ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4645/2003

Deliberând asupra cauzei penale de față: Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 621 din 26 iunie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 2537/2003, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul S.G.I., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Au aplicat dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen. S-a dedus prevenția de la 3 mai 2003 la zi. În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului accesul în Municipiul București timp de 5 ani după executarea pedepsei principale. S-a constatat prejudiciul acoperit. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere ca situație de fapt, gestul inculpatului care, aflându-se pe data de 3 mai 2003 în tramvaiul 34, când s-au deschis ușile în stația Costache Stamate din București, a smuls de la gâtul părții vătămate telefonul mobil și a sărit și fugit într-un parc, unde a fost prins. Probele din analiza cărora s-au desprins cele relatate și vinovăția inculpatului au fost: declarația părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, declarațiile inculpatului și ale martorului D.S., procesul verbal de predare a telefonului. Însușirea prin violență dintr-un loc public a unui bun constituie infracțiunea de tâlhărie calificată.

La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de pericolul social concret al faptei și persoana inculpatului. Curtea de Apel București, secția II penală, prin decizia penală nr. 483 din 26 august 2003 a apreciat că soluția a fost corectă, așa încât, a respins ca nefondat apelul inculpatului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând ca motiv de casare greșita individualizare a pedepsei [ (art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)]. Recurentul a solicitat casarea hotărârilor și reducerea substanțială a pedepsei. Curtea, examinând hotărârea atacată și sentința, în raport de motivul susținut și de probele cauzei, a constatat că recursul este nefondat.

Astfel ambele instanțe au individualizat corect pedeapsa ținând seama de criteriile enumerate în dispozițiile art. 72 C. pen., reținând chiar și circumstanțe atenuante (art. 74 și art. 76 C. pen.). S-a avut în vedere atât pericolul social deosebit al acestui gen de infracțiune, modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta (alegerea victimei, locului, momentului, folosirea forței), limitele speciale ale pedepsei prevăzute în art. 211 alin. (2) C. pen., dar și de lipsa antecedentelor penale, sinceritatea și regretul manifestate de inculpat pe tot parcursul procesului penal, conduita bună, anterioară, prejudiciul modic, caracteristica de „furt la vedere”, faptul că prejudiciul a fost imediat acoperit.

Nu se impune reducerea mai mult a pedepsei, nu există nici un motiv. Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul ca nefondat, cu consecințele plății cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G.I. împotriva deciziei penale nr. 483 din 26 august 2003 a Curții de Apel București, secția a II–a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 3 mai 2003 până la 21 octombrie 2003. Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2003.