ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1635/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1635/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 228 din 31 iulie 2002, Tribunalul

Ialomița, schimbând încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicațiunea art. 41

alin. (2) C. pen., în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din

Legea nr. 87/1994, l-a condamnat pe inculpatul C.M.L. la pedeapsa de 3 ani și 7

luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen.

Inculpatul a mai fost condamnat la pedepsele de 2 ani și 6

luni, un an, un an și 6 luni și respectiv un an închisoare, pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 31 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.

S-a dispus, în temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la

despăgubiri în cuantum de 458.402.387 lei către partea civilă Direcția Generală

a Finanțelor Publice și la suma de 7.327.944.200 lei către partea civilă

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe

lângă Tribunalul Ialomița și inculpatul C.M.L.

Prin decizia penală nr. 676 din 29 octombrie 2002, Curtea de

Apel București, secția I penală, a admis apelul parchetului, desființând în

parte hotărârea și descontopind pedepsele, în baza art. 215 alin. (1), (2) și

(5) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., inculpatul va executa

pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

S-a dispus majorarea despăgubirilor civile la care a fost

obligat inculpatul către partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței de la suma de 7.327.944.200 lei la 8.477.944.200

lei.

S-a înlăturat obligarea Rafinăriei A. Ploiești la

restituirea către partea civilă M.L.P.T.L. a sumei de 1.500.000.000 lei cotă

taxă M.T.R.

S-a respins recursul inculpatului, menținându-se celelalte

dispozițiuni ale sentinței.

Instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt

prezente elementele de conținut ale infracțiunii de înșelăciune, prin

modalitățile concrete utilizate, inculpatul a atestat o situație de fapt

nereală, ce a determinat inducerea în eroare a administratorilor societăților

din Arad și Brașov.

Astfel, inculpatul a întocmit facturi în care a înscris la

prețul motorinei și taxa specială de drum, deși motorina respectivă nu era

purtătoare de taxă. De asemenea, a modificat elementele de preț ale motorinei

pentru a putea fi vândută la pompă.

Întrucât firmele din Arad și Brașov s-au înregistrat cu

aceste facturi în contabilitate, considerând că motorina primită are inclusă în

structura de preț și taxa M.T.R., rezultă că inducerea în eroare s-a consumat.

Prin aceste mijloace frauduloase, inculpatul a obținut un

folos material injust, iar paguba s-a produs implicit în patrimoniul

M.L.P.T.L., constând în neplata taxei speciale de drum în sumă de 8.477.944.200

lei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.M.L.

Parchetul critică decizia pentru încadrarea juridică

incompletă

[

(omisiunea aplicării alin. (3) din

art. 215 C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen.)] și pentru greșita aplicare a

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în privința individualizării

pedepsei.

Inculpatul C.M.L. în recursul său critică decizia pentru

greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunea de înșelăciune ale cărei

elemente specifice de conținut nu există în cauză; că nu sunt prezente nici

elementele ce ar putea defini conținutul infracțiunii de evaziune fiscală,

astfel că, pentru faptele respective este inevitabilă o soluție de achitare în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen.

Prin criticile formulate, recurenții au avut în vedere

cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

punctele 17, 17

1

,

18 și 14 C. proc. pen.

Recursul inculpatului este fondat, urmând a fi admis în

condițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a se casa

integral decizia pronunțată în apel în privința laturii penale și a se menține

sentința Tribunalului Ialomița referitor la această latură; dispozițiile de

latură civilă vor fi casate în parte, dispunându-se trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Ialomița, numai sub aspectul soluționării laturii

civile în limitele care interesează partea civilă, Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței.

1) Obiecțiunile formulate în recurs de inculpat, privind

greșita reținere în apel, prin schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., sunt fondate.

Într-adevăr, în cauză nu sunt întrunite elementele de

conținut ale infracțiunii de înșelăciune, care presupune esențialmente

existența unei activități de inducere în eroare a unei persoane, realizarea pe

această cale a unui folos material injust care să creieze, corelativ, o pagubă

în patrimoniul acelei persoane.

Aceste elemente definitorii nu sunt evidențiate, prin probe,

în speță, instanța de apel schimbând încadrarea juridică și reținând

infracțiunea de înșelăciune, a preluat argumentația teoretică, așezată pe

elemente generale, din apelul parchetului, ajungând astfel la o construcție

juridică neconvingătoare, nesusținută de probe, cum exact demonstrează

inculpatul prin recursul său.

Este semnificativ, în acest sens, faptul că administratorii

Societăților comerciale J.I. SRL Arad și I. SRL Brașov, considerate ca părți vătămate

de instanța de apel, nu s-au plâns niciodată parchetului că au fost victimele

unor fapte de înșelăciune comise de inculpat, nefigurând în proces ca persoane

vătămate și nefiind nicicând citate în cauză în această calitate.

