ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 331/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1337 din 4 octombrie 2005, Tribunalul București secția a II–a penală, a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 909/7 iulie 2004, a Tribunalului București, secția a II–a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2307 din 6 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnatul I.G., cu motivarea că pe calea revizuirii nu se poate obține o prelungire a probațiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, solicitând revizuirea hotărârii de condamnare. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, reține că inculpatul I.G.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 909 din 7 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a II–a penală, modificată prin decizia penală nr. 799 din 26 octombrie 2004 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2397 din 6 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost condamnat, la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut, că în noaptea de 8 septembrie 2002, inculpatul I.G. a aplicat mai multe lovituri succesive la cap, cu o bâtă, părților vătămate S.S. și B.Șt.G., cu intenția de a suprima viața.

În motivarea cererii revizuientul a arătat că este nevinovat, nu a avut nici un fel de participare la săvârșirea faptei, aspect cu privire la care instanța de fond nu a efectuat recunoașterea din grup, nu a audiat toți martorii și nici părțile vătămate și nici nu a efectuat testarea lui la poligraf, așa cum a solicitat. Prin decizia penală nr. 855 din 4 noiembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, reținând că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., acesta invocând în cererea sa lacune ale cercetării judecătorești, constând în neadministrarea unor probe considerate esențiale. Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul care a solicitat admiterea cererii sale întrucât nu se consideră vinovat pentru săvârșirea infracțiunii la care a fost condamnat.

Recursul este nefondat. Împrejurarea că în dovedirea susținerilor condamnatul a invocat administrarea unor probe respectiv reaudierea unor martori, a părții vătămate, efectuarea unei recunoașteri în grup, nu justifică admiterea cererii, dat fiind că dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., cer ca faptele și împrejurările invocate să fie noi iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de I.G. împotriva deciziei penale nr. 855 din 4 noiembrie 2005 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul I.G. împotriva deciziei penale nr. 855 din 4 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2006.