ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 491/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361 din 15

mai 2002, Tribunalul Timiș a dispus condamnarea inculpatului J.I.V. la 4 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.

208 și art. 209 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art.

208 și art. 209 lit. a) și alin. (4) C. pen. În baza art. 86

1

și

art. 86

2

C. pen., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 6 ani.

Prin aceeași sentință s-a dispus

obligarea inculpatului la despăgubiri civile în sumă de 931.803.840 lei către

partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că la data de 29 iunie 2002, inculpatul a sustras

din proprietatea părții civile S.C. Vaslui M.I. S.R.L. o combină.

Prin decizia penală nr. 485 A din 9

decembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondate, apelurile

declarate împotriva sentinței instanței de fond de către Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș, inculpatul J.I.V. și partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul

J.I.V. și partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L.

În susținerea recursului său,

inculpatul J.I.V. a solicitat să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că fapta

reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de furt calificat, dat fiind că nu a acționat cu intenția de a sustrage un bun al

părții vătămate ci, în condițiile concrete ale cazului, a fost convins că

utilajul reclamat de partea vătămată, combina, este proprietatea sa, a

inculpatului.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță, în vederea stabilirii

complete a raporturilor juridice dintre inculpat și partea vătămată și a

caracterizării corecte a acțiunii inculpatului, care nu este o faptă de natură

penală ci una de natură civilă, sau reducerea pedepsei la limita minimului

special prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat, cu aplicarea

prevederilor art. 86

1

și art. 86

2

C. pen.

Recursul inculpatului nu este

fondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L. a cumpărat combina mai sus

menționată, cu prețul de 127.907.989 lei, la licitația organizată la data de 8

decembrie 1999, în cadrul procedurii de executare silită pornită de partea

civilă împotriva S.C. T. S.A. Buziaș, în baza sentinței civile nr. 882 din 1

iulie 1999 a Tribunalului Timiș, prin care inculpatul J.I., director al S.C. T.

S.A. Buziaș fusese obligat să plătească S.C. Vaslui M.I. S.R.L. suma de

127.907.989 lei. În condițiile perseverenței inculpatului în refuzul de a preda

combina cumpărătorului, acesta a intrat în posesia bunului abia la data de 29

iunie 2001, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la acea dată de

executorul judecătoresc însoțit de organele de poliție. Preluând deci, efectiv,

combina de pe un teren situat pe raza comunei Moravița, județul Timiș, reprezentantul

părții civile, M.I. a început deplasarea utilajului spre sediul din Timișoara

al firmei sale. Inculpatul însă, a interceptat deplasarea combinei pe raza

comunei Ciacova, județul Timiș și cu ajutorul altor persoane l-a silit pe

mecanicul care conducea utilajul să coboare de la volan, după care și-a însușit

bunul pe care ulterior l-a vândut.

Împrejurarea invocată de inculpat în

apărarea sa, că după licitație a plătit părții civile unele sume de bani,

considerând că reprezintă prețul combinei, nu este de natură să-l exonereze pe

acesta de răspundere pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, dat fiind

că nu există nici o dovadă, în sensul că partea civilă ar fi înțeles să

restituie inculpatului proprietatea combinei, iar pe de altă parte, datoria

față de partea civilă era deja stinsă încă din momentul adjudecării, plățile

ulterioare fiind astfel, nedatorate.

Ținând seama de probele menționate,

se constată că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii pentru care a fost condamnat, fiind neîndoielnic că partea civilă

avea atât dreptul de proprietate asupra combinei, cât și posesia bunului,

proprietatea, dobândită prin adjudecarea la licitația publică din 8 decembrie

1999, iar posesia, atribuită prin procesul-verbal întocmit de executorul

judecătoresc la data de 29 iunie 2001, și fiind, de asemenea, dovedit că

inculpatul cunoștea că a pierdut, la datele și prin actele juridice menționate,

orice drept asupra bunului.

În consecință nu poate fi primită

cererea inculpatului, de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat în condițiile arătate.

Se constată, de asemenea, că nu

există temeiuri să se dispună trimiterea dosarului spre rejudecare la prima

instanță, dat fiind că situația de fapt a fost pe deplin lămurită prin probele

administrate.

În ce privește individualizarea pedepsei, se

constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 72 C. pen., ținând

seama atât de circumstanțele în care s-a comis fapta, cât și de datele

personale ale inculpatului.

În susținerea recursului declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a cerut casarea hotărârilor

pronunțate, rejudecarea cauzei și majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu

înlăturarea suspendării executării, ținând seama de pericolul ridicat al

infracțiunii comise de acesta.

Recursul parchetului este nefondat.

Așa cum s-a arătat, infracțiunea a

fost comisă în împrejurări complexe, pe fondul finalizării unor procese civile

existente între inculpat și M.I., asociatul unic al firmei constituită parte

civilă, împrejurări în raport cu care instanțele au individualizat corect

pedeapsa, atât în ce privește cuantumul acesteia, 4 ani închisoare, cât și în

ce privește suspendarea executării sub supraveghere. Considerând că pedeapsa

aplicată, ca și dispoziția privind suspendarea executării acesteia sunt de

natură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, instanța de recurs apreciază că nu este cazul să se majoreze

pedeapsa aplicată inculpatului și nici să se înlăture suspendarea executării

acesteia.

În ce privește recursul părții

civile se constată că acest recurs nu a fost motivat, iar partea civilă nu s-a

prezentat să-l susțină.

În consecință urmează să se dispună

respingerea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș,

inculpatul J.I.V. și partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L., cu obligarea

inculpatului și a părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, partea civilă S.C.

Vaslui M.I. S.R.L. Timișoara și inculpatul J.I.V. împotriva deciziei penale nr.

485/ A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurenta parte civilă și

recurentul inculpat să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli

judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 ianuarie 2004.