ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2438/2003

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 674 din 26

iulie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul

D.M.R. la 3 ani închisoare în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit.

a) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie,

respingând cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă

la furt calificat, formulată de ambii inculpați.

În baza art. 36 alin. (1) din

Decretul nr. 328/1966, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni

închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 lit. b)

C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea de 3 ani închisoare.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată

durata arestării preventive de la 14 februarie 2002 la zi, menținându-se starea

de arest.

În baza art. 20 raportat la art. 211

alin. (2) lit. a) și e) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I. la 2 ani și 6

luni închisoare.

În baza art. 208 și art. 209 alin.

(1) lit. e) și i) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 3 ani

închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul R.I. să execute 3 ani

închisoare.

A fost dedus și pentru acest

inculpat timpul arestării preventive de la 14 februarie 2002 la zi,

menținându-i-se starea de arest.

S-a luat act că părțile vătămate

R.C.S. și D.P. nu au solicitat despăgubiri civile.

În motivarea sentinței, tribunalul a

reținut că, în ziua de 14 februarie 2002, inculpatul R.I. a forțat și a deschis

portiera autoturismului Dacia, proprietatea părții vătămate R.C.S., în timp ce

inculpatul D.M.R., se afla la mică distanță și supraveghea zona. Fiind

observați de la fereastră de partea vătămată, inculpații au fost avertizați să

renunțe la sustragerea bunurilor din mașină. Inculpatul R. a închis portiera

autoturismului și îndepărtându-se puțin împreună cu inculpatul D.M.R., a

început să-l amenințe pe partea vătămată. Partea vătămată a coborât din

locuință cu intenția de a-i prinde pe cei doi inculpați. Până la venirea sa,

inculpații s-au îndepărtat. Inculpatul D. s-a urcat într-un autoturism Dacia,

iar în drum l-a luat și pe inculpatul R.I. Ulterior, inculpații au fost

urmăriți de partea vătămată și ajunși din urmă. În momentul în care partea

vătămată le-a cerut explicații, aceștia pentru a scăpa l-au lovit cu putere,

târându-l apoi la mașina lui și lăsându-l căzut la pământ, după care au plecat

în grabă cu autoturismul. Partea vătămată a sesizat Secția 16 Poliție.

Inculpații au fost prinși, ocazie cu

care s-a constatat că inculpatul D.M.R. care conducea autoturismul, nu poseda

permis de conducere.

În privința inculpatului R.I. s-a

reținut și săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat la data de 20.10.2001,

când, observând într-un autoturism o geantă de voiaj pe bancheta din spate, a

spart geamul portierei din dreapta și a sustras geanta de voiaj. Constatând că

aceasta nu conținea bunuri de valoare a abandonat-o într-o ghenă de gunoi.

Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

Prin decizia penală nr. 698/A din 6

noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost respinse,

ca nefondate, apelurile declarate de ambii inculpați împotriva acestei

sentințe.

Curtea de apel a reținut, de

asemenea, că inculpații sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care

au fost condamnați, că încadrarea juridică a faptei de tentativă la

infracțiunea de tâlhărie este corectă, iar pedepsele au fost bine

individualizate în raport cu pericolul social pe care îl prezintă faptele

săvârșite și infractorii. Instanța de apel a constatat că inculpații au

exercitat violențe asupra victimei pentru a-și asigura scăparea, după ce în

prealabil încercaseră să sustragă din autoturismul părții vătămate un

radiocasetofon, reținând că sunt întrunite elementele constitutive ale

tentativei la tâlhărie, iar nu numai a infracțiunii de tentativă de furt calificat.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs ambii inculpați, solicitând schimbarea încadrării juridice a

faptei din tentativă de tâlhărie în tentativă la furt calificat și reducerea

pedepselor aplicate. Pentru inculpatul D.M.R. s-a solicitat aplicarea Legii nr.

543/2000 și grațierea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 36

alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.

