ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4672/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4672/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44 din 11

martie 2002, pronunțată de Tribunalul Olt, a fost condamnată inculpata M.I. la

pedepse de 3 ani, 2 ani și 8 luni și 2 ani închisoare, pentru săvârșirea a trei

infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3

ani închisoare cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 în condițiile art.

71 C. pen.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpată a următoarelor sume:

- 13.000.000 lei primită de la D.L.;

- 11.000.000 lei primită de la B.F.

și

- 250.000 lei primită de la C.I.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut următoarele:

În anul 1996, inculpata M.I. a

cunoscut-o pe D.L., care a închiriat apartamentul fratelui inculpatei, locuind

în el împreună cu cei doi copii.

După această dată, ele s-au

împrietenit, se vizitau reciproc, D.L. efectuându-i treburi gospodărești

inculpatei și venind zilnic în apartamentul acesteia.

În anul 1997, fostul soț al lui D.L.,

numitul R.P., care fusese condamnat prin sentința penală nr. 1980 din 6

noiembrie 1995, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru abandon de familie, a

apelat la fosta lui soție să-i achite pensia restantă și să nu mai execute

pedeapsa.

D.L. știind că inculpata este

grefieră la Judecătoria Slatina a rugat-o pe aceasta, să o ajute pentru ca

fostul soț să nu mai facă închisoare, inculpata promițându-i că va discuta cu

cineva să vadă ce se poate face, dar că acest lucru o costă 4-5.000.000 lei.

Deoarece D.L. nu avea bani, i-a

oferit inculpatei un inel din aur de 5 grame, fapt cunoscut și confirmat de

martorii R.C.M. și R.M.A.

Inculpata a mers cu hotărârea

judecătorească la Biroul de executări penale, unde i s-a făcut mențiunea conform

registrului de executări „sentință definitivă prin neapelare, pedeapsa

grațiată, conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997”.

În anul 1996, inculpata M.L. a fost

martoră în procesul de divorț dintre D.L. și fostul soț, R.P. și unde conform

sentinței civile nr. 2344 din 21 martie 1996, inculpata a declarat că „părțile

sunt despărțite în fapt de peste 20 de ani”, deși cele două femei abia se

cunoscuseră în anul 1996.

Prin rechizitoriul din 15 octombrie

1997, întocmit în dosarul nr. 2393/P/1997, al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Slatina, D.L. a fost trimisă în judecată, pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (3) C.

pen. și fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.

Aflată în această situație, D.L. a

apelat la inculpata M.I., să o ajute, inculpata promițându-i că va discuta cu

judecătorul care o va judeca pentru a nu fi condamnată, dar pentru această intervenție

trebuie să-i dea ceva.

Întrucât nu avea bani, inculpata i-a

cerut să-i cumpere două fotolii și un aspirator, urmând ca inculpata M.I. să

dea de la ea bani, celui pe lângă care va interveni.

Ca urmare a acestei înțelegeri, D.L.

a încheiat contractul de împrumut nr. 638 din 28 ianuarie 1998, cu C.E.C. Olt,

pentru suma de 1.757.000 lei, credit utilizat pentru cumpărarea a două fotolii

și a unui aspirator de la SC C. SA Slatina, conform facturii, pentru care a

achitat un avans în sumă de 753.000 lei, rămânând de achitat 1.757.000 lei.

Aceste bunuri au fost găsite la

domiciliul inculpatei, cu prilejul percheziției efectuate, aceasta susținând că

sunt cumpărate prin intermediul lui D.L., dar că ea a achitat contravaloarea

lor.

Faptul că D.L. a cumpărat bunurile

și achitat avansul și ratele pentru cele două fotolii și aspirator este

cunoscut că martorii R.C., R.M., D.A. și C.M.

În cursul lunii aprilie 1998,

inculpata M.I. a atenționat-o pe D.L. că trebuie să mai facă rost de bani,

întrucât cei care o reclamaseră pentru înșelăciune, au bani mulți și ea trebuie

să dea pe la judecători.

În această situație, D.L. a apelat la

sora ei care lucrează la SC A. SA Slatina, să o împrumute cu o sumă de bani,

dar a fost refuzată.

