ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3287/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 martie 2000, reclamanta SC C.C. SRL Constanța a chemat în judecată pârâtul, Fondul Proprietății Private București, devenit A.P.A.P.S., solicitând ca, pe baza probelor ce se vor administra, să fie obligat pârâtul să încheie cu reclamanta act adițional la contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 650 din 21 noiembrie 1995 și nr. 577 din 26 octombrie 1995, evaluarea terenului vândut să se facă raportat la data de 24 ianuarie 2000, pentru suprafața de 42,51 mp. În motivarea acțiunii, s-a arătat că a solicitat divizarea patrimoniului SC A.C. SA, în urma căreia s-a constituit SC C.T.

SA, ale cărei acțiuni au fost achiziționate în totalitate de reclamantă, care a devenit unic proprietar al activului (magazin nr. 156) întrucât terenul aferent magazinului nu avea clarificată situația juridică, acesta nu a făcut obiectul vânzării-cumpărării. Invocă H.G. nr. 450/1999 pentru a cumpăra și terenul, prin negociere, la prețul de la data introducerii acțiunii, respectiv, 20 martie 2000. Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința nr. 1529, pronunțată la data de 1 iunie 2000, a admis acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu F.P.S. București, și, în consecință: obligă pârâta să încheie cu reclamanta act adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 650 din 21 noiembrie 1995 și nr. 577 din 26 octombrie 1995, evaluarea terenului vândut făcându-se, raportat la data de 24 martie 2000, pentru suprafața de 42,91 mp.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din art. 7.3 alin. (2) al contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 577 din 26 octombrie 1995 și nr. 650 din 21 noiembrie 1995, rezultă faptul că „cumpărătorul se obligă, în mod irevocabil, să accepte majorarea de preț corespunzătoare valorii terenurilor și să plătească această diferență, în condițiile care se vor conveni prin act adițional la prezentul contract”. Din actul adițional la protocolul nr. 2750 din 3 iulie 1995, reiese că SC A.C. SA a predat către reclamantă atât magazinul 15B, cât și terenul aferent (42,51 mp). Din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria C.T. nr. 34 din 25 aprilie 1997, s-a constituit dreptul de proprietate și asupra terenului în litigiu în favoarea SC A.C.

SA Constanța. Tribunalul, în considerarea acestor acte, a reținut că acționarul F.P.S. București nu și-a respectat obligația contractuală prevăzută la art. 7.3. alin. (2) din contractele menționate, în sensul de a încheia act adițional pentru a vinde și terenul aferent magazinului. Împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pârâtul a declarat apel, invocând următoarele motive: - necompetența materială a Tribunalului în favoarea Curții de Apel pe temeiul art. 4 3 alin. (3) din O.G. nr. 58/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, și - prescripția dreptului la acțiune, conform art. 32 28 din O.U.G. nr. 88/1997, termenul special de 3 luni; - pe fond, clauza, prevăzută la art. 7.3. din contract, nu obligă F.P.S.

să vândă terenul, ci stabilește în sarcina cumpărătorului obligația acceptării majorării prețului, cu suma reprezentând valoarea terenurilor indicate în certificatele de atestare a dreptului de proprietate. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 1014/COM, pronunțată la data de 8 decembrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului F.P.S. București, reținând că: - prima excepție de ordine publică, privind competența materială, nu poate fi primită, dispozițiile art. 43 alin. (3) din O.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, neindicând curțile de apel, ci „secțiile comerciale ale instanțelor judecătorești”, astfel că, în raport cu criteriul valoric, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., competența aparține Tribunalului Constanța, secția comercială; - excepția prescripției dreptului la acțiune în termenul special de 3 luni, prevăzută de art. 32 28 din O.G. nr. 88/1997, nu operează, textul stabilind că acest termen curge de la data la care „a cunoscut sau a trebuit să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului”. Reclamanta a introdus acțiunea la 24 martire 2000, după ce a luat la cunoștință de clarificarea regimului juridic al terenului și emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru SC A.C. SA. Prin petiția înregistrată la data de 6 februarie 2001, pârâtul F.P.S. București devenit Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, prescurtat A.P.A.P.S.

