ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1666/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1666/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 333 din 22 septembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului C.G., formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, a anulat hotărârea nr. 4272 din 1 iunie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i acorde reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada cuprinsă între 10 ianuarie 1953 – 10 ianuarie 1956, cu acordarea drepturilor conferite de această lege, începând cu 20 august 2002. Pentru a pronunța această soluție, instanța, a reținut, în esență că, reclamantul a dovedit cu înscrisurile emise de Ministerul Forțelor Armate al Republicii Populare Române, prin Comisariatul militar a raionului Luduș, cât și cu livretul militar seria C.j nr. 018573, că după îndeplinirea vârste de încorporare a satisfăcut stagiul militar la U.M.
03220 construcții, pe perioada cuprinsă între 10 ianuarie 1953 - 10 ianuarie 1956 și că la lăsarea la vatră a avut categoria a II-a soldat. Împotriva sentinței astfel pronunțată, a declarat în termen legal recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar la o unitate militară, și nu la detașamente de muncă, iar perioada efectuată în unitățile militare nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002, întrucât unitățile militare făceau și fac parte din Ministerul Forțelor Armate și nicidecum din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Recursul se va admite, în sensul celor ce urmează și în temeiul următoarele considerente.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 309/2002 s-au acordat drepturile compensatorii prevăzute de acest act normativ, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Din analiza dosarului, rezultă că prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, având în vedere exclusiv livretul militar depus ca dovadă de către reclamant. Or, din această unică dovadă nu reies decât perioadele, unitatea militară, precum și felul muncii efectuate, fără a se proba în vreun mod apartenența respectivelor detașamente, la Direcția Generală a Serviciului Muncii, pentru a se putea verifica incidența dispozițiilor Legii nr. 309/2002.
Pe de altă parte, potrivit art. 6 din Norma metodologică pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, dovada încadrării în prevederile art. 1 din lege se face cu una dintre următoarele acte: livret militar în original și copie; adeverință eliberată de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești, în original și în copie. Întrucât din livretul militar nu rezultă cu certitudine că intimatul-reclamant a lucrat doi ani la un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 309/2002, se impune ca această probă să fie completată în sensul art. 6 din norme.
Ținând cont că practic instanța și-a fundamentat soluția pe un probatoriu neconcludent și incomplet, cenzurând legalitatea actului administrativ contestat, fără a clarifica situația de fapt dedusă judecății și existența certă a pretinsului drept recunoscut de lege, vătămat, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și în baza art. 312 alin. (1) teza I și art. 313 C. proc. civ., va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, urmează a se suplimenta probatoriul, prin orice mijloc de dovadă admis de lege (eventual prin efectuarea unor verificări la U.M. 02405 Pitești sau la Arhivele Naționale), în vederea stabilirii dacă în perioada 10 ianuarie 1953 - 10 ianuarie 1956, intimatul-reclamant și-a efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă organizat în acest scop, conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș, împotriva sentinței civile nr. 333 din 22 septembrie 2003 a Curții de Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, Casează sentința atacată și trimite cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.