ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2850/2003

HOTĂRÂRE

13.06.2003

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2850/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 516 din 7 octombrie 2002, Tribunalul Dolj, l-a condamnat pe inculpatul B.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se detenția executată de la 15 septembrie 2001, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuțit, corp delict ce aparține inculpatului.

Rezolvând cauza civilă a cauzei, instanța a obligat pe inculpat către partea civilă C.N., la plata sumelor de 15.000.000 lei cheltuieli de înmormântare, 7.579.000 lei prestație globală pentru minorii C.G.D. și C.I.D., datorată pe perioada 14 septembrie 2001, la zi, și în continuare la plata unei prestații periodice de 583.000 lei lunar, în favoarea celor doi minori, începând cu data pronunțării hotărârii, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.

S-a respins cererea părții civile C.N., de acordare a unei prestații periodice pentru aceasta.

În motivarea hotărârii instanța de fond, evaluând probatoriile administrate în cursul procesului penal, a reținut ca situație de fapt, următoarele:

În seara zilei de 14 septembrie 2001, inculpatul B.M. se deplasa către casa pe care o deține pe raza comunei Seaca de Pădure, Dolj, după ce consumase într-un local public din comună alcool, în compania unor consăteni, printre care și martorii N.M. și C.P.

Când a ajuns în dreptul curții sale, inculpatul aflat sub influența alcoolului s-a întâlnit cu victima N.C. și el în aceiași stare.

Observându-l pe inculpat, victima s-a apropiat de acesta reproșându-i pe un ton ridicat, faptul că i-ar fi cules două rânduri de porumb, situație posibilă datorită faptului că terenurile celor doi cultivate cu porumbi se învecinau.

În prezența martorilor, inculpatul a negat acuzația adusă de victimă, adresându-i injurii, la care victima a ripostat prin amenințarea inculpatului cu lovirea.

Martorii sesizând iminența declanșării unui incident între părți, s-au îndepărtat, iar între cei doi pe fondul unor replici ofensatoare reciproce, victima l-a îmbrâncit pe inculpat, care a căzut la pământ și din această poziție a scos de la brâu un cuțit, pe care-l folosise la tăiatul cocenilor, aplicându-i cu putere o lovitură în zona șoldului stâng, care a avut drept urmare imediată secționarea venei femurale.

Inculpatul a abandonat victima în acel loc, a intrat în curtea casei sale.

Deși sângera abundent, victima a mai parcurs circa 50 metri strigând după ajutor, însă nefiind auzit de vreo persoană s-a prăbușit în apropierea gardului martorului V.C., unde a decedat, fiind găsit în dimineața următoare de persoane ce locuiesc în zone.

Așa cum rezultă din actul medico – legal aflat la dosar, decesul victimei s-a datorat hemoragiei externe cauzată urmare secționării venei femurală stângi, leziune produsă cu un corp tăietor – înțepător, având lama de 2 cm lățime și 8 lungime cel puțin.

Situația de fapt descrisă este confirmată de declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și chiar recunoașterea inculpatului, ce susține însă că a fost provocat de victimă, lovit cu un cuțit, dovadă fiind leziunea pe care o prezintă la mână.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța, l-a condamnat la o pedeapsă sub limita minimă, prin aplicarea circumstanței atenuante a scuzei provocării.

În termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, solicitând înlăturarea scuzei provocării cu consecința majorării cuantumul pedepsei, inculpatul ce solicită reducerea pedepsei și partea civilă ce invocă greșita soluționare a laturii civile.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 71 din 24 februarie 2003, a admis apelurile declarate de parchet și de partea civilă și desființând în parte sentința atacată a dispus;

Înlăturarea aplicării art. 73 lit. b) C. pen. și condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Majorarea la suma de 30.000.000 lei despăgubirile materiale, la care este obligat inculpatul față de partea civilă C.N. și la 1.000.000 lei prestația lunară datorată minorilor C.G.D. și C.I.D., începând cu 7 octombrie 2002, până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației.

Obligarea inculpatului la câte 10.000.000 lei daune morale, către partea civilă C.N. și minorii C.G.D. și C.I.D.

A dedus detenția executată de inculpat de la 7 octombrie 2002, la zi.

Totodată, prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul inculpatului, cu obligarea la 100.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a motivat că, în speță, comportarea victimei constând în reproșul adresat inculpatului, în sensul că i-ar fi recoltat două rânduri de porumb și apoi amenințarea cu lovirea cu palma, nu a fost de natură a provoca o puternică tulburare ori emoție inculpatului, care să-l determine să reacționeze extrem de violent, astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut existența circumstanței atenuante a provocării și a redus pedeapsa.

