ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4788/2003

HOTĂRÂRE
02.12.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4788/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 iulie

1998 reclamanta S.C. A. S.A Oradea a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.C. SRL

Aleșd solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată

la plata sumei de 71.062.298 lei reprezentând contravaloare chirie restantă

aferentă anului 1996, penalitățile de întârziere în sumă de 60.374.324 lei și

cheltuieli de judecată aferente.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la

data de 16 decembrie 1993 a încheiat cu pârâta un contract de închiriere a unui

spațiu comercial cu obligația acesteia din urmă ca pentru folosința spațiului

să plătească chiria stabilită, care potrivit clauzelor stipulate urma a fi

modificată prin act adițional în raport de rata inflației.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat

respingerea acțiunii cu motivarea potrivit căreia reclamanta a negociat

cuantumul chirie fără a avea consimțământul său, deși în contract s-a stipulat

că majorarea chiriei se poate face doar cu acordul ambelor părți.

De asemenea pârâta a formulat și cerere

reconvențională motivând că la imobilul în litigiu s-au făcut o serie de

investiții care i-au adus un spor de valoare solicitând obligarea reclamantei

la plata sumei de 173.420.000 lei și instituirea unui drept de retenție asupra

imobilului în discuție.

Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 250

din 13 martie 2000 a admis acțiunea principală și a dispus obligarea pârâtei la

plata sumei de 71.062.298 lei reprezentând contravaloare chirie restantă

aferentă anului 1996 și 60.374.524 lei penalități de întârziere cu cheltuieli

de judecată.

Totodată a respins cererea reconvențională ca

nefondată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a

reținut că urmare inflației intervenite, potrivit clauzelor stipulate în

contractul de închiriere, părțile au încheiat un act adițional semnat de

reprezentantul pârâtei și cu sigiliul acesteia prin care s-a majorat cuantumul

locației.

În aceste condiții, apreciază instanța refuzul

de plată practicat de pârâtă a fost nejustificat având în vedere dispozițiile

art. 969 și art. 970 C. civ.

Lucrările efectuate de pârâtă la spațiul

închiriat nu sunt lucrări de investiții, ci lucrări curente de întreținere și

amenajare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității comerciale, iar

efectuarea de investiții i-a fost interzisă așa cum rezultă din cuprinsul

adresei nr. 281/1994.

În considerarea celor arătate instanța de fond a

respins cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel

pârâta criticile vizând modul eronat în care aceasta a reținut situația de

fapt.

Astfel se susține că renegocierea chiriei nu s-a

făcut în condițiile art. 969 C. civ. întrucât actul adițional nu a fost semnat

de administratorul societății, iar cu privire la cererea reconvențională arată

că așa cum rezultă din înscrisurile anexate a avut acceptul proprietarului

pentru investițiile realizate care au adus un spor de valoare imobilului așa

cum rezultă din expertiza efectuată.

Prin decizia civilă nr. 483 din 19 octombrie

2000 Curtea de Apel Oradea a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă

atacată în sensul admiterii cererii reconvenționale și obligării reclamantei la

plata sumei de 137.275.000 lei despăgubiri reprezentând contravaloarea

investițiilor cu cheltuieli de judecată în sumă de 6.010.500 lei.

În motivarea soluției date, instanța de control

judiciar a reținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că lucrările

de investiții au fost făcute fără acordul proprietarului întrucât în realitate

acesta și-a dat acordul scris iar expertiza efectuată confirmând natura acestor

lucrări de investiții a căror contravaloare se ridică la suma de 137.275.000

lei.

S-a înlăturat totodată critica referitoare la

modalitatea de majorare a chiriei motivat de faptul că actul adițional poartă

sigiliul societății.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

ambele părți, criticile făcând referire la motivele de nelegalitate și

netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanta S.C. A. Oradea susține că în mod

eronat instanța de apel a admis cererea reconvențională întrucât din conținutul

adreselor la care face trimitere nu rezultă că și-a dat acordul pentru

efectuarea investițiilor ci doar pentru amenajări și reparații pentru o mai

bună folosință a spațiului cheltuieli ce urmau a fi suportate de beneficiarul

locațiunii.

Pârâta S.C. A.C. SRL prin criticile formulate

contestă valabilitatea actului adițional nr. 611/1996 considerând că nu

reprezintă acordul părților întrucât nu a fost semnat de reprezentantul

societății respectiv administratorul acesteia numitul F.V. neavând

împuternicire să negocieze și să angajeze societatea.

Prin decizia civilă nr. 1734 din 8 martie 2002

Curtea Supremă de justiție, secția comercială, a anulat recursurile ca

netimbrate.

În motivarea deciziei s-a arătat că recurentele

nu au achitat taxele de timbru aferente, anticipat situație în care s-a aplicat

sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1995.

Împotriva acestei decizii ambele părți au

promovat contestație în anulare care prin deciziile nr. 6933 și 6935 din 19

noiembrie 2003 au fost admise, decizia atacată fiind anulată și fixat termen

pentru judecarea recursurilor.

În ședința de astăzi, 2 decembrie 2003,

constatând îndeplinite condițiile art. 164 C. proc. civ., pentru o mai bună

administrare a justiției s-a dispus conexarea dosarului nr. 1796/2002 la

dosarul nr. 1338/2002 procedându-se la soluționarea recursurilor declarate.

Cu privire la recursul reclamantei, se reține,

criticile formulate nu pot fi luate în considerație.

Așa cum rezultă din adresa nr. 281 din 15 martie

1994   reclamanta, proprietara spațiului închiriat a fost de acord cu

modificările la toate obiectivele de construcții (Ferma 14) inclusiv la

construirea unei stații de epurare cu condiția să nu se umble la partea de rezistență

a tuturor construcțiilor numai cu aprobarea I.C.C. județul Bihor.

Ori din conținutul raportului de expertiză

efectuat în cauză, rezultă, fără putință de tăgadă, că investițiile efectuate

la spațiul comercial, prin natura lor au sporit valoarea acestuia.

Sunt cheltuieli utile investite de intimata –

pârâtă în vederea ameliorării stării acesteia care au fost necesare și așa cum

s-a arătat au creat un spor de valoare a obiectivului închiriat considerat la

momentul restituirii acestuia de către posesor.

Față de cele arătate, soluția instanței de apel

este legală și temeinică, justificat considerând că neacordarea contravalorii

acestor lucrări celui care le-a executat, cu ocazia predării lucrului, sunt de

natură să îl prejudicieze fără nici un temei.

Cu privire la recursul pârâtei, Curtea având în

vedere excepția tardivității motivării acestuia reține că motivarea deciziei

criticată i-a fost comunicată la data de 8 decembrie 2000, iar motivele de

recurs au fost depuse la data de 8 ianuarie 2001 după împlinirea termenului de

15 zile, situație în care urmează a se face aplicațiunea art. 306 C. proc. civ.

De reținut că motivele invocate, respectiv

primirea comunicării mai târziu decât data de pe procesul verbal de predare,

probată cu declarația numitului V.I. nu constituie motiv de repunere în termen

în condițiile art. 103 C. proc. civ.

Față de cele arătate având în vedere

dispozițiile art. 306 și art. 312 C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta S.C. A. S.A Oradea, împotriva deciziei nr. 483/C/2000

din 19 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea.

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C.

A.C. SRL Oradea, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

2 decembrie 2003.

Sursă