ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5975/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția penală, prin sentința penală nr. 120 din 22 mai 1997, a condamnat, printre alții, pe inculpatul A.G. la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor (art. 20, raportat la art. 174 C. pen.). S-a reținut că, la data de 22 februarie 1991, în cadrul unui conflict, inculpatul l-a lovit cu toporul în cap pe I.I. Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 267 din 9 decembrie 1997, pronunțată de Curtea de Apel București, de asemenea, a fost respins și recursul declarat de inculpat, prin decizia penală nr. 4253 din 22 noiembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Condamnatul A.G. a solicitat revizuirea sentinței de condamnare, invocând existența unor împrejurări noi, despre care instanța de fond nu ar fi avut cunoștință, respectiv împrejurarea că partea vătămată I.I. suferea de epilepsie încă de la vârsta de 20 de ani, iar acest aspect dacă ar fi fost luat în considerare de către instanța care a judecat cauza, s-ar fi ajuns la soluționarea corectă a ei.

Prin sentința penală nr. 551 din 23 aprilie 2004, Tribunalul București, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, motivând că, împrejurarea invocată de condamnat a fost cunoscută de către instanța de fond, precum și de către instanțele de control judiciar, fiindu-le aduse la cunoștință de către apărătorul condamnatului, care a prezentat ca probă în dosarul cauzei fișa medicală de consultație a părții vătămate I.I., fișe prezentată și în soluționarea cererii de revizuire, însă solicitarea sa de efectuare a unei noi expertize medico – legale, prin care să se reevalueze leziunile suferite de partea vătămată, ținându-se seama și de înscrisul menționat a fost respinsă.

Totodată, s-a reținut că, aceleași aspecte, referitoare la afecțiunile preexistente datei de 22 februarie 1991 ale părții vătămate I.I., au fost invocate și prin memoriul de recurs în anulare, recurs declarat de procurorul general, însă și această cale de atac extraordinară a fost respinsă de către Curtea Supremă de Justiție. La rândul său, Curtea de Apel București, secția penală, prin decizia penală nr. 631/ A din 26 august 2004, a respins apelul declarat de către revizuientul A.G., reținând că nu sunt întrunite cerințele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât aspectele susținute de condamnat au fost invocate și în căile ordinare de atac, însă s-a considerat că sunt nefondate. Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul A.G., reiterând aspectele invocate în cererea de revizuire, referitoare la împrejurarea că I.I.

suferea de epilepsie. Recursul este nefondat. Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În cauză, așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, împrejurările invocate în cererea de revizuire, cu privire la starea sanitară a părții vătămate I.I., au fost cunoscute și examinate cu ocazia soluționării fondului, precum și în cadrul recursului în anulare. Așadar, aspectele invocate în susținerea cererii de revizuire nu sunt noi, întrucât au mai format obiectul examinării instanțelor la soluționarea cauzei. În consecință, recursul este nefondat și urmează a fi respins, cu cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient A.G. împotriva deciziei penale nr. 631/ A din 26 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2004.