ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5596/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: V.I.A.P. a chemat în judecată SC B.G. SA devenită SC A.G. SA și SC M. SA, solicitând declararea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare de active înscris în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei sectorului III București sub nr. 737, 738, 740 din 14 ianuarie 1998 intervenit între pârâte cu privire la terenul situat în București în limita suprafeței de 6648 mp ce urma a fi individualizată ulterior, pentru fraudă la încheierea actului juridic menționat, întrucât ambele părți contractante și în special cumpărătorul, au avut reprezentarea faptului că pentru o suprafață de 7056 mp situată în București individualizată prin schiță, reclamantul notificase Consiliul General al Municipiului București conform Legii nr. 10/2001 și a cerut restituirea ei în natură, aspect comunicat și pârâtei SC B.G.

SA prin notificarea nr. 2396 din 17 iunie 1998. Judecătoria sectorului III București, prin sentința civilă nr. 1646 din 6 martie 2003 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, reținând că litigiul are un caracter comercial și o valoare de până la 10 miliarde lei, astfel că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competent a-l judeca în prim grad de jurisdicție era tribunalul. Tribunalul București, secția a VI – a comercială, prin încheierea din 21 ianuarie 2004 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea sa conducerii tribunalului în vederea repartizării unei secții civile pentru competentă soluționare, motivat de faptul că litigiul era de natură civilă.

Prin sentința civilă nr. 228 din 8 martie 2004 Tribunalul București, secția a III – a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului III București și constatând existența unui conflict negativ de competență a trimis dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului. În motivarea soluției, secția civilă a tribunalului a calificat acțiunea ca având un caracter nepatrimonial și pe cale de consecință în competența de judecată în fond a judecătoriei. Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin sentința civilă nr. 17 din 6 mai 2004 a stabilit competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului III București, considerând incidente dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. În contra acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC A.G. SA invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că a fost pronunțată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit căruia procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei intră în competența de judecată în primă instanță a tribunalului. Or, în speță, cererea pentru constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare este o acțiune în realizarea dreptului și prin urmare are un caracter patrimonial, iar contractul în discuție vizează un imobil în valoare de 55 miliarde lei, care chiar dacă se referă numai la construcție și nu și la teren, valoarea acestuia din urmă trebuia verificată de către instanță, mai ales că suprafața de teren contestată era de 6648 mp situată în București, și prin urmare valoarea lui depășea 1 miliard de lei, astfel că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. competența de soluționare revenea tribunalului. Recursul nu este fondat. Din dosar a rezultat că reclamantul V.I.A.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC B.G. SA devenită SC A.G. SA și SC M. SA declararea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte cu privire la terenul situat în București, în limita suprafeței de 6648 mp. Așadar, prin acțiune reclamantul nu a indicat valoarea terenului și nici nu a cerut repunerea părților în situația anterioară. Or, trebuie precizat că valoarea obiectului litigiului se stabilește de către reclamant, el fiind acela care își evaluează pretențiile deduse judecății. Din această perspectivă, rezultă că reclamantul a apreciat că cererea sa de chemare în judecată nu era evaluabilă în bani, punct de vedere însușit și de instanța de fond, respectiv Judecătoria sectorului III București sesizată la 14 august 2002 de către reclamant.

Că este așa, o atestă și încheierea din 24 octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului III București care i-a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru în cuantum de 90.000 lei (dos nr. 9705/2002) conform art. 3 lit. a 1 ) din Legea nr. 146/1997 taxă aferentă cererilor în anularea sau declararea nulității unui act juridic atunci când nu se solicită și repararea pagubelor suferite. Aceeași poziție a avut-o reclamantul și în fața Tribunalului București, secția a III – a civilă, față de excepția de necompetență materială ridicată din oficiu de instanță (dos. nr. 195/2004).

Astfel fiind și întrucât momentul la care se apreciază valoarea litigiului este momentul introducerii cererii de chemare în judecată și având în vedere că și ulterior reclamantul nu a indicat o anumită valoare a pretențiilor sale, corect instanța sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență a stabilit în favoarea judecătoriei competența de soluționare a litigiului conform art. 1 lit. a) C. proc. civ. Față de cele ce preced recursul pârâtei SC A.G. SA București urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.G. SA București împotriva sentinței nr. 17 din 6 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2004.