ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4788/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 iulie 1998 reclamanta S.C. A. S.A Oradea a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.C. SRL Aleșd solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 71.062.298 lei reprezentând contravaloare chirie restantă aferentă anului 1996, penalitățile de întârziere în sumă de 60.374.324 lei și cheltuieli de judecată aferente. În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 16 decembrie 1993 a încheiat cu pârâta un contract de închiriere a unui spațiu comercial cu obligația acesteia din urmă ca pentru folosința spațiului să plătească chiria stabilită, care potrivit clauzelor stipulate urma a fi modificată prin act adițional în raport de rata inflației.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea potrivit căreia reclamanta a negociat cuantumul chirie fără a avea consimțământul său, deși în contract s-a stipulat că majorarea chiriei se poate face doar cu acordul ambelor părți. De asemenea pârâta a formulat și cerere reconvențională motivând că la imobilul în litigiu s-au făcut o serie de investiții care i-au adus un spor de valoare solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 173.420.000 lei și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului în discuție. Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 250 din 13 martie 2000 a admis acțiunea principală și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 71.062.298 lei reprezentând contravaloare chirie restantă aferentă anului 1996 și 60.374.524 lei penalități de întârziere cu cheltuieli de judecată.

Totodată a respins cererea reconvențională ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că urmare inflației intervenite, potrivit clauzelor stipulate în contractul de închiriere, părțile au încheiat un act adițional semnat de reprezentantul pârâtei și cu sigiliul acesteia prin care s-a majorat cuantumul locației. În aceste condiții, apreciază instanța refuzul de plată practicat de pârâtă a fost nejustificat având în vedere dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. Lucrările efectuate de pârâtă la spațiul închiriat nu sunt lucrări de investiții, ci lucrări curente de întreținere și amenajare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității comerciale, iar efectuarea de investiții i-a fost interzisă așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 281/1994.

În considerarea celor arătate instanța de fond a respins cererea reconvențională. Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta criticile vizând modul eronat în care aceasta a reținut situația de fapt. Astfel se susține că renegocierea chiriei nu s-a făcut în condițiile art. 969 C. civ. întrucât actul adițional nu a fost semnat de administratorul societății, iar cu privire la cererea reconvențională arată că așa cum rezultă din înscrisurile anexate a avut acceptul proprietarului pentru investițiile realizate care au adus un spor de valoare imobilului așa cum rezultă din expertiza efectuată. Prin decizia civilă nr. 483 din 19 octombrie 2000 Curtea de Apel Oradea a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul admiterii cererii reconvenționale și obligării reclamantei la plata sumei de 137.275.000 lei despăgubiri reprezentând contravaloarea investițiilor cu cheltuieli de judecată în sumă de 6.010.500 lei.

În motivarea soluției date, instanța de control judiciar a reținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că lucrările de investiții au fost făcute fără acordul proprietarului întrucât în realitate acesta și-a dat acordul scris iar expertiza efectuată confirmând natura acestor lucrări de investiții a căror contravaloare se ridică la suma de 137.275.000 lei. S-a înlăturat totodată critica referitoare la modalitatea de majorare a chiriei motivat de faptul că actul adițional poartă sigiliul societății. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, criticile făcând referire la motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta S.C.

A. Oradea susține că în mod eronat instanța de apel a admis cererea reconvențională întrucât din conținutul adreselor la care face trimitere nu rezultă că și-a dat acordul pentru efectuarea investițiilor ci doar pentru amenajări și reparații pentru o mai bună folosință a spațiului cheltuieli ce urmau a fi suportate de beneficiarul locațiunii. Pârâta S.C. A.C. SRL prin criticile formulate contestă valabilitatea actului adițional nr. 611/1996 considerând că nu reprezintă acordul părților întrucât nu a fost semnat de reprezentantul societății respectiv administratorul acesteia numitul F.V. neavând împuternicire să negocieze și să angajeze societatea. Prin decizia civilă nr. 1734 din 8 martie 2002 Curtea Supremă de justiție, secția comercială, a anulat recursurile ca netimbrate.

În motivarea deciziei s-a arătat că recurentele nu au achitat taxele de timbru aferente, anticipat situație în care s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1995. Împotriva acestei decizii ambele părți au promovat contestație în anulare care prin deciziile nr. 6933 și 6935 din 19 noiembrie 2003 au fost admise, decizia atacată fiind anulată și fixat termen pentru judecarea recursurilor. În ședința de astăzi, 2 decembrie 2003, constatând îndeplinite condițiile art. 164 C. proc. civ., pentru o mai bună administrare a justiției s-a dispus conexarea dosarului nr. 1796/2002 la dosarul nr. 1338/2002 procedându-se la soluționarea recursurilor declarate. Cu privire la recursul reclamantei, se reține, criticile formulate nu pot fi luate în considerație.

Așa cum rezultă din adresa nr. 281 din 15 martie 1994 reclamanta, proprietara spațiului închiriat a fost de acord cu modificările la toate obiectivele de construcții (Ferma 14) inclusiv la construirea unei stații de epurare cu condiția să nu se umble la partea de rezistență a tuturor construcțiilor numai cu aprobarea I.C.C. județul Bihor. Ori din conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă, fără putință de tăgadă, că investițiile efectuate la spațiul comercial, prin natura lor au sporit valoarea acestuia. Sunt cheltuieli utile investite de intimata – pârâtă în vederea ameliorării stării acesteia care au fost necesare și așa cum s-a arătat au creat un spor de valoare a obiectivului închiriat considerat la momentul restituirii acestuia de către posesor.

Față de cele arătate, soluția instanței de apel este legală și temeinică, justificat considerând că neacordarea contravalorii acestor lucrări celui care le-a executat, cu ocazia predării lucrului, sunt de natură să îl prejudicieze fără nici un temei. Cu privire la recursul pârâtei, Curtea având în vedere excepția tardivității motivării acestuia reține că motivarea deciziei criticată i-a fost comunicată la data de 8 decembrie 2000, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 8 ianuarie 2001 după împlinirea termenului de 15 zile, situație în care urmează a se face aplicațiunea art. 306 C. proc. civ. De reținut că motivele invocate, respectiv primirea comunicării mai târziu decât data de pe procesul verbal de predare, probată cu declarația numitului V.I.

nu constituie motiv de repunere în termen în condițiile art. 103 C. proc. civ. Față de cele arătate având în vedere dispozițiile art. 306 și art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A Oradea, împotriva deciziei nr. 483/C/2000 din 19 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea. Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. A.C. SRL Oradea, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.