ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 13/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 13/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra

recursului de față;

In baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Olt prin sentința penală nr.154 din 25 noiembrie 2002, a dispus, în baza

art.334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

de delapidare prevăzută și pedepsită de art.215

1

alin.1 și alin.2,

cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen., în cea prevăzută și pedepsită de art.215

1

alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. și conform acestor dispozițiia

condamnat pe inculpata

Ș.C.

la 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71,

raportat la art.64 C. pen.

In baza

art.41 din Legea nr.82/1991, raportat la art.289 alin.1, cu aplicarea art.41

alin.2 C. pen., inculpata a fost condamnată la 3 ani închisoare; conform

art.290 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 a fost condamnată la 1 an

închisoare, iar în temeiul art.31 alin.2, raportat la art.290 alin.1, cu

aplicarea art.41 alin.2 C. pen. a fost condamnată la 1 an închisoare.

In baza

art.33 lit.a și a art.34 lit.b C. pen., tribunalul a dispus ca inculpata să

execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea

art.71, raportat la art.64 C. pen.

Instanța

a menținut starea de arest a  inculpatei, a dedus din pedeapsa aplicată

arestul  preventiv de la 28 mai 2001 la zi, a   obligat-o la plata sumei de

1.398.433.171 lei, despăgubiri civile către partea civilă Fundația „Sf.G.”

pentru România; a dispus anularea  a 12 acte false întocmite de către inculpată

și a obligat-o la plata a 25.000.000 lei, cheltuieli judiciare către  stat.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, din cursul anului 1992 inculpata

a lucrat ca educatoare la un cămin spital pentru handicapați, unde a cunoscut

mai mulți membri ai fundației britanice „S.G.R.A.”, care desfășura acțiuni de

binefacere în folosul copiilor handicapați.

La 21

ianuarie 1997, din inițiativa acestei fundații, a fost înființată și în România

Fundația „Sf.G.” pentru România”, care avea ca obiect continuarea lucrărilor de

construcție la Centrul pilot experimental pentru copii cu handicap sever din

Caracal, fundație cu personalitate juridică și care urma să administreze

fondurile bănești primite de la fundația britanică.

Inculpata

Ș.C., cunoscătoare a  limbii engleze, a fost unul dintre membrii fondatori și

potrivit Statutului, i-a fost atribuită calitatea de președinte al comitetului

de conducere, având ca  sarcini principale, coordonarea activității acesteia și

reprezentarea fundației în relațiile cu terții.

In

această calitate, inculpata era singura persoană  care avea semnătură în bancă

și putea ridica sumele necesare de la F.B.B., A.G.București și de la B.C.R.

Caracal la care fundația avea deschise conturi în lei și în valută.

Deși

inculpata nu a avut contract de muncă, ea a fost instruită de conducerea

fundației britanice cu privire la evidențierea și  folosirea fondurilor

bănești.

Din

primăvara anului 1998 și până în anul 2000, fundația a încheiat 11 contracte

de  execuție a unor lucrări, plata urmând să se facă prin virament, dar au fost

și situații, cu era achiziționarea de  materiale care intra în sarcina

fundației, pentru care plata se făcea în numerat, cu file CEC sau ordine de

plată.

Documentele

justificative ale acestor operațiuni trebuiau înregistrate în registrul de

casă și în evidențele contabile ale fundației, și cum comitetul de conducere

era formal, în calitate de președinte, inculpata a exercitat, în fapt, toate

atribuțiile și îndatoririle adunării  generale.

Dată

fiind această situație de fapt și de  drept, inculpata a avut posibilitatea de

a folosi în scop personal sumele ridicate de la instituțiile bancare, începând

cu anul 1998, în cursul căruia și-a însușit, în mod repetat, în total,

145.756.436 lei, în anul 1999, 928.861.861 lei, iar în cursul anului 2000,

222.153.085 lei, în total 1.350.771.382 lei.

Această

situație a fost constatată de către conducerea fundației britanice, în cursul

unei sesizări a SC „V.I.” SRL, față de care fundația din Caracal era datoare,

fapt ce a determinat efectuarea unor expertize , pe baza datelor existente la

fundație și care au stabilit un prejudiciu de 1.398.433.171 lei.

In

momentul în care inculpata Ș.C. a luat cunoștință că urmează a se efectua un

audit financiar, a întocmit un registru de casă pentru perioada noiembrie 1999

– februarie 2000 în care, la rubrica plăți a înscris mai multe sume, iar ca

documente de plată a menționat chitanțe false, precum și alte chitanțe ce nu au

fost găsite de organele de control în scopul de a justifica o parte din banii

pe care îi însușise.

In

timpul cercetărilor s-a dovedit falsitatea chitanțelor întocmite de  către

inculpată și în calitate de administrator unic al SC „A.T.R.” SRL, activități

pe care aceasta nu le-a recunoscut, decât în parte, în sensul că și-a însușit

din banii fundației aproximativ 650.000.000 lei, din care, 300.000.000 lei,

pentru înființarea și  dezvoltarea SC „A.T.R.” SRL, 60.000.000 lei au fost

cheltuiți  de părinții ei, pentru efectuarea unor tratamente medicale, iar

150.000.000 lei, pentru achiziționarea unor cantități de grâu, prin intermediul

cetățeanului italian  M.D.

