ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 491/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 361 din 15 mai 2002, Tribunalul Timiș a dispus condamnarea inculpatului J.I.V. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 208 și art. 209 lit. a) și alin. (4) C. pen. În baza art. 86 1 și art. 86 2 C. pen., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 6 ani. Prin aceeași sentință s-a dispus obligarea inculpatului la despăgubiri civile în sumă de 931.803.840 lei către partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că la data de 29 iunie 2002, inculpatul a sustras din proprietatea părții civile S.C.

Vaslui M.I. S.R.L. o combină. Prin decizia penală nr. 485 A din 9 decembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva sentinței instanței de fond de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul J.I.V. și partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, inculpatul J.I.V. și partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L. În susținerea recursului său, inculpatul J.I.V. a solicitat să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, dat fiind că nu a acționat cu intenția de a sustrage un bun al părții vătămate ci, în condițiile concrete ale cazului, a fost convins că utilajul reclamat de partea vătămată, combina, este proprietatea sa, a inculpatului.

În subsidiar, inculpatul a solicitat trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță, în vederea stabilirii complete a raporturilor juridice dintre inculpat și partea vătămată și a caracterizării corecte a acțiunii inculpatului, care nu este o faptă de natură penală ci una de natură civilă, sau reducerea pedepsei la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat, cu aplicarea prevederilor art. 86 1 și art. 86 2 C. pen. Recursul inculpatului nu este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L. a cumpărat combina mai sus menționată, cu prețul de 127.907.989 lei, la licitația organizată la data de 8 decembrie 1999, în cadrul procedurii de executare silită pornită de partea civilă împotriva S.C.

T. S.A. Buziaș, în baza sentinței civile nr. 882 din 1 iulie 1999 a Tribunalului Timiș, prin care inculpatul J.I., director al S.C. T. S.A. Buziaș fusese obligat să plătească S.C. Vaslui M.I. S.R.L. suma de 127.907.989 lei. În condițiile perseverenței inculpatului în refuzul de a preda combina cumpărătorului, acesta a intrat în posesia bunului abia la data de 29 iunie 2001, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la acea dată de executorul judecătoresc însoțit de organele de poliție. Preluând deci, efectiv, combina de pe un teren situat pe raza comunei Moravița, județul Timiș, reprezentantul părții civile, M.I. a început deplasarea utilajului spre sediul din Timișoara al firmei sale. Inculpatul însă, a interceptat deplasarea combinei pe raza comunei Ciacova, județul Timiș și cu ajutorul altor persoane l-a silit pe mecanicul care conducea utilajul să coboare de la volan, după care și-a însușit bunul pe care ulterior l-a vândut.

Împrejurarea invocată de inculpat în apărarea sa, că după licitație a plătit părții civile unele sume de bani, considerând că reprezintă prețul combinei, nu este de natură să-l exonereze pe acesta de răspundere pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, dat fiind că nu există nici o dovadă, în sensul că partea civilă ar fi înțeles să restituie inculpatului proprietatea combinei, iar pe de altă parte, datoria față de partea civilă era deja stinsă încă din momentul adjudecării, plățile ulterioare fiind astfel, nedatorate.

Ținând seama de probele menționate, se constată că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, fiind neîndoielnic că partea civilă avea atât dreptul de proprietate asupra combinei, cât și posesia bunului, proprietatea, dobândită prin adjudecarea la licitația publică din 8 decembrie 1999, iar posesia, atribuită prin procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 29 iunie 2001, și fiind, de asemenea, dovedit că inculpatul cunoștea că a pierdut, la datele și prin actele juridice menționate, orice drept asupra bunului. În consecință nu poate fi primită cererea inculpatului, de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în condițiile arătate.

Se constată, de asemenea, că nu există temeiuri să se dispună trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță, dat fiind că situația de fapt a fost pe deplin lămurită prin probele administrate. În ce privește individualizarea pedepsei, se constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 72 C. pen., ținând seama atât de circumstanțele în care s-a comis fapta, cât și de datele personale ale inculpatului. În susținerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a cerut casarea hotărârilor pronunțate, rejudecarea cauzei și majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu înlăturarea suspendării executării, ținând seama de pericolul ridicat al infracțiunii comise de acesta.

Recursul parchetului este nefondat. Așa cum s-a arătat, infracțiunea a fost comisă în împrejurări complexe, pe fondul finalizării unor procese civile existente între inculpat și M.I., asociatul unic al firmei constituită parte civilă, împrejurări în raport cu care instanțele au individualizat corect pedeapsa, atât în ce privește cuantumul acesteia, 4 ani închisoare, cât și în ce privește suspendarea executării sub supraveghere. Considerând că pedeapsa aplicată, ca și dispoziția privind suspendarea executării acesteia sunt de natură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța de recurs apreciază că nu este cazul să se majoreze pedeapsa aplicată inculpatului și nici să se înlăture suspendarea executării acesteia.

În ce privește recursul părții civile se constată că acest recurs nu a fost motivat, iar partea civilă nu s-a prezentat să-l susțină. În consecință urmează să se dispună respingerea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul J.I.V. și partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L., cu obligarea inculpatului și a părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, partea civilă S.C. Vaslui M.I. S.R.L. Timișoara și inculpatul J.I.V. împotriva deciziei penale nr. 485/ A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurenta parte civilă și recurentul inculpat să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2004.