ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1804/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Vâlcea, prin sentința

penală nr. 216 din 10 decembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul A.N. la 7 ani

și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C.

pen.

A dispus ca pedeapsa să fie

executată prin privare de libertate, în condițiile prevăzute de art. 57 și art.

71 C. pen.

A dedus din pedeapsă durata

arestului preventiv și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

A admis în parte acțiunea civilă și

l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 12.000.000 lei către partea civilă

A.C. și la plata sumei de 18.000.000 lei către partea civilă P.F. De asemenea,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.176.000 lei către C.A.S. Vâlcea

și la plata sumei de 7.610.709 lei către C.A.S. Dolj.

S-a luat act că C.A.S. București nu

s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat și la onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

în esență, prima instanță a reținut că în ziua de 21 ianuarie 2003, inculpatul

s-a întâlnit cu victima B.G., în vârstă de 92 de ani, care se afla pe un teren

din apropierea unei poteci comunale. Inculpatul i-a reproșat victimei că a

ocupat fără drept o porțiune de islaz. Datorită acestui motiv, între cei doi a

avut loc o discuție. La un moment dat victima a ridicat o sapă ce o avea asupra

lui, dar inculpatul, printr-o acțiune violentă a lovit puternic peste sapă,

ceea ce a determinat căderea necontrolată a victimei care s-a rostogolit pe o

distanță de aproximativ 20 m. În aceste împrejurări victima a suferit multiple leziuni

corporale și a rămas în stare de inconștiență. Inculpatul a părăsit în fugă

locul faptei. Victima a fost spitalizată, dar, cu toate îngrijirile medicale

primite, la aproximativ o lună a decedat.

Instanța de fond a reținut

concluziile raportului de necropsie din care rezultă că moartea victimei s-a

datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutiv unui traumatism

cranio-cerebral și toracic, complicat în evoluție. Leziunile au fost produse

prin lovire în cădere activată și există legătură indirectă de cauzalitate

între leziuni și deces.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel susținute

inculpatul a considerat că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa săvârșirea

infracțiunii atâta timp cât din probele administrate în cauză nu a rezultat că

ar fi exercitat violențe asupra victimei care să fi determinat decesul

acesteia.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării,

deoarece victima a fost cea care a ridicat sapa cu intenția de a-l lovi, iar el

nu a făcut decât să se apere.

Curtea de Apel Pitești a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că prima instanță a stabilit

corect situația de fapt, în conformitate cu probele administrate în cauză și

vinovăția inculpatului.

S-a constatat că din probele

administrate a rezultat că inculpatul a acționat cu intenția de a lovi pe

victimă, iar decesul acesteia s-a produs ca urmare a depășirii acestei

intenții.

Instanța de apel a apreciat ca fiind

lipsite de relevanță apărările inculpatului potrivit cărora el nu a lovit decât

sapa aflată în mâna victimei, pe care nu a împins-o, considerându-se

indiscutabil faptul că acțiunea inculpatului a fost cauza care a determinat

căderea victimei și ulterior decesul acesteia.

Nu a fost primită

nici apărarea inculpatului potrivit căreia a acționat sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea victimei,

reținându-se că inculpatul a fost cel care a declanșat conflictul și totodată

între el și victimă exista o disproporție vădită de față.

Referitor la pedeapsa aplicată s-a

apreciat că a fost corect individualizată de prima instanță care a ținut seama

de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că în mod greșit nu s-a recunoscut în favoarea sa

circumstanța atenuantă a scuzei provocării, iar pedeapsa la care a fost

condamnat este excesiv de severă față de persoana sa și de împrejurările în

care s-a consumat fapta.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen.,

circumstanța atenuantă a provocării poate fi reținută numai atunci când inculpatul

a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții

determinată de o provocare din partea persoanei vătămată, produsă prin

violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune

ilicită gravă.

Față de conținutul acestui text,

acțiunea inculpatului care pentru a se apăra de o lovitură cu sapa îndreptată

asupra sa de victimă, a lovit-o pe aceasta din urmă peste sapă, ceea ce a

determinat prăbușirea și rostogolirea victimei, iar ulterior decesul ca urmare a

leziunilor suferite în cădere, apare ca fiind o acțiune comisă sub stăpânirea

unei puternice tulburări provocate inculpatului de către victimă, dispozițiile

art. 73 lit. b) C. pen., fiind astfel aplicabile.

Probele administrate în cauză susțin

această apărare a recurentului, așa încât în mod greșit instanțele de fond și

de apel nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a

provocării, pronunțând hotărâri nelegale și netemeinice sub acest aspect, ce

urmează a fi casate și a se dispune în consecință.

La individualizarea pedepsei pe care

o va aplica inculpatului, Curtea va avea în vedere toate criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen. și va acorda eficiența cuvenită circumstanței atenuante pe

care o va recunoaște în favoarea inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă

situată sub minimum special prevăzut de textul incriminator, cu executarea în

regim de detenție.

În ce privește teza susținută de

reprezentanta parchetului cu ocazia dezbaterilor, în sensul că în cauză ar fi

aplicabile dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen., Curtea apreciază că acțiunea

inculpatului nu reprezintă o depășire a limitei legitimei apărări sau a stării

de necesitate.

Analiza dispozițiilor art. 73 lit.

a) C. pen., determină concluzia că pentru atenuarea răspunderii penale în

condițiile unei apărări legitime depășite este necesar a se dovedi, sub aspect

obiectiv, că inculpatul a săvârșit fapta în afara limitelor unei apărări

proporționale cu gravitatea pericolului și împrejurările în care s-a produs

atacul material, direct și injust, venit din partea victimei.

În speță însă s-a dovedit prin

probele administrate că nu a fost vorba de o apărare disproporționată din

partea inculpatului ci de o acțiune a acestuia aflat într-o stare de tulburare

determinată de încercarea victimei de a-l lovi.

Inculpatul, neînarmat, nu a făcut

decât să pareze lovitura îndreptată asupra sa, împingând victima care în cădere

a suferit leziuni ce i-au produs decesul.

În atare situație, așa cum deja s-a

arătat, aplicabile sunt dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., astfel încât

Curtea va admite recursul inculpatului, va casa hotărârile pronunțate, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și rejudecând va

dispune în consecință.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 08 august

2003.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 29 ianuarie 2004 a Curții

de Apel Pitești.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la omisiunea aplicării prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. și la

pedeapsa principală aplicată.

În baza art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., condamnă inculpatul la 4 ani și 6 luni

închisoare.

Menține restul dispozițiilor.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 8 august 2003 la 1 aprilie

2004.

Onorariul pentru apărarea din

oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2004.