- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 14 septembrie 2004
Decizia nr. 6900/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență împotriva sentinței nr. 368/2004 a Tribunalului Bacău
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 21 aprilie 2004, reclamantul B.V. a solicitat modificarea deciziei de pensionare nr. 97240 din 11 martie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău, în conformitate cu sentința civilă nr. 115/2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, sentință prin care i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Prin sentința nr. 368/2004 a Tribunalului Bacău, secția civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Bacău, reținându-se că petentul solicită acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Prin sentința civilă nr. 273/2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, s-a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Bacău, deoarece s-a reținut că se solicită modificarea deciziei de pensionare. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, stabilește că aparține Tribunalului Bacău, competența materială de soluționare a cauzei. Obiectul cererii îl formează modificarea deciziei de pensionare, conform drepturilor stabilite prin sentința civilă nr. 115/2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, astfel că în baza art. 87 din Legea nr. 19/2000, competența de soluționare a pricinii, revine tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe B.V. și Casa Județeană de Pensii Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.