ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 319/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția I penală,

prin sentința nr. 1175 din 12 decembrie 2002, conform art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. (2) lit. c), cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209

alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a), texte de lege în baza cărora

l-a condamnat pe inculpatul C.F. la 3 ani închisoare.

În

temeiul art. 83 C. pen., instanța a revocat suspendarea condiționată a

executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1568

din 12 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București și a dispus executarea

ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în final, 4 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului; s-a dedus din pedeapsă, perioada

executată de la 19 aprilie 2001 la 13 iunie 2001 și timpul arestării preventive

de la 6 aprilie 2002 la 12 decembrie 2002; s-a constatat prejudiciul acoperit,

prin restituirea bunului și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de

3.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în ziua de 6 aprilie 2002,

inculpatul i-a cerut părții vătămate Zaharia Ionica, vânzătoare într-un chioșc,

să-i arate o cartelă telefonică, fără a preciza felul acesteia. Partea vătămată

i-a arătat inculpatului o cartelă de 5 dolari, pe care acesta nu a dorit-o și

atunci i-a arătat alta, în valoare de 12 dolari, pe care inculpatul i-a smuls-o

din mână, fugind prin gangul unui bloc.

Instanța

a reținut, din coroborarea declarațiilor părții vătămate cu cele ale

inculpatului, că acesta, după ce a primit cartela reîncărcabilă, în valoare de

475.000 lei de la vânzătoare, a fugit cu ea, fiind urmărit și prins la scurt

timp de către organele de poliție.

În

această situație, tribunalul a constatat că fapta comisă de inculpat întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în care sens a

dispus schimbarea încadrării juridice în art. 208 alin. (1) raportat la art.209

alin. (1) lit. e) C. pen. din cea de tâlhărie, cum a fost trimis în judecată

prin actul de sesizare a instanței.

Împotriva

sentinței, inculpatul a declarat apel, în termen legal, criticând-o sub

aspectul încadrării juridice a faptei, în sensul că ea constituie infracțiunea

de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.215 alin. (1) C. pen.

Curtea

de Apel București, secția I penală, prin decizia nr.160 din 25 martie 2003 a

respins, ca nefondat, apelul inculpatului, reținând că, nu rezultă din nici o

probă că acesta a urmărit „încă de la început inducerea în eroare în vederea

obținerii unui folos prin prejudicierea părții vătămate, ci ideea sustragerii

bunului a intervenit după ce partea vătămată i-a arătat cartela.”

Totodată,

se precizează de către instanța de control judiciar că: „ cerința ca bunul să

se afle în posesia sau detenția altuia în momentul săvârșirii infracțiunii de

luare este îndeplinită și atunci când bunul s-ar găsi ocazional sau temporar în

mâinile făptuitorului.”

În

termen legal, inculpatul a declarat recurs nemotivat, prin care, în fața

instanței, apărătorul său a solicitat, în principal, schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat în cea de înșelăciune, iar

în subsidiar, reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante

juridice, prevăzute de art. 74 C. pen., cu reducerea corespunzătoare a

pedepsei.

Examinând

decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și pct.14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte constată, în

baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând

a fi respins.

acest sens, din analiza probatoriului dispus și administrat în cursul

desfășurării procesului penal, rezultă fără nici un dubiu că, prin modul în

care a acționat, și anume după primirea de la partea vătămată a cartelei

telefonice, a fugit cu ea, inculpatul și-a însușit un bun mobil ce nu-i

aparținea, ceea ce din punct de vedere obiectiv și subiectiv corespunde

conținutului constitutiv al infracțiunii de furt și nu a celei de înșelăciune.

2.

Nefondat se dovedește și cazul de recurs referitor la greșita aplicare a

dispozițiilor art. 72 C. pen., prin nereținerea în favoarea inculpatului a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece nu se constată

asemenea împrejurări de ordin obiectiv sau subiectiv, care să genereze

reducerea în mod corespunzător a pedepsei, dimpotrivă, inculpatul a mai fost

condamnat anterior pentru nerespectarea unor dispoziții legale, astfel că

pedeapsa aplicată și menținută de către instanțe, corespunde în mod corect

tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de legiuitor.

În

consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neconstatând

îndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, va respinge ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.F., va deduce din pedeapsa aplicată,

perioadele executate și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.F.

împotriva deciziei penale nr. 160 din 25 martie 2003  a

Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, perioada

executată de la 19 aprilie 2001 la 13 iunie 2001, precum și arestarea

preventivă de la 6 aprilie 2002, la 20 ianuarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20  ianuarie 2004

.