ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2605/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 septembrie 2001, sub nr. 6633/2001, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul B.E. a chemat în judecată pe pârâții G.H., L.V., P.O. și G.L. și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumelor de 250.000 USD cu titlu de daune morale și 500.000.000 lei cu tilu de daune materiale, precum și la recunoașterea vechimii în muncă la pensionare. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că pârâții, în exercitarea atribuțiilor profesionale, l-au privat de libertate, l-au maltratat, mutilat și bătut, ca urmare îmbolnăvindu-se și fiind pensionat anticipat, din anul 1991, de la vârsta de 40 ani.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1775 din 26 noiembrie 2001 a declarat nulă cererea reclamantului B.E., reținând că acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a-și preciza acțiunea în fapt și în drept și de a indica persoanele cu care înțelege să se judece, precum și domiciliul acestora. Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prima instanță s-a pronunțat fără a-i permite să depună probe în susținerea afirmațiilor sale din acțiune și a încălcat prevederile procedurale privind rolul activ al judecătorului, întrucât nu a stabilit lipsurile ce trebuiau complinite pentru respectarea cerințelor referitoare la cererea de chemare în judecată.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, examinând sentința civilă nr. 1775 din 26 noiembrie 2001 și înscrisurile depuse la dosar, a apreciat că apelul este fondat și pe cale de consecință, l-a admis prin decizia civilă nr. 435 din 05 noiembrie 2002, a anulat sentința civilă atacată și a fixat termen pentru evocarea fondului. Ulterior, prin decizia nr. 75 A din 11 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul B.E. împotriva pârâților G.H., L.V., P.O. și G.L.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în esență că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 1169 C. civ., nefăcînd nici o dovadă în sensul afirmațiilor sale și că din probele administrate de reclamant nu rezultă că ar exista vreo faptă culpabilă în sarcina pârâților sau vreo legătură de cauzalitate între susținerile reclamantului referitoare la faptele pârâților și diagnosticul pentru care acesta a fost internat și, ulterior, pensionat, astfel nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ. Reclamantul B.E. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 75 A din 11 februarie 2003 criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în dezvoltarea motivelor de recurs arătând că instanța de apel nu a făcut o analiză a probelor administrate, considerate de recurent suficiente, reținând greșit că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâților.

Recursul este nefondat. În cadrul procesului civil reclamantul are un rol activ principal pentru că lui îi revine sarcina probei. Art. 1169 C. civ. este fără echivoc: „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”. Art. 1170 C. civ. arată categoria de probe la îndemâna părților. Instanța de apel a făcut analiza actelor depuse la dosar și a constatat în mod corect că reclamantul nu și-a dovedit prin probe afirmațiile făcute. Este de reținut că reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor sale în condițiile cerute de art. 1169 C. civ., în sensul că pârâții ar fi săvârșit fapte care să îndeplinească condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă decât că reclamantul a fost internat în mai multe rânduri, în unități spitalicești, pentru tratarea afecțiunilor psihice de care suferă, neexistînd vreo conexiune între această stare de fapt, actele de la dosar și afirmațiile făcute în acțiune. De asemenea, nu au suport probator în actele depuse la dosarul cauzei nici afirmațiile reclamantului că ar fi fost lipsit de libertate, perioadă în care ar fi fost maltratat și mutilat. Prin urmare, reclamantul nu și-a dovedit acțiunea, din probe nerezultând că pârâții au săvârșit fapte de natură delictuală și care ar fi provocat reclamantului prejudicii materiale sau daune morale. Așa fiind, se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei nr. 75/A din 11 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.