ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 599/2003

R  O  M    N  I  A

S-a luat în examinare

recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr.451 din 19

iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

S-a

prezentat:  condamnatul, în stare de arest, asistat de avocat D.C.,

apărător desemnat din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

condamnatului, față de motivele invocate, a lăsat

soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

Procurorul

a cerut respingerea recursului, ca nefondat.

Condamnatul

și-a susținut cererea de recurs.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr.540 din 30 mai 2002, pronunțată în dosarul

nr.1784/2002 de Tribunalul București, Secția a II-a penală, a

fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr.438/28 iunie 2001 a

Tribunalului București – Secția a II-a Penală, definitivă

prin decizia nr.291/18 ianuarie 2002 a Curții Supreme de Justiție

formulată de condamnatul G.M.

A

fost obligat condamnatul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a

reținut că în motivarea cererii condamnatul a arătat că

familia sa are o situație materială precară, tatăl se

află în executarea unei pedepse, fiind necesară prezența sa în

familie.

Examinând

materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat cererea

nefondată întrucât situația învederată de condamnat, respectiv

starea materială precară a familiei nu constituie împrejurări

speciale care ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia

acestuia prin executarea în continuare a pedepsei, nefăcându-se dovada existenței

unor situații excepționale, conform art.453 lit.c Cod procedură

penală.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel condamnatul, arătând că sunt

întrunite condițiile legale pentru a se dispune întreruperea

executării pedepsei.

Prin

decizia penală nr.451  din 19 iulie 2002, Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul condamnatului.

Împotriva

acestei hotărâri, condamnatul a declarat recurs apreciind că s-a

comis o gravă eroare de fapt printr-o greșită apreciere a

probelor (art.385

9

alin.1 pct.18 Cod procedură penală). A

solicitat casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii și

întreruperea executării pedepsei.

Examinând

hotărârile atacate în raport de critica formulată, Curtea

apreciază că motivul de casare invocat este neîntemeiat.

În

mod corect cererea a fost respinsă,întrucât deși situația

familială este deosebită, aceasta are un caracter permanent și

întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni nu o poate

schimba.

Astfel

fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu

dispozițiile art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură

penală.

În

temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală condamnatul va suporta

cheltuielile judiciare către stat ce includ și onorariul

apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr.451 din 19 iulie 2002 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca

nefondat.

Obligă

pe recurent să plătească statului 550.000 lei, din care suma de

150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 februarie 2003.