ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 782/2004

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 427 din 18 iulie 2002, Tribunalul Brașov a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat și în baza dispozițiilor art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei și a stabilit termen de încercare de 5 ani. A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 175 lit. i) C. pen., alin. ultim, raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen.

și art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a sentinței. A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 3 octombrie 2001 – 9 octombrie 2001. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.A. suma de 5.000.000 lei daune materiale, suma de 15.000.000 lei daune morale și a părții civile Spitalul Județean Brașov suma de 23.645.374 lei daune materiale. Au fost respinse celelalte pretenții formulate. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat corpurile delicte: furcă cu coadă din lemn și cu partea metalică prevăzută cu patru țepi și par din lemn lung de 1,43 m de formă paralelipipedică cu laturile de 6 și 4 cm, conform procesului verbal.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.A. suma de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: Inculpatul și partea vătămată locuiau în aceeași localitate, Apața și între cei doi exista, o stare conflictuală generală de modalitățile de administrare a gospodăriilor părților, acestea fiind alăturate. În data de 15 septembrie 2001, în jurul orei 15,00, inculpatul M.I. se deplasa pe strada M.V., pe partea drumului unde se afla imobilul aparținând martorei I.M., având intenția de a-i cere acesteia o căruță pentru a se duce la recoltatul cartofilor.

Pe aceeași stradă, însă din sens opus și pe mijlocul uliței cobora partea vătămată S.A., având asupra sa o furcă (deoarece venea de la câmp). Tribunalul a constatat că, deși, în rechizitoriu, nu se menționează nimic referitor la modalitatea în care a izbucnit „conflictul spontan” între părți, din probele administrate în instanță (declarațiile părților, fotografii), s-a putut stabili că partea vătămată a fost cea care a inițiat conflictul și a venit spre inculpat, deoarece locul în care a avut loc agresiunea a fost în dreptul imobilului unde locuiește martora I.M., mai precis în fața porții ori, având în vedere că inculpatul avea de gând să intre în acest imobil, nu avea nici o motivație să meargă spre partea vătămată (aflată pe mijlocul drumului, sau chiar pe cealaltă parte a drumului), ca apoi să se întoarcă și conflictul să se consume tot la locul de unde plecase.

Un alt argument în favoarea acestei teorii este și acela că inculpatul nu a avut inițial nici un obiect asupra lui, însă bucata de lemn cu care a lovit-o pe partea vătămată a luat-o tocmai de sub poarta martorei I.M. În acest moment premergător incidentului, propriuzis nu a existat nici un martor pe stradă. În această împrejurare, declarațiile părților sunt singurele probe ce trebuie evaluate și valorificate. S-a arătat anterior motivele pentru care consideră că partea vătămată a fost cea care a provocat incidentul, declarațiile acesteia că a fost lovită fără nici un motiv de către inculpat fiind lipsite de logică.

De altfel, declarația părții vătămate a fost luată în condiții deosebit de grele din mai multe motive: - nu vorbește limba română (așa afirmă rudele); - are deficiențe de vorbire, interpretul de limbă maghiară întâmpinând mari greutăți în perceperea celor spuse de partea vătămată (folosește jumătăți de cuvinte, sau regionalisme înțelese doar de rudele sale); - are un comportament coleric (nu a ascultat întrebările puse, repetând faptul că inculpatul l-a lovit fără motiv, și că este supărat pe el din acest motiv și din cauză că i-a pus gunoiul pe casă, gesticulând și vorbind pe un ton ridicat).

Raportat și la acest din urmă aspect, instanța a considerat că partea vătămată cobora pe stradă, l-a văzut pe inculpat, și pe fondul neînțelegerilor anterioare (alimentat și de rachiul pe care îl consumase cu foarte puțin timp înainte, așa cum declară chiar fiica sa) a început să vocifereze către inculpat, îndreptându-se către acesta, ajungând în dreptul lui și al imobilului martorei I.M. Părțile au vorbit în limba maghiară și s-a apreciat că partea vătămată a îndreptat și furca către inculpat în mișcarea sa, înțepându-l pe acesta în genunchiul stâng. Acesta a fost momentul în care inculpatul, a luat parul de sub poartă și a încercat să se apere. Văzând că partea vătămată nu încetează cu atitudinea sa agresivă, l-a lovit peste mâini pentru a încerca să-l dezarmeze, și pe același fond al urii și neînțelegerii anterioare, a continuat și a aplicat lovituri peste corpul părții vătămate, cu o intensitate mult mai mare decât anticipa, partea vătămată fiind deja dezarmată.

