ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3100/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3100/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 200 din 8

octombrie 2002, Tribunalul Buzău, în temeiul art. 334 C. proc pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei din art. 20 raportat la art. 174 și art. 176 lit.

c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe inculpatul C.C. la

8 ani închisoare.

Prin aceeași sentință, în temeiul

art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 189

alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 189 alin. (1) cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe același inculpat la 4 ani

închisoare.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse, inculpatul urmând să

execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat

detenția preventivă de o zi, de la 6 mai, precum și de la data de 11 mai, la

zi.

În latura civilă, s-a luat act de

declarația părții vătămate G.M. că nu se constituie parte civilă și a fost

obligat la 3.210.720 lei către Spitalul municipal Rm. Sărat, reprezentând

cheltuielile de spitalizare ale victimei G.M.

S-a dispus confiscarea unui vătrai

corp delict.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate, următoarea situație

de fapt:

Partea vătămată G.M. are domiciliul

în orașul Roman, județul Neamț, dar locuiește în comuna Buda, cu concubina sa

C.I., sora inculpatului C.C., care au casa pe același teren și sunt apropiate.

În seara de 3 mai 2002, partea vătămată s-a întors de la București și

negăsindu-și concubina în casă, s-a dus la fratele acesteia inculpatul C.C.

să-l întrebe unde se află. Acesta i-a spus că este internată în Spitalul de Psihiatrie

Săpoca, datorită purtării sale necorespunzătoare față de ea. La un moment dat,

pe fondul unor discuții tensionate, inculpatul a luat un băț și a lovit partea

vătămată peste picioare, a trântit-o la pământ, a legat-o de mâini și de

picioare, continuând să o lovească cu pumnii, picioarele și cu un vătrai, după

care a legat-o de piciorul patului. Abia pe la ora 3

00

dimineața,

inculpatul a dezlegat partea vătămată care s-a urcat în pat și a stat până în

dimineața zilei de 4 mai 2002, când ajutată de C.R. fiica concubinei sale a

plecat din locuința inculpatului, a ajuns pe prundul râului Rm. Sărat, unde a

rămas până a doua zi pe 5 mai, când, cu mare greutate, s-a deplasat până în

centrul comunei Buda, s-a așezat lângă un gard, de unde nu s-a mai putut ridica

și cu ajutorul martorei T.I. a ajuns la Spitalul Rm. Sărat, unde a suferit o

intervenție chirurgicală, viața fiindu-i salvată în acest mod.

Inculpatul a fost trimis în judecată

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru comiterea infracțiunii

de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 și art. 176 lit. c) C. pen., deoarece inculpatul a mai fost condamnat

anterior pentru o infracțiune de tentativă la omor de 7 ani închisoare și

infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în forma agravantă,

prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., fapte aflate în concurs real, potrivit

art. 33 lit. a) C. pen.

Tribunalul Buzău a schimbat

încadrarea juridică așa cum s-a arătat mai sus, din infracțiunea de tentativă

la omor deosebit de grav în infracțiunea de tentativă la omor simplu, cu

motivarea că art. 176 lit. c) C. pen., condiționează încadrarea juridică în mod

deosebit de grav de faptul că persoana respectivă, în cazul de față inculpatul,

să mai fi comis anterior un omor, iar în ceea ce privește infracțiunea de

lipsire de libertate a considerat că actele de violență intră în conținutul

laturii obiective a infracțiunii de tentativă la omor și, deci, nu poate fi

încadrată fapta în art. 189 alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut că în urma actelor

de violență, partea vătămată a suferit leziuni grave, ce au necesitat 40-45

zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că i-au pus viața în primejdie,

împrejurare ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit de

S.M.L. Buzău.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul.

Parchetul critică sentința ca fiind

nelegală, nulitate prevăzută de art. 378 C. proc. pen., susținând, în esență,

că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat

din tentativă la omor deosebit de grav în tentativă la omor simplu, cu

motivarea greșită, cum că nu sunt întrunite în cauză prevederile art. 176 lit.

c) C. pen., deoarece inculpatul nu a comis anterior un omor, așa cum cere

legea, ci o tentativă la omor. Practica judiciară și literatura de specialitate

sunt unanime, în sensul că nu are importanță dacă, condamnarea anterioară a

fost pentru infracțiune consumată de omor ori pentru tentativă sau alte forme

de participație, cum ar fi instigarea.

De asemenea, actele de violență

asupra victimei, comise de inculpat, după ce a fost imobilizată și legală de

pat și bătută mai multe ore, se încadrează în prevederile art. 189 alin. (2) C.

pen., neavând relevanță faptul că acestea intră și în latura obiectivă a

infracțiunii de tentativă la omor.

S-a solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței, schimbarea încadrării juridice a faptelor, așa cum au

fost reținute prin rechizitoriu și condamnarea inculpatului la pedepse ferme,

ținând seama că acesta este recidivist dintr-o condamnare anterioară de 7 ani

închisoare, aplicată pentru o infracțiune de tentativă la omor.

O altă critică se referă la

omisiunea instanței de fond de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi, obligatorie potrivit art. 65 alin. (2) C. pen.

Ultima critică se referă la greșita

individualizare a pedepsei.

Inculpatul a criticat sentința ca

fiind nelegală și netemeinică, susținând, în esență, că s-a aflat în legitimă

apărare și, deci, să fie achitat, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 557 din 4 decembrie 2002, a admis apelul parchetului, a

schimbat încadrarea juridică dată faptelor din art. 20 raportat la art. 174

alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 20 raportat l art. 174

și art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și l-a

condamnat pe inculpatul C.C. la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. și din art. 189 alin.

(1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 189 alin. (1) și (2) cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe același inculpat la 7 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10

ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și e) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Prin aceeași decizie a fost respins

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.C., în prezent deținut în

Penitenciarul Ploiești, în cauza de față, împotriva aceleiași sentințe.

S-a motivat că soluția de modificare

a încadrării juridice de către instanța de apel, prin înlăturarea aplicării

art. 176 lit. c) C. pen., nu este legală.

Dispozițiile art. 176 lit. c) C.

pen., care incriminează „omorul săvârșit de către o persoană care a mai

săvârșit un omor” sunt aplicabile și în cazul în care prima faptă constituie

tentativă de omor și nu o infracțiune de omor consumat.

Această concluzie se deduce din

dispozițiile art. 144 C. pen., care, explicând înțelesul unor termeni sau

expresii din legea penală arată că „prin săvârșirea unei infracțiuni sau

comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe

care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și

participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.”

Împrejurarea că textul art. 176 lit.

c) C. pen., folosește expresia „săvârșirea unui omor”, iar nu „săvârșirea unei

infracțiuni de omor” nu poate infirma concluzia de mai sus.

S-a apreciat că nu există rațiuni

pentru care expresiei „săvârșirea unei infracțiuni” în general, explicată în

art. 144 C. pen., să i se atribuie un alt înțeles decât expresiei „săvârșirea

unui omor” sau a unei alte infracțiuni concretizată prin denumirea acesteia.

Nici unul din criteriile de

interpretare a textelor de lege nu permite a se înțelege în primul rând

infracțiunea în orice fază sancționată de lege, iar în cazul al doilea numai

infracțiunea consumată.

Pe de altă parte, atât unele legi

speciale, cât și C. pen., la incriminarea formelor calificate ale unor

infracțiuni folosesc, ca și art. 176 C. pen., denumirea acestora.

Nu poate fi ignorată nici

împrejurarea că infracțiunile de omor săvârșite în condițiile art. 176 C. pen.

și îndeosebi în condițiile art. 176 lit. c) C. pen., relevă pericolul de

extremă gravitate pe care îl prezintă pentru societate persoana inculpatului,

ori din acest punct de vedere nu există deosebiri esențiale între acela care a

comis mai întâi o tentativă de omor când moartea nu s-a produs datorită unor

cauze străine de persoana autorului care, prin activitatea sa, a epuizat

conținutul elementului material al infracțiunii și cel care, după ce a comis un

omor consumat săvârșește din nou o infracțiune similară.

S-a motivat că tot nelegală este și

soluția de modificare a încadrării juridice, a faptei de lipsire de libertate

în mod nelegal.

Având în vedere că inculpatul a

reținut victima, a legat-o de mâini și de picioare, a legat-o de piciorul

patului ca să nu fugă, și a bătut-o în mod continuu cu un băț, cu pumnii, cu

picioarele și în cele din urmă cu un vătrai metalic, punându-i viața în

primejdie, încadrarea juridică corectă este aceea prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen. și nu alin. (1), cum în mod greșit a fost schimbată încadrarea

juridică.

Nu are relevanță faptul că acțiunile

agresive ale inculpatului asupra victimei intră și în componența laturii

obiective a infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

Pentru aceste considerente, s-a

admis apelul parchetului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice, conform

art. 334 C. proc. pen., din infracțiunile de tentativă la omor simplu,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în tentativă la

omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174

și art. 176 lit. c) C. pen., și din art. 189 alin. (1) în art. 189 alin. (1) și

2 C. pen., ambele fapte cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., texte de lege în

baza cărora l-a condamnat pe inculpat.

La individualizarea pedepselor s-a

avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., gravitatea faptelor și pericolul

social al inculpatului, precum și starea de recidivă.

Cu această ocazie a fost remediată

și omisiunea primei instanțe de a aplica inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi, obligatorie în raport cu prevederile art. 65 alin.

(2) C. pen.

În ceea ce privește apelul

inculpatului, acesta a fost respins ca nefondat, cu motivarea că, nu poate fi

vorba în cauză de legitima apărare, pentru că nu a existat din partea victimei

un atac direct, material, imediat și injust asupra inculpatului, așa cum cer

dispozițiile art. 44 C. pen., iar în ceea ce privește individualizarea

pedepsei, aceasta urmează a se face în raport cu noua încadrare juridică dată

faptelor, în urma admiterii apelului parchetului.

Nemulțumit de această din urmă

hotărâre, inculpatul a declarat recurs, motivul invocat fiind greșita

individualizare a pedepselor.

Recursul declarat nu este fondat

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare

a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de aceste prevederi legale, se

reține că în procesul individualizării pedepsei, a fost avut în vedere

pericolul social concret al faptelor, agravat de condițiile în care au fost

săvârșite. De asemenea, s-a dat eficiență juridică persoanei făptuitorului,

recidivist.

Pedeapsa rezultantă, de 10 ani

închisoare, individualizată cu respectarea criteriilor generale, corespunde și

scopului ei, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat,

va fi respins ca nefondat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii de o zi, din data de 6 mai 2002 și timpul

arestării preventive de la 11 mai 2002 la 27 iunie 2003.

În baza art. 192 C. proc. pen., recurentul

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 557 din 4 decembrie

2002 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului reținerea de o zi, din data de 6 mai 2002 și timpul arestării

preventive de la 11 mai 2002 la 27 iunie 2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

27 iunie 2003.