ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3287/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 24 martie 2000, reclamanta SC C.C. SRL Constanța a chemat în judecată

pârâtul, Fondul Proprietății Private București, devenit A.P.A.P.S., solicitând

ca, pe baza probelor ce se vor administra, să fie obligat pârâtul să încheie cu

reclamanta act adițional la contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 650

din 21 noiembrie 1995 și nr. 577 din 26 octombrie 1995, evaluarea terenului

vândut să se facă raportat la data de 24 ianuarie 2000, pentru suprafața de

42,51 mp.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

a solicitat divizarea patrimoniului SC A.C. SA, în urma căreia s-a constituit

SC C.T. SA, ale cărei acțiuni au fost achiziționate în totalitate de

reclamantă, care a devenit unic proprietar al activului (magazin nr. 156)

întrucât terenul aferent magazinului nu avea clarificată situația juridică,

acesta nu a făcut obiectul vânzării-cumpărării. Invocă H.G. nr. 450/1999 pentru

a cumpăra și terenul, prin negociere, la prețul de la data introducerii

acțiunii, respectiv, 20 martie 2000.

Tribunalul Constanța, secția comercială,

prin sentința nr. 1529, pronunțată la data de 1 iunie 2000, a admis acțiunea

reclamantei, în contradictoriu cu F.P.S. București, și, în consecință: obligă

pârâta să încheie cu reclamanta act adițional la contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni nr. 650 din 21 noiembrie 1995 și nr. 577 din 26 octombrie 1995,

evaluarea terenului vândut făcându-se, raportat la data de 24 martie 2000,

pentru suprafața de 42,91 mp.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că din art. 7.3 alin. (2) al contractelor de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr. 577 din 26 octombrie 1995 și nr. 650 din 21 noiembrie 1995, rezultă

faptul că „cumpărătorul se obligă, în mod irevocabil, să accepte majorarea de

preț corespunzătoare valorii terenurilor și să plătească această diferență, în

condițiile care se vor conveni prin act adițional la prezentul contract”. Din

actul adițional la protocolul nr. 2750 din 3 iulie 1995, reiese că SC A.C. SA a

predat către reclamantă atât magazinul 15B, cât și terenul aferent (42,51 mp).

Din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor,

seria C.T. nr. 34 din 25 aprilie 1997, s-a constituit dreptul de proprietate și

asupra terenului în litigiu în favoarea SC A.C. SA Constanța.

Tribunalul, în considerarea acestor

acte, a reținut că acționarul F.P.S. București nu și-a respectat obligația

contractuală prevăzută la art. 7.3. alin. (2) din contractele menționate, în

sensul de a încheia act adițional pentru a vinde și terenul aferent

magazinului.

Împotriva sentinței pronunțată de

tribunal, pârâtul a declarat apel, invocând următoarele motive:

- necompetența materială a

Tribunalului în favoarea Curții de Apel pe temeiul art. 4

3

alin. (3)

din O.G. nr. 58/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, și

- prescripția dreptului la acțiune,

conform art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997, termenul special de 3

luni;

- pe fond, clauza, prevăzută la art.

7.3. din contract, nu obligă F.P.S. să vândă terenul, ci stabilește în sarcina

cumpărătorului obligația acceptării majorării prețului, cu suma reprezentând

valoarea terenurilor indicate în certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr.

1014/COM, pronunțată la data de 8 decembrie 2000, a respins, ca nefondat,

apelul pârâtului F.P.S. București, reținând că:

- prima excepție de ordine publică,

privind competența materială, nu poate fi primită, dispozițiile art. 43 alin.

(3) din O.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, neindicând curțile

de apel, ci „secțiile comerciale ale instanțelor judecătorești”, astfel că, în

raport cu criteriul valoric, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

competența aparține Tribunalului Constanța, secția comercială;

- excepția prescripției dreptului la

acțiune în termenul special de 3 luni, prevăzută de art. 32

28

din

O.G. nr. 88/1997, nu operează, textul stabilind că acest termen curge de la

data la care „a cunoscut sau a trebuit să cunoască existența operațiunii sau

actul atacat ori de la data nașterii dreptului”. Reclamanta a introdus acțiunea

la 24 martire 2000, după ce a luat la cunoștință de clarificarea regimului

juridic al terenului și emiterea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate pentru SC A.C. SA.

Prin petiția înregistrată la data de

6 februarie 2001, pârâtul F.P.S. București devenit Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, prescurtat A.P.A.P.S.