De altfel, în cadrul raporturilor cu partenerii contractuali

din Arad și Brașov, inculpatul le-a prezentat realitatea în legătură cu natura

produsului petrolier ce urma să facă obiectul operațiunii de vânzare-cumpărare,

beneficiarii cunoscând, așadar, chiar din primul moment, că marfa respectivă,

la livrarea din rafinărie, a fost scutită de taxa M.T.R.

Cunoașterea adevărului de către cei doi administratori este

în afara oricărei îndoieli, în documentele ce au însoțit marfa de la rafinărie

la beneficiari (nota de greutate, avizul de însoțire) s-a specificat că

motorina 15 este „scutită de cota M.T.R. 45 %”.

De altfel, și S.C. A. Ploiești a cunoscut, încă din faza de

încărcare în mijloacele de transport, că motorina este destinată beneficiarilor

din Arad și Brașov, adresele acestora fiind consemnate în notele de cântar. (În

acest sens, a se vedea concluziile suplimentului la raportul de expertiză

contabilă efectuat în cursul judecării cauzei în fond, punct 2).

Așadar, argumentul instanței de apel că inculpatul „a

atestat o situație de fapt nereală, ce a determinat inducerea în eroare a

administratorilor societăților din Arad și Brașov”, este infirmat de probe

materiale (înscrisuri oficiale).

În condițiile în care inculpatul nu a întreprins nici o

acțiune de inducere în eroare (de amăgire), nu poate fi vorba de prezența

elementului material prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii de

înșelăciune.

La toate acestea, se adaugă argumentul care ține tot de

conținutul infracțiunii, că în speță nu s-a evidențiat nici un prejudiciu material.

După cum rezultă neîndoielnic, în speță cele două societăți

comerciale nu numai că n-au suferit pagube în urma derulării contractelor în

discuție, dar au înregistrat chiar un profit suplimentar, rezultat din

achitarea unui preț inferior aceluia practicat de rafinărie, în cazul

includerii inițiale a taxei M.T.R.

Prin urmare, nefiind prezente elementele specifice laturii

obiective a infracțiunii de înșelăciune, faptele greșit au fost încadrate

juridic în această infracțiune, impunându-se casarea sub aspectul temeiului

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

2) Faptele comise de inculpatul C.M.L. neconstituind

infracțiunea de înșelăciune, corespund elementelor de conținut ale infracțiunii

de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., cum corect a reținut instanța de fond, Tribunalul

Ialomița, prin sentința penală nr. 228/ F din 31 iulie 2002, care a rezolvat

legal toate aspectele de latură penală, astfel că, prin mecanismul casării

deciziei instanței de apel în sensul celor de mai sus, se va menține integral

hotărârea primei instanțe în ce privește soluționarea laturii penale.

Argumentația instanței de fond este legală și convingătoare,

asigurându-se o bază juridică bine articulată, care susține concluzia

existenței elementelor de conținut, specifice infracțiunii de evaziune fiscală

prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicațiunea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Teza formulată în cadrul motivelor de recurs, de apărătorul

inculpatului, că nu sunt întrunite condițiile care definesc conținutul

infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994, nu poate fi primită,

întrucât operează cu elemente desprinse din contextul realităților cazului,

care astfel, inevitabil, duc spre un exercițiu teoretic lipsit de eficiență

practică.

În hotărârea instanței de fond se reține exact că Ministerul

Transporturilor, Locuinței și Lucrărilor Publice, nu a încasat suma de

8.477.944.200 lei, cuvenită ca urmare a valorificării cantității de 2.770.570

kg motorină - 15 scutită de taxă M.T.R., la un preț în care era inclusă și

această taxă.

Suma menționată ca fiind neîncasată de M.L.P.T.L. este

deplin acceptată și de inculpat, astfel că, asupra acesteia nu există nici un

fel de discuție.

De altfel, suma respectivă a fost confirmată ca atare prin

expertiza contabilă efectuată în cauză, care a prezentat și mecanismul de

formare a prețului la motorină purtătoare sau nepurtătoare de taxă M.T.R.

Expertiza contabilă, aprofundează chestiunea răspunderii

pentru plata M.T.R. (suplimentul la expertiza contabilă pct. 1 și 2),

menționând existența unor insuficiențe în legislația în vigoare, care însă nu

constituie un „vid legislativ” cum consideră inculpatul, de care ar putea

beneficia acesta.

Dimpotrivă, precizările expertului se adaugă argumentelor

care fundamentează vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de evaziune

fiscală, consumată prin sustragerea de la plata taxei în discuție.

