ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3343/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108 din 14

iunie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat-o pe inculpata B.M.,

la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen., pentru o infracțiune de luare de mită, prevăzută de

art. 254 alin. (1) C. pen., săvârșită în anul 1996 și la câte 3 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen., pentru fiecare din cele cinci infracțiuni de luare de mită, săvârșite în

anii 1997 – 1998.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că inculpata B.M., medic șef de cabinet în

Penitenciarul Gherla, era delegată de Direcția Generală a Penitenciarelor să

participe la comisia de expertiză medico-legală de amânare sau de întrerupere a

pedepsei, pe motiv de boală. În această calitate, inculpata a primit, în

perioada 1996 – 1998, de la rudele unor deținuți din Penitenciarul Gherla

diverse bunuri și sume de bani, pentru a le facilita deținuților întreruperea

executării pedepsei pe motiv de boală. Astfel:

- În primăvara anului 1996, martora

P.M. i-a adus inculpatei la domiciliul socrilor acesteia, un pachet cu unele

„lucruri de mână”;

- În vara anului 1997 martora K.E.

i-a dat inculpatei, la domiciliul socrilor acesteia, un parfum, un lănțișor de

aur și suma de 400 mărci germane, pentru a facilita întreruperea executării

pedepsei fostului soț al martorei, deținutul H.J.;

- În toamna anului 1997, martora

S.I. i-a dat inculpatei, în două rânduri câte un cartuș de țigări și un pachet

de cafea pentru a facilita întreruperea executării pedepsei fratelui martorei,

L.L.;

- În vara anului 1998, martora

S.D.E. i-a dat inculpatei suma de 1000 mărci germane, pentru a facilita

amânarea executării pedepsei soțului martorei, S.F.A.;

- În anul 1998, martora H.L. i-a dat

inculpatei, în două rânduri, suma de 500.000 lei și, respectiv, 1.000.000 lei

și unele bunuri alimentare, pentru a facilita întreruperea executării pedepsei

soțului martorei, H.A. Inculpata i-a mai cerut martorei, în plus, suma de

5.000.000 lei;

- Deținutul V.I., care a beneficiat

de o întrerupere a pedepsei, i-a dat inculpatei, direct și prin martora H.E.,

1200 mărci germane, alte sume de bani și bijuterii de aur.

Prin decizia nr. 15 din 11 februarie

2003, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondat apelul inculpatei B.M.,

împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de

apel, inculpata B.M. a declarat recurs, invocând următoarele motive de casare:

- Instanța militară de apel nu a

soluționat corect excepțiile ridicate de inculpată cu privire la: necompetența

materială a procurorului de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar

Cluj, de a efectua acte de urmărire penală de competența Tribunalului Militar

Teritorial; neregularitatea prezentării materialului de urmărire penală;

neascultarea de către instanță a unor martori;

- Vinovăția inculpatei s-a stabilit

pe baza unor probe neconcludente, care au fost administrate și apreciate

necorespunzător;

- Individualizarea pedepsei s-a

făcut greșit, neluându-se în considerare circumstanțele, care ar fi justificat

aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.

Ținând seama de motivele de recurs

invocate, inculpata a solicitat achitarea sa, considerând că nu se face

vinovată de săvârșirea faptelor, pentru care a fost condamnată, restituirea

cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale sau suspendarea executării

pedepsei.

Examinând motivele de casare

invocate de inculpată, Curtea Supremă de Justiție constată, că susținerile

privind neregularitățile procedurale nu sunt fondate.

Astfel, în ce privește competența

materială a procurorului militar de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar

Cluj de a efectua unele acte de competența Parchetului Militar de pe lângă

Tribunalul Militar Teritorial, Curtea constată, că potrivit principiilor pe

baza cărora funcționează Ministerul Public, prevăzute în Constituția României

și în Legea pentru organizarea judecătorească, procurorii sunt organizați

ierarhic, iar activitatea parchetelor se întemeiază pe unitatea de acțiune,

ceea ce implică posibilitatea ca, din ordinul procurorului ierarhic superior,

oricare dintre procurorii în subordine să exercite atribuții de competența

parchetelor inferioare ierarhic. În cauză, se constată că actele de urmărire

penală la care se referă recurenta, au fost efectuate de procurorul militar de

la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, pe baza unui ordin

dat la 1 februarie 2001, de procurorul ierarhic superior, fapt pe care, de

altfel, recurenta nu îl contestă.

Referitor la prezentarea

materialului de urmărire penală se constată, de asemenea că, acest act

procesual a fost îndeplinit în condițiile legii, la 22 octombrie 2001, când

inculpata B.M., asistată de avocat, a luat cunoștință de conținutul dosarului

și a declarat că nu mai are probe de propus.

În privința ascultării martorilor de

către instanță, critica formulată de recurentă este neîntemeiată deoarece din

actele dosarului se constată, că instanța a respectat întru totul dispozițiile

Codului de procedură penală, care reglementează administrarea probelor,

procedând în majoritatea cazurilor la ascultarea martorilor propuși prin

rechizitoriu și făcând aplicarea art. 327 alin. (3) din codul menționat, numai

în cazurile martorilor P.S., V.I., K.E. și S.D. care, cu toate demersurile

făcute de instanță și de organele de poliție, nu au putut fi aduși pentru a fi

ascultați de judecător.

Este de asemenea nefondată

susținerea inculpatei că, faptele reținute în sarcina sa nu au fost dovedite.

Condamnarea inculpatei se bazează pe un amplu material probator, analizat

temeinic atât de prima instanță cât și de instanța de apel, din care rezultă cu

certitudine că aceasta a primit bani și alte foloase materiale de la deținuții

menționați în actul de acuzare și de la rudele acestora, pentru a le facilita

întreruperea executării pedepsei pe motiv de boală.

Recursul inculpatei este fondat și

urmează a fi admis, numai în privința modalității de executare a pedepsei.

În cauză se constată că inculpata a

avut o bună comportare înainte de comiterea infracțiunilor mai sus arătate, că,

în nici unul din cele șase cazuri în care a acceptat primirea de bani și

foloase materiale, nu s-a dispus întreruperea executării pedepsei pe caz de

boală, ca urmare a unor acte medicale eliberate de inculpată, cu încălcarea

îndatoririlor sale de serviciu, precum și condițiile grele și periculoase în

care și-a desfășurat activitatea de medic de penitenciar.

Luând în considerare aceste

împrejurări și, văzând și dispozițiile art. 86

1

și următoarele C.

pen., se constată că sunt întrunite condițiile pentru suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei, recursul acesteia

urmând, în consecință să fie admis în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpata B.M., împotriva deciziei nr. 15 din 11 februarie 2003 a Curții

Militare de Apel.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr. 108 din 14 iunie 2002 a Tribunalului

Militar Teritorial București, numai cu privire la modalitatea de executare a

pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei.

Înlătură prevederile art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

dispune suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe termenul de

încercare de 2 ani, stabilit în conformitate cu art. 86

2

C. pen., la

care se adaugă cuantumul pedepsei aplicate de 3 ani închisoare.

Pe durata termenului de încercare de

5 ani, inculpata se va supune măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a) și d) C. pen., și anume:

a) să se prezinte la sfârșitul

fiecărei luni la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau alte organe stabilite

de instanțe;

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură

a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Face aplicarea prevederilor art. 86

4

C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iulie 2003.