Inculpatul nu neagă că l-a lovit, dar nu-și mai amintește numărul loviturilor și nici zonele în care a lovit, și nu exclude posibilitatea de a-l fi lovit și în zona splinei. Cert este că partea vătămată nu a primit toate aceste lovituri fără să riposteze, deoarece cămașa cu care era îmbrăcat inculpatul a fost ruptă, iar înțepătura cu furca este atestată prin certificat medico – legal. Declarațiile martorilor referitor la starea de fapt, deși nu sunt contradictorii, totuși prezintă elemente neclare referitoare la succesiunea loviturilor aplicate atât de inculpat, cât și de partea vătămată. Cert este că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu parul, cu pumnii și picioarele, fiind întrerupt din această activitate de către fiul său, care auzind gălăgie în stradă, a venit și l-a luat acasă pe tatăl său.

Împrejurarea că martorii I.M. și M.A. au declarat că partea vătămată a luat furca de pe jos și l-a lovit pe inculpat la sfârșitul incidentului, nu exclude că partea vătămată să-l fi lovit cu furca și la începutul incidentului, moment pe care, așa cum s-a reținut nu a fost perceput de nici un martor. Dealtfel, conform declarațiilor acestor martori, atunci când partea vătămată l-a lovit (sau a vrut să-l lovească) cu furie pe inculpat la sfârșitul incidentului, acesta era întors cu spatele deoarece se îndrepta spre casă. Ori din raportul de constatare medico – legală, rezultă că, la internare, inculpatul prezenta plăgi înțepate în regiunea genunchi fața anterioară și laterală stângă.

Plaga înțepată din regiunea genunchiului, fața anterioară nu putea fi produsă la finalul incidentului (când inculpatul era întors cu spatele la partea vătămată), ci așa cum se coroborează cu declarațiile inculpatului, la începutul conflictului când a existat provocarea din partea părții vătămate (a venit cu furca îndreptată spre inculpat). Tribunalul a reținut că în urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 45 zile îngrijiri medicale, iar prin natura leziunilor victimei i s-a pus viața în primejdie, iar pierderea splinei constituie infirmitate permanentă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, partea civilă S.A.

și inculpatul M.I. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate, arătând în dezvoltarea motivelor de apel că în mod greșit instanța de fond a prevăzut ca regim de executare a pedepsei suspendarea condiționată a executării acesteia, întrucât Tribunalul Brașov trebuia să se raporteze la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea consumată pentru a verifica dacă se încadrează în dispozițiile art. 81 alin. (3) C. pen., privind pedeapsa prevăzută de lege și că totodată, în mod greșit prima instanță nu a reținut prevederile art. 76 alin. (2) C. pen., ca temei al reducerii pedepsei sub minimul special, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante. Partea civilă S.A.

a criticat reținerea în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. și în consecință, reducerea cuantumului despăgubirilor civile solicitate, susținând că se impune înlăturarea acestor prevederi și acordarea integrală a acestor despăgubiri. Apelantul inculpat M.I. a solicitat să se dispună achitarea sa în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și art. 44 alin. (3) C. pen., susținând că asupra sa partea vătămată a exercitat un atac material, direct, imediat și injust care a creat un pericol grav pentru sine și care a justificat necesitatea înlăturării sale, excesul de apărare din partea inculpatului fiind datorat tulburării sau temerii provocate de o astfel de agresiune injustă.

În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei sale în infracțiunea de vătămare corporală gravă în varianta pierderii unui organ și punerii în primejdie a vieții, cu reținerea în continuare a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. Prin decizia penală nr. 190/ Ap din 7 iulie 2003, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de inculpatul M.I., a desființat în parte sentința atacată și rejudecând, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., alin. (1), cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 13 C. pen.

și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă S.A.

