde de

bugetul de venituri și cheltuieli.

Este

însă de reținut că din interpretarea art.19 lit. b) din O.U.G. nr.17/2000 care

se referă la bunuri destinate nevoilor firmei, rezultă că bunurile respective

trebuie să fie destinate desfășurării obiectului de activitate al firmei, în

scopul obținerii de venituri. Cum în speță obiectul de activitate „producerea

și îmbutelierea  uleiurilor vegetale”, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de

textul de lege enunțat pentru ca reclamanta să-și exercite dreptul de deducere

a TVA aferent facturii ce  reprezintă contravaloarea programului software,

acesta nefiind pus în funcțiune datorită lipsei dotării societății cu

tehnologia necesară utilizării lui, dovadă certă că nu este destinat nevoilor

firmei respectiv realizării de venituri câtă vreme aceasta nu are dotarea

necesară pentru a-l folosi, aspect recunoscut de reclamantă.

Referitor

la suma de 101.833.833 lei reprezentând cheltuiala cu amortizarea înregistrată

în luna martie 2002 a programului software achiziționat cu factura nr. 5278545

din 21 februarie 20092 emisă de S.C.”D.N.A.” SRL București potrivit art.11 din

Legea nr.15/1994 amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna

următoare punerii în funcțiune, până la recuperarea integrală a valorii de

intrare, conform duratelor normale de funcționare.

Cum în

speță, programul software n-a fost pus în funcțiune, cheltuiala de 101.833.833

lei cu amortizarea bunului respectiv nu este deductibilă fiscal.

În ce

privesc sumele de 710.201 lei impozit pe profit pe anul 2001 majorările de

întârziere în sumă de 43.322 lei și penalitățile în sumă de 7.102 lei acestea

au fost calculate de organul de control corect, urmare a înregistrării eronate

de către reclamantă la cheltuieli deductibile fiscal a sumei de 2.880.804 lei

reprezentând TVA dedus inițial în baza art.18 din O.U.G.nr.17/2000 și

regularizată prin decontul  lunii septembrie 2001.

Suma de

73.602.138 lei reprezentând TVA regularizată în luna martie 2002, cu care a

fost diminuată pierderea înregistrată de societate pe trim.I 2002, a fost

inclusă eronat de societatea reclamantă la cheltuieli deductibile fiscal.

De

altfel, reclamanta în motivarea acțiunii referitor la aceste ultime sume arată

doar că ele sunt impuneri determinate de măsurile luate cu privire la dreptul

de deducere al TVA stabilite prin procesul verbal de control contestat și

decizia de soluționare a contestației, că în situația anulării punctelor 1 și 2

din procesul verbal de control nr. 3962 din 20 iunie 2002 și a pct.1 din

Decizia nr. 503/2000 se vor anula și aceste măsuri.

Referitor

la cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate,

instanța reține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9

din Legea nr. 29/1990 pentru luarea acestei măsuri, fapt ce rezultă din chiar

motivarea capătului de cerere privind suspendarea.

Împotriva

sentinței civile sus-menționate a declarat recurs S.C.”I” SA Oradea.

Recurenta

a susținut, în esență, că existând un contract de vânzare-cumpărare între

părți,  contract care este în vigoare, cumpărătorul a fost în drept să deducă

taxa pe valoare adăugată aferentă facturii din data de 24 octombrie 2001,

uleiul brut cumpărat fiind folosit în desfășurarea activității principale a

societății de producere și îmbuteliere a uleiurilor vegetale.

S-a mai

arătat că noul act normativ în vigoare care reglementează taxa pe valoare

adăugată, Legea nr. 345/2002 prin care s-a abrogat O.U.G. nr.17/2000, prevede

că persoanele impozabile au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată,

datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să

îi fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori

urmează să îi fie  prestate de către o altă persoană impozabilă înregistrată ca

plătitor de taxa pe valoarea adăugată.

În

privința taxei pe valoare adăugată în suma de 1.160.900.000 lei, recurenta a

susținut că prevederile legale privind deducerea TVA nu impun condiția punerii

efective în funcțiune a bunurilor achiziționate de către societatea comercială.

Recursul

este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Se

reține că recurenta a susținut că întreaga cantitate de ulei contractată i-a

fost livrată de vânzător și procesată ulterior, iar produsul finit valorificat,

iar prin actul nr.3391 din 10 octombrie 2002 vânzătoarea a atestat că a

înregistrat factura nr. 2721386 din 24 octombrie 2001 în evidențele contabile

aferente lunii octombrie 2002 și în decontul TVA al acestei luni, achitând TVA

la buget.

Recurenta

face de asemenea referire la dispozițiile  Legii nr. 345/2002 referitoare la

data la care dreptul la deductibilitate și la rambursare este efectiv și

născut.

Astfel,

art 22 (1) din Legea nr. 345/2002 prevede că „dreptul de deducere ia naștere în

momentul în care TVA deductibilă devine exigibilă, iar dispoziția din alin. (5)

lit. a) prevede că TVA este datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au

fost livrate sau urmează să fie livrate.

Pentru

stabilirea cu exactitate a situației de fapt, se impune administrarea în cauză

a unei expertize de specialitate, ocazie cu care să fie verificate actele

depuse la dosar  de societatea recurentă, pentru a se stabili dacă marfa a fost

primită și în ce măsură sunt aplicabile dispozițiile noul act normativ invocat

de societate.

Cu

ocazia rejudecării cauzei și suplimentării probatoriului, se vor avea în vedere

și vor fi analizate și celelalte motive de recurs invocate de S.C.”I” SA

Oradea.

Față de

cele ce preced, recursul declarat în cauză urmează să fie admis, cu consecința

casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Societatea comercială „I” SA Oradea împotriva sentinței

civile nr. 643/CA-P din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  30 ianuarie 2004.