ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1882/2010

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 188/ P din data de 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a hotărât cu privire la inculpatul A.A., fiul lui G. și M., condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza l-a C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 (un) an după executarea pedepsei principale. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsa principală aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 15 mai 2009 până la data pronunțării sentinței, respective, 28 octombrie 2009. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.V. și în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească părții civile B.V., în calitate de reprezentant legal al minorei parte vătămată D.T.V., suma de 15000 lei, actualizată la data executării, reprezentând daune morale. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă.

S-a dispus conservarea mijloacelor de probă, respectiv a unui telefon mobil marca L.G., aparținând inculpatului N.D. și a unui telefon mobil marca S., aparținând inculpatului S.M., aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț, urmând ca acestea să fie restituite inculpaților după rămânerea definitivă a sentinței. S-au reținut în esență următoarele: Prin rechizitoriul nr. 564/P/2009 din 03 iunie 2009, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a fost trimis în judecată inculpatul A.A. alături de alți coinculpati, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 C. pen. S-a reținut că în noaptea de 6/7 decembrie 2008, în timp ce se deplasa împreună cu inculpații S.M.

și N.D. cu autoturismul pe drumul comunal Crăcoani, pe raza satului Magazia, împreună cu martorii A.V., C.P. și L.V., au acostat victima ce se deplasa pe jos însoțită de numitul G.C., au transportat-o cu mașina la locuința numitului C.D. din satul Săcălăușești, comuna Agapia Județul Neamț, unde prin constrângere cei trei inculpați pe rând au întreținut raport sexual normal, neprotejat cu partea vătămată în vârstă de 13 ani. Instanța a reținut, din analiza probelor strânse în cursul urmăririi penale, care au servit drept temei de trimitere în judecată și a probelor administrate în faza judecății că acestea dovedesc, în mod cert că inculpații N.D., S.M. și A.A. sunt autorii infracțiunii deduse judecății.

Astfel, inculpații au recunoscut, în cursul urmăririi penale că, în seara zilei de 24 noiembrie 2008, aflându-se în discoteca din satul Magazia, comuna Crăcăoani, județul Neamț, au remarcat-o pe partea vătămată, aspect confirmat de martorul L.V. (fila 123 dosar), care a arătat că în discotecă se aflau circa 10 persoane. De altfel, o parte dintre tinerii care s-au aflat cu inculpații îl cunoșteau pe G.C., prietenul părții vătămate. De asemenea, inculpații au declarat că cel care a avut inițiativa de a opri autoturismul și de a-i lua în mașină pe partea vătămată și G.C. a fost inculpatul N.D. Partea vătămată s-a urcat în brațele inculpatului întrucât în partea din spate a mașinii se aflau deja 6 bărbați.

Partea vătămată a răspuns inițiativei inculpatului N.D. de a-i însoți la un suc; stabilindu-se fără dubiu că, deși mașina a oprit în comuna Bălțătești și tinerii au coborât și tinerii cu coborât pentru a cumpăra băutură, inculpatul N.D. este cel care a rămas în autoturism, ținând-o în continuare pe partea vătămată în brațe. Deși partea vătămată i-a cerut, conform susținerii sale, să coboare din mașină și să bea un suc, acesta a refuzat. Ajunși în satul Săcălușești, la locuința inculpatului N.D., la o oră întârziată în noapte partea vătămată a fost constrânsă, moral, pentru a întreține relații sexuale. Aceasta nu a cunoscut de la început scopul pentru care a fost luată și transportată cu autoturismul, fiind credibilă afirmația ei că a fost invitată la un suc.

Partea vătămată nu a avut altă variantă decât aceea de se supune voinței inculpaților, având convingerea că, dacă se va împotriva, nu va fi condusă acasă. Chiar dacă partea vătămată nu a acceptat să-i însoțească pe tineri, știind inițial că vor merge să bea un suc, văzând ulterior că, în comuna Bălțătești au coborât toți ceilalți, în afara de inculpatul N.D., care a continuat să o țină în brațe și fiind dusă, mai departe la locuința lui N.D., aceasta nu a cunoscut scopul adevărat al inițiativei venite din partea acestui inculpat. Partea vătămată a întreținut relații sexuale, inițial cu inculpatul N.D., care i-a spus că, dacă nu face acest lucru nu o va duce acasă. Inculpatul N.D. este cel care i-a spus inculpatului S.M.

că poate să intre în camera în care se afla partea vătămată, acesta dându-și seama că inculpatul N.D. întreținuse relații sexuale cu partea vătămată, astfel cum el declară (fila 96 d.u.p.) Declarația martorului s-a coroborat cu susținerile părții vătămate, care a arătat că cel de-al patrulea băiat care a întrebat-o dacă „vrea să o facă cu el", ea spunându-i că se simte rău. împrejurarea că, în cursul judecății partea vătămată a revenit asupra declarațiilor anterioare, susținând că cel cu care a întreținut relații sexuale ar fi A.V. și nu A.A., este contrazisă de celelalte probe. Relevante au fost considerate și mesajele telefonice trimise de inculpatul N.D. inculpatului S.M., ale căror redare se află la filele 62-87 dosar urmărire penală.

