ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3562/2004

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată,

reclamanta A.M.L. a solicitat în contradictoriu cu S.C. N.O. S.A. Neptun,

anularea dispoziției nr. 11 din 19 septembrie 2002 prin care s-a respins

cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafață de

3.000 mp și construcție Vila P. situat în orașul Eforie Sud.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că imobilul în litigiu a fost în proprietatea numiților P.G.C. și P.A.,

moștenitorul acestora fiind P.C., care a înstrăinat imobilul reclamantei, prin

contract de vânzare-cumpărare, astfel încât este succesoarea în drepturi a

acestuia.

Prin decizia nr. 11 din 19

septembrie 2002, emisă de pârâtă, s-a respins cererea de restituire în natură a

imobilului, apreciindu-se că reclamanta nu este o persoană îndreptățită în

sensul Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 1380 din 17 decembrie 2002, a respins contestația, reținând în

esență, că în raport de prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001

și art. 4 alin. (2) aceeași lege, reclamanta nu are calitate de moștenitor sau

de succesibil, fiind (numai) un succesor cu titlu particular în baza

contractului de vânzare perfectat cu moștenitorul fostului proprietar.

Prin decizia civilă nr. 30 din 1

aprilie 2003 Curtea de Apel Constanța, a admis apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 1350 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului

Constanța, pe care a schimbat-o, în sensul că a dispus anularea dispoziției nr.

11 din 19 septembrie 2002 emisă de S.C. N.O. S.A., a obligat pârâta RAAPPS

București SRP Neptun (S.C. N.O. S.A.) să restituie în natură reclamantei

imobilul compus din construcție (Vila P.) cu destinația de locuință și teren în

suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1027 din 21 iunie 2000, vânzătorul P.C. a înstrăinat

apelantei imobilul în litigiu, cunoscut sub denumirea de Vila P., în contract

stipulându-se că bunul vândut este dobândit prin moștenirea și în baza unei

hotărâri judecătorești definitive, judecata recursului promovat împotriva

acestei hotărâri fiind suspendată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Ca urmare, cumpărătoarea a devenit

succesorul de drept al imobilului, având calitatea de persoană îndreptățită,

care poate folosi calea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ce nu

interzice expres acest lucru, aflându-se în prezența retractului litigios

prevăzut de dispozițiile art. 1402 – 1404 C. civ., prin ale cărui efecte

dobânditorul se substituie în drepturile vânzătorului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta S.C. N.O. S.A., susținând, în esență, că hotărârea atacată este

netemeinică și nelegală, întrucât, potrivit prevederilor art. 3 și art. 4 din

Legea nr. 10/2001 reclamanta nu întrunește condițiile impuse de lege pentru a

fi considerată persoană îndreptățită, singurul care ar fi putut solicita

imobilul, prin depunerea unei notificări în acest sens, fiind P.C.

Recursul este întemeiat, potrivit

celor ce urmează.

De necontestat, calitatea de proprietar

al imobilului aparținea numitului P.C., care putea astfel, ca persoană

îndreptățită, să ceară restituirea imobilului pe calea Legii nr. 10/2001.

Tot atât de adevărat este că acest

drept de proprietate i-a fost recunoscut acestuia, prin hotărâre judecătorească,

potrivit dreptului comun, sentința civilă nr. 5803/1998 a Judecătoriei

Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2818/1999 a Tribunalului

Constanța.

De asemenea este stabilit că prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027 din 21 iunie 2000 P.C.

a înstrăinat reclamantei imobilul în litigiu, actul juridic cuprinzând

mențiunile privind modul de dobândire a dreptului de proprietate de către

vânzător, inclusiv împrejurarea după care cauza în care s-a pronunțat sentința

5803/1998 se află în recurs.

Această împrejurare este însă o

chestiune care interesează, în primul rând, părțile contractante, fiind vorba

de efectele juridice pe care un asemenea act, cu un astfel de obiect, le

produce între părți, neputându-se reține, în raport cu un terț (în speță

pârâta-reclamantă) existența unui retract litigios, astfel cum apreciază

instanța de apel. Aceasta fie și numai pentru că, printre altele, retractul

litigios, prin definiție, reprezintă manifestarea unilaterală de voință prin

care debitorul unui drept litigios – care a fost transmis de către creditor

unei alte persoane, printr-o creare de creanță cu titlu oneros – poate să

stingă litigiul și totodată obligația sa, oferind cesionarului – noul său

creditor, suma cu care el a plătit efectiv cedantului creanța respectivă.

Or, în speță, evident, nu suntem

într-o asemenea ipoteză, în realitate fiind vorba numai de vânzare-cumpărarea

unor drepturi litigioase, în principal, față de cadrul procesual existent, a

dreptului de a recurge, în calitate de eventual proprietar, la procedura

restituirii în natură a unui imobil, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Dacă este așa, atunci, în

interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, este de reținut că

scopul și rațiunea acesteia nu pot fi decât acelea de a se acorda măsuri

reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în

perioada de referință.

În acest sens, în art. 3 din lege,

legiuitorul definește persoanele îndreptățite la aceasta, categoriile

respective fiind enumerate limitativ, restrictiv deci, în ce interesează

prevăzându-se că sunt îndreptățiți, persoanele fizice, proprietari la data

preluării în mod abuziv. Singura excepție este prevăzută în art. 4 din lege,

potrivit alin. (2), de prevederile legii beneficiind și moștenitorii persoanei

fizice îndreptățite. Este vorba desigur de cei îndreptățiți astfel, prin

moștenire legală sau testamentară, ca succesibili, în virtutea gradului de

rudenie sau prin succesiune, împrejurare ce rezultă fără echivoc din economia

legii și din Normele Metodologice de aplicare a acesteia – pct. 4.2. – 4.4.

Așadar, chiar dacă reclamanta se

consideră a fi un succesor cu titlu particular, al imobilului în litigiu, în

temeiul contractului de vânzare-cumpărare amintit, nu se poate considera

persoană îndreptățită, în condițiile și în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a

putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în natură a

imobilului.

Cum prezenta judecată nu privește

valabilitatea și efectele juridice între părți, ale actului respectiv, nimic nu

îl împiedică pe actualul reclamant să dea curs, pe orice cale, împlinirii

acestor efecte.

Față de cele arătate, recursul

urmează a fi admis, cu modificarea corespunzătoare a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de S.C. N.O.

S.A. împotriva deciziei nr. 30 C din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța,

pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta A.M.L.

împotriva sentinței civile nr. 1380 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului

Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2004.