În consecință, a înlăturat aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și a dispus condamnarea inculpatului, la 15 ani închisoare.

Declarând recurs, inculpatul a cerut să se dispună achitarea sa, susținând că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare. În subsidiar a cerut schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de omor, în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, deoarece nu a avut intenția de a ucide victima.

Ambele motive de recurs sunt nefondate.

Instanțele au reținut în mod corect starea de fapt, pe baza declarațiilor martorilor, coroborate cu recunoașterile inculpatului și cu actele medico – legale aflate la dosar, care stabilesc natura și cauza morții victimei.

Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta, pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul.

Este de asemenea în legitimă apărare, se arată în art. 44 alin. (3) C. pen., și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările, în care s-a produs atacul. Pentru aplicarea prevederilor art. 44 alin. (3) C. pen., este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, și toate condițiile prevăzute în alin. (2) al acestui articol, lipsa oricărei dintre ele fiind de natură a exclude existența legitimei apărări.

Rezultă, așadar, că pentru ca o faptă să fie săvârșită în stare de legitimă apărare, în modalitatea prevăzută în art. 44 alin. (3) C. pen., se cere, printre altele, ca atacul victimei (material, direct, imediat și injust) să creeze un pericol grav pentru inculpat, care să implice producerea unui rău ireparabil sau greu de reparat, cum ar fi pierderea vieții sau vătămări corporale grave, astfel încât activitatea acestuia, așa cum a fost desfășurată, să fie necesară pentru apărarea sa.

În speță, din moment ce agresiunea victimei, care nu era înarmată cu vreun obiect vulnerabil, s-a limitat la împingerea inculpatului, din care cauză acesta s-a dezechilibrat și a căzut, fără a continua să-l atace, în timp ce se află căzut la pământ și fără a i se fi cauzat leziuni corporale, apare vădit că ea nu a pus în pericol grav persoana acestuia, astfel că riposta inculpatului, care a aplicat victimei o lovitură puternică cu cuțitul într-o regiune vitală a corpului, din care cauză acesta a decedat, nu poate fi apreciată ca un rezultat al depășirii, din cauza tulburării sau temerii, a unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul; în consecință inculpatul nu s-a aflat în nici una din situațiile prevăzute de art. 44 alin. (2) și (3) C. pen.

Astfel fiind, în mod corect instanța de fond și cea de apel au reținut că inculpatul nu a comis fapta în legitimă apărare, iar motivul de casare, prin care se critică această parte a hotărârilor este neîntemeiat.

Tot astfel nu este întemeiată critica adusă hotărârilor, cu privire la încadrarea juridică a faptei săvârșite.

Din interpretarea dispozițiilor art. 183 și art. 174 C. pen., rezultă că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiunea de omor este condiționată de existența intenției de a ucide, dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corpului lezată și intensitatea loviturilor aplicate.

Ori, în speță, moartea victimei nu s-a produs doar datorită unei acțiuni praeterintenționate, care caracterizează infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Aplicând o lovitură cu cuțitul, într-o regiune anatomică vitală, în speță, în partea coapsei stângi, unde sunt situate vase mari și importante de sânge, cu o intensitate deosebită, încât a fost secționată vena femurală, ceea ce a provocat, la scurt timp, datorită hemoragiei intense, decesul victimei, inculpatul și-a reprezentat fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția specifică de a ucide.

În atare situație, instanța de fond, ca și cea de apel au încadrat în mod justificat fapta inculpatului, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., hotărârile fiind și în această privință temeinice și legale.

Ca urmare, critica formulată prin motivul de casare analizat este neîntemeiată.

În ce privește dozarea pedepsei, instanța de apel a apreciat în mod just pericolul social al faptei și al infractorului, aplicând o pedeapsă bine proporționată. Instanțele au avut în vedere lipsa antecedentelor inculpatului și comportarea sa sinceră pe parcursul procesului penal.

În raport, de toate aceste elemente, pedeapsa aplicată de instanța de apel apare justă și bine proporționată, nefiind cazul reducerii ei.

Motivele de casare invocate fiind nefondate și la examinarea din oficiu a cauzei, sub toate aspectele privitoare la legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate neconstatându-se temeiuri, care să ducă la casarea acestora, recursul urmează a fi respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.