Astfel, la data de 15 mai 2009, inculpatul N.D. i-a transmis coinculpatului S.M. sa susțină că „a fost de bună voie", referindu-se la cercetarea penală „de la procuratură" și la „T. de la Oșlobeni". Pentru reținerea agravantei prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. esențial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis această posibilitate. Lipsa reprezentării în plan subiectiv a faptului că partea vătămată, cu care inculpații au întreținut relații sexuale, este minoră sub 15 ani excede posibilitatea aplicării agravantei prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. per a contrario, reprezentarea în plan subiectiv, de către inculpați că victima e minoră sub 15 ani excede, ci, din contră, impune aplicarea agravantei menționate.

Literatura de specialitate arată că, nu interesează dacă autorul faptei știa cu certitudine vârsta victimei sau nu - pentru existența agravantei fiind suficientă intenția indirectă - esențial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis și această posibilitate. Din actele dosarului a rezultat că partea vătămată a stat de vorbă cu inculpatul N.D., spunându-i numele, vârsta, faptul că este elevă. Inculpatul A.A. a arătat că a întrebat-o pe partea vătămată câți ani are, susținerea că partea vătămată i-ar fi răspuns că are 16 ani fiind neverosimilă. Criteriul distinctiv dintre infracțiunea de viol și cea de raport sexual cu o minoră este lipsa sau, dimpotrivă existența acordului subiectiv pasiv al infracțiunii.

Ori, condițiile concrete în care s-a desfășurat fapta - prin conducerea părții vătămate într-un loc necunoscut, departe de casă, pe timp de noapte, fără a se cunoaște, de către aceasta, scopul deplasării, de către 6 bărbați, precum și vârsta părții vătămate - persoană lipsită de capacitate de exercițiu, de discernământul necesar luării unei hotărâri ferme - pledează pentru reținerea infracțiunii de viol. În drept, fapta inculpaților N.D., S.M. și A.A. de a întreține câte un act sexual cu partea vătămată D.T.V., în vârstă de 13 ani, prin constrângerea ei psihică întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. a), alin. (3) teza l-a C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, au fost avute în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv: gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările în care a fost comisa, descrise mai sus, scopul urmărit (și premeditat), urmările produse - starea de graviditate a părții vătămate, relațiile sociale încălcate, referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei de sex feminin. Gravitatea sporită a faptei a fost determinată de vârsta fragedă a victimei, căreia i-a fost pusă în primejdie dezvoltarea ei ulterioară, fizică și psihică. Instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților, dar și contribuția acestora la comiterea faptei, după cum urmează:- inculpatul A.A.

având vârsta de 23 ani, fără antecedente penale, a fost încadrat în muncă. A avut o poziție procesuală nesinceră. Din referatul de evaluare efectuat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț (fila 115 dosar) a rezultat că inculpatul beneficiază de suportul familiei, are dorința de a se implica în activități lucrative, are o imagine pozitivă în comunitate. Instanța a reținut circumstanțe atenuante în favoarea acestuia și îi va aplica o pedeapsa orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege sancționator. Instanța a apreciat că executarea pedepselor aplicate în regim de detenție, este singura în măsură sa asigure realizarea scopurilor educative și de exemplaritate a pedepsei, dându-i posibilitatea inculpatului de a-și îndrepta atitudinea față de comiterea de infracțiuni.

S-a menținut starea de arest a inculpatului, întrucât subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestei măsura până în prezent, iar în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare la pedepse privative de libertate. Referitor la latura civilă a cauzei, instanța a avut în vedere principiile răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențele art. 3 din protocolul nr. 7 la C.E.D.O. Prin infracțiunea săvârșită, inculpații au determinat supunerea părții vătămate la traume psihice care îi afectează accesul la o viață socială și afectivă normală, potrivit vârstei și intereselor sale. Partea vătămată a rămas însărcinată, inculpații întreținând cu ea relații sexuale neprotejate.

