ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5889/2004

Asupra recursului în anulare de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 1996 sub nr. 8714 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamantul D.G.P. a chemat în judecată pe pârâții D.R. și D.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună stabilirea masei succesorale cotele care se cuvin părților, și sistarea stării de indiviziune, privind bunurile rămase în urma decesului mamei pârâților D.M. A solicitat de asemenea obligarea pârâților să raporteze la masa succesorală bunurile mobile sustrase după decesul autoarei sale și instituirea unui sechestru judiciar. Pârâtul D.R.R. a formulat o cerere reconvențională, solicitând să se constate că în masa succesorală intră doar ½ părți din construcția și anexele situate în Tg.

Jiu, să se dispună reducțiunea donației asupra imobilului – teren în suprafață de 382 mp și construcție situat în comuna Românești și a celei privind suma de 9.000 lei reactualizată, să se completeze masa succesorală cu mai multe bunuri, printre care un cavou și terenul aferent situat în Cimitirul Eroilor din Tg. Jiu, de asemenea să se scoată din masa bunurilor partajabile o serie de bunuri care sunt proprietatea sa. În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu S.R. și S.C. solicitând să se constate că în masa succesorală nu intră terenul atribuit lor prin titlul de proprietate nr. 438872/1995. După un prim ciclu procesual, Curtea de apel Craiova, prin decizia civilă nr. 1447 din 4 martie 1999 a admis contestația în anulare formulată de către D.R., a anulat decizia civilă nr. 6774 din 5 noiembrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a fixat termen pentru soluționarea recursului declarat de către D.R.

Prin decizia nr. 245 din 15 aprilie 1999, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis recursul, a casat hotărârile pronunțate de către instanța de apel și instanța de fond precum și încheierea de admitere în principiu și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Tg. Jiu. Curtea Supremă de Justiție, prin încheierea nr. 1838 din 26 mai 2000, a strămutat judecarea cauzei la Judecătoria Sibiu. Prin sentința civilă nr .9207 din 18 decembrie 2001, rejudecând cauza după casarea cu trimitere, judecătoria a admis în parte în principiu și în fond acțiunea principală și cererea reconvențională, a admis în fond cererea de intervenție în interes propriu și, în consecință: - a dispus dezmembrarea imobilului teren situat în Tg.

Jiu în suprafață de 1841,86 mp în trei corpuri de câte 613,95 mp fiecare, conform raportului de expertiză (efectuată în cauză de către expertul M.I.) varianta A. - a constatat că în urma decesului lui D.M. la data de 27 februarie 1996 a rămas masa succesorală formată din bunurile enumerate 1-245 în dispozitiv. - a constatat că D.R. a efectuat la imobilul din Tg. Jiu un adaus de 14.371.250 lei care nu intră în masa succesorală (cotă de 1/3 din construcții). - a constatat că terenul în suprafață de 1000 mp situat în extravilanul comunei Românești aparține conform titlului de proprietate nr. 438872/1995 intervenienților S.R. și S.C. - a constatat că sunt moștenitori în calitate de fii D.G.P., D.A.

și D.R., având fiecare o cotă de 1/3 din masa succesorală. - a dispus sistarea stării de indiviziune prin formarea de 3 loturi. a) Lotul I format din bunurile de la numerele 1-72 inclusiv, în valoare de 36.545.074 lei care va fi atribuit reclamantului D.G.P. b) Lotul II format din bunurile menționate de la nr. 73 până la 153 inclusiv, în valoare de 36.610.257 lei care va fi atribuit pârâtului D.A. c) Lotul III format din bunurile de la nr. 154 până la 245 inclusiv, în valoare de 70.164.639 lei care va fi atribuit pârâtului D.R. În vederea egalizării loturilor a obligat pe pârâtul D.R. să plătească reclamantului D.G.P. suma de 11.228.249 lei cu titlu de sultă, și pârâtului D.A., suma de 11.163.066 lei cu același titlu.

