ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6951/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30

iulie 2003, I.C. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 855 din 10

iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea acesteia,

pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, petentul a

susținut că instanța nu i-a prilejuit accesul său la un proces echitabil,

invocând în acest sens, art. 20 din Constituția României, respectiv prioritatea

reglementărilor internaționale privind drepturile omului, considerând că a fost

prejudiciat.

Recurentul a susținut că nu știe

carte, nu are cunoștințe de istorie și politică, este rom și alături de

părinții săi și alte persoane de aceeași etnie, au fost deportați în

Transnistria, pe perioada regimului Antonescu.

A mai precizat că Arhivele Naționale

au menționat în răspunsul ce i l-au trimis, că nu au înregistrări exacte în

ceea ce-l privește.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 855 din 10 iunie 2003, Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins cererea

petenților I.C. și I.F., cu motivarea că din actele depuse de reclamanți,

rezultă că petenții nu au fost deportați din România, în Transnistria, ci au

venit în România, pe data de 20 aprilie 1944, din Transnistria.

Ca atare, s-a concluzionat că

cererea petenților este neîntemeiată și a fost respinsă, nefiind incidente

dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât nu s-a făcut

dovada strămutării într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.

Hotărârea atacată este nelegală,

astfel încât recursul declarat va fi admis.

Așa cum rezultă din declarația

numitului D.M., I.C., petent în cauză, s-a născut la 3 noiembrie 1938, în

comuna Spantov, județul Călărași.

Așa fiind, faptul ce s-a reținut că

în anul 1944, petenții ar fi venit în România, din Transnistria, este de natură

a susține cererea petenților, în privința cărora urmează a se completa

probatoriul.

Este relevant faptul că la vârsta

petentului de la acea dată, de câțiva ani, acesta nu putea merge între România

și Transnistria, decât împreună cu părinții săi, deci este plauzibilă

susținerea petentului, că a fost trimis abuziv împreună cu părinții săi, în

Transnistria.

Avându-se în vedere și specificul

perioadei istorice, faptul că petenții sunt romi, se impune completarea

probatoriului cauzei, pentru a se stabili dacă reclamanții au fost sau nu

persecutați etnic, în perioada reclamată, fiind strămutați din România, în

Transnistria.

Urmează, deci, a se casa hotărârea

atacată, cu trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I.C.

împotriva sentinței civile nr. 855 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 septembrie 2004.