Aceasta a devenit, la vârsta de 14 ani, mama unui copil, situație care îi marchează copilăria și întreaga viață. Suma de bani solicitată cu titlul de daune morale a fost considerată pe deplin justificată, în raport de consecințele produse părții vătămate, care a fost nevoită să-și întrerupă și cursurile școlare. Inculpații, au fost obligați în solidar, la plata despăgubirilor morale, în sumă de 15.000 lei, actualizată la data executării. Cererea de daune materiale a fost respinsă întrucât, în cauză nu s-a făcut dovada, cu nici un înscris sau cu proba testimonială, a cheltuielilor efectuate de partea vătămată cu tratamentul, consultațiile medicale și transportul. Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, au declarat apel inculpații.

Prezent în fața instanței de apel, apelantul-inculpat N.D. a declarat că înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză, instanța de apel luând act de retragerea apelului acestui inculpat. În motivarea scrisă a apelurilor, apelanul onculpat A.A. a criticat hotărârea apelată, în esență, pentru următoarele motive: - încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale; nesocotirea dispozițiilor procedurale referitoare la „aducerea la cunoștință a învinuirii, cu ocazia luării declarației de învinuit și cu ocazia aducerii la cunoștință a materialului de urmărire penală"; Curtea și-a însușit motivarea hotărârii făcută de instanța de fond, cu unele completări, astfel: 1. Apelanții-inculpați au arătat instanței de apel că și-au angajat avocat ales în persoana domnului V.B., de asemenea N.D.

și A.A. au depus câte o procură din care rezulta că părinții inculpaților l-au împuternicit pe același V.B. să-i reprezinte în fața instanței de apel. Referitor la posibilitatea asistării inculpaților de domnul B.V. în calitate de avocat ales, Curtea prin încheierea din data de 26 ianuarie 2010 și în ședința în care s-a dezbătut cauza pe fondul apelurilor a respins această cerere, întrucât, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 27 din data de 16 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, asistența juridică acordată într-un proces penal unui inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat conform Legii nr. 51/1995 și care nu este înscrisă în tabloul avocaților al tradiționalei U.N.B.R., echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.

Deoarece, Curtea la termenul din data de 22 decembrie 2009, Ie-a adus la cunoștință apelanților - inculpați că nu pot fi asistați de domnul B.V. în calitate de avocat ales, deoarece nu a dobândit această calitate în baza Legii nr. 51/1995 și la cel din data de 26 ianuarie 2010, când s-a respins cererea privind asistența juridică a apelanților-inculpați de domnul V.B., Ie-a dat acestora, de fiecare dată, un nou termen de judecată pentru a-și angaja un avocat care a dobândit calitatea de avocat conform Legii nr. 51/1995 și care este înscrisă în tabloul avocaților a tradiționalei U.N.B.R., însă aceștia au arătat că refuză să-și angajeze alt avocat, insistând să fie asistați de domnul V.B., asistența juridică a inculpaților a fost asigurată de apărători desemnați din oficiu desemnați la solicitarea instanței de apel încă de la înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel Bacău.

Din verificarea Tabloului cu avocații înscriși în cadrul Baroului Bacău, reprezentant de domnul decan A.L., a rezultat că domnul V.B. nu este înscris în acest tablou. Domnul V.B. face parte din așa-zisul Barou Constituțional. Având în vedere Decizia nr. 27 din 16 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și dispozițiile art. 414 2 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanțe, acestea având obligația de a se conforma. În ceea ce privește cererea domnului V.B. de a-i reprezenta pe apelanții-inculpați N.D. și A.A. în baza procurilor atașate la dosar, Curtea a constatat că acest lucru nu este posibil din următoarele considerente: Participarea părților la desfășurarea procesului penal se realizează prin prezența lor în fața autorităților judiciare și prin îndeplinirea de către ele a drepturilor și obligațiilor lor procesuale.

Legea prevede, însă și posibilitatea ca activitatea procesuală să se desfășoare în lipsa părților. Persoana care este împuternicită să îndeplinească, în lipsa părții, în numele și în interesul exclusiv al acestuia, actele procesuale necesare pentru apărarea drepturilor și intereselor ei legitime are calitatea de reprezentant. Reprezentarea, așa cum este cunoscut, poate fi legală și convențională. Desigur că în cauză se poate discuta doar de reprezentarea convențională. Reprezentarea convențională implică un raport juridic rezultat din împuternicirea pe care o dă partea și din acceptarea pe care o exprimă reprezentatul. în concluzie, inculpații au beneficiat pe tot parcursul procesului penal de asistență juridică acordată de apărători aleși, exercitându-și, astfel, toate drepturile și obligațiile procesuale.