București, a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, pârâta

arată că încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 650

din 21 noiembrie 1995 și nr. 577 din 26 octombrie 1995, a avut ca temei legal

Legea nr. 58/1991, ce permitea o modificare a contractelor după obținerea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și care,

în momentul vânzării acțiunilor, nu avea regimul juridic clarificat.

Acest act normativ, precizează

recurenta, a fost abrogat și înlocuit de O.G. nr. 88/1997, care conține

prevederi exprese (art. 32

2

) cu privire la obligativitatea

societăților comerciale, la care statul este acționar, de a-și majora capitalul

social cu valoarea terenurilor pentru care se obțin certificate de atestare a

dreptului de proprietate, majorare care operează de drept în favoarea statului.

Se menționează că certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ce face obiectul cauzei,

a fost eliberat de Consiliul județean Constanța, la data de 25 aprilie 1997,

prin certificatul cu seria C.T. nr. 0034, ulterior încheierii celor două

contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar acest certificat a fost emis pe

numele SC A.C. SA Constanța, societate din care s-a înființat, prin divizare,

intimata-reclamantă.

Recurenta susține că aceste aspecte

esențiale nu au fost reținute în considerentele nici uneia din cele două

hotărâri judecătorești atacate prin prezentul recurs.

În plus, arată recurenta, aceste

hotărâri nu au reținut textul imperativ al art. 32

2

alin. (3) care

precizează că, „dacă în situația în care certificatul se eliberează după

privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor,

care va fi considerată aport în natură al statului, în schimbul căruia se vor

emite acțiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituției publice

implicate. Cumpărătorul are un drept de opțiune la cumpărarea de la instituția

publică implicată, la un preț convenit în contractul inițial de vânzare a

acțiunilor. Cumpărătorul își poate exercita această opțiune în termen de 2 luni

de la data înregistrării majorării capitalului social”.

Față de cele menționate, recurenta

consideră că cererea intimatei, ca și cele două hotărâri judecătorești atacate,

nu are un temei legal pentru admitere, deoarece, pe de o parte, nu a fost

respectat termenul de 15 zile, prevăzut la clauza 7.3. din cele două contracte,

pentru încheierea actului adițional, iar pe de altă parte, certificatul de atestare

a dreptului de proprietate nu a fost eliberat pe numele intimatei-reclamante,

cumpărător în cele două contracte, ci pe numele unei terțe persoane.

Pentru motivele arătate, recurenta a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței nr. 1529/COM

din 2000 și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Recursul declarat de pârâtă nu este

fondat și urmează să fie respins.

Încheierea contractului a avut ca

temei legal, Legea nr. 58/1991, care îngăduia modificarea contractelor de

privatizare după obținerea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, dar acest act normativ a fost abrogat și înlocuit cu O.U.G nr. 88/1997,

care conține prevederi exprese cu privire la obligativitatea societăților la

care statul este acționar de a-și majora capitalul social cu valoarea

terenurilor.

Așa cum susține și recurenta, la

data încheierii contractului erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 58/1991 și,

ca atare, în mod justificat instanțele au examinat acțiunea în raport cu acest

act normativ și cu prevederile contractuale, stabilind că A.P.A.P.S. nu și-a

îndeplinit obligația prevăzută în clauza 7.3., în sensul de a încheia actul

adițional pentru vânzarea terenului aferent magazinului.

Din acest punct de vedere, atât

instanța de fond, cât și cea de apel au reținut, în mod justificat, că

obligația A.P.A.P.S. se stabilește și în raport cu dispozițiile art. 969 C.

civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că

reclamanta nu a respectat termenul de 15 zile de la emiterea certificatului de

atestare, prevăzut în contract la art. 7.3 alin. (3), pentru a se solicita

încheierea actului adițional, dar această critică a fost în mod justificat

înlăturată de curtea de apel, care a reținut că reclamanta ar fi putut sesiza

instanța numai după clarificarea regimului juridic al terenului și emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru societatea

comercială privatizată (SC A.C. SA).

Împrejurarea că certificatul de

atestare a dreptului de proprietate a fost eliberat pe numele unei terțe persoane

– SC A.C. SA – se explică prin aceea că societatea comercială reclamantă a

apărut prin divizarea patrimoniului SC A.C., fiind de presupus că documentația

a fost întocmită anterior divizării, pe numele societății „mamă”.

Pentru toate aceste considerente,

recursul A.P.A.P.S. va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta A.P.A.P.S. București împotriva deciziei nr. 1014/COM din 8

decembrie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 2 iulie 2003.