În motivarea soluției, instanța de control judiciar a arătat că, față de condițiile în care a fost inițiat și desfășurat conflictul ,dar și de leziunile descrise în raportul de constatare medico – legală din care rezultă că într-adevăr inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri, însă singura leziune gravă constatată a fost ruptura costală, care a dus la pierderea splinei, nu se poate reține că inculpatul a acționat, sub aspectul laturii subiective, cu intenție indirectă, ci cu praeterintenție, întrucât pierderea splinei și punerea vieții părții vătămate, în primejdie, reprezintă consecințe neurmărite și neacceptate de inculpat, așa încât, încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., iar nu cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, inculpatul M.I. și partea civilă S.A. În motivele scrise, parchetul a criticat hotărârea atacată pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., susținând că în mod greșit instanța de apel a schimbat încadrarea juridică dată faptei în dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen., încadrarea juridică corectă, fiind cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. În recursul său, inculpatul M.I. a reiterat în esență criticile formulate și în fața instanței de apel solicitând achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen. și art. 44 alin. (2) C. pen., întrucât a acționat în stare de legitimă apărare. În plus, în subsidiar, a cerut casarea în parte a ambelor hotărâri, cu menținerea încadrării juridice reținută de instanța de apel [(art. 182 alin. (1) C. pen.)] și numai modalitatea de executare a pedepsei, art. 81 C. pen., aplicată de prima instanță. Recurenta parte civilă S.A., în motivele scrise depuse la dosar, a criticat atât soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celei civile, solicitând în esență înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința acordării despăgubirilor civile, în cuantumul solicitat. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea, va admite recursul declarat de parchet și va respinge recursurile declarate de inculpat și partea civilă, pentru următoarele considerente.

Din analiza actelor existente la dosarul cauzei, se constată că, instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt, în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, însă au greșit atunci când au încadrat fapta reținută în sarcina inculpatului, în dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen., în loc de dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. (instanța de apel), și atunci când au stabilit ca pedeapsa să se execute în condițiile dispozițiilor art. 81 C. pen., având în vedere că, infracțiunea pentru care se hotărâse condamnarea inculpatului era cea prevăzută de art. 20, raportat la 174 și art. 175 lit. i) C. pen. (tribunalul). Astfel, instanța supremă apreciază că, sub aspectul laturii subiective, nu se poate reține că inculpatul M.I.

a acționat cu intenție depășită și nu cu intenție indirectă, atâta vreme cât agresiunea exercitată asupra părții vătămate a fost extrem de violentă, obiectul vulnerant folosit fiind un par gros „ca mâna”, iar zona vitală interesată a fost cea toracico-abdominală, ducând în final la infirmitate permanentă, ca urmare a pierderii splinei, în cauză, doar intervențiile chirurgicale efectuate au putut duce la salvarea vieții victimei, așa încât, nu se poate reține că inculpatul a acționat din culpă, în ceea ce privește rezultatul mai grav produs și aceasta cu atât mai mult, cu cât, victima, era o persoană în vârstă, de 73 de ani, cu o constituție fizică slăbită, căzută la pământ, loviturile inculpatului fiind nenumărate și asupra întregului corp, cu o intensitate deosebită, ceea ce demonstrează că acesta trebuia să prevadă rezultatul grav ce se putea produce, situație în care încadrarea juridică corectă, este cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., iar nu cea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., așa cum greșit a reținut instanța de apel.

Pe de altă parte, ținând cont de dispozițiile legale mai sus arătate, dar și în raport de dispozițiile art. 144 și art. 81 alin. (3) C. pen., tribunalul a greșit atunci când a dispus ca pedeapsa ce urmează să se execute de inculpat pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat să se facă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar nu în regim de detenție. Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet urmează a fi admis. Referitor la criticile formulate de inculpat, prin care se solicită achitarea, întrucât a acționat în stare de legitimă apărare, nu pot fi primite, având în vedere situația de fapt prezentată în partea expozitivă a hotărârii, și din care se concluzionează în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 44 alin. (4) C. pen.

Este adevărat că, conflictul a fost inițiat de partea vătămată, dar agresiunea inculpatului deosebit de violentă, a continuat cu mult după dezarmarea victimei și în timp ce aceasta era căzută la pământ, așa încât dispozițiile legale invocate nu sunt aplicabile. Nici critica subsidiară nu poate fi primită, pentru considerentele prezentate mai sus. În ceea ce privește recursul părții civile, se constată că în cauză în mod corect au fost reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. proc. pen., iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în raport de prevederile legale, situație în care, recursul declarat urmează a fi respins, ca atare. În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursul declarat de parchet în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge ca nefondate celelalte recursuri, cu obligarea inculpatului și a părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 190/ Ap din 7 iulie 2003 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul M.I. Casează decizia penală atacată cu privire la încadrarea juridică reținută, menținând sub acest aspect dispozițiile sentinței penale nr. 427/ S din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Brașov, mai puțin modalitatea de executare a pedepsei. Stabilește ca inculpatul M.I. să execute perioada de 3 ani închisoare în regim de detenție. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 3 octombrie 2001 la 9 octombrie 2001. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.I.

și partea civilă S.A., împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2004.