ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3562/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3562/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația formulată,
reclamanta A.M.L. a solicitat în contradictoriu cu S.C. N.O. S.A. Neptun,
anularea dispoziției nr. 11 din 19 septembrie 2002 prin care s-a respins
cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafață de
3.000 mp și construcție Vila P. situat în orașul Eforie Sud.
În motivarea cererii, reclamanta a
arătat că imobilul în litigiu a fost în proprietatea numiților P.G.C. și P.A.,
moștenitorul acestora fiind P.C., care a înstrăinat imobilul reclamantei, prin
contract de vânzare-cumpărare, astfel încât este succesoarea în drepturi a
acestuia.
Prin decizia nr. 11 din 19
septembrie 2002, emisă de pârâtă, s-a respins cererea de restituire în natură a
imobilului, apreciindu-se că reclamanta nu este o persoană îndreptățită în
sensul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Constanța, prin sentința
civilă nr. 1380 din 17 decembrie 2002, a respins contestația, reținând în
esență, că în raport de prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001
și art. 4 alin. (2) aceeași lege, reclamanta nu are calitate de moștenitor sau
de succesibil, fiind (numai) un succesor cu titlu particular în baza
contractului de vânzare perfectat cu moștenitorul fostului proprietar.
Prin decizia civilă nr. 30 din 1
aprilie 2003 Curtea de Apel Constanța, a admis apelul declarat de reclamantă
împotriva sentinței civile nr. 1350 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului
Constanța, pe care a schimbat-o, în sensul că a dispus anularea dispoziției nr.
11 din 19 septembrie 2002 emisă de S.C. N.O. S.A., a obligat pârâta RAAPPS
București SRP Neptun (S.C. N.O. S.A.) să restituie în natură reclamantei
imobilul compus din construcție (Vila P.) cu destinația de locuință și teren în
suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
apel a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 1027 din 21 iunie 2000, vânzătorul P.C. a înstrăinat
apelantei imobilul în litigiu, cunoscut sub denumirea de Vila P., în contract
stipulându-se că bunul vândut este dobândit prin moștenirea și în baza unei
hotărâri judecătorești definitive, judecata recursului promovat împotriva
acestei hotărâri fiind suspendată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, cumpărătoarea a devenit
succesorul de drept al imobilului, având calitatea de persoană îndreptățită,
care poate folosi calea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ce nu
interzice expres acest lucru, aflându-se în prezența retractului litigios
prevăzut de dispozițiile art. 1402 – 1404 C. civ., prin ale cărui efecte
dobânditorul se substituie în drepturile vânzătorului.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâta S.C. N.O. S.A., susținând, în esență, că hotărârea atacată este
netemeinică și nelegală, întrucât, potrivit prevederilor art. 3 și art. 4 din
Legea nr. 10/2001 reclamanta nu întrunește condițiile impuse de lege pentru a
fi considerată persoană îndreptățită, singurul care ar fi putut solicita
imobilul, prin depunerea unei notificări în acest sens, fiind P.C.
Recursul este întemeiat, potrivit
celor ce urmează.
De necontestat, calitatea de proprietar
al imobilului aparținea numitului P.C., care putea astfel, ca persoană
îndreptățită, să ceară restituirea imobilului pe calea Legii nr. 10/2001.
Tot atât de adevărat este că acest
drept de proprietate i-a fost recunoscut acestuia, prin hotărâre judecătorească,
potrivit dreptului comun, sentința civilă nr. 5803/1998 a Judecătoriei
Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2818/1999 a Tribunalului
Constanța.
De asemenea este stabilit că prin
contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027 din 21 iunie 2000 P.C.
a înstrăinat reclamantei imobilul în litigiu, actul juridic cuprinzând
mențiunile privind modul de dobândire a dreptului de proprietate de către
vânzător, inclusiv împrejurarea după care cauza în care s-a pronunțat sentința
5803/1998 se află în recurs.
Această împrejurare este însă o
chestiune care interesează, în primul rând, părțile contractante, fiind vorba
de efectele juridice pe care un asemenea act, cu un astfel de obiect, le
produce între părți, neputându-se reține, în raport cu un terț (în speță
pârâta-reclamantă) existența unui retract litigios, astfel cum apreciază
instanța de apel. Aceasta fie și numai pentru că, printre altele, retractul
litigios, prin definiție, reprezintă manifestarea unilaterală de voință prin
care debitorul unui drept litigios – care a fost transmis de către creditor
unei alte persoane, printr-o creare de creanță cu titlu oneros – poate să
stingă litigiul și totodată obligația sa, oferind cesionarului – noul său
creditor, suma cu care el a plătit efectiv cedantului creanța respectivă.
Or, în speță, evident, nu suntem
într-o asemenea ipoteză, în realitate fiind vorba numai de vânzare-cumpărarea
unor drepturi litigioase, în principal, față de cadrul procesual existent, a
dreptului de a recurge, în calitate de eventual proprietar, la procedura
restituirii în natură a unui imobil, în condițiile Legii nr. 10/2001.
Dacă este așa, atunci, în
interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, este de reținut că
scopul și rațiunea acesteia nu pot fi decât acelea de a se acorda măsuri
reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în
perioada de referință.
În acest sens, în art. 3 din lege,
legiuitorul definește persoanele îndreptățite la aceasta, categoriile
respective fiind enumerate limitativ, restrictiv deci, în ce interesează
prevăzându-se că sunt îndreptățiți, persoanele fizice, proprietari la data
preluării în mod abuziv. Singura excepție este prevăzută în art. 4 din lege,
potrivit alin. (2), de prevederile legii beneficiind și moștenitorii persoanei
fizice îndreptățite. Este vorba desigur de cei îndreptățiți astfel, prin
moștenire legală sau testamentară, ca succesibili, în virtutea gradului de
rudenie sau prin succesiune, împrejurare ce rezultă fără echivoc din economia
legii și din Normele Metodologice de aplicare a acesteia – pct. 4.2. – 4.4.
Așadar, chiar dacă reclamanta se
consideră a fi un succesor cu titlu particular, al imobilului în litigiu, în
temeiul contractului de vânzare-cumpărare amintit, nu se poate considera
persoană îndreptățită, în condițiile și în sensul Legii nr. 10/2001, pentru a
putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în natură a
imobilului.
Cum prezenta judecată nu privește
valabilitatea și efectele juridice între părți, ale actului respectiv, nimic nu
îl împiedică pe actualul reclamant să dea curs, pe orice cale, împlinirii
acestor efecte.
Față de cele arătate, recursul
urmează a fi admis, cu modificarea corespunzătoare a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.C. N.O.
S.A. împotriva deciziei nr. 30 C din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța,
pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta A.M.L.
împotriva sentinței civile nr. 1380 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului
Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2004.