În consecință, susținerile privind nulitatea actelor de urmărire penală a fost considerată greșită. Greșită a fost considerată și susținerea că domnul avocat P.C. nu ar fi putut asigura asistența juridică pentru toți cei trei inculpați, deoarece, din examinarea probelor administratea rezultat că cei trei inculpați nu aveau interese contrarii. 2. S-a mai susținut, în concluziile scrise, depuse după dezbateri, în numele inculpaților de B.V., că au fost nesocotite dispozițiile procedurale referitoare la „aducerea la cunoștință a învinuirii, cu ocazia luării declarației de învinuit și cu ocazia aducerii la cunoștință a materialului de urmărire penală". Desigur că față de faptul că domnul B.V.

nu are, potrivit susținerilor de mai sus, nici o calitate în cauză, precum și faptul că aceste aspecte nu au fost invocate în ședință publică, pentru a putea fi discutate în contradictoriu, nici de apărătorii desemnați din oficiu și nici de apelanții-inculpați, aceste aspecte nu ar trebui analizate. Însă, analizând aceste susțineri, Curtea a constatat, în primul rând, că nu s-a arătat în ce au constat încălcările dispozițiilor procedurale, apoi, din examinarea dosarului de urmărire penală, a rezultat că atât aducerea la cunoștință a învinuirilor - fi. 98, 111 și 123, cât și audierea inculpaților atât în calitate de învinuiți, cât și în calitatea de inculpați - fl. 96-97, 99-100, 107-108, 112-113, 120-122 și 124-125, precum și prezentarea materialului de urmărire penală - fl.

101, 114 și 126, s-au făcut cu stricta respectare a dispozițiilor procedurale, astfel că nimic nu justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Din procesele verbale de aducere la cunoștință a învinuirii - fi. 98, 111 și 123, a rezultat că inculpaților li s-au adus la cunoștință dreptul de a fi asistați de câte un apărător ales, precum și prevederile art. 70 C. proc. pen., în sensul că au dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-le atenția că tot ceea ce declara poate fi folosit și împotriva lor, precum și faptul că aducerea la cunoștință a învinuirilor s-a făcut în prezența apărătorului ales. Cât privește susținerea în sensul că în procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii nu rezultă locul, dispozițiile procedurale nu prevăd acest lucru și se deduce că acesta s-a încheiat la locul organului de cercetare penală.

Procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, cuprinde mențiunile prevăzute de dispozițiile procedurale, iar prezentarea a avut loc, așa cum se arăta în prezența apărătorului ales. Rechizitoriul cuprinde mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen., inclusiv mijloacele materiale de probă ridicate în cursul urmăririi penale și mențiunea că acestea s-au înaintat odată cu dosarul de urmărire penală instanței de fond, respectiv Tribunalul Neamț. În ceea ce privește susținerea referitoare la confirmarea rechizitoriului de primul procuror, s-a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., actul de sesizare a instanței a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, confirmare care a avut loc evident după redactarea rechizitoriului.

Rechizitorul fiind redactat la data de 03 iunie 2009, iar data adresei de înaintare la Tribunalul Neamț, este tot 03 iunie 2009, astfel că se deduce că rechizitoriul a fost confirmat tot pe data ele 03 iunie 2009. În concluziile depuse, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, invocându-se ca temei în drept art. 333 C. proc. pen. Ori, trebuia observat că acest text a fost abrogat prin art. 1 pct. 158 din Legea nr. 356/2006. Examinând cauza pe fond, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea, așa cum s-a arătat mai sus, a constatat că apelul inculpatului A.A.

este nefondat, pentru următoarele considerente: Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de inculpați o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de foarte multă înțelegere prin aplicarea unor pedepse în cuantumul dat de prima instanță. Din probele administrate, respectiv: procesul verbal de consemnare a plângerii - fl. 8, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice efectuate cu această ocazie - fl. 22-31 dosar urmărire penală, adresa din data de 15 mai 2009 a Serviciului de Medicină Legală Neamț - 32 dosar urmărire penală, actele medicale de la fi.

