ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5596/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

V.I.A.P. a chemat în judecată SC

B.G. SA devenită SC A.G. SA și SC M. SA, solicitând declararea nulității

parțiale a contractului de vânzare-cumpărare de active înscris în registrul de

transcripțiuni al Judecătoriei sectorului III București sub nr. 737, 738, 740

din 14 ianuarie 1998 intervenit între pârâte cu privire la terenul situat în

București în limita suprafeței de 6648 mp ce urma a fi individualizată

ulterior, pentru fraudă la încheierea actului juridic menționat, întrucât

ambele părți contractante și în special cumpărătorul, au avut reprezentarea

faptului că pentru o suprafață de 7056 mp situată în București individualizată

prin schiță, reclamantul notificase Consiliul General al Municipiului București

conform Legii nr. 10/2001 și a cerut restituirea ei în natură, aspect comunicat

și pârâtei SC B.G. SA prin notificarea nr. 2396 din 17 iunie 1998.

Judecătoria sectorului III

București, prin sentința civilă nr. 1646 din 6 martie 2003 a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

comercială, reținând că litigiul are un caracter comercial și o valoare de până

la 10 miliarde lei, astfel că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

competent a-l judeca în prim grad de jurisdicție era tribunalul.

Tribunalul București, secția a VI –

a comercială, prin încheierea din 21 ianuarie 2004 a dispus scoaterea cauzei de

pe rol și trimiterea sa conducerii tribunalului în vederea repartizării unei

secții civile pentru competentă soluționare, motivat de faptul că litigiul era

de natură civilă.

Prin sentința civilă nr. 228 din 8

martie 2004 Tribunalul București, secția a III – a civilă, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului III

București și constatând existența unui conflict negativ de competență a trimis

dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului.

În motivarea soluției, secția civilă

a tribunalului a calificat acțiunea ca având un caracter nepatrimonial și pe

cale de consecință în competența de judecată în fond a judecătoriei.

Curtea de Apel București, secția a

III – a civilă, prin sentința civilă nr. 17 din 6 mai 2004 a stabilit

competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului III

București, considerând incidente dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

În contra acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta SC A.G. SA invocând motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că a fost pronunțată cu

încălcarea art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit căruia procesele și

cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei

intră în competența de judecată în primă instanță a tribunalului.

Or, în speță, cererea pentru

constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare este o acțiune în

realizarea dreptului și prin urmare are un caracter patrimonial, iar contractul

în discuție vizează un imobil în valoare de 55 miliarde lei, care chiar dacă se

referă numai la construcție și nu și la teren, valoarea acestuia din urmă

trebuia verificată de către instanță, mai ales că suprafața de teren contestată

era de 6648 mp situată în București, și prin urmare valoarea lui depășea 1

miliard de lei, astfel că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

competența de soluționare revenea tribunalului.

Recursul nu este fondat.

Din dosar a rezultat că reclamantul

V.I.A.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC B.G. SA devenită SC A.G.

SA și SC M. SA declararea nulității parțiale a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între pârâte cu privire la terenul situat în

București, în limita suprafeței de 6648 mp.

Așadar, prin acțiune reclamantul nu

a indicat valoarea terenului și nici nu a cerut repunerea părților în situația

anterioară.

Or, trebuie precizat că valoarea

obiectului litigiului se stabilește de către reclamant, el fiind acela care își

evaluează pretențiile deduse judecății.

Din această perspectivă, rezultă că

reclamantul a apreciat că cererea sa de chemare în judecată nu era evaluabilă

în bani, punct de vedere însușit și de instanța de fond, respectiv Judecătoria

sectorului III București sesizată la 14 august 2002 de către reclamant.

Că este așa, o atestă și încheierea

din 24 octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului III București care i-a pus în

vedere reclamantului să achite taxa de timbru în cuantum de 90.000 lei (dos nr.

9705/2002) conform art. 3 lit. a

1

) din Legea nr. 146/1997 taxă

aferentă cererilor în anularea sau declararea nulității unui act juridic atunci

când nu se solicită și repararea pagubelor suferite.

Aceeași poziție a avut-o reclamantul

și în fața Tribunalului București, secția a III – a civilă, față de excepția de

necompetență materială ridicată din oficiu de instanță (dos. nr. 195/2004).

Astfel fiind și întrucât momentul la

care se apreciază valoarea litigiului este momentul introducerii cererii de

chemare în judecată și având în vedere că și ulterior reclamantul nu a indicat

o anumită valoare a pretențiilor sale, corect instanța sesizată cu soluționarea

conflictului negativ de competență a stabilit în favoarea judecătoriei

competența de soluționare a litigiului conform art. 1 lit. a) C. proc. civ.

Față de cele ce preced recursul

pârâtei SC A.G. SA București urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC A.G. SA București împotriva sentinței nr. 17 din 6 mai 2004 a Curții

de Apel București, secția a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2004.