MERCAN ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

01.06.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

MERCAN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 29103/03 prezentate de Mehmet MERCAN și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 1 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, J. Hedigan, L. Caflisch, R. Türmen, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, judecători, și de domnul V. Berger, grefier de secton Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 11 august 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți turci. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Kaya, avocat la Diyarbakr. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Versiunea reclamanților La 14 mai 1994, forțele de ordine au ajuns în satul Caciadaș, districtul Lice (Diyarbakýr). Ei i-au obligat pe solicitanți să-și părăsească casele și să le incendieze. Satul a fost apoi înconjurat de sârmă ghimpată, iar reclamanții au fost obligați să se mute în Diyarbakr. La datele care nu au fost indicate, reclamanții au depus plângeri în fața procurorului Republicii Lice împotriva forțelor de ordine responsabile pentru distrugerea bunurilor lor și s-au plâns că au fost privați de exercitarea dreptului lor de proprietate și au solicitat repararea prejudiciului suferit. Ei au prezentat o cerere în fața ministrului de la Õ , indicând că bunurile lor au fost distruse de către forțele de ordine și că au fost forțați să părăsească satul lor. În acest sens, ei prezentau faptul că membrii forțelor de ordine responsabile pentru aceste Õ nu au fost identificați și aduși în fața justiției. Ei se plângeau, de asemenea, că nu aveau acces la bunurile lor și cereau despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Într-o scrisoare din 21 iunie 2002 adresată lui Muzaffer Kahraman, unul dintre reclamanți, Ministerul de la .. indiqua că nici o operațiune nu a fost condusă de forțele de ordine din satul respectiv în primăvara anului 1994, că afirmațiile lor cu privire la distrugerea proprietăților lor nu au fost stabilite și că nu a fost necesar să se acorde o despăgubire în acest sens. La o dată nespecificată, reclamanții au inițiat o acțiune în despăgubire în fața Tribunalului Administrativ din Diyarbakýr. Până în prezent, reclamanții încă nu pot avea acces la satul lor. Versiunea guvernului Procesele Registre oficiale indică faptul că satul din oraș nu a fost atacat la data indicată și că locuitorii acestui sat au fost evacuați din cauza activităților teroriste intense care au avut loc în regiune și a amenințărilor aduse de PKK, o organizație teroristă, împotriva sătenilor. Forțele de securitate nu i-au obligat pe solicitanți sau pe ceilalți locuitori să părăsească satul lor. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în hotărârea Dodhan și altele c. Turcia 8803-8811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, § 35 CEDH 2004 ...) și în Decizia Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de excluderea lor forțată din satul lor și de distrugerea bunurilor lor. Reclamanții susțin că expulzarea lor din sat și condițiile de viață rezultate au încălcat drepturile garantate prin art. 8 din convenție. Invocând art. 6 din Convenție, coroborat cu art. 13, reclamanții se plâng că au refuzat o cale de atac eficientă, judiciară sau de altă natură, care le-ar fi permis să conteste distrugerea proprietății lor de către forțele de ordine. Tot pe baza acestor articole, ei se plâng că plângerile lor au rămas fără răspuns timp de nouă ani. Griefs din art. 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr Reclamanții susțin că evacuarea lor forțată ca urmare a distrugerii satului lor și refuzul autorităților de a-i lăsa să aibă acces la bunurile lor au dus la încălcarea art. 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, care dispun în pasajele lor relevante art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie [și] a domiciliului său (...) Nu poate exista o intervenție a unei autorități publice în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, pentru securitatea publică, pentru binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul contestă afirmațiile reclamanților. Curtea constată că, în conformitate cu Legea privind despăgubirile din 27 iulie 2004, este posibil pentru reclamanții ale căror cereri sunt pendinte în fața Curții să sesizeze până la 3 ianuarie 2007 comisiile de despăgubire pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-au suferit din cauza eschivării forțate, a distrugerii bunurilor lor și a accesului la acestea. Curtea a examinat deja această acțiune și a ajuns la concluzia că a fost efectiv pentru a prezenta obiecțiile întemeiate pe deplasarea forțată, distrugerea bunurilor și refuzul autorităților de a permite accesul acestora în satele din sud-estul Turciei. În special, aceasta a considerat că noua acțiune era accesibilă și oferea șanse rezonabile de succes (a se vedea mai sus, punctul 87). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 din Convenție, coroborat cu art. 13, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care instanța administrativă a respins cererea lor de despăgubire pe baza elementelor furnizate de autoritățile administrative și că nu a luat în considerare dovezile care susțin acuzațiile lor de distrugere a bunurilor lor de către autoritățile administrative. Teroriști Având în vedere conexibilitatea acestui aspect cu cele examinate mai sus, Curtea consideră că mai mult nu este necesar să se ia în considerare separat. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară petiția inadmisibilă. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Anexă Lista reclamanților Mehmet MERCAN Mustafa tilAKIR Mehmet Mahfuz MERCAN S Gülli GÜNDOinclusivAR ȘIFA CEYLAN Hasan CAISHEK Halim MERCAN MERCAN MERCAN KEVser MERCAN Ahmet CAAKIR Zeki GÜNDO Arif CEYLAN Mehmet Sait YAȘAR Mi YAȘAR Reșat YAȘAR Hamid Hamid HARMAN Muhyettin this ÇEK Faike KAHRAMAN SAHRAMAN SAKINE KAHRAMAN Zahit KAHRAMAN Vedat KAHRAMAN MUZAffer KAHRAMAN Enver KAHRAMAN Mehmet KAHRAMAN Hasan KAHRAMAN Gaip KAHRAMAN Nazim KAHRAMAN Fikriye KAHRAMAN Yemlihan KAHRAMAN Halit SHAH Eminență ȘEH main Mehmet Hanifi KAYA Ömer KAYA Ömer KAYA