34-36 dosar urmărire penală, declarațiile părții vătămate - fi. 38-43 dosar urmărire penală și fi. 50-51 dosar fond, certificatul de naștere al părții vătămate - fl. 41 dosar urmărire penală, declarația reprezentantului legal al părții vătămate, B.V. - fl. 44 dosar urmărire penală, dovezile de ridicare de bunuri - fl. 60-61 dosar urmărire penală, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice - fl. 62-64 si planșele fortografice - fl. 66-87 dosar urmărire penală, procesul verbal din 26 mai 2009-fl.91 dosar urmărire - penală, declarațiile martorilor: B.M., C.D., P.I., A.V.C., B.V., L.V., coroborate cu declarațiile inculpaților - fl. 96-97, 99-100, 107-109, 112-113, 120-122, 124-125 dosar urmărire penală și fi.

52-57 dosar instanța de fond, rezultă pe deplin vinovăția inculpaților cu privire la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond. Astfel, din probele administrate a rezultat că în noaptea de 6 decembrie 2008, minora D.T.V., în vârstă de 13 ani, din satul Oșlobeni, comuna Bodești, județul Neamț a mers împreună cu prietenul ei G.C. la discoteca din satul Magazia, comuna Crăcăoani, județul Neamț. La aceeași discotecă au fost și inculpații A.A., N.D. și S.M., împreună cu martorii: L.V., P.C., A.V., precum și cu un verișor al acestuia din urmă. Aceștia s-au deplasat cu un autoturism marca D. Autoturismul a fost condus în cursul nopții de 6/7 decembrie 2008 de inculpatul S.M., deși acesta cunoștea că permisul de conducere a fost anulat, în urma condamnării sale, prin sentința penală nr. 151/2008 a Judecătoriei Târgu Neamț, pentru infracțiuni prevăzute de O.U.G.

nr. 195/2002. În discotecă inculpații și prietenii acestora i-au văzut atât pe G.C., cât și pe partea vătămată, având în vedere că, în interior se aflau puține persoane. În jurul orei 11,00 partea vătămată, împreună cu G.C. au plecat din discotecă, mergând pe jos spre casă. După un timp, întrucât în discotecă erau puține persoane, inculpații, împreună cu ceilalți tineri au părăsit discoteca. În timp ce partea vătămată se deplasa cu prietenul său pe jos spre domiciliu, pe raza satului Magazia au fost văzuți de către inculpați și prietenii lor, aceștia oprind autoturismul și oferindu-se să-i ducă până în satul Oșlobeni. Partea vătămată inițial a refuzat să se deplaseze cu autoturismul dar, la insistențele lui G.C.

și pentru că era noapte și frig, a acceptat. Inculpatul A.A. a întreținut raport sexual cu partea vătămată împotriva voinței acesteia. Apoi, în camera în care se afla partea vătămată a intrat martorul A.V.C., care a insistat să întrețină relații sexuale cu partea vătămată. Aceasta l-a refuzat, spunându-i că se simte rău și că dorește să plece acasă. În aceste condiții, văzând și situația în care se află partea vătămată, martorul A.V. a renunțat să mai întrețină relații sexuale cu partea vătămată, iar după un timp, la insistențele părții vătămate, cu toții au plecat cu autoturismul la locuința părții vătămate, în satul Oșlobeni. Partea vătămată, de rușine și de frica tatălui, nu a intrat în casă și a dormit, în noaptea respectivă într-un șopron.

În ziua de 14 mai 2009, martora B.M., director al școlii unde învață partea vătămată, realizând din atitudinea și comportamentul părții vătămate și din zvonuri că aceasta ar putea fi însărcinată, a însoțit-o pe aceasta la Cabinetul medical. în urma controlului efectuat, s-a constatat că minora era însărcinată în luna a V-a. Partea vătămată a povestit, pentru prima dată, ca a fost victima unei infracțiuni de viol și, astfel au fost sesizate organele de poliție. La data de 31 august 2009, partea vătămată a născut un copil, botezat D.M.G. Partea vătămată în declarațiile date în cursul urmăririi penale la 14 aprilie 2009, 15 mai 2009 și 16 mai 2009, în prezența tatălui său și, chiar a unui asistent social, a arătat că inculpații N.D., S.M.

și A.A. au întreținut relații sexuale cu ea împotriva voinței sale, ordinea întreținerii relațiilor sexuale fiind cea arătată mai sus, iar în momentul în care a venit A.V.C., văzând opunerea sa, acesta a renunțat să mai întrețină relații sexuale cu ea. În declarațiile date în cursul urmăririi penale, partea vătămată a descris cu amănunte împrejurările în care cei trei inculpați au condus-o în acel imobil și în care aceștia au întreținut relații sexuale cu ea împotriva voinței acesteia. În instanță, în scopul de a-l scăpa de răspundere penală pe inculpatul A.A., a susținut că ce-a de-a treia persoană care a întreținut relații sexuale cu ea împotriva voinței sale nu a fost inculpatul A.A., ci o altă persoană, dând de înțeles că aceasta ar fi A.V.C.

