ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2719/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2719/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată la data
de 23 aprilie 2002 la Tribunalul Argeș reclamantul V.M. prin mandatar C.A. a
chemat în judecată pe pârâta Stațiunea de Cercetare și Producție pentru
Viticultură și Vinificație Ștefănești și Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice pentru ca prima pârâtă să fie obligată să restituie în
natură sau prin echivalent imobilele și bunurile de inventar ce au aparținut
tatălui, aflate în proprietatea statului fără titlu.
În drept a invocat dispozițiile
Legii nr. 10/2001 arătând că nu i s-a răspuns la notificare.
Reclamantul a mai arătat că
suprafața de teren de 8,325 ha este o diferență din proprietatea ce a avut-o
tatăl și din care pentru suprafața de 14,825 ha i-a fost reconstituit dreptul
de proprietate în baza Legii fondului funciar.
Prin sentința civilă nr. 121 din 26
iunie 2002 Tribunalul Argeș secția civilă, a respins acțiunea cu motivarea că
nu a fost respectată procedura prealabilă, respectiv instanța nu se poate
pronunța în absența răspunsului la notificare.
Împotriva acestei decizii reclamantul
a formulat apel arătând că refuzul de a emite decizia sau dispoziția motivată
echivalează cu neîndeplinirea obligației, ceea ce dă dreptul la promovarea
acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 71/A din 24
octombrie 2002 Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis apelul, a
schimbat în tot sentința civilă atacată și a obligat pârâta Stațiunea de
Cercetare și Producție pentru Viticultură și Vinificație Ștefănești – Județul
Argeș să emită în termen de 60 de zile decizie sau dispoziție motivată privind
notificarea.
Pentru a hotărî astfel instanța a
reținut în esență că în cazul nesoluționării notificării în termenul de 60 de
zile prevăzut de art. 23 alin.1 din Legii nr. 10/2001 care este un termen de
recomandare, legea specială nu prevede sancțiuni, ci în mod tacit face
trimitere la dreptul comun în sensul că la cererea persoanei îndreptățite
unitatea deținătoare poate fi obligată pe cale judecătorească să îndeplinească
obligația de a emite decizia sau dispoziția motivată putând fi obligată și la
plata de despăgubiri în măsura în care este culpabilă, iar persoana
îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu.
Numai după emiterea deciziei sau
dispoziției motivate fie în termen legal, fie drept consecință a obligării pe
cale judecătorească, persoana îndreptățită, nemulțumită de modul de soluționare
a notificării poate ataca în justiție decizia sau dispoziția.
Împotriva acestei decizii Stațiunea
de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Ștefănești a formulat
recurs invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea este criticată pentru că
este întemeiată pe o greșită apliare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel pârâta nu este unitate
deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și a comunicat reclamantului printr-o
adresă situația bunurilor. Recurenta-pârâtă mai arată că în registrele sale de
inventariere a figurat o singură clădire și 6,5 ha teren. Clădirea a fost
demolată în momentul în care s-au înființat plantațiile viticole în baza unui
plan de sistematizare iar pentru terenul de 6,5 ha reclamantul a primit
drepturi de creanță până în anul 2000. Din aprilie 2001 Stațiunea a
disponibilizat toate suprafețele pentru care a plătit drepturi de creanțe către
comisiile comunale.
Recurenta-pârâtă concluzionând că
sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 arată că a
comunicat valoarea construcției urmând ca reclamantul să se adreseze organului
competent pentru stabilirea măsurilor reparatorii și că terenul a fost predat
în vederea eliberării actelor de proprietate.
Recursul este fondat și urmează să
fie admis în limitele și pentru considerentele ce vor urma.
Din expunerea rezumativă a
lucrărilor dosarului rezultă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei
Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Viticultură și Vinificație
Ștefănești de a-i restitui în natură sau prin echivalent imobilele și bunurile
de inventar ce au parținut tatălui și aflate în proprietatea statului fără
titlu.
Pârâta a răspuns cererii ce i-a
adresat-o reclamantul prin adresa aflată la dosarul de fond.
În acest fel se reține că procedura
administrativă prealabilă care are caracter obligatoriu a fost îndeplinită,
instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică, cu respectarea
dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Instanța de apel a pronunțat o
hotărâre vădit nelegală cu aplicarea și interpretarea denaturată a
dispozițiilor art. 1, art. 20, art. 21, art. 23 și art. 24 din Legea nr.
10/2001.
Așa fiind, recursul este întemeiat
și urmează a fi admis.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul
declarat de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație
Ștefănești – Argeș împotriva deciziei nr. 71 A din 24 octombrie 2002 a Curții
de Apel Pitești, secția civilă, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de
reclamantul V.M. împotriva sentinței civile nr. 121 din 24 iunie 2002 a
Tribunalului Argeș pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2004.