GURTURK ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

01.06.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

GURTURK ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 653110/01, 65316/01, 65346/01, 65353/01, 65356/01, 65359/01, 65384/01, 65386/01 și 65388/01 prezentate de Abidin GÜRTÜRK și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află la 1 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președintele, J. Hedigan, L. Caflisch, R. Türmen, C. Biersan; V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, judecători, și a domnului V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la 10 octombrie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de recurente ca răspuns, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți turci. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl Alpay, avocat la Elaz La 9 septembrie 1994, satul lui Cevizlidere, satul lui Ulukale, a fost atacat de teroriști. În urma acestui incident, forțele de ordine au evacuat sătucul reclamanților. La 5 februarie 1995, casele reclamanților au fost incendiate și distruse de membri ai PKK [1] La 8 februarie 1995, membrii consiliului înțelepților satului au constatat pagubele aduse bunurilor reclamanților. Ei au indicat că satul Cevizlidere a fost distrus în timpul unor confruntări care au avut loc între forțele de ordine și membrii PKK. La 4 februarie 1996, reclamanții au numit ministerul de la mail în fața Tribunalului Administrativ din Malatya (atya tribunalul administrativ) În plus, ei au afirmat că au fost privați de accesul la bunurile lor de la incidentele din 1994 în măsura în care ordinea și siguranța nu au fost restabilite în regiune. La 8 ianuarie 1997, tribunalul administrativ a fost parțial îndreptățit la cererea reclamanților și a reieșit că aceștia erau îndreptățiți să solicite o despăgubire pentru că statul nu-și respectase obligația de menținere a ordinii și a securității publice sau de protejare a proprietății individuale și că acesta era obligat să dea înapoi victimelor actelor de terorism pe baza teoriei risc social La 24 iunie 1997, experții de la tribunalul de mari instanțe din Calemisgezek au efectuat o evaluare a prejudiciilor suferite de solicitanți. Raportul de competență a fost întocmit la 7 iulie 1997. La 28 mai 1998, Consiliul de Stat a pronunțat hotărârea de primă instanță pe motiv că mai nu se stabilise că satul Cevizlidere fusese atacat de teroriști De asemenea, nu s-a stabilit că bunurile menționate în raportul din 7 iulie 1997 aparțineau reclamanților și erau situate în acel sat. La 2 iulie și 3 noiembrie 1998, comandantul poliției din Caemișgezek a informat subprefectura lui Céemiasgezek că registrele nu menționau nici un incident în casa Cevizlidrei la 5 februarie 1995. La 30 noiembrie 1998, tribunalul administrativ a respins cererea reclamanților pe motiv că afirmațiile lor privind distrugerea proprietăților lor de către teroriști La 15 iunie 1999, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. La 24 februarie 2000, el a respins cererea prin rectificarea hotărârii. La 10 mai 2000, reclamanții au informat autoritățile administrative și militare regionale cu privire la dorința lor de a se întoarce în sate pe care au fost obligați să le părăsească în urma unor acte de terorism. La 16 mai 2000, comanda jandarmeriei din Cafemisgezek a informat reclamanții că întoarcerea lor în sat nu era posibilă din cauza nesiguranței existente și că au fost întreprinse acțiuni în acest sens. Versiunea guvernului Procesele Registre oficiale indică faptul că satul din oraș nu a fost atacat la data indicată și că locuitorii acestui sat au fost evacuați din cauza activităților teroriste intense care au avut loc în regiune și a amenințărilor aduse de PKK, o organizație teroristă, împotriva sătenilor. Forțele de securitate nu i-au obligat pe solicitanți sau pe ceilalți locuitori să părăsească satul lor. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în hotărârea Dodhan și altele c. Turcia 8803-8811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, § 35 CEDH 2004 ...) și în Decizia Invocând art. 6 din convenție, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care instanța administrativă și-a respins cererea de despăgubire pe baza elementelor furnizate de autoritățile administrative și că nu a luat în considerare elementele de probă care stau la baza afirmațiilor lor de distrugere a bunurilor lor de către autoritățile administrative. Teroriști Invocând art. 5 din convenție, reclamanții se plâng de necunoașterea dreptului lor la securitate a faptului că au fost forțați să părăsească satul lor și că nu se pot întoarce acolo. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții susțin că expulzarea lor din sat și condițiile de viață rezultate au dus la încălcarea drepturilor garantate prin art. 8 din Convenție. Griefs din art. 5 și 8 din Convenție și 1 din protocol Reclamanții susțin că evacuarea lor forțată ca urmare a distrugerii satului lor și refuzul autorităților de a le permite accesul la bunurile lor în sate au dus la încălcarea art. 5 și 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, care dispun în pasajele lor relevante art. 5 Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale: (...) art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale [și] a domiciliului său (...) O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul contestă afirmațiile reclamanților. Curtea constată că, în conformitate cu Legea privind despăgubirile din 27 iulie 2004, este posibil pentru persoanele precum reclamanții ale căror cereri sunt pendinte în fața Curții să sesizeze până la 3 ianuarie 2007 comisiile de despăgubire pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-au suferit din cauza excluderii lor forțate, a distrugerii bunurilor lor și a accesului la acestea. Curtea a examinat deja această acțiune și a ajuns la concluzia că a fost efectiv pentru a prezenta obiecțiile întemeiate pe deplasarea forțată, distrugerea bunurilor și refuzul autorităților de a permite accesul acestora în satele din sud-estul Turciei. În special, aceasta a considerat că noua acțiune era accesibilă și oferea șanse rezonabile de succes (a se vedea mai sus, punctul 87). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 din convenție, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care instanța administrativă și-a respins cererea de despăgubire pe baza elementelor furnizate de autoritățile administrative și că nu a luat în considerare elementele de probă care stau la baza afirmațiilor lor de distrugere a bunurilor lor de către autoritățile administrative. Teroriști Având în vedere connexitatea acestui aspect cu cele examinate mai sus, Curtea consideră că. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile inadmisibile. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președinte Anexa reclamanților Numele reclamanților 65310/01 Abidin GÜRTÜRK Miyasser GÜRTÜRK Feyzi GÜRTÜRK Cemile GÜRTÜRK Hüsnü GÜRTÜRK Osman GÜRTÜRK ADIGÜZEL Nerman ULU: 65316/01 Besim GÜRTÜRK 65346/01 Sakine GÜRTÜRK 65353/01 Sabahattin GÜRTÜRK 65356/01 Bahattin GÜRTÜRK 65359/01 Burhan GÜRTÜRK 65384/01 Zekeriya GÜRTÜRK 65386/01 Muammer GÜRTÜRK 65388/01 Ahmet GÜRK 1.