ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5975/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția penală,

prin sentința penală nr. 120 din 22 mai 1997, a condamnat, printre alții, pe

inculpatul A.G. la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor (art. 20, raportat la art. 174 C. pen.).

S-a reținut că, la data de 22 februarie

1991, în cadrul unui conflict, inculpatul l-a lovit cu toporul în cap pe I.I.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins prin decizia penală nr. 267 din 9 decembrie 1997, pronunțată de Curtea

de Apel București, de asemenea, a fost respins și recursul declarat de

inculpat, prin decizia penală nr. 4253 din 22 noiembrie 1999 a Curții Supreme

de Justiție, secția penală.

Condamnatul A.G. a solicitat

revizuirea sentinței de condamnare, invocând existența unor împrejurări noi,

despre care instanța de fond nu ar fi avut cunoștință, respectiv împrejurarea

că partea vătămată I.I. suferea de epilepsie încă de la vârsta de 20 de ani,

iar acest aspect dacă ar fi fost luat în considerare de către instanța care a

judecat cauza, s-ar fi ajuns la soluționarea corectă a ei.

Prin sentința penală nr. 551 din 23

aprilie 2004, Tribunalul București, secția penală, a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire, motivând că, împrejurarea invocată de condamnat a fost

cunoscută de către instanța de fond, precum și de către instanțele de control

judiciar, fiindu-le aduse la cunoștință de către apărătorul condamnatului, care

a prezentat ca probă în dosarul cauzei fișa medicală de consultație a părții

vătămate I.I., fișe prezentată și în soluționarea cererii de revizuire, însă

solicitarea sa de efectuare a unei noi expertize medico – legale, prin care să

se reevalueze leziunile suferite de partea vătămată, ținându-se seama și de

înscrisul menționat a fost respinsă.

Totodată, s-a reținut că, aceleași

aspecte, referitoare la afecțiunile preexistente datei de 22 februarie 1991 ale

părții vătămate I.I., au fost invocate și prin memoriul de recurs în anulare,

recurs declarat de procurorul general, însă și această cale de atac

extraordinară a fost respinsă de către Curtea Supremă de Justiție.

La rândul său, Curtea de Apel

București, secția penală, prin decizia penală nr. 631/ A din 26 august 2004, a

respins apelul declarat de către revizuientul A.G., reținând că nu sunt

întrunite cerințele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât aspectele

susținute de condamnat au fost invocate și în căile ordinare de atac, însă s-a

considerat că sunt nefondate.

Împotriva deciziei a declarat recurs

condamnatul A.G., reiterând aspectele invocate în cererea de revizuire,

referitoare la împrejurarea că I.I. suferea de epilepsie.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei.

În cauză, așa cum corect au reținut

instanțele de fond și apel, împrejurările invocate în cererea de revizuire, cu

privire la starea sanitară a părții vătămate I.I., au fost cunoscute și

examinate cu ocazia soluționării fondului, precum și în cadrul recursului în

anulare.

Așadar, aspectele invocate în

susținerea cererii de revizuire nu sunt noi, întrucât au mai format obiectul

examinării instanțelor la soluționarea cauzei.

În consecință, recursul este

nefondat și urmează a fi respins, cu cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient A.G. împotriva deciziei penale nr. 631/ A

din 26 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 noiembrie 2004.