ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 599/2003

R O M Â N I A S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr.451 din 19 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. S-a prezentat: condamnatul, în stare de arest, asistat de avocat D.C., apărător desemnat din oficiu. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul condamnatului, față de motivele invocate, a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței. Procurorul a cerut respingerea recursului, ca nefondat. Condamnatul și-a susținut cererea de recurs.

C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.540 din 30 mai 2002, pronunțată în dosarul nr.1784/2002 de Tribunalul București, Secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.438/28 iunie 2001 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia nr.291/18 ianuarie 2002 a Curții Supreme de Justiție formulată de condamnatul G.M. A fost obligat condamnatul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că în motivarea cererii condamnatul a arătat că familia sa are o situație materială precară, tatăl se află în executarea unei pedepse, fiind necesară prezența sa în familie.

Examinând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat cererea nefondată întrucât situația învederată de condamnat, respectiv starea materială precară a familiei nu constituie împrejurări speciale care ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia prin executarea în continuare a pedepsei, nefăcându-se dovada existenței unor situații excepționale, conform art.453 lit.c Cod procedură penală. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul, arătând că sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei. Prin decizia penală nr.451 din 19 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul condamnatului.

Împotriva acestei hotărâri, condamnatul a declarat recurs apreciind că s-a comis o gravă eroare de fapt printr-o greșită apreciere a probelor (art.385 9 alin.1 pct.18 Cod procedură penală). A solicitat casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii și întreruperea executării pedepsei. Examinând hotărârile atacate în raport de critica formulată, Curtea apreciază că motivul de casare invocat este neîntemeiat. În mod corect cererea a fost respinsă,întrucât deși situația familială este deosebită, aceasta are un caracter permanent și întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni nu o poate schimba. Astfel fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art.385 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală condamnatul va suporta cheltuielile judiciare către stat ce includ și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr.451 din 19 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 550.000 lei, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2003.