ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4645/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față:

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 621 din 26

iunie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 2537/2003, Tribunalul București,

secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul S.G.I., pentru infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 3

ani închisoare.

Au aplicat dispozițiile art. 71 –

art. 64 C. pen.

S-a dedus prevenția de la 3 mai 2003

la zi.

În baza art. 116 C. pen., s-a

interzis inculpatului accesul în Municipiul București timp de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

S-a constatat prejudiciul acoperit.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a avut în vedere ca situație de fapt, gestul inculpatului

care, aflându-se pe data de 3 mai 2003 în tramvaiul 34, când s-au deschis ușile

în stația Costache Stamate din București, a smuls de la gâtul părții vătămate

telefonul mobil și a sărit și fugit într-un parc, unde a fost prins.

Probele din analiza cărora s-au

desprins cele relatate și vinovăția inculpatului au fost: declarația părții

vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto,

declarațiile inculpatului și ale martorului D.S., procesul verbal de predare a

telefonului.

Însușirea prin violență dintr-un loc

public a unui bun constituie infracțiunea de tâlhărie calificată.

La individualizarea pedepsei

instanța a ținut seama de pericolul social concret al faptei și persoana

inculpatului.

Curtea de Apel București, secția II

penală, prin decizia penală nr. 483 din 26 august 2003 a apreciat că soluția a

fost corectă, așa încât, a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, inculpatul a declarat recurs, invocând ca motiv de casare greșita

individualizare a pedepsei

[

(art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)].

Recurentul a solicitat casarea

hotărârilor și reducerea substanțială a pedepsei.

Curtea, examinând hotărârea atacată

și sentința, în raport de motivul susținut și de probele cauzei, a constatat că

recursul este nefondat.

Astfel ambele instanțe au

individualizat corect pedeapsa ținând seama de criteriile enumerate în

dispozițiile art. 72 C. pen., reținând chiar și circumstanțe atenuante (art. 74

și art. 76 C. pen.).

S-a avut în vedere atât pericolul

social deosebit al acestui gen de infracțiune, modalitatea concretă în care a

fost săvârșită fapta (alegerea victimei, locului, momentului, folosirea

forței), limitele speciale ale pedepsei prevăzute în art. 211 alin. (2) C.

pen., dar și de lipsa antecedentelor penale, sinceritatea și regretul

manifestate de inculpat pe tot parcursul procesului penal, conduita bună,

anterioară, prejudiciul modic, caracteristica de „furt la vedere”, faptul că

prejudiciul a fost imediat acoperit.

Nu se impune reducerea mai mult a

pedepsei, nu există nici un motiv.

Așa fiind, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se

respinge recursul ca nefondat, cu consecințele plății cheltuielilor judiciare

către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.G.I. împotriva deciziei penale nr. 483 din 26

august 2003 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 3 mai 2003 până la 21 octombrie

2003.

Obligă recurentul la 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 octombrie 2003.