ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4672/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 44 din 11 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Olt, a fost condamnată inculpata M.I. la pedepse de 3 ani, 2 ani și 8 luni și 2 ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a următoarelor sume: - 13.000.000 lei primită de la D.L.; - 11.000.000 lei primită de la B.F.

și - 250.000 lei primită de la C.I. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: În anul 1996, inculpata M.I. a cunoscut-o pe D.L., care a închiriat apartamentul fratelui inculpatei, locuind în el împreună cu cei doi copii. După această dată, ele s-au împrietenit, se vizitau reciproc, D.L. efectuându-i treburi gospodărești inculpatei și venind zilnic în apartamentul acesteia. În anul 1997, fostul soț al lui D.L., numitul R.P., care fusese condamnat prin sentința penală nr. 1980 din 6 noiembrie 1995, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru abandon de familie, a apelat la fosta lui soție să-i achite pensia restantă și să nu mai execute pedeapsa. D.L. știind că inculpata este grefieră la Judecătoria Slatina a rugat-o pe aceasta, să o ajute pentru ca fostul soț să nu mai facă închisoare, inculpata promițându-i că va discuta cu cineva să vadă ce se poate face, dar că acest lucru o costă 4-5.000.000 lei.

Deoarece D.L. nu avea bani, i-a oferit inculpatei un inel din aur de 5 grame, fapt cunoscut și confirmat de martorii R.C.M. și R.M.A. Inculpata a mers cu hotărârea judecătorească la Biroul de executări penale, unde i s-a făcut mențiunea conform registrului de executări „sentință definitivă prin neapelare, pedeapsa grațiată, conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997”. În anul 1996, inculpata M.L. a fost martoră în procesul de divorț dintre D.L. și fostul soț, R.P. și unde conform sentinței civile nr. 2344 din 21 martie 1996, inculpata a declarat că „părțile sunt despărțite în fapt de peste 20 de ani”, deși cele două femei abia se cunoscuseră în anul 1996. Prin rechizitoriul din 15 octombrie 1997, întocmit în dosarul nr. 2393/P/1997, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, D.L.

a fost trimisă în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. și fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. Aflată în această situație, D.L. a apelat la inculpata M.I., să o ajute, inculpata promițându-i că va discuta cu judecătorul care o va judeca pentru a nu fi condamnată, dar pentru această intervenție trebuie să-i dea ceva. Întrucât nu avea bani, inculpata i-a cerut să-i cumpere două fotolii și un aspirator, urmând ca inculpata M.I. să dea de la ea bani, celui pe lângă care va interveni. Ca urmare a acestei înțelegeri, D.L. a încheiat contractul de împrumut nr. 638 din 28 ianuarie 1998, cu C.E.C. Olt, pentru suma de 1.757.000 lei, credit utilizat pentru cumpărarea a două fotolii și a unui aspirator de la SC C. SA Slatina, conform facturii, pentru care a achitat un avans în sumă de 753.000 lei, rămânând de achitat 1.757.000 lei.

Aceste bunuri au fost găsite la domiciliul inculpatei, cu prilejul percheziției efectuate, aceasta susținând că sunt cumpărate prin intermediul lui D.L., dar că ea a achitat contravaloarea lor. Faptul că D.L. a cumpărat bunurile și achitat avansul și ratele pentru cele două fotolii și aspirator este cunoscut că martorii R.C., R.M., D.A. și C.M. În cursul lunii aprilie 1998, inculpata M.I. a atenționat-o pe D.L. că trebuie să mai facă rost de bani, întrucât cei care o reclamaseră pentru înșelăciune, au bani mulți și ea trebuie să dea pe la judecători. În această situație, D.L. a apelat la sora ei care lucrează la SC A. SA Slatina, să o împrumute cu o sumă de bani, dar a fost refuzată. Aflând de acest lucru, inculpata i-a pretins lui D.L.

să-i cumpere cu plata în rate un set de vase de bucătărie de inox, și un radiocasetofon auto autorevers, întrucât așa dorește judecătorul care o ajută. D.L. a apelat la C.M. să-i cumpere de la A. Slatina vasele din inox, spunându-i că trebuie să i le dea doamnei I., care o ajută în proces. Setul de vase din inox, a fost transportat la sediul SC A. SA Slatina la locuința inculpatei de către martorul R.M.A. Vasele respective au fost cumpărate de C.M. prin sindicat, ea plătind ratele pe ștatul de salarii și primind banii înapoi de la D.L. ulterior. În același interval de timp, martorul R.M.A. a cumpărat pentru inculpată un radiocasetofon auto cu autorevers, pe care i l-a dat acesteia. În luna iulie 1998, D.L.

a fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunile săvârșite, situație în care inculpata i-a promis că o va ajuta în apel la Tribunalul Olt, dar că trebuie să-i dea suma de 5.000.000 lei. În această situație, D.L. a cerut soțului său D.A. suma de 5.000.000 lei, pe care i-a dat-o inculpatei M.I., pentru a fi înmânată unui judecător de la Tribunalul Olt. Acest fapt este confirmat de martorul D.A. În vara anului 1998, D.L. i-a dat inculpatei să-i vândă o pereche de cercei din aur, pe care inculpata i-a vândut martorei E.M., cu suma de 500.000 lei, oprindu-și banii. Întâlnind-o întâmplător pe E.M., a văzut că aceasta purta la urechi cerceii și a întrebat-o de unde îi are, martora spunând că i-a cumpărat de la M.I.

În cursul lunii octombrie 1998, inculpata M.I., i-a cerut lui D.L. să-i cumpere un calorifer electric. Din nou D.L. a apelat la C.M., să-i cumpere cu plata în rate de la SC A. SA Slatina un calorifer, obiectul fiind găsit în apartamentul inculpatei, cu prilejul percheziției efectuate. Cu privire la acest calorifer, inculpata a susținut că a fost cumpărat de ea prin intermediul lui D.L., prezentând un contract de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 1998, încheiat între SC A. SA Slatina și M.M. și chitanțele aferente. Martora M.M. a declarat că ea a cumpărat acest calorifer pentru cumnata sa, C.M., care a și achitat ratele și că nu o cunoștea pe M.I., și nici nu-și poate explica cum a ajuns contractul la această persoană.

Inculpata nu a recunoscut faptele, susținând că nu a pretins și nu a primit nimic de la D.L., pentru a o ajuta în vreun fel la soluționarea proceselor pe care aceasta le-a avut, dar acest lucru este demonstrat cu declarațiile denunțătoarei D.L., ale martorilor R.C.M., R.M.C., C.M., D.A., E.M., M.M. și C.M., cuprinsul proceselor-verbale de confruntare și înscrisurile existente în dosar. A mai reținut prima instanță că la sfârșitul anului 1998, B.F., avea pe rolul Judecătoriei Slatina o acțiune de partaj, încă din anul 1996, care forma obiectul dosarului civil nr. 8201/1996, și în care s-a pronunțat o primă hotărâre în fond sentința civilă nr. 3492 din 26 mai 1997, sentință care a fost desființată de către Tribunalul Olt, care a trimis cauza pentru rejudecare.

Aflând că dosarul se va rejudeca B.F. a venit la Judecătoria Slatina, pentru a se interesa de situația cauzei, ocazie cu care a discutat cu inculpata M.I., în biroul acesteia. În această împrejurare, M.I. i-a spus numitei B.F., că ea este grefieră în acel dosar și că dacă are nevoie să fie ajutată să o caute, dându-i numărul de telefon pe care B.F., l-a scris pe o filă din agenda ei care se află la dosarul de față. La câteva zile, B.F. a luat legătura cu inculpata, aceasta explicându-i unde locuiește, și dându-i adresa apartamentului său. Cele două s-au întâlnit, B.F. exprimându-și temerea de a nu pierde apartamentul, pentru care se judecă cu fostul soț, întrucât acesta și-l dorește foarte tare.