Aflând de acest lucru, inculpata i-a

pretins lui D.L. să-i cumpere cu plata în rate un set de vase de bucătărie de

inox, și un radiocasetofon auto autorevers, întrucât așa dorește judecătorul

care o ajută.

D.L. a apelat la C.M. să-i cumpere

de la A. Slatina vasele din inox, spunându-i că trebuie să i le dea doamnei I.,

care o ajută în proces.

Setul de vase din inox, a fost

transportat la sediul SC A. SA Slatina la locuința inculpatei de către martorul

R.M.A.

Vasele respective au fost cumpărate

de C.M. prin sindicat, ea plătind ratele pe ștatul de salarii și primind banii

înapoi de la D.L. ulterior.

În același interval de timp, martorul

R.M.A. a cumpărat pentru inculpată un radiocasetofon auto cu autorevers, pe

care i l-a dat acesteia.

În luna iulie 1998, D.L. a fost

condamnată la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunile săvârșite,

situație în care inculpata i-a promis că o va ajuta în apel la Tribunalul Olt,

dar că trebuie să-i dea suma de 5.000.000 lei.

În această situație, D.L. a cerut

soțului său D.A. suma de 5.000.000 lei, pe care i-a dat-o inculpatei M.I.,

pentru a fi înmânată unui judecător de la Tribunalul Olt.

Acest fapt este confirmat de

martorul D.A.

În vara anului 1998, D.L. i-a dat

inculpatei să-i vândă o pereche de cercei din aur, pe care inculpata i-a vândut

martorei E.M., cu suma de 500.000 lei, oprindu-și banii.

Întâlnind-o întâmplător pe E.M., a

văzut că aceasta purta la urechi cerceii și a întrebat-o de unde îi are,

martora spunând că i-a cumpărat de la M.I.

În cursul lunii octombrie 1998,

inculpata M.I., i-a cerut lui D.L. să-i cumpere un calorifer electric. Din nou D.L.

a apelat la C.M., să-i cumpere cu plata în rate de la SC A. SA Slatina un calorifer,

obiectul fiind găsit în apartamentul inculpatei, cu prilejul percheziției

efectuate.

Cu privire la acest calorifer,

inculpata a susținut că a fost cumpărat de ea prin intermediul lui D.L.,

prezentând un contract de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 1998, încheiat

între SC A. SA Slatina și M.M. și chitanțele aferente.

Martora M.M. a declarat că ea a

cumpărat acest calorifer pentru cumnata sa, C.M., care a și achitat ratele și

că nu o cunoștea pe M.I., și nici nu-și poate explica cum a ajuns contractul la

această persoană.

Inculpata nu a recunoscut faptele,

susținând că nu a pretins și nu a primit nimic de la D.L., pentru a o ajuta în

vreun fel la soluționarea proceselor pe care aceasta le-a avut, dar acest lucru

este demonstrat cu declarațiile denunțătoarei D.L., ale martorilor R.C.M., R.M.C.,

C.M., D.A., E.M., M.M. și C.M., cuprinsul proceselor-verbale de confruntare și

înscrisurile existente în dosar.

A mai reținut prima instanță că la

sfârșitul anului 1998, B.F., avea pe rolul Judecătoriei Slatina o acțiune de

partaj, încă din anul 1996, care forma obiectul dosarului civil nr. 8201/1996,

și în care s-a pronunțat o primă hotărâre în fond sentința civilă nr. 3492 din

26 mai 1997, sentință care a fost desființată de către Tribunalul Olt, care a

trimis cauza pentru rejudecare.

Aflând că dosarul se va rejudeca B.F.

a venit la Judecătoria Slatina, pentru a se interesa de situația cauzei, ocazie

cu care a discutat cu inculpata M.I., în biroul acesteia.

În această împrejurare, M.I. i-a

spus numitei B.F., că ea este grefieră în acel dosar și că dacă are nevoie să

fie ajutată să o caute, dându-i numărul de telefon pe care B.F., l-a scris pe o

filă din agenda ei care se află la dosarul de față.

La câteva zile, B.F. a luat legătura

cu inculpata, aceasta explicându-i unde locuiește, și dându-i adresa

apartamentului său.

