ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1826/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea astfel cum a fost

precizată, reclamanta SC S. SA, comuna Voluntari – Ilfov, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, a contestat decizia

nr. 547 din 27 noiembrie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a

solicitat anularea procesului-verbal de control nr. 367 din 25 martie 2002,

încheiat de Garda Financiară Centrală și exonerarea de la plata sumei de

584.856.216 lei reprezentând: T.V.A. suplimentar, în sumă de 152.547.532 lei;

impozit pe profit stabilit suplimentar, în sumă de 207.557.230 lei; majorări de

întârziere aferente T.V.A. și impozitului pe profit, în sumă totală de

213.948.311 lei și penalități de întârziere aferente T.V.A. și impozitului pe

profit, în sumă de 10.803.143 lei. Reclamanta a solicitat și suspendarea

executării măsurilor dispuse prin actul de control – procesul-verbal nr. 367

din 25 martie 2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că,în perioada octombrie 2000 – martie 2001, a derulat cu SC M. SRL, relații contractuale, având ca obiect furnizarea de către SC M. SRL,

către societatea reclamantă SC S. SA Voluntari, în calitate de beneficiar, de

produse petroliere în baza contractului de vânzare-cumpărare cu executare

succesivă, înregistrat sub nr. 1797 din 10 octombrie 2000.

Pe parcursul derulării contractului,

furnizoarea i-a solicitat beneficiarei, ca plata serviciilor efectuate să se

facă în beneficiul SC D.I. SRL, existând identitatea de reprezentant legal,

atât SC M. SRL, cât și SC D.I. SRL, având ca reprezentant legal pe M.M., iar

delegații care au semnat actele la predarea mărfii, fiind aceiași mereu.

Reclamanta a arătat că în mod eronat

Garda Financiară Centrală a mai stabilit prin actul de control, în sarcina sa,

impozit pe profit suplimentar și T.V.A. colectată suplimentar, plus majorări de

întârziere, întrucât pentru cantitatea de 47.000 litri combustibil ușor achiziționat și constatat necorespunzător calitativ, s-au întocmit acte

de retur – avize de însoțire a mărfii.

A precizat că este de acord cu pct.

1 din dispozitivul deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 547/2002, prin

care a fost respinsă cererea de admitere la deducerea sumei de 88.760.542 lei,

pentru eroarea de necompletare a tuturor rubricilor facturilor fiscale, dar

aceasta totuși nu-i poate fi imputată, întrucât aspectele privesc SC D.I. SRL.

În ceea ce privește impozitul pe

profit stabilit suplimentar în sumă de 123.627.230 lei, societatea comercială

reclamantă apreciază că acesta a fost abuziv aplicat, întrucât în perioada

verificată a înregistrat în contabilitate, contravaloarea unor facturi emise de

SC D.I. SRL, sumă ce nu a fost înregistrată pe cheltuieli, ci se află în contul

302 – MATERIALE, iar majorările de întârziere aferente T.V.A. și impozitului pe

profit și penalitățile de întârziere nu au fost legal și fondat aplicate. A

arătat că organul de control nu a luat în calcul prețul/litri, cum se

înregistrează la toate produsele petroliere.

În precizarea acțiunii, societatea

reclamantă a menționat și faptul că în mai 2002 a obținut pe cale judecătorească, obligarea furnizorului la plata contravalorii combustibilului

returnat care fusese plătit anticipat.

În ceea ce privește cererea de

suspendare a executării procesului-verbal al Gărzii Financiare Centrale nr. 367

din 25 martie 2002, s-au invocat motive de netemeinicie a actului

administrativ.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 447 din 2 aprilie 2003, a

respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că societatea reclamantă avea obligația verificării

întocmirii corecte a facturilor fiscale și documentelor privind bunurile și

serviciile achiziționate, potrivit art. 25B lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și pct.

10.6 lit. g) din H.G. nr. 401/2000, cu raportare la H.G. nr. 83/1997, ceea ce nu a făcut, motiv pentru care cheltuielile efectuate și

respectivele mărfuri nu pot fi considerate deductibile fiscal.

Față de obligațiile bugetare

stabilite în sarcina sa, în mod corect s-au calculat majorări de întârziere și

penalități aferente potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000, art. 19 din O.G. nr.

70/1994, republicată și O.U.G. nr. 217/1999.

În mod corect s-a reținut în decizia

Ministerului Finanțelor Publice, și nerespectarea normelor privind regimul

contabilității reglementate prin Legea nr. 82/1991, republicată, pct. 119 din H.G.

nr. 704/1993 și art. 7 din H.G. nr. 831/1997.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta SC S. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

A susținut în esență că instanța nu

s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere privind faptul că societatea nu a realizat

un profit suplimentar și că nu și-a exercitat rolul activ și nu a dispus

efectuarea unei expertize, chiar dacă nu a fost cerută în mod expres de către

părți.

A solicitat admiterea probei, cu

expertiză de specialitate care să verifice susținerile Gărzii Financiare, cu

privire la înregistrarea unui profit suplimentar.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În fapt organele de control din

cadrul Gărzii Financiare Centrale au verificat SC S. SA, în ceea ce privește

operațiunile încheiate cu SC D.I. SRL, în calitate de furnizor.

Urmare a controlului, s-a constatat

că în luna octombrie 2000, SC D.I. a emis către SC S. SA, mai multe facturi

fiscale pentru furnizarea de motorină, combustibil lichid ușor și transport în

valoare totală de 583.269.459 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 10.6

lit. g) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000,

nu poate fi dedusă potrivit legii, T.V.A. pentru bunurile și serviciile

aprovizionate pe bază de documente care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.

25 lit. b) din ordonanță și de H.G. nr. 831/1997.

Or, după cum au reținut și organul de

control și instanța de fond, facturile emise de SC D.I. SRL nu îndeplinesc

condițiile impuse de lege, pentru a fi considerate documente justificative și a

fi admise pentru efectuarea deducerii cheltuielilor efectuate cu mărfurile

achiziționate astfel.

În ceea ce privește cei 47.000 litri combustibil ușor achiziționați de societatea reclamantă și care nu s-au regăsit în

depozitele societății și nici evidențiată în contabilitatea acesteia, Curtea

reține că recurenta nu a demonstrat că această cantitate a fost returnată

societății vânzătoare.

Pe de o parte, acțiunea în justiție

pentru recuperarea contravalorii mărfii necorespunzătoare, este formulată la 15

mai 2002 (după control) și din cuprinsul acesteia nu rezultă că este vorba

despre contravaloarea mărfii returnate.

Iar pe de altă parte, proba cu

expertiză nu a fost solicitată instanței de fond, în recurs nefiind admisibilă

administrarea acestei probe, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente și cum

nici celelalte motive de recurs nu se dovedesc a fi întemeiate, se va respinge

recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S. SA,

comuna Voluntari, județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 447 din 2

aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 mai 2004.