MENTESE ET SEPT REQUETES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.03.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

MENTESE ET SEPT REQUETES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 PRIVIND RECEVABILITATEA A 8 cereri prezentate împotriva Turciei 22089/02, 22114/02, 22126/02, 22176/02, 22177/02, 22178/02, 22179/02 și 22180/02 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 30 martie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan mes Gyulumyan, Jaeger, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la 1 și 10 mai 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și d De fapt, recurentele, ale căror nume figurează în anexă, sunt cetățeni turci. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Vefa, avocat la Diyarbakr. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Versiunea faptelor reclamanților Solicitanți introduse de locuitorii satului Dibek: 22089/02, 22126/02 și 22114/02 ÎN momentul faptelor, reclamanții locuiau în satul Dibek, în districtul Lice (Diyarbakr). În aprilie 1994, casele lor au fost incendiate în timpul unei operațiuni a forțelor de ordine, după care au fost obligați să părăsească satul lor. La 18 februarie 2002, reclamanții au depus o plângere în fața procurorului Republicii Lice împotriva forțelor de ordine responsabile pentru distrugerea bunurilor lor și s-au plâns că au fost privați de exercitarea dreptului lor de proprietate și au solicitat repararea prejudiciului suferit. În aceeași zi, ei au prezentat o cerere în fața ministrului de la Õ , indicând că bunurile lor fuseseră distruse în timpul operațiunilor forțelor de ordine și că au fost obligați să își părăsească satul. În această privință, ei prezentau faptul că membrii forțelor de ordine responsabile pentru aceste lucruri nu fuseseră identificați și duși în fața justiției. Ei se plângeau, de asemenea, că nu aveau acces la bunurile lor și cereau despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Într-o scrisoare din 4 aprilie 2002 adresată reprezentantului reclamanților, Ministerul de la .. indiqua că nici o operațiune nu a fost condusă de forțele de ordine din satul reclamanților în primăvara anului 1994, că afirmațiile lor cu privire la distrugerea proprietăților lor nu au fost stabilite și că nu a fost necesar să se acorde o despăgubire în acest sens. În mai 1994, casele lor au fost incendiate în timpul unei operațiuni a forțelor de ordine, după care au fost forțați să părăsească satul lor. Într-o scrisoare din 28 februarie 1996 adresată prefecturii Diyarbakýr, locuitorii Karaç, printre care și reclamanții, au indicat că toate locuințele din zona lor fuseseră distruse și incendiate și că au fost forțați să se retragă. Ei au solicitat să fie admiși în beneficiul ajutorului pentru locuințe acordat de prefectura regiunii aflate în stare de urgență. În scrisorile din 22 februarie 2000 către subprefectul din Lice, prefectul din Diyarbakr și ministrul de la Õ, reclamanții și-au exprimat nesiguranța și mizeria de la evacuarea din satul lor. Ei au solicitat permisiunea de a se întoarce și, în caz contrar, de a se muta în Diyarbakr. În martie 2002, reclamanții au depus o plângere în fața procurorului Republicii Lice împotriva forțelor de ordine responsabile pentru distrugerea bunurilor lor și s-au plâns că au fost privați de exercitarea dreptului lor de proprietate. În aceeași zi, ei au depus o cerere de despăgubire la ministrul de interne din cauza distrugerii proprietăților lor de către forțele de ordine. Versiunea faptelor guvernului La momentul faptei, persoanele respective locuiau mai mult în satele în cauză, în măsura în care părăsiseră satul lor din cauza activităților teroriste intense care au avut loc în regiune și a amenințărilor aduse de PKK (Parțiul Muncitorilor din Kurdistan), o organizație teroristă împotriva sătenilor. Unele persoane nu au locuit niciodată în satele menționate. Forțele de securitate nu i-au obligat pe solicitanți sau pe ceilalți locuitori să părăsească satul lor. Nimic nu se întâmplă în prezent la întoarcerea sătenilor acasă. Oameni care și-au părăsit satul din cauza terorismului au început deja să se întoarcă acolo și să-și reia activitățile. La 14 iulie 2004, Marele Parlament Național a adoptat Legea privind despăgubirea prejudiciilor cauzate de actele de terorism sau de măsurile de combatere a terorismului, care a intrat în vigoare la 27 iulie 2004. Această lege oferă o cale de atac suficientă pentru a corecta obiecțiile întemeiate pe convenția persoanelor cărora li s-a