Cele două s-au întâlnit, B.F.

exprimându-și temerea de a nu pierde apartamentul, pentru care se judecă cu

fostul soț, întrucât acesta și-l dorește foarte tare.

Inculpata i-a promis sus-numitei că

o poate ajuta până la curtea de apel, că pe moment va interveni la doamna

judecător G., care judecă dosarul, dar că pentru acest lucru să-i aducă câteva

pachete de cafea, niște parfumuri scumpe și ceva materiale textile, pe care să

le dea judecătoarei.

Ca urmare a acestei înțelegeri

, B.F. a cumpărat două pachete de

cafea și un parfum, pe care într-o seară le-a dus acasă inculpatei, dar aceasta

a fost nemulțumită și i-a mai cerut să-i aducă 4 pachete de cafea, material textil

pentru fustă și ceva produse de la țară.

În mai multe rânduri B.F. a luat din

gospodăria părinților săi de la țară, 3 găini, un curcan, 2 rațe, 50 ouă și

făină, bunuri pe care le-a dus inculpatei.

De asemenea, a cumpărat 6 bucăți de

câte un metru fiecare de stofă de diferite culori, 4 pachete de cafea și 2

parfumuri de tămâioară, pe care le-a dat inculpatei M.I.

În ziua de 8 februarie 2001, B.F. a

condus organele de anchetă la domiciliul inculpatei, unde în prezența acesteia

a indicat 2 fuste din stofă, aflate în șifonierul inculpatei, confecționate din

material textil adus de ea.

Prin sentința Judecătoriei Slatina,

pronunțată în rejudecare, apartamentul a fost atribuit numitei B.F., ea fiind

obligată să plătească sultă soțului său, 20.000.000 lei.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel B.F., cât și soțul său, iar Tribunalul Olt, prin decizia civilă nr.

297 de la 1 octombrie 1999, a respins ambele apeluri.

La câteva vreme, B.F. a primit

citație de la Curtea de Apel Craiova, în recursul declarat de soțul său,

situație în care a luat legătura cu M.I., pentru a o ajuta, inculpata cerându-i

suma de 1.000.000 lei, pentru „a aranja” procesul de la Curtea de Apel Craiova,

sfătuind-o pe martoră să nu se prezinte.

Întrucât nu avea acești bani, B.F. a

împrumutat banii de la martora C.I., căreia i-a explicat pentru ce îi trebuie

suma de bani, fapt pe care C.I. l-a confirmat în declarațiile date.

După ce a dat banii inculpatei, așa

cum a fost sfătuită de aceasta, B.F. nu s-a prezentat la termenul de judecată

de la Curtea de Apel Craiova, și când a primit decizia acestei instanțe, a

constatat că dosarul fusese trimis pentru rejudecare la Judecătoria Slatina.

În această situație, B.F. a luat

legătura cu M.I., reproșându-i că nu a ajutat-o cu nimic, primind asigurări de

la aceasta că dosarul se întoarce la Judecătoria Slatina, unde o va ajuta.

Inculpata a sfătuit-o să nu se

prezinte la termenele stabilite de judecătorie, formulând diferite cereri de

amânare.

Într-una din zile, B.F. din

întâmplare a văzut că din blocul în care locuiește inculpata au ieșit fostul

socru, împreună cu avocatul M., și a bănuit că inculpata M.I. este în legătură

cu aceștia, a mers la ea reproșându-i conduita și cerându-i banii înapoi.

Inculpata M.I. i-a restituit suma de

1.000.000 lei în trei rate.

Bunurile pe care B.F. le-a dat

inculpatei sunt în valoare de 10.000.000 lei.

În legătură cu această situație,

inculpata a recunoscut că a cunoscut-o pe B.F., dar că nu a primit nici bani,

nici bunuri de la aceasta, ci doar faptul că la sărbătorile de paște a rugat-o

să-i cumpere niște ouă, pe care B.F. i le-a adus acasă și ea i le-a plătit.

Această susținere a inculpatei este

infirmată de declarațiile date de B.F., C.I., B.G. și B.M., din declarațiile

acestora rezultând că inculpata s-a oferit să o ajute prin relațiile pe care le

are la diferite instanțe judecătorești, bunurile și suma de 1.000.000 lei,

fiindu-i date în acest scop.