Inculpata i-a promis sus-numitei că o poate ajuta până la curtea de apel, că pe moment va interveni la doamna judecător G., care judecă dosarul, dar că pentru acest lucru să-i aducă câteva pachete de cafea, niște parfumuri scumpe și ceva materiale textile, pe care să le dea judecătoarei. Ca urmare a acestei înțelegeri , B.F. a cumpărat două pachete de cafea și un parfum, pe care într-o seară le-a dus acasă inculpatei, dar aceasta a fost nemulțumită și i-a mai cerut să-i aducă 4 pachete de cafea, material textil pentru fustă și ceva produse de la țară. În mai multe rânduri B.F. a luat din gospodăria părinților săi de la țară, 3 găini, un curcan, 2 rațe, 50 ouă și făină, bunuri pe care le-a dus inculpatei.

De asemenea, a cumpărat 6 bucăți de câte un metru fiecare de stofă de diferite culori, 4 pachete de cafea și 2 parfumuri de tămâioară, pe care le-a dat inculpatei M.I. În ziua de 8 februarie 2001, B.F. a condus organele de anchetă la domiciliul inculpatei, unde în prezența acesteia a indicat 2 fuste din stofă, aflate în șifonierul inculpatei, confecționate din material textil adus de ea. Prin sentința Judecătoriei Slatina, pronunțată în rejudecare, apartamentul a fost atribuit numitei B.F., ea fiind obligată să plătească sultă soțului său, 20.000.000 lei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel B.F., cât și soțul său, iar Tribunalul Olt, prin decizia civilă nr. 297 de la 1 octombrie 1999, a respins ambele apeluri.

La câteva vreme, B.F. a primit citație de la Curtea de Apel Craiova, în recursul declarat de soțul său, situație în care a luat legătura cu M.I., pentru a o ajuta, inculpata cerându-i suma de 1.000.000 lei, pentru „a aranja” procesul de la Curtea de Apel Craiova, sfătuind-o pe martoră să nu se prezinte. Întrucât nu avea acești bani, B.F. a împrumutat banii de la martora C.I., căreia i-a explicat pentru ce îi trebuie suma de bani, fapt pe care C.I. l-a confirmat în declarațiile date. După ce a dat banii inculpatei, așa cum a fost sfătuită de aceasta, B.F. nu s-a prezentat la termenul de judecată de la Curtea de Apel Craiova, și când a primit decizia acestei instanțe, a constatat că dosarul fusese trimis pentru rejudecare la Judecătoria Slatina.

În această situație, B.F. a luat legătura cu M.I., reproșându-i că nu a ajutat-o cu nimic, primind asigurări de la aceasta că dosarul se întoarce la Judecătoria Slatina, unde o va ajuta. Inculpata a sfătuit-o să nu se prezinte la termenele stabilite de judecătorie, formulând diferite cereri de amânare. Într-una din zile, B.F. din întâmplare a văzut că din blocul în care locuiește inculpata au ieșit fostul socru, împreună cu avocatul M., și a bănuit că inculpata M.I. este în legătură cu aceștia, a mers la ea reproșându-i conduita și cerându-i banii înapoi. Inculpata M.I. i-a restituit suma de 1.000.000 lei în trei rate. Bunurile pe care B.F. le-a dat inculpatei sunt în valoare de 10.000.000 lei.