La

prezentarea materialului de urmărire penală, inculpata nu a formulat obiecțiuni

nici cu privire la raportul de  expertiză  contabilă și nici la suplimentul

acestuia, neformulând cereri și probe în apărare, însă în cursul cercetării

judecătorești, ea a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile, căreia i

s-a dat curs și prin  care s-a stabilit ca prejudiciu total cert adus

fundației, suma de 1.398.433.171 lei, ridicată, treptat din contul bancar și

pentru care nu au fost  prezentate documente contabile justificative.

Tribunalul,

constatând că în  timpul desfășurării procesului penal au fost modificate dispozițiile

art.146 C. pen., referitoare la înțelesul noțiunii de „consecințe deosebit de

grave”, a schimbat încadrarea juridică a faptei de delapidare, din art.215

1

alin.2, cu aplicarea  art.41 alin.2, în art.215

1

alin.1, cu

aplicarea art.41 alin.2 C. pen.

Impotriva

acestei sentințe au declarat apel procurorul, partea civilă și inculpata,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

In

acest sens, parchetul a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei este prea

blândă, în raport cu gradul de pericol social  concret al faptei, partea civilă

a învederat că nu i-au fost acordate cheltuielile  judiicare solicitate, iar

inculpata a susținut că  nu poate fi condamnată  pentru infracțiunea  de

delapidare, întrucât ea nu a avut un contract de muncă încheiat cu fundația, în

sarcina ei putând fi reținută, cel mult, comiterea infracțiunii de abuz de

încredere, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pedeapsa aplicată este

deosebit de aspră.

Curtea

de Apel Craiova, secția penală, prin decizia nr.302 din 23 iunie 2003, a

respins  ca nefondate apelurile declarate, reținând că: în calitate de

președinte al fundației, inculpata a fost învestită cu administrarea generală

a  fondurilor acesteia, fiind singura persoană abilitată să ridice bani din

bancă și să facă plăți acționând ca un gestionar al bunurilor unității, deci

încadrarea juridică a faptei săvârșite corespunde dispozițiilor referitoare la

infracțiunea de  delapidare.

In ceea

ce privește individualizarea pedepselor stabilite, acesteia corespund

cerințelor cuprinse în art.72 C. pen., iar referitor la apelul părții civile se

constată că aceasta nu a solicitat obligarea inculpatei și la plata

cheltuielilor judiciare.

Inculpata

a declarat recurs prin care critică  decizia instanței  pentru netemeinicie și

nelegalitate, cu referire la încadrarea  juridică corectă a faptei comise,

solicitând ca, prin admiterea recursului și casarea hotărârii să se dispună, în

principal, achitarea sa pentru infracțiunea de delapidare, deoarece nu avea

calitatea de funcționar, care gestiona bunurile fundației, că nu și-a însușit

nici o sumă de bani iar, în subsidiar, reducerea pedepsei de executat, care

este prea aspră, în raport cu datele  sale personale.

Examinând

hotărârile atacate în raport de motivele de recurs prevăzute de art.385

9

alin.1 pct.18, pct.17 și pct.14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte

constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul  cauzei, recursul

nefondat, urmând a fi respins.

acest sens, hotărârile sunt supuse casării „când s-a comis o eroare gravă de

fapt” în cazul în care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză,

instanța a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat condamnarea sau

achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal față de acesta, conform

prevederilor art.345 alin.1 C. proc. pen. în temeiul unor fapte reținute în mod

vădit greșit.

Totodată,

pot fi erori grave de fapt și  acele greșeli, în stabilirea situației de fapt,

care au avut drept consecință nereținerea   unor date, împrejurări sau

consecințe ce s-au  produs ori s-ar fi putut produce  și care privesc

încadrarea juridică corectă a faptei.

Din

analiza dispozițiilor cuprinse în  art.147 alin.2 C. pen., prin care se

lămurește înțelesul termenului de „funcționar” rezultă că are această calitate

„orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,

indiferent cum  a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau

nu” în serviciul unei persoane juridice, alta decât unitățile la care se referă

art.145 din același cod.

De

asemenea, infracțiunea de delapidare prevăzută de art.215

1

alin.1 C.

pen., se realizează, prin una dintre modalitățile normative enumerate:

însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său

oripentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe  care le gestionează sau le

administrează.

In

literatura de specialitate, s-a apreciat că înțelesul termenului de

gestionare

se poate deduce,

implicit, din definiția dată

gestionarului,

prin art.1 din Legea nr.22/1969, privind

angajarea gestionarilor (modificată prin Legea nr.54/1996), care este angajatul

unei societăți ce are ca atribuții principale de serviciu, primirea, păstrarea

și eliberarea de bunuri, aflate în administrarea, folosința sau deținerea,

chiar temporară, a unei unități comerciale sau de altă natură.