Analizând declarațiile martorilor B.V. - fi. 58 dosar urmărire penală și L.V. - fl. 54-57 dosar urmărire penală, persoane care au fost prezente la locul săvârșirii infracțiunii în momentul comiterii acesteia, a rezultat că cei care au întreținut relații sexuale cu partea vătămată au fost inculpații N.D., S.M. și A.A., chiar în această ordine și că ulterior a intrat în camera unde se afla partea vătămată și A.V., dar acesta a ieșit la scurt timp și a spus că nu a întreținut relații sexuale cu partea vătămată. Același lucru rezultă și din declarațiile date de martorul A.V.C. - fl. 49-52 dosar urmărire penală. Inculpații N.D. și S.M. au recunoscut pe tot parcursul procesului penal că au întreținut în noaptea de 06/07 decembrie 2008 relații sexuale cu partea vătămată, dar au susținut că relațiile sexuale au fost întreținute cu acordul pârtii vătămate.

Inculpatul A.A. în declarația dată la data de 15 mai 2009 - 11. f. 108-109 dosar urmărire penala a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată, declarație pe care și-a menținut-o și prin declarația din data de 16 mai 2009, dată în prezența apărătorului, pentru ca ulterior și la instanța de fond să nege că ar fi întreținut relații sexuale cu partea vătămată În declarația dată cu ocazia soluționării propunerii de aretare preventivă - fl. 8 din Dosarul nr. 1856/103/2009, inculpatul A.A. a arătat că partea vătămată a întreținut relații sexuale întâi cu inculpatul N.D., apoi, cu inculpatul S.M., apoi ar fi intrat el în camera unde se afla partea vătămată, dar nu a întreținut relații sexuale cu aceasta, deoarece l-a refuzat și în final ar fi intrat A.V.C.

și ar fi întreținut relații sexuale cu partea vătămată. Ori, din toate probele a rezultat că partea vătămată a întreținut relații sexuale împotriva voinței sale cu trei persoane (acesta fiind inculpații N.D., S.M. și A.A.), iar în momentul în care a intrat în camera în care se afla partea vătămată ce-a de-a patra persoană (martorul A.V.C.), dată fiind situația în care se afla partea vătămată, acest martor a renunțat să mai întrețină relații sexuale cu partea vătămată. Din nici o probă administrată în cauză nu a rezultat că partea vătămată ar fi întreținut relații sexuale cu două persoane, apoi că ar fi intrat un alt bărbat, care nu a întreținut relații sexuale cu aceasta, după care a intrat al patrulea bărbat, care ar fi întreținut relații sexuale cu partea vătămată, așa cum a susținut apelantul-inculpat A.A.

În declarația dată la instanța de fond inculpatul S.M. - fl. 54-55 a arătat că după el a intrat în camera unde se afla partea vătămată inculpatul A.A. și apoi martorul A.V.C. Din probele administrate, a rezultat în mod cert că apelanții-inculpați au întreținut relații sexuale cu intimata-parte vătămată împotriva voinței acesteia. Prin inducerea în eroare de inculpatul N.D., care i-a spus părții vătămate că va merge cu el la un suc și apoi o va duce cu mașina la domiciliul ei, acesta a acceptat să urce în mașină, iar în momentul în care au ajuns în comuna Bălțătești și a văzut ce se întâmplă, la solicitarea sa de a merge la un suc, inculpatul N.D. nu a fost de acord, blocând portierele autoturismului pentru a nu putea coborî partea vătămată.

Atunci când a ajuns la locuința unde inculpatul N.D. locuia cu chirie, deși s-a opus să-i însoțească, cerându-le sa fie dusă acasă, partea vătămată a fost împinsă cu forța în acea locuință, după care, tot prin înșelăciune a fost dusă de inculpatul N.D. în acea cameră, unde, împotriva voinței sale, inculpații au întreținut relații sexuale cu ea. Nu s-a putut susține că partea vătămată avea posibilitatea după ce a fost dusă în acea locuință să fugă, inclusiv prin escaladarea geamului, dat fiind că partea vătămată nu cunoștea locația în care fusese dusă, locația era departe de casa sa, era noaptea, după orele 24,00, o noapte de iarna, iar în casă se aflau 7 bărbați, din care unii în stare de ebrietate, iar toate aceste împrejurări în condițiile în care partea vătămată avea doar 13 ani.