Recursul declarat de inculpatul

D.M.R. este fondat, doar sub aspectul grațierii integrale și condiționate a

pedepsei de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 36 alin. (1) din Decretul

nr. 328/1966, conform Legii nr. 543/2002.

Motivele de recurs invocate de ambii

inculpați, motive referitoare la greșita încadrare juridică a faptei în

tentativă de tâlhărie în loc de tentativă de furt calificat, precum și la

greșita individualizare a pedepselor aplicate, sunt nefondate, pentru

considerentele care urmează:

Conform art. 211 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiune de tâlhărie și furtul urmat de întrebuințarea unor

violențe pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. Conform art. 222 C.

pen., tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 208, art. 212 ș.a. se

pedepsește.

Inculpații au solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei lor, în tentativa infracțiunii de furt calificat,

susținând că violențele au fost exercitate pentru a se apăra.

Potrivit textului penal menționat

care definește infracțiunea de tâlhărie, constituie tâlhărie și exercitarea

violențelor, ulterior săvârșirii furtului, pentru ca făptuitorul să-și asigure

scăparea.

Or, în cauză, inculpații au

săvârșit, tocmai sub această formă, tentativa de tâlhărie. Este necontestat că

inculpații prinși de partea vătămată, l-au agresat fizic tocmai pentru a-și

asigura scăparea și pentru a se sustrage răspunderii penale. Amenințări au

fost, de asemenea, proferate de inculpatul R.I. imediat după observarea faptei

inculpaților de partea vătămată. Și această formă de violență este prevăzută de

art. 211 C. pen.

Aceste violențe nu pot fi

considerate ca fiind săvârșite în legitimă apărare, deoarece acțiunea de

urmărire a infractorilor inițiată de persoana vătămată nu constituia un atac

material direct, imediat și injust, pentru ca inculpații să poată invoca

prevederile art. 44 alin. (2) C. pen. Dimpotrivă, acțiunea de prindere a unor

infractori (care au încercat să sustragă bunuri aparținând persoanei vătămate)

este legitimă și, prin urmare, justă. Pe de altă parte, cei care au agresat

fizic au fost inculpații și nu partea vătămată, care a fost victima lor.

Curtea reține că încadrarea juridică

dată faptei este corectă, fapta întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă a infracțiunii de tâlhărie, infracțiune complexă care

include, evident, și tentativa la infracțiunea de furt, tâlhăria fiind definită

ca furt săvârșit prin întrebuințare de violențe.

Cu privire la motivul de recurs

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, de

asemenea, netemeinicia recursurilor, pedepsele aplicate recurenților fiind

corect individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanțele au ținut seama la

stabilirea și aplicarea pedepselor atât de gradul ridicat de pericol social al

faptelor săvârșite (tentativă de tâlhărie, furt calificat), cât și de persoana

infractorilor, aplicând o pedeapsă mai mică inculpatului R.I., care nu are

antecedente penale. De asemenea, s-a avut în vedere și concursul de

infracțiuni.

În consecință, Curtea va respinge,

ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.I.

Recursul declarat de inculpatul

D.M.R. va fi admis doar în limita menționată.

Se va deduce, pentru ambii

inculpați, timpul arestării preventive de la 14 februarie 2002 la zi, conform

art. 88 C. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul R.I. va fi obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

inculpatul D.M.R. împotriva deciziei penale nr. 698/A din 6 noiembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 674 din 26 iulie 2002 a Tribunalului București secția I penală,

numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 36

alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.

Descontopește pedeapsa rezultantă de

3 ani închisoare în pedepsele componente.

Constată că pedeapsa de 6 luni

închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din

Decretul nr. 328/1966 este grațiată integral și condiționat conform Legii nr.

543/2002, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în

baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și lit. e) C. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.I. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 14 februarie 2002 la 23 mai

2003.

Obligă pe recurentul inculpat R.I.

să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 mai 2003.