- a respins celelalte capete de cereri. - a compensat cheltuielile de judecată. Tribunalul Sibiu, prin decizia civilă nr. 431 din 22 mai 2002, a respins apelurile formulate de către D.R. și D.A. împotriva acestei hotărâri, ca nefondate. Prin decizia civilă nr. 2880 din 4 decembrie 2002, Curtea de apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile declarate de D.R. și D.A. împotriva hotărârii pronunțate de către Tribunalul Sibiu. Recurenții au fost obligați la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli de judecată către intimat. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri mai înainte menționate pronunțate de Judecătoria Sibiu, Tribunalul Sibiu și Curtea de apel Alba Iulia, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată a considerat că aceste hotărârii sunt și vădit netemenice. Se susține în recursul în anulare că în conformitate cu art. 741 alin. (2) C. civ. la formarea și compunerea loturilor se va evita fărâmițarea peste măsură a imobilelor care i-ar modifica acestuia destinația economică. În acest sens se arată că terenul de 1846 mp pe care este construit imobilul, plus anexele gospodărești și adăugirile construite de către pârâtul D.R., după decesul autorului părților, formează un tot unitar, respectiv gospodăria pârâtului, deci nu poate fi fragmentat.

Se susține de asemenea că deși pârâtul D.R. a efectuat un adaus la imobilul succesoral, valoarea acestuia a fost stabilită de către instanță cu motivarea că pârâtul nu a cerut suplimentarea expertizei pe acest aspect încălcând dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. care prevăd că instanța trebuia să dispună chiar din oficiu suplimentarea probelor. O altă susținere este în legătură cu faptul că instanțele au apreciat nelegal și netemeinic că nu se poate face raportul donațiilor. O ultimă critică în legătură cu netemeinicia hotărârilor privește împrejurarea că deși existau probe în legătură cu pretențiile privind cavoul, s-a considerat că existența acestui bun în masa succesorală nu a fost dovedită.

Aceleași critici au fost formulate și cu privire la investițiile pe care pârâtul D.R. a susținut că le-a efectuat la imobilul succesoral, altele decât adaosul, susținându-se că instanțele nu au respectat nici dispozițiile art. 315 C. proc. civ.. Recursul în anulare este nefondat. Este de reținut în primul rând că recursul în anulare a fost întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. vizând ambele ipoteze prevăzute de acest text de lege respectiv, existența unei „încălcări esențiale a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond” și cea de a doua ipoteză „hotărârea este vădit netemeinică”.

Analizând ipotezele prevăzute de acest text de lege urmează a reține cu privire la prima ipoteză că pentru a considera existența acestui motiv de recurs în anulare este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții respectiv: 1) existența unei încălcări esențiale a legii care să fie determinat 2) o soluționare gresită a cauzei pe fond și 3) dezlegarea greșită a cauzei să fi avut loc printr-o hotărâre judecătorească. Fiind vorba de condiții cumulative ele trebuie să fie îndeplinite toate; ori condiția „încălcării esențiale a legii” nu este îndeplinită întrucât prin această formulare juridică sunt avute în vedere nu orice încălcări ale unor dispoziții legale, ci numai acele de ordine publică , ceea ce în cazul în speță nu se regăsește.

În acest sens urmează a constata că textele de lege invocate în recursul în anulare care nu ar fi fost respectate respectiv art. 741 alin. (2) C. civ. și art. 673 10 alin. (1) C. proc. civ. nu au fost încălcate. Astfel art. 741 C. civ. în alin. (1) statornicește principiul egalității partajării în natură respectiv că „la formarea și compunerea loturilor, trebuie să se dea fiecărei părți „PE CÂT SE POATE” (deci nu imperativ) aceeași cantitate de mobile și imobile”. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că „se va evita cât va sta în putință” (deci nu imperativ). Textul din codul de procedură civilă invocat 673 10 consfințește și el principiul prevăzut de Codul civil având același caracter de recomandare, nefiind o dispoziție imperativă.

