ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5508/2003

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din 25 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a condamnat pe inculpatul B.G. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Prin aceeași sentință, a fost condamnat și inculpatul S.Șt. la două pedepse, a câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. și respectiv complicitate la fals intelectual prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

Conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, s-a constatat grațierea integrală a celor două pedepse, punându-li-se în vedere ambilor inculpați dispozițiile art. 10 din Legea nr. 137/1997, privind revocarea beneficiului grațierii.

A fost desființat, ca fiind fals, contractul de ipotecă nr. 120 din 11 aprilie 1995 autentificat prin încheierea nr. 1224 din 13 aprilie 1995 de fostul Notariat de Stat Bolintin Vale, județul Giurgiu.

Curtea a reținut că, la data de 13 aprilie 1995, inculpatul B.G., în calitate de notar, cu știință, a înscris date nereale, în încheierea de autentificare a contractului de ipotecă nr. 120 din 13 aprilie 1995, respectiv prezența nereală, la autentificare, a giranților S.M. și S.N.

Cu privire la inculpatul S.Șt., Curtea a reținut că la aceeași dată, a aplicat, fără drept, propria amprentă a degetului arătător de la mâna dreaptă pe contractul de ipotecă nr. 120/1995, în locul semnăturii girantei S.M., care nu era prezentă, și a contrafăcut semnătura tatălui său S.N., care, de asemenea, nu a fost prezent.

S-a mai reținut că același inculpat a înlesnit săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către notarul B.G., prin punerea la dispoziția acestuia, a actelor de identitate ale părinților săi, pentru ca datele acestora de identificare să fie înscrise, în lipsa lor, în încheierea de autentificare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs numai inculpatul B.G., solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului penal întrucât a intervenit prescripția specială, fiind împlinit termenul prevăzut de art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen.

Recursul este fondat, dar numai sub aspectul subsidiar, pentru argumentele ce urmează:

Referitor la motivul principal de recurs, vizând cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni), Curtea constată că nu este fondat.

Potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu știință de a însera unele date sau împrejurări, constituie infracțiunea de fals intelectual.

Or, din examinarea probelor efectuate în cauză (declarațiile inculpaților, raportul de constatare tehnico-științifică, 4 expertize criminalistice, declarația părții vătămate S.M., declarațiile martorilor A.G., A.N. și G.L.), rezultă că inculpatul B.G., în calitate de notar public, prin încheierea de autentificare din 13 aprilie 1995 a contractului de ipotecă nr. 120/1995, a atestat prezența la notariat a giranților S.M. și S.N., deși aceștia au lipsit, săvârșind, astfel, infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Intenția recurentului inculpat de a falsifica contractul de ipotecă rezultă și din împrejurarea că notarul nu putea fi indus în eroare cu privire la identitatea giranților, în prezența inculpatului S.Șt. și a martorei G.L., deoarece giranții erau persoane în vârstă, potrivit buletinelor lor de identitate văzute de notar, iar amprenta digitală pentru S.M. a fost aplicată de un bărbat (fiul acesteia), iar nu de către o femeie.

În consecință, Curtea observă că, sub acest aspect principal, recursul inculpatului B.G. nu este întemeiat.

Recursul este fondat numai sub aspectul care vizează încetarea procesului penal prin aplicarea prescripției speciale prevăzute de art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. Acest aspect este neimputabil instanței de fond, întrucât termenul de 7 ani și 6 luni (prevăzut de aceste texte pentru înlăturarea răspunderii penale) s-a împlinit la 13 octombrie 2002, după pronunțarea sentinței (25 martie 2002).

În consecință, recursul va fi admis, în aceste limite, casându-se sentința atacată și dispunându-se încetarea procesului penal împotriva inculpatului B.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 8 din 25 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința atacată și în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal împotriva inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., în cauză intervenind prescripția specială a răspunderii penale prevăzută de art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2003.