ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2581/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1194 din 16

decembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a dispus respingerea

contestației la executare formulată de contestatorul condamnat S.I., ca fiind

nefondată.

Instanța, pentru a pronunța această

hotărâre, a reținut că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 24

din 15 iunie 1995 a Tribunalului Călărași, la 14 ani închisoare și 7 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin cruzimi, prevăzută de art. 174 și

art. 176 lit. a) C. pen.

Prin decizia nr. 57/1996 Curtea de

Apel București a majorat pedeapsa la 17 ani închisoare și 8 ani pedeapsa

complementară, decizie rămasă definitivă prin decizia penală nr. 394/1997 a

Curții Supreme de Justiție.

Contestatorul a formulat cerere de

revizuire a sentinței de condamnare, pronunțată de Tribunalul Călărași

susținând că probele administrate nu sunt concludente și nu fac dovada

vinovăției sale și că, în mod greșit nu i-au fost aplicate dispozițiile art. 44

alin. (2) C. pen., cerere respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței, condamnatul a

declarat apel, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate,

susținând că instanța de fond nu a analizat critica formulată, în condițiile în

care din dosarul cauzei rezultă că victima T.F. s-a aflat într-o vădită stare

de ebrietate, fiind cunoscut ca o persoană foarte violentă.

Prin decizia penală nr. 62 din 13

februarie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca

nefondat apelul contestatorului.

Împotriva acestei decizii S.I. a

declarat recurs, susținând să se reanalizeze întreg probatoriul administrat și

să se constate că pedeapsa de 8 ani închisoare este deja suficientă și ca atare

se impune punerea sa în libertate.

Recursul este nefondat.

Din considerentele cererii formulate

și motivației contestatorului, aprecierea că sunt indicii care ar conduce la

identificarea adevăraților autori ai faptei de omor, ceea ce ar conduce la

absolvirea sa de vinovăție, nu poate fi încadrată în nici unul din cele patru

cazuri reglementate expres de dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

Un astfel de motiv poate constitui,

eventual, obiectul unui recurs în anulare, în care sens petiționarul să

sesizeze procurorul general, pentru a se analiza noile sale susțineri.

Pe cale de consecință, Curtea, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat recursul declarat, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor

judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul S.I., împotriva deciziei penale nr. 62 din 13 februarie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă condamnatul la plata sumei de

650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 mai 2003.