ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1743/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1743/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din 10

aprilie 2002 a Tribunalului Neamț a fost condamnat inculpatul P.P. la pedeapsa

de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu

referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și

sancționarea faptelor de corupție.

În temeiul art. 14 din Legea nr.

78/2000 s-a dispus restituirea sumei de 30.000.000 lei consemnată la C.E.C.,

către P.V.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 2379/ F din

7 septembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția comercială a fost

admisă cererea creditoarei S.C. B.A. S.A., sucursala Roman, s-a ridicat dreptul

debitoarei S.C. R.S. S.A. de a-și conduce activitatea, s-a dispus începerea

producerii falimentului și s-a dizolvat societatea debitoare, desemnându-se ca

lichidator pe P.P., cu atribuțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 64/1995,

cu o retribuție de 2% din vânzări.

În urma licitației din 21 martie

2001, bunurile proprietatea S.C. R.S. S.A. au fost vândute de lichidatorul

judiciar P.P. numitului P.V. care a oferit prețul global de 410.000.000 lei. În

aceeași zi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în care s-a stabilit

ca plata să se facă în 4 rate, la termenele din 21 martie 2001, 31 august 2001,

31 aprilie 2002 și 31 august 2002, stipulându-se, totodată, ca în caz de

întârziere la plata unei rate, cumpărătorul să plătească dobânzi penalizatoare

la nivelul dobânzii practicate de B.A., iar întârzierea cu 90 de zile a

ultimului termen de plată conduce la rezilierea contractului de

vânzare-cumpărare, sumele plătite urmând a rămâne în patrimoniul S.C. R.S. S.A.

În același contract părțile au

convenit ca în caz de nerespectare a clauzelor, rezilierea contractului să se

facă de către vânzător printr-o simplă notificare a cumpărătorului, după

punerea acestuia în întârziere.

În luna august 2001, între

cumpărătorul P.V. și lichidatorul judiciar P.P. a avut loc discuții, inculpatul

arătându-se nemulțumit de faptul că i-a vândut cumpărătorului bunurile la

prețul menționat în contract și cu plata în rate, pierzând o valoare de circa

100.000.000 lei, discuții pe aceeași temă având loc și în cursul lunii

următoare, ocazie cu care inculpatul a afirmat că nefiind plătită rata scadentă

la 31 august 2001 „ar fi bine să dea niște bani, dacă nu, o să rezilieze

contractul de vânzare-cumpărare”.

Întrucât nici în perioada următoare

P.V. nu a achitat vreo sumă de bani, inculpatul a folosit diferite modalități

de constrângere care l-au determinat pe cumpărător ca la data de 25 septembrie

2001 să-i predea suma de 30.000.000 lei. Anterior acestei date, la 13

septembrie 2001, inculpatul l-a încunoștiințat pe P.V. că nu a respectat

clauzele contractuale prevăzute în art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare,

l-a pus în întârziere și l-a somat ca în termen de 5 zile de la primirea

notificării să achite în contul S.C. R.S. suma de 170.315.068 lei, reprezentând

100.000.000 lei rata scadentă la 31 august 2001, și 70.315.068 lei dobânzi

aferente, în caz contrar va proceda la rezilierea contractului de

vânzare-cumpărare.

Această adresă a fost primită de

P.V. la data de 15 septembrie 2001, notificarea transmisă sporind starea de

neliniște a cumpărătorului să nu-i fie reziliat contractul și să piardă banii

pe care îi achitase.

La data de 20 septembrie 2001,

inculpatul își continuă activitatea ilegală și, printr-o altă notificare, îl

înștiințează pe P.V. că se reziliază contractul de vânzare-cumpărare începând

cu data de 20 septembrie 2001, notificare care însă nu a ajuns la destinație.

Fiindu-i teamă să nu-i fie reziliat contractul, P.V. a procurat banii necesari

pentru a-și achita datoriile și în ziua de 25 septembrie 2001, s-a prezentat la

domiciliul inculpatului pe care l-a înștiințat că în cursul zilei îi va

prezenta chitanța doveditoare a plății ratei scadente și va achita și o parte

din suma penalizatoare.

Și de această dată, din

comportamentul inculpatului, P.V. a înțeles că trebuie să urgenteze achitarea

datoriilor pentru a nu-i fi reziliat contractul.