Într-adevăr, situația din dosar este complexă, și cu unele

elemente atipice, ceea ce dă o anumită aparență, pe care inculpatul prin

îndepărtare de la realitățile evidente ale cazului încearcă să o folosească în

favoarea sa, pentru a ieși din sfera răspunderii penale.

În acest sens se cuvine subliniat că elementele care

atribuie cazului caracterul complex și complicat, au fost create și introduse

în ecuația comercială, cu multe societăți și multe operații, tocmai de

inculpat, fiind astfel vizată posibilitatea sustragerii de la plata taxei

M.T.R. printr-o formulă acoperitoare.

În mediul economic, comercial și fiscal specific stadiului

în care se găsește economia noastră de piață, cu unele disfuncții legislative

și unele blocaje, nu pot fi lăsate în afara răspunderilor, inclusiv penale,

fapte grave, comise cu intenție, prin modalități meșteșugite care aduc pagube

importante domeniului public (8.477.944.200 lei), deturnează realizarea unor

programe naționale, de mare interes economic și social (în speță fiind vizat

Fondul special al drumurilor publice) și procură pe cale ilicită avantaje

deosebite persoanelor care organizează și instrumentează asemenea procedee.

De altfel și apărătorul inculpatului, în cadrul motivelor de

recurs susținând că faptele nu constituie infracțiunea de înșelăciune, a făcut

trimitere la infracțiunea de evaziune fiscală, pe care însă, urmând strategia

apărării a combătut-o într-un capitol următor.

Toate aceste considerente, pun în afara oricărei îndoieli

concluzia că Tribunalul Ialomița a soluționat, precum s-a arătat, corect latura

penală, în privința tuturor infracțiunilor, astfel că, hotărârea în aceste

limite se va menține integral.

3) În ce privește rezolvarea laturii civile în legătură cu

infracțiunea de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 8.477.944.200 lei, se

impune completarea probațiunii prin administrarea unui supliment de expertiză a

cărei necesitate imperioasă a fost scăpat din vedere, astfel că se va opera o

casare cu trimitere, pentru rejudecare în aceste limite, la prima instanță, în

condițiile art. 385

15

pct. 2 alin. (3) C. proc. pen.

În concluziile suplimentului ce s-a făcut deja, la Raportul

de expertiză, la punctul 1, se menționează opinia „că prin procedeul ilegal

folosit, s-a încercat și s-a reușit, sustragerea de la obligațiile fiscale

prejudiciindu-se bugetul de stat, prin neîncasarea fondului special al drumurilor

(taxa M.T.R.) cu suma de 8.477.944.200 lei. Nu era posibilă această sustragere

de la obligațiile fiscale dacă S.C. A.C. SRL București nu schimba destinația

acestui produs și nu opera modificări în structura de preț, prin includerea

taxei M.T.R. și micșorarea celorlalte elemente.”

În aliniatul final al punctului 4 din suplimentul de

expertiză menționat, se reține că „Restul taxei M.T.R. se regăsește în adausul

comercial al S.C. I.G. SRL Brașov și S.C. S.I. SRL Arad, însă datorită faptului

că raportului contabil nu i s-a pus la dispoziție documentele de la aceste

unități, nu se poate stabili care este mărimea adaosului comercial practicat de

fiecare din aceste unități.”

Așadar, pe calea unui supliment de expertiză procurându-se

mai întâi documentațiile respective de la cele două unități, instanța de

rejudecare urmează a completa informațiile necesare unei legale și exacte

determinări a răspunderilor prin care să se poată legal realiza acoperirea

prejudiciului cauzat bugetului de stat.

În privința taxei M.T.R., statul a delegat și a atribuit

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței atribuții

speciale, astfel că acesta poate legal reprezenta statul în chestiunea

respectivă.

4) În privința recursului parchetului, acesta se va

respinge, pentru considerentele deja expuse, în legătură cu greșita încadrare

juridică în infracțiunea de înșelăciune.

Observațiile parchetului de altfel exacte, au rămas astfel

lipsite de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul C.M.L. împotriva deciziei penale nr. 676 din 29 octombrie 2002 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează integral decizia

sus-menționată cu privire la soluționarea laturii penale, iar în ceea ce

privește latura civilă, numai referitor la întinderea prejudiciului pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzut de art. 12 din Legea nr.

87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Menține sentința penală nr. 228/ F

din 31 iulie 2002 a Tribunalului Ialomița în ceea ce privește latura penală,

iar în privința laturii civile, în limitele casării.

Trimite cauza spre rejudecare la

instanța de fond, respectiv Tribunalul Ialomița, sub aspectul soluționării

laturii civile privind pe partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor și Locuințelor.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 4 iulie 2001, la

31 martie 2003.

Respinge recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr.

676 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 martie 2003.