ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1912/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 354 din 16

aprilie 2002, pronunțată în dosarul nr. 1517/2002 al Tribunalului București,

secția a II-a penală, s-au dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul A.C.A. din

infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 31 raportat la art.

290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 31 raportat la art.

289 C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin.

(2), (3) și (5) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37

lit. b) C. pen., în art. 31 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 31 raportat la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., toate cu aplicarea art.

33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 31 raportat la art. 290

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., l-a

condamnat pe inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la

pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 31 raportat la art. 289

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul

A.C.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe

inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 293 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., același

inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 7

ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen.,

inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei conform art. 65 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și conform prevederilor art. 88 C.

pen., s-a dedus prevenția de la 23 noiembrie 1999 la zi.

În baza art. 348 C. proc. pen.,

raportat la art. 445 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a

contractului de împrumut de garanție imobiliară nr. 1081 din 18 septembrie

1999, procura nr. 1082 din 18 mai 1999, certificatul fiscal nr. 82267 din 18

mai 1999, certificatul de sarcini nr. 0399178, cererea din 18 mai 1999 la

Administrația Financiară sector 4, duplicatul contractului de vânzare cumpărare

nr. 20689 din 16 octombrie 1994, falsificate de inculpat.

A fost obligat inculpatul la

despăgubiri civile către partea civilă S.N., respectiv echivalentul în lei a

sumei de 7073 dolari S.U.A., la momentul executării.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție

instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În luna martie 1999, proprietarul

imobilului situat în București, martorul L.T., l-a închiriat, fără forme

legale, lui C.M.G. și soției acestuia. Anterior proprietarul casei făcuse

demersuri pentru a o vinde, prin intermediul unor agenții imobiliare.

Plecând de la această situație,

inculpatul a conceput un plan pentru vânzarea frauduloasă a imobilului. Astfel,

ajutat de C.M.G., folosindu-se de buletinul de identitate, pierdut de S.M., a

schimbat fotografia acesteia cu a inculpatului și a radiat datele de stare

civilă ale titularei, înscriindu-le pe cele ale martorului L.T.

După ce și-a creat falsa identitate,

inculpatul și C.M.G. l-au contactat pe partea civilă S.N. prin intermediul

M.T., agent imobiliar.

Declinându-și noua identitate, el

s-a prezentat astfel, atât în fața părții civile, cât și a martorei, solicitând

un împrumut de 6.800 dolari S.U.A. în scopul începerii unei afaceri, garantând

împrumutul cu casa situată în București.

Pentru a crea convingerea

seriozității sale, el a prezentat imobilul ca fiind proprietatea sa, prezentând

drept dovadă contractul de vânzare-cumpărare nr. 20689/1994 pe care l-a

confecționat în fals împreună cu C.M.G.

Cu actele falsificate a obținut de

la Judecătoria sectorului 4 București, certificatul de sarcini și apoi pe cel

fiscal pentru imobil.

Cererile pentru obținerea actelor au

fost completate de martora T.M., care avea convingerea că persoana cu care

tratează este adevăratul L.T.

Cu aceste acte, inculpatul, împreună

cu partea civilă S.N. și martora T.M., s-au prezentat la martora C.F., încheind

contractul de împrumut nr. 1081 din 18 mai 1999 pentru suma de 7073 dolari

S.U.A., echivalentul la acea dată a sumei de 107.509.600 lei, garantat cu

imobilul situat în București.

După săvârșirea faptelor, inculpatul

a plecat în Germania de unde a fost expulzat, fiind prins fără viză.

În timpul procesului penal el a avut

o atitudine oscilantă.

Inițial a recunoscut comiterea

faptelor, apoi a revenit, susținând că, fiind consumator de amfetamină, nu își

aduce aminte de ce a făcut.

Inculpatul a declarat apel,

criticând hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență el a solicitat, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin (1) lit. c) C. proc. pen.,

achitarea, motivând că nu este autorul faptelor pentru care a fost condamnat.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 610 din 8 octombrie 2002, a respins ca nefondat

apelul inculpatului, cu motivarea că din întreg ansamblu probator rezultă cu

certitudine vinovăția acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru

care a fost condamnat de instanța de fond.

A fost de asemenea respins și cel

de-al doilea motiv de recurs, referitor la individualizarea pedepsei, în sensul

reducerii ei, considerându-se că prima instanță a avut în vedere criteriile

generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., iar scopul pedepsei a fost

atins prin aplicarea ei în cuantumul și regimul de executare menționate.

Nemulțumit de această hotărâre,

inculpatul a formulat recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat Curții

Supreme de Justiție, secția penală.

El a reiterat motivele din apel, în

principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., și, în subsidiar, redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei.

În ultimul cuvânt, inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei, astfel că a susținut, de fapt, numai cel de-al

doilea motiv de recurs.

Cu privire la primul motiv, se

constată că materialul probator, amplu și complex (amintim numai declarațiile

părții civile, copiile contractelor și actelor falsificate, depozițiile

martorilor C.C., L.T., S.A.E., T.M., C.F., xerocopie B.I. a lui L.T., dosar

notarial) relevă fără dubii, vinovăția inculpatului în comiterea faptelor

reținute în sarcina sa și care au primit o corectă încadrare în drept. Nu în

ultimul rând trebuie reținut ultimul cuvânt al inculpatului, care după

oscilări, a recunoscut pe deplin faptele.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate, Curtea constată că prima instanță a făcut

aplicarea summum-ului de criterii prevăzute de art. 72 C. pen., reliefându-se

pericolul social al faptelor comise printr-un mod de operare abil și raportat

la persoana inculpatului, recidivist pentru infracțiuni similare, astfel că

scopul coercitiv-educativ este realizat în conformitate cu prevederile art. 52

C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.C.A., împotriva deciziei penale nr. 610 din 8

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă reținerea și

perioada executată în arest preventiv de la 23 decembrie 1999, la 15 aprilie

2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2003.