Se mai reține de către prima

instanță că în primăvara anului 1997, C.I. s-a judecat cu fosta sa soție, C.A.,

pentru partajul bunurilor comune, iar prin sentința civilă nr. 1679 din 3

martie 1992, lui i-au fost atribuite o serie de bunuri.

Grefier de ședință în această cauză

a fost inculpata M.I.

Cunoscând-o pe aceasta, C.I. a mers

la domiciliul ei, și a rugat-o să-l ajute să execute mai repede hotărârea

judecătorească, inculpata promițându-i că va interveni la executorul

judecătoresc M.M., dar pentru acest lucru a pretins suma de 250.000 lei.

C.I. i-a dat suma cerută și după

câteva zile, l-a contactat pe executorul M.M. și l-a întrebat dacă a primit

ceva de la inculpata M.I., executorul negând acest fapt.

Inculpata a recunoscut faptul că îl

cunoștea pe C.I., că acesta a venit la ea acasă împreună cu D.L., și i-a dat

sfaturi cum să pună în executare hotărârea judecătorească, dar că nu a pretins

și nu a primit nimic de la acesta.

Susținerea inculpatei a fost

infirmată din declarațiile constante ale lui C.I., cu confruntarea dintre cei

doi, precum și declarațiile martorilor M.M. și D.L.

Inculpata nu a recunoscut nici una

dintre faptele pentru care a fost trimisă în judecată, în pofida probelor

existente, la dosar fiind depuse și decizia civilă nr. 9431 din 20 decembrie

2001, pronunțată la secția civilă a Curții de Apel Craiova, împotriva sentinței

civile din 18 august 2000 a Judecătoriei Craiova și a deciziei civile nr. 1024

din 19 martie 2001 a Tribunalului Dolj, prin care a fost respinsă acțiunea

formulată de M.I.

Împotriva sentinței pronunțate la

Tribunalul Olt, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt,

criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că pedepsele ce i-au fost aplicate

inculpatei nu sunt corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor

săvârșite de aceasta și cerând majorarea lor.

Prin apelul declarat inculpata a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu a

săvârșit nici una din infracțiunile, pentru care a fost condamnată.

A solicitat desființarea sentinței și

achitarea, arătând că probele au fost superficial analizate și nu s-a verificat

credibilitatea martorilor, toți având afaceri judiciare.

Apelurile au fost respinse ca

nefondate, prin decizia nr. 46 din 28 ianuarie 2004, pronunțată de secția

penală de la Curtea de Apel Craiova.

Nemulțumită și de această hotărâre, în

termenul legal, inculpata a atacat-o cu recurs, solicitând casarea deciziei și

sentinței și achitarea pentru că nu a săvârșit nici una din infracțiunile

reținute în sarcina sa.

A motivat că procesul de față este o

înscenare a conducătorilor instanțelor și parchetelor de la Slatina și Curtea

de Apel Craiova și că s-a urmărit îndepărtarea din funcția de grefier, pentru a

putea ca în locul ei să fie angajată altă persoană. A susținut că D.L. a

reclamat-o de necaz că a acționat-o în judecată și a fost obligată să-i

restituie suma de 9.000.000 lei și 200 mărci germane.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor

aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt

corectă în conformitate cu probele administrate, au dat o încadrare juridică

legală faptelor săvârșite de inculpată, iar pedepsele au fost just

individualizate.

Prima instanță a motivat convingător

în ce privește infracțiunea de trafic de influență, în care cumpărătoarea de

influență este D.L., că date fiind relațiile de prietenie dintre cele două inculpata

a ajutat-o pe D.L., chiar dacă nu a reușit de fiecare dată. Este dovedit că a

lăsat să se înțeleagă că a intervenit pentru a rezolva situația fostului soț al

L.D., martorul R.P., ca acesta să nu execute o pedeapsă de 6 luni închisoare,

aplicată pentru infracțiunea de abandon de familie. Inculpata a mers cu hotărârea

la Biroul executări penale, unde s-a făcut mențiunea pe aceasta că este rămasă

definitivă prin neapelare, iar pedeapsa este grațiată, conform art. 1 lit. a)

din Legea nr. 137/1997.

