ASLANOGLOU v. GREECE

Publicat la 16 octombrie 2023 SECȚIUNEA TERZĂ Cererea nr. 44368/18 Thomaïs ASLANOGLOU împotriva Greciei depusă la 11 septembrie 2018 a comunicat la 27 septembrie 2023 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la condamnarea penală a reclamantului pentru nepagarea datorielor unei societăți din care era președintă la momentul creării datoriilor impugate. În special, reclamantul a fost președintele unei societăți publice de răspundere limitată în perioada 1982-1999. A părăsit apoi societatea care continuă să existe. În 2011, autoritățile fiscale au certificat datoriile societății pentru exercițiul financiar 1994 și au acuzat reclamantul, în calitate de președinte al societății la momentul respectiv, cu infracția penală a neîndeplinirii datorielor statului. Reclamantul a fost condamnat în mod irevocabil la 18 luni de închisoare. Înainte de instanțele interne, reclamantul a susținut că, în conformitate cu art. 25 § 3 din Legea nr. 1882/1990, după cum se afla la momentul respectiv, președintele unei societăți a fost responsabil pentru datoriile create în timpul mandatului lor, dar certificat după plecarea lor de la societate, numai dacă societatea a fost mai târziu dizolvată. Numai după modificarea legii introduse de art. 23 § 1 din Legea nr. 2523/1997, responsabilitatea președintelui societății a fost introdusă indiferent dacă societatea a fost dizolvată sau nu mai târziu. Prin urmare, condamnarea ei nu a fost bazată pe lege. Argumentele reclamantului au fost respinse irrevocabil prin decizia nr. 1456/2017 a Curții de Casație. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 7 din Convenție că a fost condamnată pentru acte care nu constituie o infracțiune penală în temeiul dreptului intern la momentul comisionului lor. Actul (sau omisiune) din care reclamantul a fost condamnat constituie o infracțiune penală în temeiul legislației naționale în momentul în care a fost comisă în sensul art. 7 din Convenție? Când a fost considerată că a fost comisă această infracțiune? Ar putea reclamantul să prevadă, dacă este necesar, cu consiliere juridică adecvată, pe baza legii interne și a interpretării instanțelor interne a acesteia că ar putea fi condamnată datorită datorielor create în timpul ei ca președinte al societății după plecarea ei pe baza Legii nr. 1882/1990, așa cum stătea la momentul respectiv? Dispozițiile relevante pe baza cărora reclamantul a fost condamnat îndeplinesc cerințele calitative, astfel cum au fost stabilite în jurisprudența Curții în temeiul articolului 7 din Convenție (a se vedea Scoppola c. Italia (n. 2) [GC], nr. 10249/03, § 99, 17 septembrie 2009)?

Published on 16 October 2023

THIRD SECTION

Application no. 44368/18

Thomaïs ASLANOGLOU

against Greece

lodged on 11 September 2018

communicated on 27 September 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the criminal conviction of the applicant for the non-payment of a company’s debts of which she had been the President at the time the impugned debts were created. In particular, the applicant had been the President of a public limited liability company during the period from 1982 to 1999. She then left the company which continued to exist. In 2011, the tax authorities certified debts of the company for the financial year 1994 and charged the applicant, as President of the company at the time, with the criminal offence of failure to pay debts to the State. The applicant was irrevocably convicted to eighteen months’ imprisonment. Before the domestic courts, the applicant pleaded that according to Article 25 § 3 of Law no. 1882/1990, as it stood at the time, the President of a company was liable for the debts created during their mandate but certified after their departure from the company, only if the company had been later dissolved. It was only after the modification of the law introduced by Article 23 § 1 of Law

no.

2523/1997 that the responsibility of the President of the company was introduced irrespective of whether the company was later dissolved or not. Therefore, her conviction was not based on the law. The applicant’s arguments were irrevocably dismissed by decision no. 1456/2017 of the Court of Cassation. The applicant complains under Article 7 of the Convention that she was convicted for acts which did not constitute a criminal offence under domestic law at the time of their commission.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Did the act (or omission) of which the applicant was convicted constitute a criminal offence under national law at the time when it was committed for the purpose of Article 7 of the Convention? When was that offence considered to have been committed? Could the applicant foresee, if need be with appropriate legal advice, on the basis of the domestic law and the domestic courts’ interpretation of it that she could be convicted due to debts created during her time as President of the company after her departure on the basis of Law no. 1882/1990, as it stood at the time? Did the relevant provisions on the basis of which the applicant was convicted fulfil the qualitative requirements as have been set out in the Court’s case-law under Article 7 of the Convention (see

Scoppola v. Italy (no. 2)

[GC], no. 10249/03, § 99, 17 September 2009)?