ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4651/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4651/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 415 din 22 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata M.E. pentru întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1247/2002 a aceleiași instanțe pentru infracțiunea de trafic de stupefiante prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Prima instanță a motivat că hotărârea prin care a fost condamnată M.E. nu este definitivă astfel că, aceasta nu se află în executarea unei pedepse în baza unui mandat de executare. Apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 318 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.
Nemulțumită și de această hotărâre, în termen legal, inculpata M.E. a atacat-o cu recurs pe care nu l-a motivat. Recursul este nefondat. Cele două instanțe au reținut corect din lucrările dosarului că inculpata M.E. nu se află în executarea unei pedepse în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii, astfel că în conformitate cu art. 453 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., să poată cere întreruperea pedepsei. Inculpata aflată în arest preventiv avea posibilitatea să ceară motivat instanței în fața căruia se află cauza (apel ori recurs) revocarea măsurii arestării preventive. Întemeindu-și cererea pe dispoziții care nu-i sunt aplicabile, în mod corect prima instanță a respins-o ca inadmisibilă, soluție menținută și de instanța de apel.
Așa fiind, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurenta inculpată obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata M.E. împotriva deciziei penale nr. 318 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.