ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 332/2003

D E C

I Z I A  NR.332                                                                                                                 DOSAR

NR.4396/2002

S-au luat în examinare recursurile  declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și inculpatul M.I. împotriva deciziei penale

nr.476/A din 8 august 2002 a Curții de Apel București  - secția II penală.

S-a prezentat intimatul inculpat, aflat în stare de arest,

asistat de avocat V.F., apărător din oficiu.

Procurorul a cerut admiterea recursului parchetului în ce

privește neaplicarea art.85 Cod penal și anularea suspendării condiționate a

executării pedepsei anterioare de 1 an închisoare și aplicarea concursului de

infracțiuni. A cerut majorarea pedepsei.

Apărătorul a lăsat la aprecierea instanței soluționarea

recursului declarat de parchet în ce privește neaplicarea art.85 Cod penal și

respingerea acestuia cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o

consideră corectă.

În ce privește recursul declarat de inculpat apărătorul a cerut

achitarea acestuia, în baza art.10 lit.a din Codul de procedură penală deoarece

nu a săvârșit fapta, aceasta neavând caracter penal ci civil, existând două

contracte de împrumut.

Procurorul a solicitat respingerea recursului declarat de

inculpat, în cauză nefiind vorba de un contract de împrumut.

La ultimul cuvânt, inculpatul a negat comiterea faptei.

C

U R T E A

Asupra recursurilor  de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr.147/ 25 februarie 2002 pronunțată de

Tribunalul București, secția I-a penală s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptelor săvârșite de către inculpatul M.I. din art.257 cu

aplicarea  art.33  lit.a  și 37 lit.a  Cod  penal  în   art.257  cu aplicarea

art.33 lit.a Cod penal text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a reținut că, în perioada decembrie 2000 – începutul lunii

martie 2001, prevalîndu-se de influența pe care o avea asupra inspectorului P.E.,

de la serviciul Spațiu locativ din cadrul Primăriei București, inculpatul a

pretins și primit de la două persoane sumele de 3000 dolari și 500 dolari în

vederea obținerii unor locuințe.

Prin decizia penală nr.476/8 august 2002 s-au respins ca

nefondate apelurile declarate de procuror și de  inculpat.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Critica Parchetului vizează trei aspecte:

- neaplicarea dispozițiilor art.85 Cod penal.

- neaplicarea dispozițiilor art.65 Cod penal.

- netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a criticat decizia sub aspectul greșitei condamnări

și a solicitat achitarea potrivit dispozițiilor art.10 lit.a Cod procedură

penală combinat cu art.11 pct.2 lit.a.

Examinând cauza în raport de motivele invocate analizate prin

prisma dispozițiilor art.385

9

pct.14 și 17

1

Cod

procedură penală, constată că recursul declarat de procuror este fondat iar

recursul declarat de inculpat este nefondat.

Luând în discuție recursul declarat de procuror se constată că

este fondat numai sub aspectul neaplicării dispozițiilor art.85 Cod penal,

potrivit cărora dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune

înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sa până la

rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii

chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a

executării pedepsei se anulează.

Cum, faptele care formează obiectul cauzei au fost săvârșite în

intervalul decembrie 2000 – martie 2001 iar pedeapsa de un an închisoare cu

aplicarea art.81 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.213

Cod penal a rămas definitivă prin decizia nr.325 la data de 5 martie 2001 se

impunea aplicarea dispozițiilor art.85 alin.1 Cod penal respectiv anularea

suspendării condiționate a pedepsei de un an închisoare.

Cât privește critica

vizând neaplicarea dispozițiilor art.65 Cod penal Curtea apreciază că este neîntemeiată

întrucât, pe de o parte aplicarea acestor dispoziții nu este obligatorie, iar

pe de altă parte, nici nu se impune avându-se în vedere natura și împrejurările

săvârșirii infracțiunii și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Nici individualizarea pedepsei nu se impune a fi revăzută,

pedeapsa de 3 ani închisoare fiind aptă a realiza scopul prevăzut de legiuitor

astfel cum este circumscris în dispozițiile art.52 Cod penal.

Recursul inculpatului este nefondat.

Susținerea acestuia că sumele de bani au fost luate cu titlu de

împrumut nu pot fi primite, din probele administrate în cauză rezultând fără

nici un dubiu că aceste sume au fost pretinse de inculpat pentru a fi date unor

funcționari de la Spațiul locativ în vederea facilitării obținerii unor

locuințe.

Nici critica cu privire la individualizarea pedepsei nu este

întemeiată, pedeapsa aplicată fiind orientată către minimul special prevăzut de

lege iar reducerea acesteia nu se justifică în raport de criteriile prevăzute

de art.72 Cod penal.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art.385

15

pct.2

lit.d va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva deciziei penale nr.476/A din 8 august 2002 a Curții de Apel

București privind pe inculpat. Se va casa decizia atacată și sentința penală

nr.147/25 februarie 2002 a Tribunalului București numai cu privire la omisiunea

aplicării dispozițiilor art.85 Cod penal în sensul considerentelor cu

menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârilor.

Totodată se va respinge recursul declarat de inculpat potrivit

dispozițiilor art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București împotriva deciziei penale nr.476/A din 8 august 2002 a Curții

de Apel București,Secția a II-a penală privind pe inculpatul  M.I.

Casează decizia  penală atacată și sentința penală

nr.147 din 25 februarie 2002 a Tribunalului București,Secția I penală, numai cu

privire la omisiunea aplicării art.85 Cod penal .

Anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei

de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1464 din 9 noiembrie 2000, definitivă

prin decizia penală nr.325 din 5 martie 2001 a Tribunalului București.

Descontopește cele două pedepse de câte 3 ani închisoare,

aplicate prin sentința penală nr.147 din 25 februarie 2002 a Tribunalului București

– Secția a II-a penală, pentru două fapte prevăzute de art.257 din Codul penal.

Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal

contopește pedeapsa de 1 an  închisoare cu cele două pedepse de câte 3 ani închisoare,

pronunțate în cauză, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea

de 3 ani închisoare.

Aplică art.71 și art.64 din Codul penal.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării

preventive de la 29 noiembrie 2001 la 23 ianuarie 2003.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale

nr.476/A din 8 august 2002 a Curții de Apel  București – Secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma

de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului său din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.