CtEDO 28.03.2006 Auto

MELLO v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
28.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MELLO v. SLOVAKIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 67030/01 de Ivan MELLO și Karol MELLO împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 28 martie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Pellonpää Maruste Pavlovschi Borrego Borrego Šikuta, judecători și dl M. O’Boyle având în vedere cererea depusă la 13 noiembrie 2000, având în vedere decizia parțială din 17 februarie 2005 având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant, dl Ivan Mello, a fost un național slovac născut în 1971 și a trăit în Prievidza. La 15 iunie 2002, el a murit într-un accident de trafic. Într-o scrisoare din 28 iunie 2002 soția primului reclamant, dna Nataša Mellová, a informat Curtea că dorește să continue cererea în locul său. În aceeași scrisoare, al doilea reclamant, dl Karol Mello, care este fratele primului reclamant, și-a exprimat dorința de a avea faptele cazului reexaminat în numele său. Al doilea reclamant care s-a născut în 1969 și trăiește în Prievidza este un național slovac. Reclamanții sunt amândoi reprezentați în fața Curții de către dl P. Schmidl, un avocat care practică în Bratislava. Guvernul respondentului este reprezentat de dna A. Poláčková, agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 aprilie 1999, reclamanții au fost acuzați de șantaj. Acuzațiile suplimentare de șantaj, obstrucția justiției, conspirația, jafurile și posesia ilegală de arme de foc și explozivi au fost alocate mai târziu. După moartea primului reclamant, procedurile împotriva acestuia au fost întrerupte. Procedura împotriva celui de-al doilea reclamant pare să fie încă în așteptare. La 8 aprilie 1999, primii solicitanți au fost arestați. La 9 aprilie 1999, el a fost înarmat în detenție. Primul reclamant a solicitat ulterior de mai multe ori să fie eliberat. Instanța a respins aceste cereri și a autorizat în mai multe ocazii o prelungire a detenției sale. La 18 ianuarie 2002, primul reclamant a fost eliberat. Primul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 5 din Convenție că continuarea sa deținere a fost arbitrară, ilegală, nejustificată, în general prea lungă și că, dacă se numără împreună, durata totală a deținerii sale în legătură cu diferitele acuzații penale împotriva lui depășește termenul maxim permis de lege. Primul reclamant se plângea, de asemenea, că cererile sale de eliberare ulterioară la 13 mai 2000 nu au fost determinate rapid și că deciziile în ceea ce privește acestea nu au avut un raționament suficient de concret și altfel adecvat. Curtea remarcă că prin scrisoarea din 5 octombrie 2005 avocatul reclamanților a fost invitat să prezinte, până la 18 noiembrie 2005, în numele reclamanților un răspuns la observațiile guvernamentale cu privire la prezenta cerere și să prezinte orice cereri pentru o justă satisfacție. Prin scrisoarea înregistrată din 21 decembrie 2005, grefierul secțiunii a patra a informat avocatul reclamanților că perioada permisă de prezentare a observațiilor în răspuns și cererile de just satisfacție au expirat și că nu s-a solicitat prelungire a timpului.Atenția a fost atrasă la art. 37 § 1 litera (a) din convenție care prevede că: „Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv.” La 25 ianuarie 2006 a fost primit la Curte un raport de livrare poștală (avis de recepție ) care indică faptul că scrisoarea înregistrată anterior a fost primită de avocatul reclamantului la 9 ianuarie 2006. Curtea nu a primit niciun răspuns la scrisorile de mai sus. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamanții nu intenționează să își continue cererea. Curtea consideră, de asemenea, că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție, nu o impune să continue examinarea cazului. Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenția. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să atace restul cererii din lista sa de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă