Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3933/2004

HOTĂRÂRE
27.05.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3933/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 29 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2148/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut starea de arest a apelanților inculpați S.C. și I.C. Prin aceeași încheiere s-a acordat termen la 13 iulie 2004, dată pentru care s-a dispus citarea inculpaților la locul de detenție și a intimatei părți civile C.D. la adresele din dosar, precum și prin afișare la sediul Primăriei municipiului București. Împotriva acestei încheieri, inculpatul I.C. a declarat recurs, neindicând motivele de casare, nici în scris și nici oral, prin apărător. Înalta Curte, examinând întreaga cauză sub toate aspectele, potrivit art. 385 10 alin. (3) din C. proc.

pen., raportate la art. 385 6 alin. (3) din același cod, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, (M. Of. nr. 748/26.10.2003), în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . În conformitate cu prevederile art. 160 b alin. (3), astfel cum au fost modificate prin aceeași ordonanță de urgență, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că, în raport cu fapta comisă de inculpați, lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte, verificând cauza sub toate aspectele, reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [ (lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului I.C.

la 7 ani închisoare, în baza art. 182 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 730 din 27 mai 2004. Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, inculpatul fiind infractor recidivist și existând și sub acest aspect motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o altă infracțiune [(art. 5 pct. 1 lit. c) din aceeași convenție)] sau să se sustragă răspunderii penale. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva încheierii de ședință din 29 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. 2148/2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4223/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 29 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2566/2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut arestarea preventivă a inculpaților R.
ÎCCJ 2003-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3889/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea nr. 58/ IA din 29 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1246/2004, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a menținut starea de arest a apelanților in
ÎCCJ 2004-06-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4184/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 4 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 1204/P/AP/2004, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului inc
ÎCCJ 2004-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2161/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 31 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 960/2004 Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen.,
ÎCCJ 2003-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3893/2004
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 23 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3944/2004, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a menținut starea de arest preventiv a apelantului i
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă