ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3100/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 200 din 8 octombrie 2002, Tribunalul Buzău, în temeiul art. 334 C. proc pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 20 raportat la art. 174 și art. 176 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe inculpatul C.C. la 8 ani închisoare. Prin aceeași sentință, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 189 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat detenția preventivă de o zi, de la 6 mai, precum și de la data de 11 mai, la zi. În latura civilă, s-a luat act de declarația părții vătămate G.M. că nu se constituie parte civilă și a fost obligat la 3.210.720 lei către Spitalul municipal Rm. Sărat, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei G.M. S-a dispus confiscarea unui vătrai corp delict. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate, următoarea situație de fapt: Partea vătămată G.M.

are domiciliul în orașul Roman, județul Neamț, dar locuiește în comuna Buda, cu concubina sa C.I., sora inculpatului C.C., care au casa pe același teren și sunt apropiate. În seara de 3 mai 2002, partea vătămată s-a întors de la București și negăsindu-și concubina în casă, s-a dus la fratele acesteia inculpatul C.C. să-l întrebe unde se află. Acesta i-a spus că este internată în Spitalul de Psihiatrie Săpoca, datorită purtării sale necorespunzătoare față de ea. La un moment dat, pe fondul unor discuții tensionate, inculpatul a luat un băț și a lovit partea vătămată peste picioare, a trântit-o la pământ, a legat-o de mâini și de picioare, continuând să o lovească cu pumnii, picioarele și cu un vătrai, după care a legat-o de piciorul patului.

Abia pe la ora 3 00 dimineața, inculpatul a dezlegat partea vătămată care s-a urcat în pat și a stat până în dimineața zilei de 4 mai 2002, când ajutată de C.R. fiica concubinei sale a plecat din locuința inculpatului, a ajuns pe prundul râului Rm. Sărat, unde a rămas până a doua zi pe 5 mai, când, cu mare greutate, s-a deplasat până în centrul comunei Buda, s-a așezat lângă un gard, de unde nu s-a mai putut ridica și cu ajutorul martorei T.I. a ajuns la Spitalul Rm. Sărat, unde a suferit o intervenție chirurgicală, viața fiindu-i salvată în acest mod.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 176 lit. c) C. pen., deoarece inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru o infracțiune de tentativă la omor de 7 ani închisoare și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în forma agravantă, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., fapte aflate în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.

Tribunalul Buzău a schimbat încadrarea juridică așa cum s-a arătat mai sus, din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracțiunea de tentativă la omor simplu, cu motivarea că art. 176 lit. c) C. pen., condiționează încadrarea juridică în mod deosebit de grav de faptul că persoana respectivă, în cazul de față inculpatul, să mai fi comis anterior un omor, iar în ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate a considerat că actele de violență intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii de tentativă la omor și, deci, nu poate fi încadrată fapta în art. 189 alin. (2) C. pen. S-a mai reținut că în urma actelor de violență, partea vătămată a suferit leziuni grave, ce au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că i-au pus viața în primejdie, împrejurare ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit de S.M.L.

Buzău. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul. Parchetul critică sentința ca fiind nelegală, nulitate prevăzută de art. 378 C. proc. pen., susținând, în esență, că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din tentativă la omor deosebit de grav în tentativă la omor simplu, cu motivarea greșită, cum că nu sunt întrunite în cauză prevederile art. 176 lit. c) C. pen., deoarece inculpatul nu a comis anterior un omor, așa cum cere legea, ci o tentativă la omor. Practica judiciară și literatura de specialitate sunt unanime, în sensul că nu are importanță dacă, condamnarea anterioară a fost pentru infracțiune consumată de omor ori pentru tentativă sau alte forme de participație, cum ar fi instigarea.

De asemenea, actele de violență asupra victimei, comise de inculpat, după ce a fost imobilizată și legală de pat și bătută mai multe ore, se încadrează în prevederile art. 189 alin. (2) C. pen., neavând relevanță faptul că acestea intră și în latura obiectivă a infracțiunii de tentativă la omor. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, schimbarea încadrării juridice a faptelor, așa cum au fost reținute prin rechizitoriu și condamnarea inculpatului la pedepse ferme, ținând seama că acesta este recidivist dintr-o condamnare anterioară de 7 ani închisoare, aplicată pentru o infracțiune de tentativă la omor. O altă critică se referă la omisiunea instanței de fond de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie potrivit art. 65 alin. (2) C. pen.

Ultima critică se referă la greșita individualizare a pedepsei. Inculpatul a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică, susținând, în esență, că s-a aflat în legitimă apărare și, deci, să fie achitat, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 557 din 4 decembrie 2002, a admis apelul parchetului, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 20 raportat l art. 174 și art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe inculpatul C.C. la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen.

și din art. 189 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 189 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe același inculpat la 7 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.C., în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, în cauza de față, împotriva aceleiași sentințe. S-a motivat că soluția de modificare a încadrării juridice de către instanța de apel, prin înlăturarea aplicării art. 176 lit. c) C. pen., nu este legală.

Dispozițiile art. 176 lit. c) C. pen., care incriminează „omorul săvârșit de către o persoană care a mai săvârșit un omor” sunt aplicabile și în cazul în care prima faptă constituie tentativă de omor și nu o infracțiune de omor consumat. Această concluzie se deduce din dispozițiile art. 144 C. pen., care, explicând înțelesul unor termeni sau expresii din legea penală arată că „prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.” Împrejurarea că textul art. 176 lit. c) C. pen., folosește expresia „săvârșirea unui omor”, iar nu „săvârșirea unei infracțiuni de omor” nu poate infirma concluzia de mai sus.

S-a apreciat că nu există rațiuni pentru care expresiei „săvârșirea unei infracțiuni” în general, explicată în art. 144 C. pen., să i se atribuie un alt înțeles decât expresiei „săvârșirea unui omor” sau a unei alte infracțiuni concretizată prin denumirea acesteia. Nici unul din criteriile de interpretare a textelor de lege nu permite a se înțelege în primul rând infracțiunea în orice fază sancționată de lege, iar în cazul al doilea numai infracțiunea consumată. Pe de altă parte, atât unele legi speciale, cât și C. pen., la incriminarea formelor calificate ale unor infracțiuni folosesc, ca și art. 176 C. pen., denumirea acestora. Nu poate fi ignorată nici împrejurarea că infracțiunile de omor săvârșite în condițiile art. 176 C. pen.

și îndeosebi în condițiile art. 176 lit. c) C. pen., relevă pericolul de extremă gravitate pe care îl prezintă pentru societate persoana inculpatului, ori din acest punct de vedere nu există deosebiri esențiale între acela care a comis mai întâi o tentativă de omor când moartea nu s-a produs datorită unor cauze străine de persoana autorului care, prin activitatea sa, a epuizat conținutul elementului material al infracțiunii și cel care, după ce a comis un omor consumat săvârșește din nou o infracțiune similară. S-a motivat că tot nelegală este și soluția de modificare a încadrării juridice, a faptei de lipsire de libertate în mod nelegal.

Având în vedere că inculpatul a reținut victima, a legat-o de mâini și de picioare, a legat-o de piciorul patului ca să nu fugă, și a bătut-o în mod continuu cu un băț, cu pumnii, cu picioarele și în cele din urmă cu un vătrai metalic, punându-i viața în primejdie, încadrarea juridică corectă este aceea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și nu alin. (1), cum în mod greșit a fost schimbată încadrarea juridică. Nu are relevanță faptul că acțiunile agresive ale inculpatului asupra victimei intră și în componența laturii obiective a infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav. Pentru aceste considerente, s-a admis apelul parchetului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc.

pen., din infracțiunile de tentativă la omor simplu, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 și art. 176 lit. c) C. pen., și din art. 189 alin. (1) în art. 189 alin. (1) și 2 C. pen., ambele fapte cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpat. La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., gravitatea faptelor și pericolul social al inculpatului, precum și starea de recidivă. Cu această ocazie a fost remediată și omisiunea primei instanțe de a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie în raport cu prevederile art. 65 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește apelul inculpatului, acesta a fost respins ca nefondat, cu motivarea că, nu poate fi vorba în cauză de legitima apărare, pentru că nu a existat din partea victimei un atac direct, material, imediat și injust asupra inculpatului, așa cum cer dispozițiile art. 44 C. pen., iar în ceea ce privește individualizarea pedepsei, aceasta urmează a se face în raport cu noua încadrare juridică dată faptelor, în urma admiterii apelului parchetului. Nemulțumit de această din urmă hotărâre, inculpatul a declarat recurs, motivul invocat fiind greșita individualizare a pedepselor. Recursul declarat nu este fondat Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Față de aceste prevederi legale, se reține că în procesul individualizării pedepsei, a fost avut în vedere pericolul social concret al faptelor, agravat de condițiile în care au fost săvârșite. De asemenea, s-a dat eficiență juridică persoanei făptuitorului, recidivist. Pedeapsa rezultantă, de 10 ani închisoare, individualizată cu respectarea criteriilor generale, corespunde și scopului ei, astfel cum este definit în art. 52 C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat, va fi respins ca nefondat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de o zi, din data de 6 mai 2002 și timpul arestării preventive de la 11 mai 2002 la 27 iunie 2003. În baza art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 557 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de o zi, din data de 6 mai 2002 și timpul arestării preventive de la 11 mai 2002 la 27 iunie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 iunie 2003.