refuzat accesul la bunurile lor în satul lor. În acest scop, în 76 de departamente au fost create comisii de evaluare și de soluționare a daunelor. Persoanele care au suferit prejudicii din cauza terorismului sau a măsurilor luate de autorități pentru combaterea terorismului pot depune o cerere de despăgubire la comisia competentă. În plus, 800 de persoane ale căror cereri sunt pendinte în fața Curții au sesizat și comisiile de despăgubire. Mulți săteni au primit deja despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea Do 1 Împreună cu art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au acces la bunurile lor și că nu au acces la ele. Ei susțin că evacuarea lor forțată din satul lor și că nu se mai întorc la art. 8 din Convenție, coroborată cu art. 13. Invocând art. 6 din Convenție, coroborat cu art. 13, reclamanții se plâng de negare a unei căi de atac efective, judiciare sau de altă natură, care le-ar fi permis să conteste distrugerea bunurilor lor de către forțele de ordine. Reclamanții susțin că excluderea lor forțată și refuzul autorităților de a-i lăsa să se întoarcă în satul lor și pe terenurile lor au încălcat articolele 8 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, care dispun în pasajele lor relevante art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie [și] a domiciliului său (...) O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernanța afirmă că instanțele nu au epuizat căile de atac interne în măsura în care nu au recurs la noua acțiune introdusă prin legea din 27 iulie 2004. În această privință, el susține că mecanismul instituit ca urmare a hotărârii din cauza Do Iunie 2004 este de natură să corecteze obiecțiile reclamanților și prezintă perspective rezonabile de succes. Reclamanții contestă argumentele guvernului. În opinia acestora, noua acțiune creată de legea de soluționare a litigiilor nu poate fi considerată efectivă. Curtea observă că, în conformitate cu Legea privind despăgubirile din 27 iulie 2004, este posibil pentru persoanele precum reclamanții ale căror cereri sunt pendinte în fața Curții să sesizeze până la 3 ianuarie 2007 comisiile de despăgubire pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-au suferit din cauza excluderii lor forțate, a distrugerii bunurilor lor și a accesului la acestea. Curtea a examinat deja această acțiune și a ajuns la concluzia că a fost efectiv pentru a prezenta obiecțiile întemeiate pe deplasarea forțată, distrugerea bunurilor și refuzul autorităților de a permite accesul acestora în satele din sud-estul Turciei. În special, aceasta a considerat că noua acțiune era accesibilă și oferea șanse rezonabile de succes (a se vedea mai sus, punctul 87). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții se plâng de negare a unei căi de atac efective, judiciare sau de altă natură, care le-ar fi permis să conteste distrugerea bunurilor lor de către forțele de ordine. Ei invocă articolele 6 și 13 din convenție. Curtea consideră că este oportun să se examineze acest aspect din perspectiva articolului 13 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Guvernul combate această afirmație prin faptul că există acțiuni interne efective ale căror inițiative nu le-au folosit. Curtea a constatat deja că legea privind despăgubirile le oferă reclamanților o cale de atac efectivă pe care o pot folosi pentru a se plânge de distrugerea bunurilor lor sau de faptul că le-ar fi refuzat accesul la acestea. Această concluzie este valabilă și în contextul punerii în aplicare a articolului 13 din Convenție. Prin urmare, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile Declară cererile inadmisibile. Vincent Berger Bošjan M. Z upančič Modulul Președinte Anexă Lista reclamanților Cerere n Numele reclamanților Data de introducere 22089/02 Abdulaziz Menteșe Hasan Menteșe Seyithan Menteșe Ahmet Menteșe Mehmet Menteșe Kemal Menteșe Hüsni Menteșe Hüseyin Menteșe Cemil Menteșe Sabri Menteșe 10 mai 2002 22114/02 Hilmi Y Ramazan Uslu 10 mai 2002 22177/02 Halim Olgun 10 mai 2002 22178/02 Hüseyin Karaköse Nuri Karaköse Ekrem Karaköse M. Schirin Karaköse M. Emin Karaköse Ali Karaköse Aziz Karaköse Örfi Karaköse Hatip Karaköse Mehdin Karaköse Hasan Karaköse Fehmi Hüseyin Karaköse Șaban Karaköse Selhattin Karaköse Mehmet Karaköse Ömer Karaköseithan Karaköse Kadri Karaköse Seleim Karaköse Refik Karaköse Dl Can Karaköse Seyithan Karaköse Șemdin Karaköse Ahmet Karaköse Bahri Karaköse N. Kaya Karaköse Sevket Karaköse 10 mai 2002 22179/02 Fatma Sö Ferman Kaya M. Ali Kaya 10 mai 2002