În acest context P.V. a procurat un

reportofon cu care s-a prezentat la domiciliul inculpatului, i-a prezentat

chitanța prin care achitase în contul S.C. R.S. S.A. suma de 10.000.000 lei,

rată restantă la data de 31 august 2001, precum și suma de 30.000.000 lei pe

care a pus-o pe masă, pentru a rezolva problema contractului de

vânzare-cumpărare. Inculpatul a acceptat banii, i-a promis lui P.V. că se va

deplasa la Tribunalul Neamț pentru a se interesa ce se poate face. Imediat însă

inculpatul a depus documentația pentru organizarea unei noi licitații la

Tribunalul Neamț și a discutat cu judecătorul sindic și un coleg lichidator

despre posibilitatea revenirii asupra rezilierii contractului, însă aceștia i-au

confirmat că actele întocmite de lichidator pot fi anulate doar de instanța de

judecată.

În aceeași zi, P.V. s-a deplasat din

nou la domiciliul inculpatului și pentru că a aflat că nu se rezolvase problema

actelor și trebuie să participe la o nouă licitație, i-a cerut restituirea

sumei de 30.000.000 lei, însă inculpatul a refuzat, împrejurare în care i-a

comunicat inculpatului că toate discuțiile au fost înregistrate și a sesizat

Poliția municipiului Roman.

Inculpatul P.P., după ce a aflat că

au fost înregistrate discuțiile s-a dus la poliție cu banii primiți și i-a

predat, sesizând, totodată, aspectele petrecute.

Instanța de fond a stabilit că

inculpatul, în calitate de lichidator judiciar, este subiect activ al

infracțiunii de luare de mită, având calitatea de funcționar, calitate în care

a pretins suma de 3.000 dolari S.U.A., din care a primit efectiv în ziua de 25

septembrie 2001, suma de 30.000.000 lei, în scopul de a soluționa favorabil

actele privind dobândirea bunurilor.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza declarațiilor date de P.V., actelor întocmite de inculpat și

depuse la Tribunalul Neamț, procesului verbal de transcriere a casetei audio,

proceselor verbale încheiate de organele de poliție Roman și chitanței de

consemnare a banilor la C.E.C., depozițiilor martorilor M.C., L.V., G.A., C.M.,

T.C., U.A. și C.V., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 290 din 13 septembrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lichidatorul, ca

liber profesionist, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de primire de foloase necuvenite

și reducerea pedepsei.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Instanțele de fond și de apel au

stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând

corespunzător din punct de vedere juridic infracțiunea comisă în dispozițiile

art. 254 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Fapta inculpatului P.P., care, în

calitate de lichidator judiciar pentru S.C. R.S. S.A. comuna Horia, județul

Neamț, a pretins de la cumpărătorul P.V. suma de 3.000 dolari S.U.A. din care a

primit efectiv, în ziua de 25 septembrie 2001, în locuința sa din municipiul

Roman suma de 30.000.000 lei (pe care a și refuzat să o restituie la

solicitarea expusă terțului cumpărător) în scopul de a soluționa în mod

favorabil actele referitoare la dobândirea bunurilor (anularea rezilierii și

încheierea actului adițional) constituie infracțiunea de luare de mită, așa cum

bine au reținut și primele instanțe, și nu ale infracțiunii de primire de

foloase necuvenite.

Obiectul luării de mită îl

constituie sumele de bani sau foloasele pe care cel mituit le primește pentru a

îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act referitor la

îndatoririle sale legale, sau în scopul de a face un act contrar acestor

îndatoriri. În prezența acestui scop, este indiferent dacă banii sau foloasele,

în total sau în parte, au fost primite înainte sau după îndeplinirea actului în

vederea căruia s-au dat; fapta comisă în atare condiții îndeplinește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită și nu acelea de primire de

foloase necuvenite.

Apărarea formulată de inculpat, în

sensul că nu poate fi subiect al infracțiunii de luare de mită, întrucât

calitatea în care a acționat, aceea de lichidator, nu se suprapune cu noțiunea

de funcționar, nu poate fi reținută și urmează a fi înlăturată.

Potrivit Legii nr. 64/1995 privind

procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, organele care

aplică procedura sunt, printre alții, instanțele judecătorești, judecătorul

sindic, administratorul și lichidatorul, lichidatorul fiind desemnat prin

hotărâre de judecătorul sindic care are controlul asupra activității acestuia

și în cazul în care este necesar poate să dispună înlocuirea sa, iar articolul

23 din lege reglementează atribuțiile lichidatorului.

Pe de altă parte, Ordonanța nr.

