Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
23 martie 2004

Decizia nr. 1208/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: C.D., primar al comunei Voloiac, județul Mehedinți, a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, să se dispună anularea deciziei nr. 3 din 21 martie 2003, emisă de această autoritate publică, precum și a măsurilor dispuse prin procesul-verbal al inspecției de audit nr. 2067 din 12 februarie 2003, ca nelegale. Pe cale de consecință, reclamantul a cerut exonerarea sa de obligația de plată a sumei de 8.453.000 lei, stabilită cu titlu de daune, în sarcina sa și a referentei D.M., prin cele două acte juridice. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 617 din 3 iulie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul C.D. Se constată, însă, că cererea de recurs, conținând și motivele de casare, nu a fost semnată de recurent. Ținând seama de această împrejurare, pusă în discuția părții prezente, precum și a procurorului, din oficiu și de prevederile art. 287 pct. 3 și art. 316 C. proc. civ., urmează a se dispune anularea recursului declarat de reclamantul C.D.

DECIDE Anulează recursul declarat de C.D., primarul comunei Voloiac, județul Mehedinți, împotriva sentinței nr. 617 din 3 iulie 2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.