ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2605/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24

septembrie 2001, sub nr. 6633/2001, pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, reclamantul B.E. a chemat în judecată pe pârâții G.H., L.V., P.O. și

G.L. și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

acestora la plata sumelor de 250.000 USD cu titlu de daune morale și

500.000.000 lei cu tilu de daune materiale, precum și la recunoașterea vechimii

în muncă la pensionare.

În motivarea cererii de chemare în judecată

reclamantul a arătat că pârâții, în exercitarea atribuțiilor profesionale, l-au

privat de libertate, l-au maltratat, mutilat și bătut, ca urmare

îmbolnăvindu-se și fiind pensionat anticipat, din anul 1991, de la vârsta de 40

ani.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin

sentința nr. 1775 din 26 noiembrie 2001 a declarat nulă cererea reclamantului B.E.,

reținând că acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a-și preciza

acțiunea în fapt și în drept și de a indica persoanele cu care înțelege să se

judece, precum și domiciliul acestora.

Împotriva sentinței civile a declarat apel

reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prima

instanță s-a pronunțat fără a-i permite să depună probe în susținerea afirmațiilor

sale din acțiune și a încălcat prevederile procedurale privind rolul activ al

judecătorului, întrucât nu a stabilit lipsurile ce trebuiau complinite pentru

respectarea cerințelor referitoare la cererea de chemare în judecată.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

examinând sentința civilă nr. 1775 din 26 noiembrie 2001 și înscrisurile depuse

la dosar, a apreciat că apelul este fondat și pe cale de consecință, l-a admis

prin decizia civilă nr. 435 din 05 noiembrie 2002, a anulat sentința civilă

atacată și a fixat termen pentru evocarea fondului.

Ulterior, prin decizia nr. 75 A din 11 februarie

2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondată

cererea formulată de reclamantul B.E. împotriva pârâților G.H., L.V., P.O. și G.L.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut

în esență că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 1169 C. civ.,

nefăcînd nici o dovadă în sensul afirmațiilor sale și că din probele

administrate de reclamant nu rezultă că ar exista vreo faptă culpabilă în

sarcina pârâților sau vreo legătură de cauzalitate între susținerile

reclamantului referitoare la faptele pârâților și diagnosticul pentru care

acesta a fost internat și, ulterior, pensionat, astfel nefiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 998 C. civ.

Reclamantul B.E. a declarat recurs împotriva

deciziei civile nr. 75 A din 11 februarie 2003 criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, în dezvoltarea motivelor de recurs arătând că instanța de apel

nu a făcut o analiză a probelor administrate, considerate de recurent

suficiente, reținând greșit că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale

pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâților.

Recursul este nefondat.

În cadrul procesului civil reclamantul are un

rol activ principal pentru că lui îi revine sarcina probei. Art. 1169 C. civ.

este fără echivoc: „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o

dovedească”. Art. 1170 C. civ. arată categoria de probe la îndemâna părților.

Instanța de apel a făcut analiza actelor depuse

la dosar și a constatat în mod corect că reclamantul nu și-a dovedit prin probe

afirmațiile făcute.

Este de reținut că reclamantul nu a făcut dovada

pretențiilor sale în condițiile cerute de art. 1169 C. civ., în sensul că

pârâții ar fi săvârșit fapte care să îndeplinească condițiile răspunderii

delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă

decât că reclamantul a fost internat în mai multe rânduri, în unități

spitalicești, pentru tratarea afecțiunilor psihice de care suferă, neexistînd

vreo conexiune între această stare de fapt, actele de la dosar și afirmațiile

făcute în acțiune. De asemenea, nu au suport probator în actele depuse la

dosarul cauzei nici afirmațiile reclamantului că ar fi fost lipsit de

libertate, perioadă în care ar fi fost maltratat și mutilat.

Prin urmare, reclamantul nu și-a dovedit

acțiunea, din probe nerezultând că pârâții au săvârșit fapte de natură

delictuală și care ar fi provocat reclamantului prejudicii materiale sau daune

morale.

Așa fiind, se constată că recursul este nefondat

și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei nr. 75/A din 11 februarie 2003

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 martie 2004.