Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.05.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1717/2004

HOTĂRÂRE
04.05.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1717/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatorul F.G., în contradictoriu cu Spitalul Orășenesc Năsăud, a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 182 din 31 mai 2002, emisă de pârât, pentru suma de 3.088.389 lei. Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud, prin sentința nr. 38 din 24 iulie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, reținând că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 41 din Legea nr. 94/1992, modificată și republicată. Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința nr. 442 din 13 septembrie 2002, a declinat competența de soluționare, în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud și, constatând existența conflictului negativ de competență, a înaintat dosarul la Curtea Supremă de Justiție, pentru emiterea regulatorului de competență.

S-a reținut că prin plata salariului majorat s-a creat un prejudiciu în resursele materiale ale spitalului și că vinovat de producerea lui se face spitalul, ordonator secundar de credite; chiar dacă salariații nu au nici o culpă, fiind beneficiari de drepturi salariale necuvenite, au obligația să le restituie, însă în măsura insolvabilității lor, răspunderea revine spitalului. Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență, când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă necompetente de a judeca pricina, Înalta Curte de Casație și Justiție urmând a da regulatorul potrivit art. 22 din același cod, în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, întrucât prin O.U.G.

nr. 117/2002 s-au dispus măsuri privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești.

D E C I D E Stabilește competența soluționării cauzei privind pe F.G., Spitalul Orășenesc Năsăud și Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, secția litigii și conflicte de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-04
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatoarea B.R., în contradictoriu cu Spitalul Orășenesc Năsăud, a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 124 din 31 mai
ÎCCJ 2004-05-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud, prin sentința nr. 35 din 24 iulie 2002, a declinat competența de so
ÎCCJ 2003-05-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1852/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.L. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 142/2002 emisă de Spitalul Orășenesc Năsăud, prin care i s-a imputat suma de 5.
ÎCCJ 2003-05-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1857/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.M. solicitat anularea deciziei de imputare nr. 179 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orășănesc Năsăud, prin care i s-a imputat
ÎCCJ 2003-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2091/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: V.L. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 145/2002 emisă de Spitalul Orășenesc Năsăud, prin care i s-a imputat suma de 5.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă