DEMIR ET TROIS AUTRES REQUETES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.03.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

DEMIR ET TROIS AUTRES REQUETES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA A 4 cereri prezentate împotriva Turciei 16968/02, 20846/02, 20847/02 și 20848/02 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 martie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan mes Gyulumyan, Jaeger, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la 1 martie și 7 mai 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzelor, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce a intenționat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți turci. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M H.D. Deyar și B. Deyar, avocați din Diyarbakr. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Versiunea faptelor reclamanților Cerere introdusă de locuitorii satului Güçlü: În martie și mai 1994, acest sat a fost evacuat și bunurile reclamanților distruși în timpul operațiunilor forțelor de ordine, în urma cărora au fost obligați să părăsească satul lor. La 13 noiembrie 2001, locuitorii satului, printre care și un solicitant, au depus o plângere în fața procurorului Republicii Lice împotriva forțelor de ordine responsabile pentru distrugerea proprietăților lor. Ei se plângeau că au fost privați de exercitarea dreptului lor de proprietate. La 20 noiembrie 2001, procurorul Republicii s-a declarat incompetent. la 27 noiembrie 2001, locuitorii satului au prezentat o cerere în fața ministrului de la Õ , indicând faptul că bunurile lor fuseseră distruse în timpul operațiunilor forțelor de ordine și că fuseseră obligați să părăsească satul lor. Ei s-au plâns că nu au acces la bunurile lor și încălcarea dreptului lor la respectarea acestora, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Ei au solicitat repararea prejudiciilor suferite și-au exprimat dorința de a se întoarce în satul lor. Reclamanții au prezentat o notă de informare în data de 9 September 2001 emis de comanda Brigăzii Lice în atenția muhtar (aleșii satului) în cauză. Acest document indică faptul că satul reclamanților nu se numără printre cele în care a fost autorizată returnarea și că este posibil ca locuitorii săi să se întoarcă numai în ziua respectivă și cu condiția de a informa în prealabil jandarmeria competentă. Nota precizează că sătenii care nu se conformează acestei obligații pot fi conduși la jandarmerie pentru interogatoriu. Acțiunile în despăgubire introduse în fața Tribunalului Administrativ din Diyarbakr au fost declarate inadmisibile pentru neplata cheltuielilor de procedură. Solicitări introduse de locuitorii satului Ziyaret: n 20846/02, 20847/02 și 20848/02 În perioada faptelor, reclamanții locuiau în satul Ziyaret, districtul Lice (Diyarbakýr). Între 1994 și 1995, satul a fost evacuat și bunurile reclamanților distruse în timpul operațiunilor forțelor de ordine, după care au fost forțați să părăsească satul lor. La 25 decembrie 2001, locuitorii satului, printre care și unii reclamanți, au prezentat o cerere în fața ministrului lacului, indicând că bunurile lor fuseseră distruse în timpul operațiunilor forțelor de ordine și că au fost obligați să părăsească satul lor. Ei s-au plâns că nu au acces la bunurile lor și că au încălcat dreptul lor de a le respecta, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Ei au cerut repararea prejudiciilor suferite și-au exprimat dorința de a se întoarce în satul lor. La 25 decembrie 2001, aceiași oameni au depus o plângere în fața procurorului districtual al Republicii Lice împotriva forțelor de ordine responsabile de distrugerea proprietăților lor. Ei se plângeau că au fost privați de exercitarea dreptului lor de proprietate. La 17 ianuarie 2002, procurorul Republicii s-a declarat incompetent rațional Materiae și a transferat dosarul la Parchetul militar al lui Diyarbakýr. Reclamanții au prezentat o notă de informare datată 9 septembrie 2001 provenind de la comanda Brigăzii de la Lice în atenția muhtarului (aleșii satului) în cauză. Acest document indică faptul că satul reclamanților nu se numără printre cele în care s-a permis returnarea și că este posibil ca locuitorii săi să se întoarcă numai în timpul zilei și cu condiția de a informa în prealabil jandarmeria competentă. Nota precizează că sătenii care nu respectă această obligație pot fi îndrumați către jandarmeria pentru interogatoriu. Acțiunile în despăgubire introduse în fața tribunalului administrativ din Diyarbakýr au fost declarate inadmisibile pentru neplata cheltuielilor de procedură. Locuitorii acestor sate i-au evacuat din cauza activităților teroriste intense care au avut loc în regiune și a amenințărilor aduse de PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan), o organizație teroristă împotriva sătenilor. Forțele de securitate nu i-au obligat pe solicitanți sau pe ceilalți locuitori să părăsească satul lor. La 14 iulie 2004, Marea Cameră Națională a adoptat Legea privind despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de actele de terorism sau de măsurile de combatere a terorismului. Această lege a intrat în vigoare la 27 iulie 2004 și oferă o cale de atac suficientă pentru a corecta obiecțiile întemeiate pe convenție, care au fost emise de persoane cărora li s-a refuzat accesul la bunurile lor în satul lor. În acest scop, în 76 de departamente au fost create comisii de evaluare și de soluționare a daunelor. Persoanele care au suferit prejudicii din cauza terorismului sau a măsurilor luate de autorități pentru combaterea terorismului pot depune o cerere de despăgubire la comisia competentă. În plus, 800 de persoane ale căror cereri sunt pendinte în fața Curții au sesizat și comisiile de despăgubire. Mulți săteni au primit deja despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea Do 1 Împreună cu art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au acces la bunurile lor și că au acces la ele. Invocând art. 3 din Convenție, aceștia se plâng de distrugerea obiectelor lor personale în timpul incendiului locuinței lor și că nu au acces la bunurile lor. Invocând art. 6 din Convenție, coroborat cu art. 13, ei se plâng că au fost renegați de o acțiune efectivă, judiciară sau de altă natură, care le-ar fi permis să conteste distrugerea proprietăților lor și să se întoarcă în satul lor. Invocând art. 8 din Convenție, coroborat cu art. 13, ei se plâng de expulzarea lor forțată și de faptul că se întorc în satul lor. ÎN Ținutul Griefs din art. 3 și 8 din Convenție și 1 din Protocol Reclamanții susțin că expulzarea lor forțată, distrugerea bunurilor lor și refuzul autorităților de a le permite să se întoarcă în satul lor au încălcat articolele 3 și 8 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, care dispun în pasajele lor relevante art. 3 Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie [și] a domiciliului său (...) Nu poate exista o intervenție a unei autorități publice în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, pentru securitatea publică, pentru binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernanța afirmă că instanțele nu au epuizat căile de atac interne în măsura în care nu au recurs la noua acțiune introdusă prin legea din 27 iulie 2004. În această privință, el susține că mecanismul instituit ca urmare a hotărârii din cauza Do Iunie 2004 este de natură să corecteze obiecțiile reclamanților și prezintă perspective rezonabile de succes. Reclamanții contestă argumentele guvernului. În opinia acestora, noua acțiune creată de legea de soluționare a litigiilor nu poate fi considerată efectivă. Curtea observă că, în conformitate cu Legea privind despăgubirile din 27 iulie 2004, este posibil pentru persoanele precum reclamanții ale căror cereri sunt pendinte în fața Curții să sesizeze până la 3 ianuarie 2007 comisiile de despăgubire pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-au suferit din cauza excluderii lor forțate, a distrugerii bunurilor lor și a accesului la acestea. Curtea a examinat deja această acțiune și a ajuns la concluzia că a fost efectiv pentru a prezenta obiecțiile întemeiate pe deplasarea forțată, distrugerea bunurilor și refuzul autorităților de a permite accesul acestora în satele din sud-estul Turciei. În special, aceasta a considerat că noua acțiune era accesibilă și oferea șanse rezonabile de succes (a se vedea mai sus, punctul 87). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții se plâng de negare a unei căi de atac efective, judiciare sau de altă natură, care le-ar fi permis să conteste distrugerea bunurilor lor și să se întoarcă în satul lor. Ei se referă la articolele 6 și 13 din Convenție. Curtea consideră că este oportun să se examineze acest aspect din perspectiva articolului 13 din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Guvernul combate această afirmație prin faptul că există acțiuni interne efective ale căror inițiative nu le-au folosit. Curtea a constatat deja că legea privind despăgubirile le oferă reclamanților o cale de atac efectivă pe care o pot folosi pentru a se plânge de distrugerea bunurilor lor și de faptul că le-ar fi refuzat accesul la acestea. Această concluzie este valabilă și în contextul punerii în aplicare a articolului 13 din convenție. Prin urmare, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile Declară cererile inadmisibile. Vincent Berger Bošjan M. Z upančič Modulul Președinte Anexă Lista reclamanților Cerere n Numele reclamanților Data de introducere 16968/02 Mehmet Ali Demir Yașar Demir martie 2002 20846/02 Hüseyin Tanr