ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1719/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 247 din 13

noiembrie 2002, Tribunalul Suceava, secția penală, a condamnat pe inculpații:

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99

alin. (3) C. pen.

Inculpații au fost obligați să

plătească, în solidar, între ei precum și cu părțile responsabile civilmente,

despăgubiri părții civile Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava și părții

civile C.C.R.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în seara zilei de 17 februarie 2002, inculpatul R.R.G. s-a

deplasat în comuna Vicovu de Jos, la prietena sa. Acolo s-a întâlnit cu

inculpatul U.G.R., fratele prietenei sale, împreună cu care au consumat băuturi

alcoolice.

În jurul orelor 19,30, s-au hotărât

să meargă în comuna Bâlca pentru a aduce o fată la discotecă. Înainte de a

pleca, cei doi inculpați s-au înarmat cu câte o bâtă de basse-bal. Negăsind-o

pe persoana căutată, cei doi s-au întors în centrul comunei Bâlca.

Aflați în deplasare pe D.J. 178 C,

în jurul orelor 21,00, inculpații au fost depășiți de un grup format din 3

tineri din comuna Bâlca.

Observând că tinerii s-au oprit la

circa 300 m distanță și apoi s-au întors din drum, inculpații s-au ascuns după niște

copaci de pe marginea drumului.

Când cei tineri au ajuns în dreptul

inculpaților, aceștia au ieșit în drum și au început să-i lovească cu bâtele.

Inculpatul R.R.G. l-a lovit mai întâi pe martorul B.C.P., iar inculpatul U.G.R.

pe martorul C.G.N. Apoi, ambii inculpați au lovit-o pe partea vătămată C.C.R.,

până ce aceasta a căzut la marginea drumului. În acest timp, partea vătămată

își apăra capul cu mâinile și striga după ajutor. Cei doi martori au rupt,

fiecare, câte un leaț din gardul din partea dreaptă a șoselei și au sărit în

ajutorul părții vătămate, moment în care inculpații au încetat agresiunea și au

fugit pe o uliță spre lunca râului Suceava. Inculpatul U.G.R. a abandonat

bucata de bâtă cu care o lovise pe partea vătămată, iar inculpatul R.R.G. a

aruncat bâta în lunca râului Suceava.

Partea vătămată C.C.R. a fost

examinată în cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava la 22 februarie 2002

și internată la Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava, secția chirurgie,

în aceeași zi, fiind supusă unei intervenții neurochirurgicale necesare pentru

salvarea vieții. Din adresa Serviciului de Medicină Legală Suceava, rezultă că

partea vătămată a prezentat mai multe leziuni cranio-faciale și o fractură

parietală dreapta cu înfundare și hematom confuz cerebral sub focarul de

fractură.

Intervenția neurochirurgicală din 23

februarie 2002, a obiectivat o contuzie hemoragică cortico-subcorticală

parietală dreapta și fractură intruzivă parietală dreapta pentru care s-a

practicat echilectomie parietală dreaptă cu evacuarea hematomului cerebral.

Leziunile au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale.

S-a concluzionat că fiind atins un

organ de importanță vitală, intervenția neurochirurgicală a fost necesară

pentru salvarea vieții victimei.

La individualizarea pedepselor,

instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei,

împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmarea produsă precum și persoana

inculpaților care au avut o atitudine procesuală incorectă, elemente în raport

de care s-a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoare este de natură a

asigura reeducarea inculpaților, neavând justificare reținerea circumstanțelor

atenuante.

Împotriva hotărârii primei instanțe

inculpații au declarat apel, solicitând reducerea pedepselor prin reținerea în

favoarea lor a circumstanțelor atenuante.

Curtea de Apel Suceava, secția

penală, prin decizia penală nr. 415 din 9 decembrie 2002, a respins apelurile,

ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut corect situația de fapt

și vinovăția inculpaților, încadrând corespunzător în textul legal faptele

comise. În ce privește individualizarea pedepselor, s-a constatat că în cauză

au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul R.R.G. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. La

termenul de judecată, prin apărătorul desemnat din oficiu și personal,

inculpatul a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei, apreciată ca

fiind mult prea aspră.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate se constată următoarele:

Modalitatea de pregătire și

săvârșire a infracțiunii de către cei doi inculpați dovedește un potențial

infracțional ridicat.

Examinând susținerile inculpaților

în apărare, instanța de fond a constatat că, în cauză nu se constată nici una

din împrejurările care, potrivit art. 73 C. pen., constituie circumstanțe

atenuante legale.

Totodată, în mod judicios, aceeași

instanță a apreciat că atitudinea procesuală nesinceră a acestora exclude

posibilitatea reținerii circumstanțelor atenuante judiciare.

Făcând aplicarea art. 109 și

respectiv art. 21 alin. (2) C. pen., cu referire la limitele de pedeapsă

prevăzute de norma incriminatoare, prima instanță a aplicat inculpaților câte o

pedeapsă de 4 ani închisoare.

Pentru a aplica aceste pedepse,

prima instanță a ținut cont de toate criteriile de individualizate reglementate

de art. 72 C. pen., apreciind că prin cuantum și modalitate de executare stabilite

acestea sunt de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei

prevăzute de art. 52 C. pen.

Or, reducerea pedepsei aplicate

inculpatului-recurent apare ca posibilă exclusiv prin reținerea circumstanțelor

atenuante.

Însă, din examinarea cauzei nu

rezultă motive care să justifice reducerea pedepsei, în mod corect reținându-se

de ambele instanțe că stabilirea unor pedepse sub minimul special prevăzut în

acest caz, rezultat din aplicarea regimului sancționator al minorilor și din

aplicarea regulilor de sancționare specifice tentativei, nu ar satisface

cerințele unei juste individualizări.

Prin urmare, atât hotărârea primei

instanțe cât și cea a instanței de apel, nu sunt supuse cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., vizat prin recursul

declarat de către acest inculpat.

Totodată, examinând cauza și în

raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nici

motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se

constată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, din pedeapsa aplicată

inculpatului, se va deduce durata arestării preventive, iar în temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat, potrivit

dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 415 din 9 decembrie 2002 a

Curții de Apel Suceava, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 28 februarie 2002, la 3

aprilie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

aprilie 2003.