ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 177/2003

D E C

I Z I A  NR.177                                                                                                                             DOSAR

NR.4122/2002

S-a luat

în examinare plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

formulată de petiționarul P.O.O. împotriva sentinței penale nr.23/P din 13

septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

S-a prezentat petiționarul care a solicitat admiterea cererii și

casarea hotărârii atacate invocând compunerea nelegală a completului de judecată

al Curții de Apel Constanța, punându-se concluzii pentru trimiterea dosarului

penal nr.480/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru

completarea cercetărilor  penale sub aspectul infracțiunilor de fals

intelectual.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului

petentului, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală.

C U R T E A

Asupra recursului  de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr.23 din 13 septembrie 2002, Curtea de

Apel Constanța a respins ca nefondată plângerea petentului P.O.O., formulată

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr.480/P/2000 privind

făptuitorul D.N.

În baza art.191 Cod procedură penală, petentul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut,

în fapt, următoarele:

Prin sentința penală nr.2518 din 16 noiembrie 1999, Judecătoria

Slobozia a dispus încetarea  procesului penal  pornit de  D.N.A. împotriva

inculpaților P.O.O.  și I.L.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și

calomnie prevăzute de art.205 și 206 Cod penal, în temeiul dispozițiilor art.11

pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.h Cod procedură penală și art.284

1

Cod procedură penală.

În motivarea soluției s-a arătat că partea vătămată a lipsit la

două termene consecutive din datele de 17 februarie 1999 și 17 martie 1999,

ceea ce echivalează cu retragerea plângerii prealabile.

Tribunalul Ialomița, prin decizia penală nr.3 R din 17 ianuarie

2000, a admis recursul declarat de partea vătămată D.N.A., a casat sentința

instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Slobozia.

S-a reținut că recurentul a făcut dovada că în perioada 17 – 19

februarie 1999 s-a aflat în delegație la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, prin urmare absența sa la termenul din 17 februarie 1999 nu a fost

nejustificată.

Petentul a considerat că ordinul de deplasare prezentat de

partea vătămată D.N. este fals și, la data de 2 iunie 2000 a formulat plângere

penală împotriva acestuia, solicitând efectuarea de cercetări penale sub

aspectul infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prevăzute de art.289

și 291 Cod penal.

Cercetările penale împotriva fostului prim procuror  al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța,  D.N. au fost efectuate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța care, prin arezoluția

nr.480/P/2000 din 15 august 2000 a dispus neînceperea urmăririi penale față de

acesta pentru infracțiunile prevăzute de art.289 și 291 Cod penal.

La data de 23

ianuarie 2001, petentul P.O.O. a formulat plângere împotriva rezoluției

nr.480/P/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, susținând că

cercetările penale efectuate sunt netemeinice, superficiale și părtinitoare.

Curtea de Apel

Constanța a verificat probele administrate de procuror și a constatat

realitatea ordinului de deplasare din perioada 17 – 19 februarie 2002, motiv

pentru care a respins ca nefondată plângerea petentului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal

petentul care a solicitat admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate,

invocând componența nelegală a completului de judecată al Curții de Apel

Constanța din care a făcut parte judecătorul I.V. care era incompatibil.

Pe fond, petentul a solicitat trimiterea dosarului penal

nr.480/P/2000 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru

completarea cercetărilor penale sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual

și uz de fals.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.385

9

pct.3 și 17

1

Cod procedură penală.

Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Completul de judecată a fost legal constituit, neexistând

vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art.46 și 48 din Codul

de procedură penală.

Judecătorul I.V. a făcut într-adevăr parte din completul de

judecată care a pronunțat decizia penală nr.112 din 1 martie 2001 în dosarul

nr.357/2001 al Tribunalului Constanța prin care s-a admis recursul petentului P.O.O.

împotriva sentinței penale nr.2035/15 noiembrie 2000 a Judecătoriei Constanța

și s-a dispus înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța spre competentă soluționare a plângerii formulate de susnumit

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală conform dispozițiilor art.275

și următoarele Cod procedură penală.

În cauză nu sunt întrunite cerințele art.47 Cod procedură penală

întrucât, pe de o parte, prin  sentința  arătată  mai  sus  nu

s-a

rezolvat fondul cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul nu a mai participat

la judecarea aceleiași cauze într-o instanță superioară.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată

că nici acesta nu este fondat.

Soluția dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța  și  dosarul  penal  nr.480/P/2000    este   legală  și temeinică, bazată

pe un probatoriu concludent și din care rezultă că în perioada 17 – 19

februarie 1999, D.N. s-a aflat în delegație la Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție.

Pentru

aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat

de petiționarul P.O.O. și să dispună obligarea recurentului la plata

cheltuielilor judiciare.

Văzând

dispozițiile art.385

15

pct.1 lit.b și art.192 alin.2 Cod procedură

penală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de petiționarul P.O.O. împotriva

sentinței penale nr.23/P din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, ca

nefondat.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care

suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 15 ianuarie 2003.