ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2716/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1322 din

9 noiembrie 2000, a admis acțiunea în pretenții, formulată de reclamanta SC I.P.I.P.

SA Ploiești și a obligat pârâta, SC U.Z. SA Ploiești, la plata sumei de

78.111.283 lei, reprezentând contravaloare proiecte, reținând că, în baza unui

contract completat printr-un act adițional, reclamanta a executat pentru pârâtă

lucrări de proiectare conform specificului ei de activitate și că pârâta a

refuzat plata acestora.

Prin decizia civilă nr. 622 din 8 mai 2001, Curtea de

Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva menționatei decizii, pârâta SC U.Z. SA

Ploiești a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea deciziei și respingerea

acțiunii reclamantei ca nefondată.

În criticile formulate, recurenta susține, în esență:

- că instanța i-a acordat reclamantei o sumă pentru

care nu există nici o factură, în baza unei clauze contractuale nelegale și

imposibile, care s-a modificat ulterior, din cauze autorizate de lege, inclusiv

prin consimțământul mutual al părților;

- că diferența de curs valutar s-a acordat

reclamantei ca fiind diferență de preț, fără temei contractual și fără

existența unei facturi în acest sens;

- că cererea reclamantei s-a admis la fond, în

condițiile în care pârâta nu a fost legal citată la termenul din 9 noiembrie

2000, precum și că acțiunea nu a fost timbrată la valoarea solicitată.

Recursul mi este fondat.

Curtea, analizând hotărârea instanței de apel, în

raport cu criticile formulate în recurs, cu actele și lucrările dosarului,

constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei atacate,

în speță, nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Instanța de apel a reținut corect situația de fapt,

în sensul că, la baza raporturilor dintre părți, a stat contractul nr. 1103/1995,

completat prin actul adițional nr. 2/1996, în baza căruia reclamanta a executat

pentru pârâtă o serie de proiecte a căror valoare a fost stabilită la

16.579.000 lei, pe baza unui curs leu/dolar de 3.040 lei, din momentul

facturării; precum și că, potrivit contractului, plata urma să se facă în lei,

la cursul dolarului din ziua plății și că pârâta a refuzat o parte a prețului,

respectiv, suma de 3.417,39 dolari S.U.A., sumă la care a fost obligată.

Primele două critici ale recurentei sunt critici noi,

care nu au făcut obiectul apelului, ceea ce face imposibilă analizarea lor

omisso

medio

.

Critica recurentei, referitoare la soluționarea

pricinii la fond cu lipsă de procedură, este nefondată, instanța de apel

reținând corect că, pentru termenul de judecată din 2 noiembrie 2000, când

procedura de citare a fost legal îndeplinită cu pârâta și când, prin încheierea

de ședință, s-a acordat un termen în continuare, la 9 noiembrie 2000, când, de

altfel, a și fost soluționată cauza, nu se mai impunea citarea, iar pârâta

trebuia să depună diligențele necesare pentru a lua cunoștință de măsurile dispuse

de instanța de judecată.

Nici susținerea recurentei, potrivit căreia acțiunea

reclamantei nu a fost timbrată la valoare, nu este întemeiată, avându-se în

vedere diferența nesemnificativă, neachitată în raport cu cuantumul taxei

judiciare de timbru achitate.

De altfel, pârâta, în recursul formulat, nu-și

precizează temeiul de drept în care își încadrează criticile formulate,

indicând numai art. 304 C. proc. civ.

Deci, forța obligatorie a contractului, în cauză, se

limitează numai la ceea ce s-a convenit legal, în sensul prevederilor art. 969 C.

civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante și trebuie executate cu bună credință.

Față de cele de mai sus, cum hotărârea instanței de

apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC U.Z.

SA Ploiești împotriva deciziei nr. 622 din 8 mai 2001 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 mai 2003.