ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2005

Asupra recursului de față ;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța , la 10 septembrie 2001, reclamantul L.M. prin mandatar

B.M. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA pentru desființarea deciziei nr.

387 din 23 martie 2001 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i restituie

imobilul situat în Eforie format din teren în suprafață de 398,75 mp și

construcție.

Acțiunea ce a fost întemeiată pe art. 20

din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Constanța prin sentința civilă

din 26 aprilie 2002 a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului și a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada că este unicul moștenitor al

autorului său V.L., titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în

baza contractului 29162/1938.

Acțiunea a fost respinsă pe rolul pentru

că s-a făcut de către pârâtă dovada că a cumpărat imobilul cu bună credință și

ca urmare, potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001 actele în discuție nu mai pot

fi considerate nevalabile.

S-a considerat că reclamantul este

îndreptățit să ceară despăgubire deși imobilul a trecut fără titlu în

proprietatea statului.

Curtea de Apel Constanța prin decizia

civilă nr. 14/C din 17 februarie 2003, a admis apelul reclamantului, a schimbat

în tot hotărârea în sensul că a admis în totalitate contestația și în parte

cererea de chemare în garanție formulată de SC E. SA. A fost desființată

decizia 387 din 27 august 2001 și a fost obligată pârâta să restituie în natură

imobilul situat în Eforie, format din teren în suprafață de 398,75 mp și

construcția «vila Nufărul». a fost obligată chemata în garanție A.P.A.P.S. să

repare prejudiciul cauza pârâtei prin restituirea imobilului din patrimoniul

său. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că nici la data depunerii notificării de către reclamant, 9

mai 2001, nici în prezent pârâta nu este privatizată integral, având un număr

de 51.856 acțiuni tranzacționate pe piața bursieră astfel că nu se poate

analiza buna-credință în condițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai constatat că imobilul a aparținut

lui V.L., avocat, doctor în drept iar după decesul acestuia, din 1940, fiului

său L.M. Acesta din urmă la data apariției Decretului nr. 92/1950 era student

și ca urmare nu-i erau aplicabile dispozițiile acestui act normativ. Aplicarea

dispozițiilor Decretului 92/1950 s-a făcut față de proprietatea familiei L. cu

încălcarea art. 1 alin. (4) din actul normativ menționat întrucât calitatea

proprietarilor nu se regăsește, între categoriile enumerate în Decretul

92/1950.

Instanța concluzionând că imobilul a

trecut în proprietatea statului fără titlu, a constatat că în cauză nu sunt

aplicabile nici dispozițiile art. 27 nici al art. 46 din Legea 10/2001. Astfel

că în mod greșit s-a respins cererea de restituire.

Cererea de chemare în garanție s-a admis

în temeiul art. 32

4

din Legea nr. 99/1999 potrivit căruia instituția

publică implicată în privatizare cu obligația să asigure repararea

prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de

privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile

preluate de către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs pârâta SC E. SA (devenită ulterior SC T.H.R. MAREA NEAGRĂ SA ) și

chemata în garanție A.P.A.P.S. (devenită ulterior A.V.A.S.) care au criticat

soluția instanței de apel pentru greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 1 C.

proc. civ.).

În esență motivul de recurs mai sus

arătat s-a întemeiat pe greșita aplicare a instanței ca imobilul ar fi trecut

fără titlu în proprietatea statului, că nu s-a aplicat art. 2 alin. (2) care nu

stabilește valabilitatea titlului, aceasta din urmă fiind apreciată în

condițiile arătate de Legea 10/2001.

S-a mai arătat că buna credință este

prevăzută și nu s-au făcut probe contrare iar anularea înstrăinării nu se poate

constata decât printr-o acțiune separată întemeiată pe art. 46 alin. (5) din

Legea 10/2001.

Pe parcursul judecării recursului

recurentul reclamant a decedat (la 30 august 2003), fiind introduși în cauză

moștenitorii acestuia, L.A.M. soție supraviețuitoare, L.V.M. fiică și L.G.T.,

fiu prin avocat M.S. (fila 14 în dosar).

La dosar a mai fost depusă o cerere de

introducere în cauză în calitate de reclamantă în locul defunctului L.M.,

numita A.C.L.

Cererea a fost motivată, de faptul că

L.M. i-a vândut acesteia la 26 octombrie 2001 conform contractului de cesiune

de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3073 dreptul litigios asupra

imobilului din Eforie lot 85 ce formează obiectul dosarului nr. 3568/2000 al

Tribunalului Constanța.

Cererea este neîntemeiată și se va

respinge deoarece contractul de cesiune invocat privește drepturile litigioase

care formează obiectul unui alt dosar decât cel al prezentei cauze (dosarul de

fond în prezenta acțiune este 3513/2001 al Tribunalului Constanța.

Recursurile sunt nefondate și se vor

respinge pentru considerentele ce urmează .

Instanța de apel a stabilit în mod corect

situația de fapt și au făcut, ca urmare, o corectă aplicare a dispozițiilor

legale aplicabile.

Imobilul a trecut în proprietatea

statului fără titlu valabil, deoarece în raport de calitatea proprietarului

L.M., student la momentul apariției Decretului 92/1950, actul normativ nu-i era

aplicabil. Ca urmare s-a decis că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1

și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 față de care restituirea în natură se

impune ca regulă în reparația preluării abuzive de către stat a imobilului în

perioada reglementată de Legea 10/2001.

Potrivit art. 20 din aceeași lege

instituția deținătoare au obligația să restituie în natură imobilele preluate

abuziv.

Ca urmare, în mod corect s-a apreciat, în

raport de datele speței, că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 27 și

art. 46 ale aceleiași legi.

Pentru considerentele mai sus

arătate se vor respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâta

SC T.H.R. MAREA NEAGRĂ SA și de chemata în garanție A.V.A.S. București

împotriva deciziei nr. 14/C din 17 februarie 2003 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005