București, a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, pârâta arată că încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 650 din 21 noiembrie 1995 și nr. 577 din 26 octombrie 1995, a avut ca temei legal Legea nr. 58/1991, ce permitea o modificare a contractelor după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și care, în momentul vânzării acțiunilor, nu avea regimul juridic clarificat. Acest act normativ, precizează recurenta, a fost abrogat și înlocuit de O.G. nr. 88/1997, care conține prevederi exprese (art. 32 2 ) cu privire la obligativitatea societăților comerciale, la care statul este acționar, de a-și majora capitalul social cu valoarea terenurilor pentru care se obțin certificate de atestare a dreptului de proprietate, majorare care operează de drept în favoarea statului.

Se menționează că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ce face obiectul cauzei, a fost eliberat de Consiliul județean Constanța, la data de 25 aprilie 1997, prin certificatul cu seria C.T. nr. 0034, ulterior încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar acest certificat a fost emis pe numele SC A.C. SA Constanța, societate din care s-a înființat, prin divizare, intimata-reclamantă. Recurenta susține că aceste aspecte esențiale nu au fost reținute în considerentele nici uneia din cele două hotărâri judecătorești atacate prin prezentul recurs.

În plus, arată recurenta, aceste hotărâri nu au reținut textul imperativ al art. 32 2 alin. (3) care precizează că, „dacă în situația în care certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului, în schimbul căruia se vor emite acțiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituției publice implicate. Cumpărătorul are un drept de opțiune la cumpărarea de la instituția publică implicată, la un preț convenit în contractul inițial de vânzare a acțiunilor. Cumpărătorul își poate exercita această opțiune în termen de 2 luni de la data înregistrării majorării capitalului social”. Față de cele menționate, recurenta consideră că cererea intimatei, ca și cele două hotărâri judecătorești atacate, nu are un temei legal pentru admitere, deoarece, pe de o parte, nu a fost respectat termenul de 15 zile, prevăzut la clauza 7.3.

din cele două contracte, pentru încheierea actului adițional, iar pe de altă parte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu a fost eliberat pe numele intimatei-reclamante, cumpărător în cele două contracte, ci pe numele unei terțe persoane. Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței nr. 1529/COM din 2000 și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Recursul declarat de pârâtă nu este fondat și urmează să fie respins. Încheierea contractului a avut ca temei legal, Legea nr. 58/1991, care îngăduia modificarea contractelor de privatizare după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dar acest act normativ a fost abrogat și înlocuit cu O.U.G nr. 88/1997, care conține prevederi exprese cu privire la obligativitatea societăților la care statul este acționar de a-și majora capitalul social cu valoarea terenurilor.

Așa cum susține și recurenta, la data încheierii contractului erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 58/1991 și, ca atare, în mod justificat instanțele au examinat acțiunea în raport cu acest act normativ și cu prevederile contractuale, stabilind că A.P.A.P.S. nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în clauza 7.3., în sensul de a încheia actul adițional pentru vânzarea terenului aferent magazinului. Din acest punct de vedere, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut, în mod justificat, că obligația A.P.A.P.S. se stabilește și în raport cu dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că reclamanta nu a respectat termenul de 15 zile de la emiterea certificatului de atestare, prevăzut în contract la art. 7.3 alin. (3), pentru a se solicita încheierea actului adițional, dar această critică a fost în mod justificat înlăturată de curtea de apel, care a reținut că reclamanta ar fi putut sesiza instanța numai după clarificarea regimului juridic al terenului și emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru societatea comercială privatizată (SC A.C. SA). Împrejurarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost eliberat pe numele unei terțe persoane – SC A.C. SA – se explică prin aceea că societatea comercială reclamantă a apărut prin divizarea patrimoniului SC A.C., fiind de presupus că documentația a fost întocmită anterior divizării, pe numele societății „mamă”.

Pentru toate aceste considerente, recursul A.P.A.P.S. va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.P.A.P.S. București împotriva deciziei nr. 1014/COM din 8 decembrie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2003.