Fiind trimisă în judecată pentru

înșelăciune și fals în declarații, prin rechizitoriul nr. 2393/P/1997 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina D.L. a apelat la ajutorul prietenei

M.I., care i-a promis că o va ajuta să nu fie condamnată, dar pentru aceasta

trebuie să dea ceva.

Din actele aflate la dosar rezultă

că începând cu anul 1997, D.L. personal sau prin intermediul martorilor C.M., M.M.

și R.M.C. a cumpărat 2 fotolii, un aspirator, un calorifer, un set de vase de

inox și un autocasetofon, toate bunuri care au ajuns în apartamentul inculpatei.

Chiar dacă relațiile dintre cele

două s-au alterat, ajungând la bătaie, așa cum însăși inculpata a declarat și

mai mult la un proces în care inculpata a pretins restituirea de către D.L. a

unor sume de bani împrumutate în anul 1999, rezultă că inculpata a primit

foloase necuvenite, sub pretextul ajutorului pe care îl poate da pentru că D.L.

să-și rezolve procesele.

Cu privire la infracțiunea de trafic

de influență, în care cumpărătoarea de influență este B.F. din denunțul și

declarațiile acesteia, declarațiile martorilor C.I., B.G., B.M. rezultă că

inculpata s-a oferit să o ajute prin relațiile pe care le are, la diferite

instanțe judecătorești.

Martorii au arătat că B.F. a dus

inculpatei parfumuri, cafea, materiale textile, păsări, ouă și făină.

Inculpata a declarat că o cunoaște

pe B.F. și că înafară de faptul că aceasta i-a adus niște ouă pentru

sărbătorile de Paște, ouă pe care, le-a plătit, nu a avut cu aceasta nici o

relație.

Din declarația inculpatei rezultă

însă că a cunoscut-o pe B.F. în anul 1999, când s-a interesat de un dosar de

partaj dintr-o ședință în care ea participa ca grefieră, apoi s-au reîntâlnit

în anul 2000, în primăvară când B.F. a venit să se intereseze de o ordonanță

președințială, pentru reintegrare în spațiu, ocazie cu care în discuție a aflat

că ouăle se vând ieftin la țară și i-a cerut să-i cumpere și ei. Referitor la

cele două fuste confecționate din materiale pe care martora le-a recunoscut ca

fiind aduse de ea, în anul 2000, inculpata a susținut că le-a confecționat în

anii 1997-1998.

În legătură cu infracțiunea de

trafic de influență, privind executarea hotărârii judecătorești, cumpărătorul

de influență C.I., rezultă fără dubiu că inculpata a pretins de la acesta suma

de 250.000 lei, promițând că va interveni pe lângă executorul M.M.

Martorul a declarat că a mers acasă

la inculpată unde se afla și D.L., că a rugat-o să-l ajute în executarea

hotărârii și că aceasta a pretins în numele executorului 250.000 lei.

Martorul a relatat că nu este sigur

dacă martora D.L. a asistat la toate discuțiile, însă după un timp l-a întrebat

pe executor dacă a primit ceva de la M.I. și acesta i-a replicat că nu a primit

nimic.

Audiat, martorul M.M. a declarat că

într-adevăr cu ocazia executării unei hotărâri judecătorești a fost întrebat de

C.I., dacă a primit o sumă de bani de la inculpata M.I., iar el i-a răspuns că

nu a stat de vorbă cu inculpata în legătură cu dosarul de executare și nici n-a

primit bani.

În legătură cu această infracțiune

inculpata a susținut că nu a pretins bani de la C.I., pentru a-i da

executorului și a găsit o explicație cum de altfel și-a construit alibiuri și

în celelalte situații, motivând că afirmațiile făcute de C.I. sunt făcute la

presiunea martorei C.M., sora numitei D.L., martora C.M., fiind colegă de

serviciu cu C.I.

Hotărârile pronunțate fiind legale

și temeinice, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la 1.200.000 lei cheltuieli

judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata M.I., împotriva deciziei penale nr. 46 din 28 ianuarie

2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurenta inculpată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 septembrie 2004.