În legătură cu această situație, inculpata a recunoscut că a cunoscut-o pe B.F., dar că nu a primit nici bani, nici bunuri de la aceasta, ci doar faptul că la sărbătorile de paște a rugat-o să-i cumpere niște ouă, pe care B.F. i le-a adus acasă și ea i le-a plătit. Această susținere a inculpatei este infirmată de declarațiile date de B.F., C.I., B.G. și B.M., din declarațiile acestora rezultând că inculpata s-a oferit să o ajute prin relațiile pe care le are la diferite instanțe judecătorești, bunurile și suma de 1.000.000 lei, fiindu-i date în acest scop. Se mai reține de către prima instanță că în primăvara anului 1997, C.I. s-a judecat cu fosta sa soție, C.A., pentru partajul bunurilor comune, iar prin sentința civilă nr. 1679 din 3 martie 1992, lui i-au fost atribuite o serie de bunuri.

Grefier de ședință în această cauză a fost inculpata M.I. Cunoscând-o pe aceasta, C.I. a mers la domiciliul ei, și a rugat-o să-l ajute să execute mai repede hotărârea judecătorească, inculpata promițându-i că va interveni la executorul judecătoresc M.M., dar pentru acest lucru a pretins suma de 250.000 lei. C.I. i-a dat suma cerută și după câteva zile, l-a contactat pe executorul M.M. și l-a întrebat dacă a primit ceva de la inculpata M.I., executorul negând acest fapt. Inculpata a recunoscut faptul că îl cunoștea pe C.I., că acesta a venit la ea acasă împreună cu D.L., și i-a dat sfaturi cum să pună în executare hotărârea judecătorească, dar că nu a pretins și nu a primit nimic de la acesta.

Susținerea inculpatei a fost infirmată din declarațiile constante ale lui C.I., cu confruntarea dintre cei doi, precum și declarațiile martorilor M.M. și D.L. Inculpata nu a recunoscut nici una dintre faptele pentru care a fost trimisă în judecată, în pofida probelor existente, la dosar fiind depuse și decizia civilă nr. 9431 din 20 decembrie 2001, pronunțată la secția civilă a Curții de Apel Craiova, împotriva sentinței civile din 18 august 2000 a Judecătoriei Craiova și a deciziei civile nr. 1024 din 19 martie 2001 a Tribunalului Dolj, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de M.I. Împotriva sentinței pronunțate la Tribunalul Olt, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatei nu sunt corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor săvârșite de aceasta și cerând majorarea lor.

Prin apelul declarat inculpata a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu a săvârșit nici una din infracțiunile, pentru care a fost condamnată. A solicitat desființarea sentinței și achitarea, arătând că probele au fost superficial analizate și nu s-a verificat credibilitatea martorilor, toți având afaceri judiciare. Apelurile au fost respinse ca nefondate, prin decizia nr. 46 din 28 ianuarie 2004, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Craiova. Nemulțumită și de această hotărâre, în termenul legal, inculpata a atacat-o cu recurs, solicitând casarea deciziei și sentinței și achitarea pentru că nu a săvârșit nici una din infracțiunile reținute în sarcina sa.

A motivat că procesul de față este o înscenare a conducătorilor instanțelor și parchetelor de la Slatina și Curtea de Apel Craiova și că s-a urmărit îndepărtarea din funcția de grefier, pentru a putea ca în locul ei să fie angajată altă persoană. A susținut că D.L. a reclamat-o de necaz că a acționat-o în judecată și a fost obligată să-i restituie suma de 9.000.000 lei și 200 mărci germane. Recursul este nefondat. Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă în conformitate cu probele administrate, au dat o încadrare juridică legală faptelor săvârșite de inculpată, iar pedepsele au fost just individualizate. Prima instanță a motivat convingător în ce privește infracțiunea de trafic de influență, în care cumpărătoarea de influență este D.L., că date fiind relațiile de prietenie dintre cele două inculpata a ajutat-o pe D.L., chiar dacă nu a reușit de fiecare dată.