79/1999 privind organizarea activității practicienilor în reorganizare și

lichidare (M. Of., nr. 421/31.08.1999) prevede că activitatea de reorganizare

și lichidare se îndeplinește de către persoanele fizice și juridice care au

calitatea de practician în reorganizare și lichidare, fiind considerați ca

practicieni, conform art. 2 alin. (2) din actul normativ mai sus arătat,

administratorii judiciari și lichidatorii.

Potrivit aceleiași ordonanțe,

practicianul în reorganizare și lichidare, persoană fizică, trebuie să

îndeplinească o serie de condiții care sunt specifice funcționarului sau altei

persoane care acuză o anumită demnitate (să aibă capacitate de exercițiu

deplină, nu a suferit nici o condamnare, să fie licențiat în studii economice

sau în drept, să aibă cel puțin 5 ani de activitate, să fi promovat examenul de

dobândire a calității de practician în reorganizare și lichidare), iar după

înscrierea în Tabloul Uniunii depune un jurământ prin care se obligă să

păstreze secretul profesional și să aducă la îndeplinire cu conștienciozitate îndatoririle

ce-i revin.

Rezultă, așadar, din economia

textelor menționate că lichidatorul, persoană fizică, acționează în numele unei

autorități statale, el fiind desemnat de judecătorul sindic, și îndreptățit,

prin hotărârea aceleiași instanțe, să îndeplinească acte importante în

procedura falimentului judiciar, inclusiv valorificarea bunurilor aparținând

unei societăți supusă procedurii reorganizării judiciare și a falimentului,

acte pentru care este remunerat în condițiile legii (art. 12 din Ordonanța nr. 79/1999),

iar încălcarea unora din atribuțiile ce îi revin atrăgând răspunderea

disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz.

În speță, lichidatorul, în calitate

de persoană care concură la instituirea, realizarea și finalizarea unei

proceduri judiciare, în condamnare și sub supravegherea autorității

judecătorești, a acționat în cadrul unei instituții publice de interes național

și din acest punct de vedere îi sunt aplicabile dispozițiile art. 254 C. pen.

În același sens sunt și prevederile

capitolului 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și

sancționarea faptelor de corupție, care prevăd în art. 1 că legea se aplică,

printre altele, și persoanelor care, indiferent de calitatea lor realizează

tranzacții comerciale interne sau internaționale, precum și persoanelor care

acordă asistență specializată autorităților publice și participă la luarea

deciziilor sau le pot influența.

Lichidatorul, în calitate de organ

care aplică procedura reorganizării și lichidării judiciare (conform art. 5 din

Legea nr. 64/1995) are potrivit art. 22 din Legea nr. 64/1995 două atribuții ce

cad sub incidența art. 1 din Legea nr. 78/2000 și anume: conduce în tot sau în

parte activitatea debitorului, fiind deci o persoană care ia decizii și încheie

tranzacții, atribuții a căror încălcare atrage și aplicarea dispozițiilor legii

speciale de combatere a faptelor de corupție și la care au făcut referire și

instanța de fond și cea de apel.

În raport de aceste considerente

elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită sunt realizate,

lichidatorul persoană fizică având competența de a efectua acte de felul celor

care ocazionează săvârșirea acestei infracțiuni, motiv pentru care și sub acest

aspect hotărârile pronunțate sunt legale.

Hotărârile urmează a fi însă

modificate în ceea ce privește individualizarea pedepsei.

În conformitate cu dispozițiile art.

72 C. pen., instanța de judecată are obligația să evalueze datele cauzei

conform probelor din dosar și intimei sale convingeri.

Din actele aflate în dosar rezultă

că inculpatul nu are antecedente penale, nu are vicii, are o familie organizată

și a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei.

Rezultă, de asemenea, că inculpatul

a cooperat cu organele de urmărire penală și a depus stăruință pentru a înlătura

consecințele faptei, restituind sumele primite de la P.V.

Toate aceste elemente de

circumstanțiere ale faptei și făptuitorului conduc la concluzia că îndreptarea

acestuia este posibilă și prin aplicarea minimului de pedeapsă prevăzut de

textul sancționator, motiv pentru care se vor casa hotărârile pronunțate numai

cu privire la individualizarea pedepsei care va fi redusă la 3 ani închisoare.

Se va computa perioada arestării

preventive și vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul P.P. împotriva deciziei penale nr. 290 din 13 septembrie 2002 a

Curții de Apel Bacău.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 58/ P din 10 aprilie 2002 a Tribunalului Neamț, numai cu

privire la individualizarea pedepsei.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului P.P. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din

Legea nr. 78/2000.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului P.P. timpul arestării preventive de la 16 iunie 2002, la 4 aprilie

2003.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

aprilie 2003.