ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1357/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 333 din 24

septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost admisă cererea de

contopire a unor pedepse și măsuri educative de internare în centru de

reeducare formulată de condamnatul T.V.V., aflat în detenție la Centrul de

Reeducare Găești.

S-au contopit pedeapsa de 2 ani și 6

luni închisoare la care a fost condamnat T.V.V. prin sentința penală nr. 198

din 11 iunie 2002 a Tribunalului Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., cu măsurile educative a

internării într-un centru de reeducare dispuse prin sentințele penale nr. 425

din 15 martie 2002 a Judecătoriei Târgoviște și nr. 779 din 13 mai 2002 a

Judecătoriei Târgoviște pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat

prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu art.

99 C. pen.

S-a stabilit ca cel condamnat să

execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

A fost anulat mandatul de executare

nr. 330/2002 emis de Tribunalul Dâmbovița și s-a dispus emiterea unui nou

mandat.

A fost menținută starea de arest și

s-a computat din pedeapsa de executat prevenția de la 22 martie 2002, la zi.

Împotriva sentinței a declarat apel

condamnatul criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. A solicitat

desființarea hotărârii și să se dispună executarea, ca rezultantă, a măsurii

internării într-un centru de reeducare.

Secția penală a Curții de Apel

Ploiești a respins ca nefondat apelul prin decizia nr. 547 din 27 noiembrie

2002, cu motivarea că din moment ce s-a admis o cerere de contopire, potrivit

regulilor referitoare la concursul de infracțiuni se execută pedeapsa cea mai

grea.

Nemulțumit și de această hotărâre,

condamnatul a atacat-o cu recurs, reiterând motivele de la apel.

Recursul este nefondat.

Referitor la tratamentul penal

aplicabil infractorilor minori pentru săvârșirea unei pluralități de

infracțiuni, judecate separat, legiuitorul român nu a reglementat modul de

aplicare a pedepselor așa cum a făcut-o pentru infractori majori. Avem în

vedere că spre deosebire de inculpații majori, față de inculpații minori se pot

lua măsuri preventive ori li se poate aplica o pedeapsă, așa cum este stabilit

în articolul 100 C. pen.

Practica judiciară anterioară anului

1998, când potrivit art. 3 din Decretul 218/1977 pentru infracțiunile comise în

timpul minorității și față de minor nu se putea lua decât o măsură educativă a

decis că în situația în care și după împlinirea vârstei de 18 ani continuă să

săvârșească infracțiuni pentru care se aplică pedepse, rezolvarea nu poate fi

decât cea a cumului juridic.

Astfel, dacă pentru faptele comise

în timpul minorității s-a aplicat o măsură educativă și s-a dispus trimiterea

minorului într-o școală specială de muncă și reeducare, iar pentru infracțiunea

comisă după împlinirea vârstei de 18 ani s-a aplicat o pedeapsă, aplicarea

sancțiunii unice se face ținând seama de durata cea mai mare a măsurii

educative sau a pedepsei.

Se aplică măsura internării dacă

măsura este mai mare decât pedeapsa, și se aplică pedeapsa dacă aceasta este

egală sau mai mare decât durata trimiterii într-o școală specială de muncă și

reeducare.

Având în vedere această rezolvare și

cum prin abrogarea Decretului 218/1977 s-a revenit la reglementarea

tratamentului sancționator aplicabil minorilor, cărora li se pot aplica măsuri

educative și pedepse, este evident că în situații ca acelea deduse judecății în

cauza dosarului de față, operează sistemul cumului juridic, consacrat prin art.

34 C. pen.

Așa fiind, în mod corect instanțele

au apreciat că T.V.V. urmează să execute doar pedeapsa închisorii care este mai

grea decât măsura internării într-un centru de reeducare, hotărârile lor fiind

legale și temeinice.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, constatând că recursul nu este fondat, urmează să

îl respingă în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul T.V.V. împotriva deciziei penale nr. 547 din 27 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma

de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2003.