Este dovedit că a lăsat să se înțeleagă că a intervenit pentru a rezolva situația fostului soț al L.D., martorul R.P., ca acesta să nu execute o pedeapsă de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea de abandon de familie. Inculpata a mers cu hotărârea la Biroul executări penale, unde s-a făcut mențiunea pe aceasta că este rămasă definitivă prin neapelare, iar pedeapsa este grațiată, conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997. Fiind trimisă în judecată pentru înșelăciune și fals în declarații, prin rechizitoriul nr. 2393/P/1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina D.L. a apelat la ajutorul prietenei M.I., care i-a promis că o va ajuta să nu fie condamnată, dar pentru aceasta trebuie să dea ceva.

Din actele aflate la dosar rezultă că începând cu anul 1997, D.L. personal sau prin intermediul martorilor C.M., M.M. și R.M.C. a cumpărat 2 fotolii, un aspirator, un calorifer, un set de vase de inox și un autocasetofon, toate bunuri care au ajuns în apartamentul inculpatei. Chiar dacă relațiile dintre cele două s-au alterat, ajungând la bătaie, așa cum însăși inculpata a declarat și mai mult la un proces în care inculpata a pretins restituirea de către D.L. a unor sume de bani împrumutate în anul 1999, rezultă că inculpata a primit foloase necuvenite, sub pretextul ajutorului pe care îl poate da pentru că D.L. să-și rezolve procesele. Cu privire la infracțiunea de trafic de influență, în care cumpărătoarea de influență este B.F.

din denunțul și declarațiile acesteia, declarațiile martorilor C.I., B.G., B.M. rezultă că inculpata s-a oferit să o ajute prin relațiile pe care le are, la diferite instanțe judecătorești. Martorii au arătat că B.F. a dus inculpatei parfumuri, cafea, materiale textile, păsări, ouă și făină. Inculpata a declarat că o cunoaște pe B.F. și că înafară de faptul că aceasta i-a adus niște ouă pentru sărbătorile de Paște, ouă pe care, le-a plătit, nu a avut cu aceasta nici o relație. Din declarația inculpatei rezultă însă că a cunoscut-o pe B.F. în anul 1999, când s-a interesat de un dosar de partaj dintr-o ședință în care ea participa ca grefieră, apoi s-au reîntâlnit în anul 2000, în primăvară când B.F.

a venit să se intereseze de o ordonanță președințială, pentru reintegrare în spațiu, ocazie cu care în discuție a aflat că ouăle se vând ieftin la țară și i-a cerut să-i cumpere și ei. Referitor la cele două fuste confecționate din materiale pe care martora le-a recunoscut ca fiind aduse de ea, în anul 2000, inculpata a susținut că le-a confecționat în anii 1997-1998. În legătură cu infracțiunea de trafic de influență, privind executarea hotărârii judecătorești, cumpărătorul de influență C.I., rezultă fără dubiu că inculpata a pretins de la acesta suma de 250.000 lei, promițând că va interveni pe lângă executorul M.M. Martorul a declarat că a mers acasă la inculpată unde se afla și D.L., că a rugat-o să-l ajute în executarea hotărârii și că aceasta a pretins în numele executorului 250.000 lei.

Martorul a relatat că nu este sigur dacă martora D.L. a asistat la toate discuțiile, însă după un timp l-a întrebat pe executor dacă a primit ceva de la M.I. și acesta i-a replicat că nu a primit nimic. Audiat, martorul M.M. a declarat că într-adevăr cu ocazia executării unei hotărâri judecătorești a fost întrebat de C.I., dacă a primit o sumă de bani de la inculpata M.I., iar el i-a răspuns că nu a stat de vorbă cu inculpata în legătură cu dosarul de executare și nici n-a primit bani. În legătură cu această infracțiune inculpata a susținut că nu a pretins bani de la C.I., pentru a-i da executorului și a găsit o explicație cum de altfel și-a construit alibiuri și în celelalte situații, motivând că afirmațiile făcute de C.I.

sunt făcute la presiunea martorei C.M., sora numitei D.L., martora C.M., fiind colegă de serviciu cu C.I. Hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.I., împotriva deciziei penale nr. 46 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2004.