Pe

lângă acești angajați, considerați gestionari de drept, iar actele lor de

gestiune constituie o gestionare de drept, practica judiciară a evidențiat și

situațiile de fapt în care alți angajați, sau chiar persoane particulare (soțul,

o rudă apropiată ori un prieten) efectuează acte specifice activității de

gestionare, deși nu ocupă o funcție care să îndreptățească o asemenea

activitate. Față de  înțelesul larg dat de codul penal atât termenului de

„funcționar” s-a considerat că și această gestionare, de fapt, atribuie

persoanei care  o exercită calitatea de gestionar, cu toate responsabilitățile

pe care le atrage această calitate.

Așadar,

gestionarul

de fapt

exercită

cumulativ operațiile de primire, păstrare și eliberare de bunuri, fără a avea

vreo obligație de serviciu în acest sens sau fără ca aceste sarcini să

constituie atribuții principale de serviciu.

In

practica judiciară s-a hotărât constant că, fapta unei persoane care –

efectuând în fapt acte de  gestiune, deși nu este încadrat într-o funcție de

gestionar – își însușește, cu ocazia efectuării unor plăți, sume de bani

ridicate de la bancă pe bază de acte false, constituie infracțiunea  de

delapidare, ori, funcționarul care, deși nu are atribuții exprese în gestiune,

îndeplinește activități ce caracterizează gestiunea de fapt, poate fi subiect

activ al infracțiunii de delapidare, dacă își însușește valorile pe care le

mânuiește.

De

asemenea, deși lipsa din gestiune a  unei sume de bani, prin ea însăși nu duce

la  concluzia univocă că banii au fost delapidați, totuși, atunci când

făptuitorul  - care a avut în  primire și a mânuit sume de bani – a făcut

susțineri ce s-au dovedit inexacte cu privire la  destinația dată unor sume și,

totodată, a încercat să justifice sumele constatate lipsă prin întocmirea de

acte fictive, se poate trage concluzia că el și-a însușit acele sume.

2.

Revenind la cauză, se constată că,  inculpata  a avut calitatea de funcționar

și gestionar de fapt a bunurilor, respectiv, a fondurilor bănești aparținând

Fundației „Sf.G.” pentru România”.

In

acest sens, din procesul-verbal de constituire a fundației nr.2002 din 21

ianuarie 1997, rezultă că fondatorul este Ș.C, iar conform Statutului fundației

„... Până la primirea de noi membri în Fundație, atribuțiile și îndatorilor

Adunării generale vor fi exercitate de  către fondatorul inițial descris în

art.1.4”,  respectiv, Ș.C.

In baza

acestor prevederi, inculpata a efectuat în exclusivitate, toate operațiunile

financiare derulate prin bancă, precum și  gestionarea sumelor încasate în

numerar fiind singura cu semnătură în bancă (pentru semnarea cecurilor de

încasare a sumelor și emiterea ordinelor de plată declarație fila 325 din

dosarul de urmărire penală).

In

această situație, inculpata  a încasat de la B.C.R. Caracal sume împortante pe

care le-a cheltuit fără respectarea regulamentului operațiunilor de casă,

aprobat prin Decretul nr.209/1976, așa cum  se precizează prin Raportul de

expertiză contabilă.  In context, se mai arată în raport, din anul 1997, când

fundația și-a început activitatea și până la  data de 14 aprilie 2000, când

inculpata și-a  dat demisia din funcția de președinte a comitetului de

conducere, nu a  întocmit registrul de casă obligatoriu (cu excepția  unei

perioade de la 1 noiembrie 1999 la  28 februarie 2000), neținând nici o

evidență a sumelor încasate din bancă și a documentelor de justificare a

cheltuirii lor.

O parte

din banii scoși din contul  fundației, inculpata i-a folosit cu ocazia

cumpărării, prin licitație a imobilului scos  în vânzare de SC „R.” SA, pentru

sediul Societății Comerciale „A.T.R.” SRL al cărei administrator unic era  ea;

pentru internarea în spital și tratamentul medical al tatălui său, cât și a

mamei sale.

Așa

fiind, fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatei

pentru comiterea infracțiunii de delapidare prevăzută de art.215

1

alin. 1, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., rezultă fără nici un dubiu din

probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis

nici o eroare gravă de fapt, cu efecte și asupra încadrării juridice corecte.

3.

Nefondat se dovedește și motivul de recurs referitor la aplicarea greșită a

dispozițiilor art.72 C.pen.,în ceea ce privește infracțiunea de delapidare,

deoarece la aplicarea și menținerea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare, s-a

avut în vedere gradul deosebit de pericol social al faptei, rezultând din

modalitatea de comitere a acesteia și din valoarea ridicată a prejudiciului,

dar și de datele ce caracterizează  persoana inculpatei, care este încă tânără

și se află pentru prima oară înconflict cu legea penală.

În

consecință, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând

neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, în baza art.385

15

alin. 1 pct.1 lit. b C.proc.pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpata Ș.C., va deduce din pedeapsa de executat timpul arestării preventive

de la 28 mai 2001 la 6 ianuarie 204 și o va obliga pe recurentă la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpata Ș.C. împotriva deciziei penale

nr.302 din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Deduce

din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 28 mai 2001, la 6

ianuarie 2004.

Obligă

pe recurentă la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 ianuarie 2004.