Relevante au fost considerate și mesajele telefonice trimise de inculpatul N.D. inculpatului S.M., ale căror redare se află la filele 62-87 dosar urmărire penală. Astfel, la data de 15 mai 2009, inculpatul N.D. i-a transmis coinculpatului S.M. să susțină că „ a fost de bună voie", referindu-se la cercetarea penală „de la procuratură" și la „Iarna de la Oșlobeni". În ceea ce privește reținerea agravantei prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., agravantă determinată de vârsta părții vătămate, din probele administrate a rezultat că apelanții-inculpați cunoșteau în momentul în care au întreținut relații sexuale cu partea vătămată împotriva voinței acesteia, că partea vătămată are doar 13 ani, chiar și partea vătămată spunându-le ce vârstă are.

De altfel, din însăși dezvoltarea pe care o avea partea vătămată la data săvârșirii Infracțiunii și chiar din planșa fotografică făcută cu ocazia cercetării locului faptei, efectuată la data de 15 mai 2009 - 11. f. 26-31 dosar urmărire penală, deci după 5 luni de la comiterea faptelor, apelanții-inculpați puteau să-și dea seama ușor că partea vătămate nu are vârsta de 15 ani. Pentru reținerea agravantei prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. esențial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis aceasta posibilitate. Lipsa reprezentării în plan subiectiv a faptului că partea vătămată, cu care inculpații au întreținut relații sexuale, este minoră sub 15 ani excede posibilitatea aplicării agravantei prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen.

Per a contrario, reprezentarea în plan subiectiv, de către inculpați că victima e minoră sub 15 ani nu excede, ci, din contră, impune aplicarea agravantei menționate. Literatura de specialitate arată că, nu interesează dacă autorul faptei știa cu certitudine vârsta victimei sau nu - pentru existența agravantei fiind suficientă intenția indirectă -esențial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis și această posibilitate. Din actele dosarului a rezultat că partea vătămată a stat de vorbă cu inculpatul N.D., spunându-i numele, vârsta, faptul că este elevă. Inculpatul A.A. a arătat că a întrebat-o pe partea vătămată câți ani are, susținerea că partea vătămată i-ar fi răspuns că arc 16 ani fiind neverosimilă.

În ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunii, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a dat faptelor săvârșite de inculpați o corectă încadrare juridică. Criteriul distinctiv dintre infracțiunea de viol și cea de raport sexual cu o minoră este lipsa sau, dimpotrivă, existența acordului subiectiv pasiv al infracțiunii. Ori, în raport de aspectele mai sus arătate, s-a constatat cu certitudine că apelanții-inculpați au întreținut relații sexuale cu partea vătămată împotriva voinței sale, astfel că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., iar nu de comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., astfel că nu s-a impus schimbarea încadrării juridice, așa cum au solicitat apelanții-inculpați.

De altfel, ipoteza prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., are în vedere imposibilitatea victimei de a se apăra, exprimându-și, în acest fel, refuzul de a consimți la raport sexual, ori de a-și manifesta refuzul, când asemenea situații sunt determinate de incapacitatea fizică a victimei de a opune rezistență, ori de incapacitatea sa psihică. Ori, în raport de aspectele mai sus prezentate, a rezultat cu certitudine că intimata-parte vătămată a fost în imposibilitate de a se apăra, exprimându-și în acest fel refuzul de a consimți la raport sexual. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, așa cum s-a arătat, instanța de fond a dat dovadă de foarte multă înțelegere prin reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., pentru inculpații N.D.

și A.A. și cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. și dând eficiență prevederilor art. 76 C. pen., referitoare la efectele circumstanțelor atenuante a aplicat inculpaților S.M. și A.A. pedepse principale pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., de doar 4 (patru) ani, respectiv 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi ca pedeapsă complementară. Potrivit art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., poate constitui circumstanță atenuantă atitudinea infractorului rezultând din prezentarea sa în fața autorităților, comportarea sinceră în cursul procesului și înlesnirea descoperii ori arestării participanților.

Din lucrările dosarului s-a constatat ca nici una dintre aceste împrejurări nu sunt îndeplinite în cauză. Inculpații nu s-au prezentat de bună voie în fața autorităților, ci dimpotrivă, așa cum a rezultat și din transcrierea înregistrării convorbirilor și comunicărilor telefonice inculpații S.M. și N.D. au încercat să zădărnicească aflarea adevărului. Nici unul dintre inculpați nu au înlesnit descoperirea ori arestarea participanților la săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost cercetați și judecați. Referitor la cealaltă împrejurare care ar putea fi reținută ca circumstanță atenuantă „comportarea sinceră în cursul procesului", Curtea a constată că nici aceasta nu este îndeplinită.