În consecință, chiar în ipoteza în care nu ar fi fost respectate dispozițiile legale mai înainte menționate, tot nu ar reprezenta o „încălcare esențială a legii” în sensul art. 330 alin. (2) C. proc. civ. pentru considerentele arătate cu ocazia analizării acestei prevederi legale. În cauză, partajarea terenului în suprafață de 1841,86 mp a fost făcută cu respectarea art. 741 C. civ. și art. 673 10 C. proc. civ. avându-se în vedere varianta I a expertizei efectuată de M.I., confirmată și de contraexpertiza efectuată de R.D., R.P. și D.N., împărțirea acestui imobil în trei loturi egale cuprinzând și construcțiile aflate pe terenul respectiv, pârâtului D.R. menținându-i-se astfel gospodăria.

Referitor la pretinsul „adaus” făcut la construcție prin contribuția exclusivă a pârâtului D.R., urmează a reține că acesta nu a făcut dovada efectuării acestor lucrări în anul 1976, perioadă în care proprietari ai imobilului erau părinții pârâtului care erau în viață și locuiau în imobil. De menționat că în certificatul de moștenitor nr. 725 din 14 august 1985 eliberat de Notariatul de stat județean Gorj, în masa succesorală rămasă în urma decesului tatălui părților, figurează respectivele construcții cu mențiunea că „au fost construite de defunct cu soția supraviețuitoare”. Pârâtul D.R.R. este în calitate de fiu moștenitor pentru cota de ¾ din masa succesorală, situație stabilită prin certificatul de moștenitor.

De reținut că acesta nu a solicitat anularea acestui certificat, în atare situație și reținând și că părțile, cu ocazia judecării apelului, au declarat în mod expres că nu mai au probe de solicitat nu se poate imputa instanțelor că nu au avut rol activ conform art. 129 C. proc. civ. De altfel și sub aspect teoretic nu se poate reține că nerespectarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. ar reprezenta „o încălcare esențială a legii” conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ. De menționat de asemenea că nici cu privire la dovedirea proprietății cavoului și locului de veci situat în Cimitirul eroilor, pârâtul-reclamant (în reconvențională) D.R., nu a produs probe necesare, întrucât, fiind vorba de un bun imobil cu o destinație specială, era necesar să existe un act care să emane de la Administrația cimitirului eroilor.

Referitor la susținerea din recursul în anulare că instanțele nu au respectat nici prevederile art. 315 C. proc. civ., urmează a constata că în speță nu este vorba de nici o problemă de drept rezolvată de instanța de casare. Cu privire la „necesitatea administrării unor probe” stabilite de către instanța de casare, de asemenea nu este vorba întrucât „considerentul” prin care instanța de casare a apreciat că este necesară suplimentarea probelor fără o indicație concretă, nu poate reprezenta și pentru considerentele mai înainte arătate, că fiind o nerespectare a prevederilor art. 315 C. proc. civ.

Cu privire la susținerile referitoare la faptul că instanțele nu au procedat la reducțiunea donațiilor urmează a reține că cele două donații au fost făcute la datele de 22 februarie 1973 pentru suma de 18.000 lei în favoarea lui D.A., respectiv la data de 29 martie 1974 pentru imobilul teren-loc de casă din comuna Românești nr. 115 în favoarea lui D.G.P., iar ca urmare a decesului donatorului D.G.R. a fost emis certificatul de moștenitor nr. 725 la data de 14 august 1985. Pârâtul-reclamant în cererea reconvențională D.R.R. nu a solicitat însă anularea certificatului moștenitor prin care el devenise unicul fiu moștenitor întrucât ceilalți doi fii (frații săi) renunțaseră la succesiune tocmai pentru că fuseseră gratificați prin cele două donații.

În consecință, întrucât nu s-a solicitat anularea certificatului de moștenitor de către D.R.R., iar acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este o acțiune personală, ea este prescriptibilă în termenul de 3 ani conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 deci în această situație pârâtul reclamant nu mai putea solicita reducțiunea donațiilor. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, reținând că nici una din criticile formulate nu este întemeiată urmează a respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 9207 din 18 decembrie 2001 a Judecătoriei Sibiu, a deciziei civile nr. 431 din 22 mai 2002 a Tribunalului Sibiu și a deciziei civile nr. 2880 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, 26 octombrie 2004.