Comportarea sinceră în cursul procesului presupune recunoașterea săvârșirii infracțiunii, detalierea împrejurărilor în care s-au comis faptele, etc, ori, inculpații au negat săvârșirea infracțiunii de viol, susținând că au întreținut relații sexuale cu intimata-parte vătămată cu acordul acesteia, ceea ce echivalează cu negarea săvârșirii infracțiunii pentru care sunt judecați. Apoi, familia apelantului-inculpat A.A., a încercat o înțelegere frauduloasă cu familia intimatei-parte vătămată pentru a-l exonera de răspundere penală pe acesta. Însă, aflându-se doar în apelul inculpaților, Curtea nu a putut înlătura circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond în favoarea celor doi inculpați S.M.

și A.A., deoarece ar nesocoti principiul nori reformatio in pejus, prevăzut de art. 372 alin. (1) C. proc. pen. Pentru aceleași considerente nu s-a impus a se acorda o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute de instanța de fond, așa cum s-a solicitat de apelanții-inculpați S.M. și A.A. în memoriile depuse. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, astfel că prin Decizia penală nr. 22 din 09 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.A. împotriva sentinței penale nr. 188/ P din data de 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț. În baza art. 383 alin. (1) 1 C. proc.

pen. cu art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa principală aplicată inculpatului de instanța de fond, perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 28 octombrie 2009, și având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea a constatat că în cauză este incident motivul fundamental pentru menținerea măsurii arestului preventiv, „suspectul a comis o infracțiune și prin punerea sa în libertate există riscul să tulbure ordinea publică". Potrivit practicii C.E.D.O. (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, rară a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

Ori, în această cauză, un asemenea interes este evident. În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din C.E.D.O., privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății", s-a impus a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr. 1, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 Iit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", C.E.D.O.

a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998). Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau „o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante).

în această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de „acuzație penală", în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de „urmări importante " privitoare la situația învinuitului (decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei). Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data pronunțării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei). Curtea Europeană a avut în vedere și „comportamentul acuzatului", cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).

Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a apelanților-inculpați nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O., organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluționare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menținerii măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții și nici chiar prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Pentru aceleași motive, nu s-a impus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate. În conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) C. proc.

pen., cu art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile M.J., către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu în sumă de câte 300 lei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., respectiv art. 192 alin. (3) C. proc. pen.; Împotriva aceste decizii, a declarat recurs procuratorul B.V., mandatat de A.G., tatăl inculpatului A.A. Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 362 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 385 2 C. proc. pen., prin care se reglementează "Persoanele care pot face apel" respectiv: "Pot face apel: a) procurorul, în ce privește latura penală și latura civilă. Apelul procurorului în ce privește latura civilă este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civilă, cu excepția cazurilor în care acțiunea civilă se exercită din oficiu; b) inculpatul, în ce privește latura penală și latura civilă.

împotriva sentinței de achitare sau de încetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel și în ce privește temeiurile achitării sau încetării procesului penal; c) partea vătămată, în ce privește latura penală; d) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ce privește latura penală și latura civilă; e) martorul, expertul, interpretul și apărătorul, în ce privește cheltuielile judiciare cuvenite acestora; f) orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței. Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b) - f) și de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat, și de către soțul acestuia."Precum, și "Persoanele care pot face recurs - Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător.

Din economia acestor texte de lege, rezultă că în cauză recursul a fost declarat de o persoană fără calitate procesuală în cauză, respectiv de către domnul V.B., persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în baza Legii nr. 51/1995, nefiind înscrisă în tabloul avocaților a tradiționalei U.N.B.R., și a fost mandatat prin procura specială de către A.G., tatăl inculpatului A.A., deși inculpatul era major la acea dată, fiind născut la data de 27 august 1986. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct 1 lit. a) teza a ll-a, C. proc. pen., se va respinge ca inadmisibil, recursul inculpatului A.A. împotriva Deciziei penale nr. 22 din 09 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală.cauze minori și familie.

Se va deduce în continuare durata arestării preventive de la 09 februarie 2010 la 12 mai 2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul inculpatului A.A. împotriva Deciziei penale nr. 22 din 09 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală.cauze minori și familie. Deduce în continuare durata arestării preventive de la 09 februarie 2010 1a 12 mai 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2010.